GOTHIC 49

11256492_909791952395533_910086870_n
suntem în mijlocul rugului
mistuirea noastră dezleagă crucea din beţia apelor
am nevoie de visele voastre spune domnul
ştiu că arată asemeni unor artefacte diabolice
dar din ele pot construi milioane de alvin york

părul ioanei arde mocnit
doamne strig eu sufocat de aburul negru al slavei
mi-ai spus mereu că moartea este o aproximare grosieră
am presupus că înainte de rug
trebuie să ascund un înger în stare de zeghe
undeva în labirintul celor mai convulsive amintiri
şi abia apoi să primesc în măruntaiele mele cenuşa iubitei
da eduard ai dreptate
tu stai în mijlocul rugului şi argumentezi frivolitatea unui concept flexibil
nici nu ai observat că părul ioanei se mistuie sub flacăra blestemului
tu ascunzi îngeri sub aripile păsărilor de verde
doar ştii că am nevoie de visele voastre
ca să poţi construi
da paladinule da.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE