7,63 ( Duminica adevărurilor contestabile)

Dimineaţă de duminică. Motanul Nero coboară din nuc şi urcă până în vârful mărului pădureţ. Este vesel şi înfometat. Îl las să se joace cu fluturii şi frunzele. Ştiu că imediat ce voi deschide uşa bucătăriei de vară va fi şi el în pragul ei. Mă opresc o clipă în dreptul unui perj şi culeg câteva fructe. Anul acesta gustul lor este deosebit. Mă aşez pe hat lângă un muşuroi de furnici. Desfac perjele şi savurez dulceaţa fructelor. Deasupra mea, norii fug unii de alţii. Îngerii se joacă împreună cu ei şi râd de temerile noastre. Câteva furnici roşii mă înţeapă pe picioare. Nu le omor. Le iau cu grijă şi le asez deasupra muşuroiului. Furnici, nori şi îngeri. Bucuria dimineţii pure. . .
Aleea îngustă care duce către poartă a crăpat în multe locuri. În timpul cât a fost turnată această cărare de ciment a plouat torenţial. Am acoperit cu nailoane cimentul, dar după numai un an e plin de riduri, iar în unele locuri, bucăţi mari s-au desprins. În dreptul viei văd familia de arici care locuieşte sub cerdacul casei părinteşti. Au ieşit toţi prin iarba lui august în căutarea hranei. Aricii nu se sperie de mine. Suntem prieteni, iar eu îi ocrotesc atât cât pot.
Ies în drum. În faţa magazinului din vecini Costel bea bere într-o căruţă alături de alţi doi săteni mai în vârstă. Toţi poartă pălării de paie, iar imaginea lor mă face să râd din toată inima.
-Trăiască rockul , strigă Costel bucuros că mă întâlneşte.
-Vezi să nu îl îneci cu bere, îi răspund vesel. Ziua bună, dau bineţe cu drag.
-Să trăieşti, răspund oamenii. Ziua bună.
Costel are accent de Bucureşti. A stat mult timp în capitală. Felul lui de e vorbi contrastează mult cu cel al consătenilor mei chiar şi cu al meu deşi eu nu folosesc foarte multe regionalisme.
-Unde mergi omule?, întreb voios.
-La Păiseni, răspunde Costel punându-mi în faţă o bere rece. Mergem să aducem ceva de acolo cu căruţa.
-Da ‘ de când ai căruţă? Au murit toate maşinile din sat?
Oamenii râd. Beau liniştiţi bere şi glumesc pe seama ultimelor ştiri politice.
-E căruţa lui Nae. Las’ că mergem încet, aşa. Ce ne trebuie maşină?
-Bere să fie, râd eu.
-D’apoi!
Costel devine serios şi întreabă:
-Jupâne poţi să scrii pe un blog al tău ceva despre mine?
-Ce să scriu , măi rătăcitule, râd eu împreună cu ceilalţi doi oameni.
-Nu e de glumă, continuă Costel. Am fost la vot şi dacă vin procurorii ăia o păţesc.
-Nu păţeşti nimic pălăriosule. Cine te-a prostit cu asemenea zvon? Te uiţi la canalele de desene animate şi nu ai aflat că nu are ce să îţi facă procurorul. Vine, constată că ai votat şi gata.
-Da’ ni puni sî giurăm pi Biblie, spune unul din oamenii care îl însoţesc pe Costel.
-Api asta nu-i drept, observă şi cel de-al doilea om.
Pălăriile se mişcă ca un semn de mare dezaprobare. Pentru o clipă am citit în ochii lor furie. Costel continuă:
-Jupâne eu am votat da’ cartea mea de identitate e expirată.
-Cum’ dracu’ măi Costel.
-Uite aşa. Nu s-a uitat nimeni la data expirării. Dacă vine procurorul acum ce naiba fac?
-Nu e vina ta ci a celor din comisie.
-Eu zîc sî ti ascunzî undiva pânî trece treaba asta, îi spune foarte serios unul din însoţitorii lui. Di ci sî iei amendî sau sî îţî facî dosar?
-Ce dosar jupâne? Dosar că am mers la vot??
-Ti duci matali în păduri şî ti ascunzi pânî treci treaba asta şî scăpî.
-Tataie ai luat-o pe ulei. Da ‘ ce eu sunt partizan sau luptător de guerillă?
-Fă cum îţî zîc io. Aşă o făcut şî Horea şî Nicolae Iorga.
-Nicola Iorga nu.
-Ba da, aşe o făcut.
-Uite la el ce prostii spune după ce bea o bere.
Oamenii râd. Reperele istorice sunt relative asemeni unor amintiri definite larg. Imaginea bizară a unor procurori bătând la pas satele din Bucovina şi mai ales juratul pe Biblie la domiciliu i-a făcut pe oameni să fie foarte nemulţumiţi.
-În partea Rădăuţului pi lângî Biblie au şî o bucatî di os di la moaştili unui sfânt, menţionează mucalit unul dintre oameni.
-De la Ştefan cel Mare, râde Costel gata să cadă din căruţă.
-Nu bre, cî aciala i păzît la Putna. Di la o rudî di-a lui. Un văr sau nepot.Un sfânt di aiştia noi di cari o băgat în călindar după rivoluţie.
Dăm noroc şi le urez drum bun. Păiseni e peste deal, dar ei vor să meargă pe drumul asfaltat. Vor înconjura prin Mieluşoaia.
-O zi bună! Costel, nu uita să te ascunzi !
– Pa, Eduard. Mă fac partizan până trece nebunia..Haida,strigă Costel la cal.
Căruţa cu cei trei pleacă. Mă întorc în curte unde Nero face tumbe pe aleea de asfalt. Merg în bucătărie şi îi dau să mănânce. Mă gândesc cum ar fi să jur pe Biblie undeva în livadă printre straturile de pătrunjel şi cele de morcov. Nero mianună, mai vrea mâncare.
-Nesătul mai eşti, măi motane.
Gust şi eu din ciocolata caldă. Duminică pentru adevăruri contestabile şi oameni aşteptând să jure pe Biblie. Un an bun pentru vinul pietros. Nero a terminat de mâncat. Se duce să doarmă la umbra puiului de mălin.

 

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,7,63” – Editura Eikon

cop 7,63