CAPTIVI

vineri
ritualul arde morfemele sacre

dragostea ne transformă în consumatori captivi
cameleonismul oglinzilor măreşte insecuritatea emoţională
comunicăm telepatic cu satirii şi prestidigitatorii cronofagi
deszăpezim spirale imprecaţii eufonii

vineri
zăpezile acoperă a cincea sacralitate
albul arde inocenţa cifrelor virale
cenuşa este împărţită iterativ calendarelor laice

Eduard Dorneanu
Mălini

ALUNECARI DE ADEVĂR

livia şi-a dorit de crăciun fetuşi mahmuri şi emailuri însiropate
a achitat nota de plată cu iniţialele cadavrelor din mesageria vocală

tatăl vitreg al omului de zăpadă epileptic
i-a făcut rost de o fiolă care conţinea pronume interogativ-convulsive
rezumate cu accidentele degetelor mijlocii
corespondenţa imaginară a sticlei de spirt medicinal

alcoolicii de noaptea a opta s-au deghizat în mântuitori polari

livia întinde piciorul pentru a fi încălţată cu una din cărţile de rugăciune
ale noului şi vechiului moft

urmează alunecările de adevăr
am timp să ascund nuditatea iubitei
în obscura emfază
a punctelor de suspensie

Eduard Dorneanu
Mălini

POEM ÎN ALBUL TRUISMULUI

prefer gelozia ioanei oricărui public infantil
ştiu că indiferenţa mea îi pare un truism
am despărţit durerea
în milioane de celule seci

virginele mioape au rămas suspendate între vagoanele de clasa a doua
şi nopţile în care toţi necredincioşii au nevoie
de motivaţii sangvine

sacralitatea se risipeşte în teorema lui lagrange
prefer gelozia ioanei
cuvintele ei descoperă locurile intime unde pot poposi
open invitation fără consecinţe
alb suprapus albului

Eduard Dorneanu
Mălini

GOTHIC 34

lidia spune
mă risipesc în premoniţii capitale
moartea cere fast explicativ
fiecare picătură de sânge este investigată de către prieteni vulgari
ordinea convulsiilor provoacă alianţe egotiste
statuile nasc zâmbete narcoleptice
2013 este corabia sufletelor mutilate
femeile singure sunt posedate de propriile umbre
ţipetele de prefăcută plăcere
decorează ultimele silabe de viaţă ale histrionilor

eu tac

nuditatea durerii închide răspunsurile mincinoase
sub pleoapele incizate cu absenţa

Eduard Dorneanu
Mălini

RĂNI SUB ZĂPEZI

i-am promis ioanei o fotografie cu brazi vii
şi peşti zdrenţăroşi

iarna calcă rănile
ascunse
sub zăpezile demiurgului anxios

sap în carnea aşteptării
patruzecişipatru de sfinţi astupă amintirile cu sânge miop
pasiunea e incinerată în uterul de gheaţă
al fecioarei subnutrite

ocolesc personajele speculative care răspund la propriile întrebări
cărarea râde bocancilor descusuţi
ioana mângâie cetina
verdele împiedică naşterea blasfemiilor

brazi vii şi peşti zdrenţăroşi
deschid
cărare prin zăpezile femeilor capricioase

Eduard Dorneanu
Mălini

SILVIA

dimineaţa sună
în ceasul deşteptător
secundarul a tăiat respiraţia silviei
sânii i-au înflorit asemeni cartuşelor de manevră

ea spune
am visat că vânam mistreţi la balc
purtam haine cu trei numere mai mari
eram încălţată cu pantofi de balet
iar hăitaşii îşi făceau cruce
ocheam din mers ţinte care grohăiau
nu era necesar să încarc arma
animalele se întorceau cu burta în sus
al naibii vis
nu-i aşa

aşez ceasul într-o poziţie firească
veşnicia stă între mine
şi femeia care ucide în vis animale sălbatice
adun cicatrici preludii cu motivaţie dublă

întreb
chiar îşi făceau cruce
poate îţi arătau cum să te ascunzi
de poftele laconice ale instanţelor revocate

răspunde
ba nu
duceau degetele în dreptul urii
apoi coborau către dezgust
şi încheiau cu un scuipat
în dreptul speranţei era o cruce
precis

mă îmbrac grăbit sub privirea unei femei bănuitoare
nefericirea îmi încarcă armele de carne şi sânge
orele exacte îmi servesc ca ţinte de antrenament

silvia adoarme la loc
sub patul ei curge râul de întuneric
al uitării

Eduard Dorneanu
Mălini

NUDITATEA DURERII

orice femeie lăsată să moară sub pătura găurită a şarpelui E85
împrospătează nuditatea durerii

katia sărută pantofii cu vârf ascuţit ai motociclistului
amortizorul refuză îmbrăţişarea cu ţeava nichelată
e stricat ce dracu are
murmură în limba latină omul îmbrăcat în haine din piele de câine
ce spui întreabă katia
dezbracă-mă şi treci peste mine de nouăzecişişase de ori
(notă pentru lunetişti: nu îmi place să scriu nouăzecişişase dezlegat)
apoi ia o cretă
desenează conturul ochilor holbaţi de uimire
ai navetiştilor care aşteaptă deflorarea publică

număr în gând ţipetele de plăcere ale femeii
sânii striviţi de asfaltul amestecat cu zăpadă
mustesc de sânge şi alcool
motociclistul taie degetele picioarelor femeii
ameţita asta nu a auzit de pedichiură
murmură supărat în aceeaşi limbă latină
ai murit întreabă mestecând un băţ de chibrit
a murit îmi spune ridicând din sprâncene
câte degete crezi că are idioata asta la picioare
zece spun eu blestemând motocicletele care pot circula iarna
zece frate se bucură omul cu haine din piele de câine
zece

strângem hainele femeii şi săpăm la rădăcina şoselei
moarta are la gât un lanţ din platină
îl vrei tu mă întreabă pseudolatinul
nu îi răspund împingând cu piciorul cadavrul deja ţeapăn
dă-l naibii de lanţ

scuipăm dezgustaţi
internetul s-a umplut cu imagini ale degetelor risipite pe E85
hai să dăm o raită pe la basarabence
am auzit că au venit prospături
hai îi răspund
m-am săturat să îngrop cadavre la marginea şoselelor europene

mi-au îngheţat mâinile
se aud urletele de foame ale călăilor de poezie
îmi împăturesc umbra
şi plec

Eduard Dorneanu
Mălini

Mălini – 23 aprilie/2016

Noaptea de Florii. Se aprind focuri. În livezi, în prunduri, pe imaș. Stau pe băncuța de lemn din cerdac și privesc luminile nopții. Fiecare scânteie duce în lume vestea că neamul nostru nu și-a uitat obiceiurile. Că și-a păstrat credința. Și nădejdea în Cel Veșnic Viu.
Se aprind focuri în Mălini. Se luminează cerul. Domnul zâmbește. Îngerul de pază se așază alături de mine. Privim împreună cerul de Florii. Fericiți. . .
Eduard Dorneanu
Mălini – 23 aprilie/2016