Cărțile mele la Ediţia cu numărul 23 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură

Ediţia cu numărul 23 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură va avea loc în perioada 16 – 20 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo.
Standul Editurii EIKON va fi deschis de miercuri până duminică (16-20 noiembrie 2016), în Pavilionul Central Romexpo la parter, nivelul 0.00:18. Tot acolo vor fi și cărțile mele: ,,7, 63”, ,,MĂLINI”, ,,Departe de Troia”…
Cu respect,
Eduard Dorneanu

MĂLINI – VOLUMUL 1 – CAPITOLUL 10

974c6-eduarddorneanu_malini_coperta-195x215

E ultima zi de vară a anului 2013. Sunt supărat. Cei patru gutui se vor usca. Şi cei doi din livadă şi cei doi din faţa casei. Fructele lor s-au chircit, frunzele sunt deja vestejite. Copacii par pârjoliţi. Parcă un dragon ar fi coborât din slavă în livada mea şi ar fi aruncat asupra gutuilor otrava căldurii. I- am plantat acum mai bine de zece ani. Le-am pus nume şi i-am apărat de primele zăpezi. Cei doi din curtea casei se numesc Lavinia şi Alteea. Cei din livadă sunt Lena şi Karen. Nu cred că vor supravieţui încă un an. Poate că dacă i-aş fi stropit la timp cu vreo substanţă miraculoasă, ar fi rezistat. Cine ştie!

Încep să scot cartofii cu sapa. Dacă nu ar costa atât de scump aş fi plătit pe cineva care are cal şi plug să facă munca asta. În fiecare zi scot câte două sau trei rânduri. E mai bine aşa. Din cauză că a plouat cu gheaţă, de pe un rând de abia dacă adun două găleţi de cartofi, majoritatea foarte mici. Din 1987 nu am mai avut o recoltă atât de slabă.

Sap greu în pământul pietros. Cel mai greu se sapă lângă cireş, în apropierea hatului. Într-un cuib de cartofi găsesc şi o monedă de 100 de lei, din perioada regelui Mihai. Am mai găsit monede în livadă, nu e nimic deosebit în asta. Şterg moneda de iarbă. Sunt curios dacă e din 1943 sau 1944. Cele din 1944 sunt mai lucioase, par mai noi. Nu am noroc. E din 1943. Arunc sapa sub cireş şi mă duc să culeg două roşii pe jumătate coapte, singurele care au scăpat de urgia gheţii. Găsesc şi trei castraveţi mici şi ţepoşi.

Acum treizeci şi opt de ani, tata stătea pe hat şi tăia roşii, castraveţi şi ridichi într-o cratiţă mare, verde. Îi urmăream fascinat mişcările, cuvintele. Uitase să spele roşiile, dar ce mai conta asta pentru un copil care aştepta să înmoaie miez de pâine neagră în sucul legumelor? Aveam în mână o jumătate de pâine neagră. Tata a rupt-o în două, apoi a pus în farfurii salata şi am început să mâncăm. Roşiile nu erau coapte foarte bine. Castraveţii nu erau curăţaţi de coajă. Miezul de pâine udat cu sucul roşiilor se lipea de cerul gurii.

– Niculai!, strigă mama din faţa bucătăriei de vară. Ai spălat roşiile?

– Spălat, răspundea tata cu un zâmbet larg.

Mâncam veseli, fără griji. Pe atunci erau încă în picioare cei patru meri raneţi altoiţi, trei ionatani, părul domnesc şi mărul care făcea mere dulci, văratice. Livada era de o frumuseţe nepământeană.

– Vine toamna, spunea tata. Ştii că se spune că toţi cei morţi se întorc toamna acasă. Chiar şi pentru o clipă.

– Mi-ai spus asta şi anul trecut dar nu a venit nimeni, am ripostat eu.

– Ba au venit. Au venit bunicii tăi.

– Nu i-am văzut. M-am uitat şi nu i-am văzut.

– Poate că au venit noaptea şi de asta nu i-ai văzut tu. Dar au fost aici. Te-aş minţi eu pe tine?

– Au fost aici bunicul Vasile şi bunica Maria?

– Da! Toţi au fost.

– Asta înseamnă că vor veni şi la toamnă ? O să pot să îi văd şi eu? Pe bunica Maria am văzut-o doar într-o poză şi pe bunicul Vasile nu îl mai ţin minte.

– Vor veni, Eduard. Precis vor veni.

Mânânc miez de pâine neagră şi ascult cum povesteşte tata despre cei din neamul nostru, despre primii Dorneni, despre poveştile lor de iubire, despre război. Roşiile nu îmi mai par acre. Pişcăturile furnicilor nu mă mai ustură.

Nopţi la rând am ieşit pe furiş noaptea şi m-am dus în livadă. Am aşteptat să îmi văd bunicii sau pe ceilalţi Dorneni, trăitori în Mălini cu mult timp în urmă. Nu a venit nimeni, dar nu m-am supărat. Am văzut în schimb cum se joacă umbrele printre strujenii de popuşoi, cum cad din înalturi stelele, cum dansează norii pe cer şi cum lumina lunii desenează inimi de copil pe acoperişurile caselor. Am auzit şoaptele firelor de iarbă, blestemele roadelor neculese, chemările pomilor. Toate acestea nu aveam cum să le aflu dacă nu aş fi ieşit afară, în miez de noapte.

Cu două roşii şi trei castraveţi nu voi reuşi să fac o salată ca pe vremea când trăia tata. Oricum, încerc. Adaug şi două cepe mici. Apoi ulei. Zdrobesc încet roşiile ca să iasă din ele sucul. Mă aşez pe hat. Nu mai am pâine neagră ca în copilărie. Pâinea feliată nu este gustoasă, chiar deloc. Îmi torn şi un pahar de suc alb, de lămâie. Dumnezeu se aşază şi El lângă mine. Îi întind farfuria cu salată. Mănâncă direct cu mâna. Din buzunar scoate o jumătate de pâine neagră, cu coaja groasă, crocantă. O rupe în două: jumătate pentru mine, jumătate pentru El. Înmoi miezul de pâine în sucul roşiilor. Dumnezeu face la fel.

– Crezi că toamna asta vor veni acasă cei plecaţi la Tine?, întreb cu privirea în pământ. Măcar pentru o clipă?

– Precis vor veni, răspunde Dumnezeu. În fiecare toamnă vin.

– Va veni şi tata, şi bunicii, şi ceilalţi Dorneni?

– Da, Eduard. Toţi vor veni.

– Va veni şi părul domnesc, şi pisica Hadesa, şi căţeluşa Tina, şi caii de povară ai bunicului, şi prunul altoit? Sau animăluţele şi pomii nu au voie să vină?

– Ba vor veni, Eduard. Toţi vor veni.

Mâncăm în linişte. Dumnezeu mănâncă din aceeaşi farfurie cu mine. Mă uit pe furiş la El şi cred că are lacrimi în ochi. Hainele Lui miros a vegetaţie arsă, iar în plete i se odihnesc frunze de măr ionatan. Nu rămâne nimic în farfurie. Resturile de pâine le aruncăm în iarbă. Dumnezeu îşi şterge palmele de norii pufoşi care aleargă deasupra satului, apoi închide ochii şi deschide larg braţele. Închid şi eu ochii. Vântul ne ridică deasupra livezii, deasupra Măliniului, deasupra tristeţii.

Eduard Dorneanu

Mălini

Din volumul ,,MĂLINI” -Editura Eikon

Papa Francisc va vizita România

Televiziunile de știri anunță că Papa Francisc va vizita România. Această afirmație poate fi doar exprimarea unei dorințe, nu neapărat foarte arzătoare sau poate că Sfântul Părinte a dorit să fie amabil cu un diplomat român primit în audiență. Ce cred eu? Hm, e posibil ca pe 32 Decembrie, Papa Francisc să ajungă în țara noastră. De ce nu?

LANSĂRILE EDITURII EIKON LA GAUDEAMUS (16-20 noiembrie 2016)

Miercuri, 16 noiembrie 2016, ora 13.00

“Un retuş… pentru un zâmbet – Machiaj personal feminin şi masculin”, de Aurora Spasinovici
Invitați: Prof. Emerit. Dr. Ruxandra Rășcanu, Universitatea București, Aurora Spasinovici
Moderator: Valentin Ajder

Miercuri, 16 noiembrie 2016, ora 18.00

Lansare de carte cu ședință de machiaj: “SECRETELE MACHAIJULUI DE MIRESĂ. 50 de înfățișări complete și machiaje explicate pas cu pas”, de Corina Tudor.

Joi, 17 noiembrie 2016, ora 12.00

“Teatru scris”, de Liviu Franga
Invitați: Roxana Utale, Doru Mareș, Radu Voinescu, Marian Popescu
Moderator: Valentin Ajder

Joi, 17 noiembrie 2016, ora 15.00

“Capricii pe teme de basm”, de Mariana Neț, Cuvânt înainte de Monica Pillat; “Dincolo de asteptare. Dialog în larg”, de Monica Pillat și Radu Ciobanu; “Părăsește-mă!”, de Magda Marin
Invitați: Monica Pillat, Magda Marin, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

Joi 17 noiembrie 2016, ora 16.00

“Grai și cânt – Studiu cibernetic”, de Ion Piso
Invitat: Ion Piso
Moderator: Valentin Ajder

Joi 17 noiembrie 2016, ora 17.00

“Am trăit în comunism. Iones și alte povestiri”, de Mircea Pora,
Prezintă : Bedros Horasangian, Valentin Ajder

Joi 17 noiembrie 2016, ora 17.30

“Numele Clarei”, de Viorel Bucur;
Invitați: Christian Crăciun, Bedros Horasangian, Viorel Bucur
Moderator: Valentin Ajder

Joi 17 noiembrie 2016, ora 18.00

“Diaglive”, de Niculina Constantinescu
Invitați : Christian Crăciun, Niculina Constantinescu
Moderator : Valentin Ajder

Joi 17 noiembrie 2016, ora 18.30

“O antropologie mistică. Introducere în gândirea Părintelui Stăniloae” și “Experiența religioasă în gândirea lui Dumitru Stăniloae. O etică relațională”, de Sandu Frunză
Invitați: Vianu Mureșan
Moderator: Valentin Ajder

Joi 17 noiembrie 2016, ora 19.00

“Lazaret – suflete rătăcite”, de Silviu Crăciunaș

19.30 Recital poetic și de muzică folk

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 12.00

“Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade”, de Mihai Gheorghiu, ed. a II-a, “Mircea Eliade și misterul totalității”, de Bogdan Silion; “Mircea Eliade – Itinerare labirintice”, de Mihaela Chiribău-Albu, prefață de Vasile Spiridon; “Mircea Eliade – La marginea labirintului – corespondențe între opera științifică și proza fantastică”, de Dorin David; “Transpunerea operei lui Mircea Eliade în alte limbaje ale artei” și “Mircea Eliade. Hermeneutica spectacolului, III”, de Cristina Scarlat;
“Mituri și simboluri biblice în poezia românească neomodernistă”, de Daniela Varvara

Invitați: Daniela Varvara, Vianu Mureșan, Vasile Spiridon, Mihai Gheorghiu, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 13.00

“Existență și Idee”, de Ștefan Vianu
Invitați: Vianu Muresan, Cătălin Avramescu, Ștefan Vianu
Moderator: Valentin Ajder

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 14.00

“Spask 99. O istorie a prizonierilor de război români din Kazahstan în documente”, de Nurlan Dulatbekov, Octavian Țîcu, Silviu Miloiu
Invitați: Vadim Guzun, Octavian Țîcu, Silviu Miloiu, Vitalie Văratec
Moderator: Valentin Ajder

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 15.00

“Entropie şi frumos. Aplicație pe o floare a soarelui”, de Horia Dulvac, postfață de Ion Bogdan Lefter
Invitați: Ion Bogdan Lefter, Horia Dulvac
Moderator: Valentin Ajder

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 15.30

“Fiul lunii; Haina de brumă”, de Valeriu Ciobanu, ediție îngrijită de Ion Lazu; “Varianta B”, de Lidia Lazu, “Odiseea plăcilor memoriale”, de Ion Lazu
Invitați : Lidia Lazu, Ion Lazu
Moderator: Valentin Ajder

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 16.00

“La oglindă. Istoria plagiatelor românești până la 1900”, de Alexandru Dobrescu
Invitați: Acad. Eugen Simion, Nicolae Georgescu, Alexandru Dobrescu
Moderator: Valentin Ajder

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 17.00

“O lună în confesional – Convorbiri cu Liviu Antonesei”, ediția a II-a, de Nicoleta Dabija
Invitați: Nicoleta Dabija, Leonard Oprea, Liviu Antonesei
Moderator: Valentin Ajder

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 17.30

“Creierul de homo sapiens. Ghid de utilizare – Dragoș Cîrneci în dialog cu Iuliana Alexa”; “În sens invers”, de Ovidiu Crișan
Invitați: Iuliana Alexa, Dragoș Cîrneci, Ovidiu Crișan
Moderator: Valentin Ajder

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 18.00

“Umbrele Transilvaniei – povestiri fantastice”, de Alexandru V. Dan
Invitați: Actrița Ana Maria Bălescu, Alexandru V. Dan Moderator: Valentin Ajder

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 18.30

“Plaja”, de Tudor Călin Zarojanu
Invitați: Ion Bogdan Lefter, Stelian Țurlea, Tudor Călin Zarojanu
Moderator: Valentin Ajder

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 19.00

“Mihai EMINESCU – Eternal Longing, Impossible Love – Eternul Dor, Imposibila Iubire”, Traducere în engleză de Adrian Sahlean/English Translations Adrian George Sahlean
Invitați: Christian Crăciun, George Volceanov
Moderator: Valentin Ajder

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 19.00

Recital poetic si de muzică folk

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 11.00

“Critica fundamentelor etico-filosofice ale națoonal-socialismului”, de Antoniu Alexandru FLANDORFER
Invitați: Christian Crăciun, Antoniu Alexandru Flandorfer
Moderator: Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 12.00

“GENURILE MUZICII. Ideaa unei antropologii arhetipale”,
“CANONUL MUZICII EUROPENE. Idei, ipoteze, imagini”,
de Oleg Garaz
Invitați alături de autor: Compozitor, Prof. Univ. Dr. Octavian Nemescu, Compozitor, Prof. Univ. Dr. George Balint
Moderator: Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 13.00

“Estetica I”, Ediție, traducere și note de Vlad-Ion Pappu, Prefață de Acad. Eugen Simion
Invitați: Acad. Eugen Simion, Vlad-Ion Pappu
Moderator: Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 13.30

“Filosofia singularității”, de Bogdan Popoveniuc
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun, Bogdan Popoveniuc
Moderator: Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 14.00

“Boierii mei și Europa”, de Despina Skeletti

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 14.30

“Când vin vulturii” și “Întoarcerea lupilor”, de Hans Bergel; “Arcul Voltaic. Textul ca lume (i)mediata”, de Nina Corcinschi
Invitați : Christian Crăciun, Bedros Horasangian, Nina Corcinschi
Moderator : Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 15.00 (la standul Radio România)

“Miercuri, la Marriot”, de Ioana Brușten
Invitați: Anca Florea, Ion Bogdan Lefter

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 15.00

“Martin Opritz, un poet german îndrăgostit de români”, de Calinic Argeșeanul;
“Mic tratat de estetică teologică”, de Petru Ursache; Ediția a III-a, Prefață de Gheoghe Grigurcu, postfață de Paul Aretzu,
“Petru Ursache”, monografie de Iordan Datcu

Invitati: Înaltpreasfinițitul Părinte Calinic Argeșeanul, Iordan Datcu, Antoaneta Olteanu, Adrian Alui Gheorghe
Moderator: Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 16.00

“Apologia după sfârșitul metafizicii. Teologie și fenomenologie la Jean-Luc Marion”, de Nicolae Turcan
Invitați: Vianu Mureșan, Nicu Turcan
Moderator: Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 16.30

“Irevocabil!”, de Sorin Dumitrescu
Invitați: Sidonia Bogdan, Anca Dumitrescu
Moderator: Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 16.30 – Sala Cupola

“Tetralogia anotimpurilor”, de Andreea Nanu
Invitați: Christian Crăciun, Teodora Stanciu, Andreea Nanu
Moderator: Christian Crăciun

