7,63 (Oraşul)

Cămaşa mea are mânecile lungi. Obicei ţărănesc, nu suport cămăşile cu mâneci scurte. E cald şi îmi suflec mânecile. Flavius râde de obiceiul meu. Mereu fac asta. Ana, soţia lui Flavius îţi dă aere de mare prinţesă. Nu suportă să aibă ceva fără etichetă de firmă, iar la terasă face un scandal monstru pentru că i se pare locul nu este igienizat suficient. Începe să îmi pară rău că am venit în Fălticeni astăzi. Mai bine rămâneam acasă, în Mălini. la răcoare, printre copacii care cântă, pisici jucăuşe şi flori vesele.
Flavius comandă bere. Ana strâmbă din nas când aude că vreau bere la halbă.
-Obicei ţopesc Eduard. Te cunoaşte lumea, ar trebui să fii mai cool. Vrei să apari prin ziare cu hălboiul de bere în mână?
-Da, aşa vreau. Şi cu cămaşa pătată de ciocolată caldă.
-Bleah, zău că eşti zăpăcit.
Un puşti blond cumpără înghetaţă de la dozator şi se aşază la o masă unde citeşte ziarul un bărbat îmbrăcat în costum alb. La celelate două mese beau băuturi răcoritoare fete cu picioare kilometrice şi talie de model.
-În primul rând tatăl lui Flavius e din Baia, iar tu, dragă Ana ai locuit până în clasa a noua în localitatea Dolhasca. Peste noapte aţi devenit metrosexuali, boemi şi alte drăcii. Mai terminaţi cu astea!
-Ne…Eu sunt născut la oraş, se supără Flavius.
-Mai toţi oamenii din Mălini sunt născuţi la oraş pentru că nu avem maternitate în sat.
-Hai, măi, că exagerezi deja!
Portţigaretul Anei este lung şi verde. Gesturile ei par studiate după cele ale divelor de la Hollywood. Fiecare fum este însoţit de grimase. Paharul de bere a rămas plin. Ştiu că Ana urăşte berea, dar se preface că participă bucuroasă alături de noi la această ieşire în oraş.
Flavius plăteşte şi mai cere un rând chiar şi pentru Ana care nu a băut deloc din berea ei. Chelnerul primeşte bacşişul şi mulţumeşte respectos:
-Mulţumesc coane’ Flavius.
Ana mă priveşte curioasă. Ar vrea să afle ce gândesc eu despre soţul ei. Sunt sigur de asta. Felul în care oamenii vorbesc cu Flavius se datorează situaţiei lui financiare ieşite din comun. Eu comunic cu el ca şi acum zece ani când l-am cunoscut şi asta cred că o deranjeză profund pe Ana.
-Ghiţăl sau ghiţâcî? Bun şî ghiţăl.
Bărbatul în alb vorbea la telefonul mobil. Puştiul blond s-a oprit din mâncat îngheşată. Fetele cu picioare lungi au rămas nemişcate privind albastru una către alta.
-O fatat greu sau o mers ghini? Mulţămesc lu’ Dumnezău cî îi sănătoasă şî vaca şî ghiţălu.
Fetele râd. Ana aprinde o nouă ţigară privind cu dispreţ la omul îmbrăcat în alb care s-a ridicat gata să plece. Chelnerul îi aduce restul: 5 bani. Omul îi ia, salută şi plecă.
-Ţăran, scrâşneşte Ana.
-Aşa şi?
-Nu ai auzit cum vorbea? Ghiţăl, ghiţâcî.
-Mirosea a ghiţăl şi el, râde Flavius.
Intrăm în cazino. Flavius se aşază la un aparat de pocker mecanic. Rămân la o masă cu Ana care spune chelnerului să ne aducă cockteiluri cu umbreluţă şi gust scârbos de fructe exotice. Aparatul lui Flavius adună milion după milion. Două perechi, dublează şi nimic. Trei şeptari, dublează şi iar nimic. Patru dame.
-Uite Eduardule: 4 ghiţâci.
-Foarte nostim, îi răspund eu supărat.
Dublează, tot nimic. Scoate alte milioane din buzunar, dar pierde. Nu are răbdare. Vine la masă uşor afectat şi aprinde una din ţigările Anei.
-Flavius, ai promis că nu mai fumezi, ţipă Ana cât poate de tare. Ai uitat ce a zis medicul?
-Du-te dreacu de paraşută, răspunde Flavius supărat. Lu’ măta să îi ceri să nu fumeze, imbecilo. Dispari dreacu acas’ şi nu mă urmări peste tot. Sunt sătul de tine până peste cap. Ana plecă după ce îl înjură în toate felurile. Chelnerii nu spun nimic, se prefac că nu aud.
-Eddy, hai să bem şi să uităm de prostimea asta, vrei?
-Nu mai stau. Mă duc să caut o maşină de ocazie.
Nu îl salut, nu mă salută. Afară într-o decapotabilă albă, Ana plânge.
-Faină maşină ai.
-Dă-o dracu de maşină. Flavius bea şi fumează şi doctorul i-a spus că se curăţă daca face asta.
-După ce moare să îmi dai telefon. Te ajut să îi cheltui averea.
-Răutăciosule.
-Ghiţâcî de oraş.
Ana înjură. Nu mă interesează ce spune. Lângă monumentul de pe strada ,,2 Grăniceri” aşteaptă maşinile de ocazie.
– Merji acas’ Eduard, mă întreabă un taximetrist? Hai cî amu plecăm . Am patru oameni.
-No hai ş-om meri, răspund aproape fericit.
În maşină, oamenii discută despre vreme, referendum şi preţul la harbuz. Nimeni nu îşi ascunde regionalismele într-o batistă de mătase. Şoferul aprinde o ţigară . Vrea să mă servească şi pe mine dar eu nu mai fumez de mult timp.

Din volumul ,,7,63” -Editura Eikon

cop 7,63