7,63 ( 1 octombrie)

Am mai uitat încă un an. Treptele de ciment ale casei îmi strigă primele numele. Copacii zâmbesc cerului şi se roagă pentru mine. Tuia, gutuii, vişinii, nucul Sybil, mărul ionatan, mărul pădureţ, prunii şi puiul de mălin vorbesc Domnului în numele sfintelor amintiri . Toamna sărută roşiile din geamul bucătăriei de vară, iar eu culeg umil ultimii ciorchini de struguri. Albastrul coboară ca o respiraţie divină şi simt mângâierea Dornenilor adormiţi întru veşnicie.
Vântul deschide poarta dinspre drum. Frunzele teilor plantaţi pe marginea şanţului sunt aduse în curte de aripile nevăzute ale unor îngeri. Simt legătura firească cu veşnicia. Paşii mei ridică nori, păsări şi zmeie de fum.
Strugurii au gust de soare bolnav. Din boabele lor ţâşneşte suc negru care îmi pătează cămaşa. Petele înghit albul şi formează imagini fantastice cu o simbolistică deosebită.
Mama îmi strigă că ar fi timpul să cumpăr pâine neagră pentru masa de prânz. Da, are dreptate trebuie să cumpăr pâine.
-Neapărat să fie neagră, mai strigă o dată mama din uşa bucătăriei de vară.
-Neapărat neagră, repetă Dornenii de dincolo de albastru.
-Neapărat neagră, suspină şi Domnul învârtind clespidra.
Număr mărunţişul şi văd că nu am destui bani ca să cumpăr două pâini. Cumpăr doar una iar restul îl ţin pentru altădată. Pâinea pare a fi veche dar asta contează foarte puţin.
Am mai uitat încă un an. Da. . .

Din volumul ,,7,63”-Editura Eikon

cop 7,63