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 17.00

Lansarea volumelor 3 și 4 din colecția „Arhiva Rugului Aprins”, coordonată de Marius Vasileanu: “De la Antim la Pocrov – Mărturii”, de Vasile Vasilachi; “Comentarii la Evanghelia după Ioan”, de Ștefan Todirașcu, prefață de Horia Ion Groza; “Războiul nevăzut”, de Paul Sterian, ediție îngrijită de Marius Vasileanu
Inviatați: Christian Crăciun, Marius Vasileanu
Moderator : Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 17.30

“Ce-a mai rămas de apărat”, de Mircea Platon
Invitați: Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Mihai Gheorghiu, Mircea Platon
Moderator: Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 18.00

“Mircea Vulcănescu – o microistorie a interbelicului românesc”, de Ionuț Butoi;
“EXPERIMENTUL PITEȘTI Spălarea creierului și reeducarea prin tortură în România comunistă. Mărturia personală și știinţifică a unui supravieţuitor/ PITEȘTI EXPERIMENT Brainwashing and Re-education through Torture in Communist Romania. The Personal and Scientific Testimony of a Survivor”, de Dr. Nicu Ioniță. Traducere în engleză / Translation in english Dr. Valentin Suciu
Invitați: Mihai Gheorghiu, Mircea Platon, Christian Crăciun, Ionuț Butoi
Moderator: Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 18.30

“Plotin:despre nemurirea sufletului”, traducere din greacă și interpretare de Dan Tomuleț
Invitați: Vianu Mureșan, Mircea Platon, Dan Tomuleț
Moderator: Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 19.00

“PE VREMEA CAND CITEAM. Autoportrete în oglinzile cărților”, de Vianu Mureșan
Invitați: Christian Crăciun, Mircea Platon, Ștefan Vianu, Vianu Mureșan
Moderator: Valentin Ajder

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 19.30

“Altarele miresmelor târzii”, de Georgeta Minodora Resteman

Duminică, 20 noiembrie 2016, ora 11.00

“Izvoare în deșert”, de Pr. Jonathan Hemmings, traducere din engleză de Alexandra Petrescu-McCaferty
“Heralda. Nuvelete”; “Apter”, roman istoric de Serghie Bucur
Invitați: Titus Vîjeu, Christian Crăciun, Florin Dochia, Bogdan Costin Georgescu, Serghie Bucur
Moderator: Valentin Ajder

Duminică, 20 noiembrie 2016, ora 12.00

“Mersul pe ape”, de Mariana Sipoș, editia a III-a,
“Captiv în regatul celor două coroane”, de Mihai Sipoș
Invitați: Ioan Groșan, Mariana Sipoș, Mihai Sipoș
Moderator: Valentin Ajder

Duminică, 20 noiembrie 2016, ora 13.00

“Alexandropol – orașul lui Manuc Bei”, de Victoria Comnea;
“Câmpiile albastre de sub orizont”, de Călin Sămărghițan
Invitați: Christian Crăciun, Victoria Comnea, Călin Sămărghițan;
Moderator: Valentin Ajder

Duminică, 20 noiembrie 2016, ora 13.30

“Cămașa de forță”, “Lehamitea lui Teofil Magus”, de Leonard Oprea, Prefață de Christian Crăciun
Invitați : Daniel Cristea-Enache, Christan Crăciun, Leonard Oprea

Duminică, 20 noiembrie 2016, ora 14.00

“Nicolae Colculescu. O viață printre stele”, de Magda Stavinschi
Invitați: Georgeta Filitti, Mircea Rusu, Nicolae Șerban-Tanașoca, Magda Stavinschi
Moderator: Valentin Ajder

Duminică, 20 noiembrie 2016, ora 14.30

“De la Nistru pân’la… Tisa”, de Dan Iacob; “Departe de Troia”, de Eduard Dorneanu; “Opt chipuri ale singurătății”, de Vasile Andru
Invitați: Christian Crăciun, Dan Iacob
Moderator: Valentin Ajder

Duminică, 20 noiembrie 2016, ora 15.00

“Spovedania unei umbre”, de Eugeniu Bazil
“Tao Te Ching – Eternul Tao”, de Lao Tze; Cuvânt înainte, interpretare și termeni chinezi de Eugeniu Bazil
Invitați: Robert Toma, Eugeniu Bazil
Moderator: Valentin Ajder

Duminică, 20 noiembrie 2016, ora 15.30

“Misterul Don Juan sau o iubire în secolul de aur” (roman istoric) de Corneliu Șenchea;
“Ideea de Dumnezeu în poezia lui Eminescu”, de Theodor Damian
Invitați : Christian Crăciun
Moderator : Valentin Ajder

Programul de vizitare a târgului este de miercuri până duminică, între orele 10.00 şi 20.00.

Standul Editurii EIKON,va fi începând de miercuri până duminică (16-20 noiembrie 2016), în Pavilionul Central Romexpo la parter, nivelul 0.00:18

MĂLINI – VOLUMUL 1 – CAPITOLUL 9

974c6-eduarddorneanu_malini_coperta (1)

A trecut de ora patru. Cântecul cocoşilor împarte întunericul în milioane de vise risipite. Copacii din livadă şoptesc rugăciunea de dimineaţă. Dumnezeu o ascultă în genunchi. Rugăciunea copacilor este simplă, fără cuvinte preţioase, fără metafore bombastice. O ascult şi eu uimit de simplitatea şi curăţenia cuvintelor. Rugăciunea continuă şi se împleteşte cu murmurul apelor Suhăi. Respir. Mă dor braţele. Am dormit cu gândul aiurea şi acum mă dor braţele. Mă aşez în genunchi lângă Dumnezeu. Ascultăm. În spatele nostru sunt alţi oameni, alţi copaci, alţi cocoşi, alte sate. Toţi în genunchi. Ca un lan viu care aşteaptă dimineaţa. Mă dor braţele. Mă sprijin de umerii Domnului şi mă ridic. Rugăciunea copacilor continuă. Ceilalţi oameni rămân în genunchi. Eu plec alături de Dumnezeu ca să împrăştii tăcerea.

E răcoare. Încep să cosesc buruienile de pe cartofi. Am cultivat cartofi pe o suprafaţă de trei prăjini. Deasupra acestora au crescut buruieni: lăptucă, pir, iederă rusească. Am două coase : una mică şi ştirbă şi una veche, uriaşă care a aparţinut bunicului. O aleg pe cea veche. Arunc tricoul şi pantalonii. Rămân doar în pantaloni scurţi şi simt cum aripile vântului îmi tatuează desene pe care nimeni nu le poate vedea.

Hârşt!! Cosesc cu gesturi largi, copilăreşti. Mai întâi retez plantele de pe rândurile de cartofi, apoi pe cele din şanţurile care delimitează fiecare rând. Fiecare mişcare înseamnă un sunet, fiecare mişcare ridică la cer particule de praf. În mişcarea cosaşului e toată dărzenia, tot orgoliul unei generaţii. Cosesc. Aici a cosit Iacob Dorneanu, stră-stră-străbunicul meu. Şi Andrei Dorneanu stră- străbunicul meu. Şi Ilie Dorneanu, străbunicul meu. Şi Vasile Dorneanu, bunicul meu. Şi Neculai Dorneanu, tatăl meu. Aici vor cosi urmaşii neamului meu. Nu mă mai dor braţele. Am trecut de cireş şi iau ca reper fundul livezii. Cosesc. Hârşt ! Coasa atinge pietrele risipite pe ogor. Scântei roşii-albăstrii mustră oţelul coasei. După o oră de muncă ajung la capătul ogorului. Dumnezeu îmi şterge fruntea şi îmi mângâie sufletul.

Mama mă întâmpină în curte, oarecum supărată:

-Tu nu ai de gând să faci nicio treabă astăzi? Du-te şi scoate covorul din camera ta că trebuie spălat.

-Acum?

-Nu, peste patru ani.Acum, ce întrebare e asta ?

Covorul din camera mea este roşu cu inserţii albe. Ridic masa biroului ca să îi scot capetele. Găsesc sub el o carioca roşie, două monede de cinci bani şi un foarfece mic. Cred că este o imitaţie de covor persan, o imitaţie turcească sau chinezească. L-am cumpărat acum doi ani de la nişte ţigani, împreună cu un alt covor de culoare galbenă. Mama nu a stat să negocieze cu ei şi mi i-a trimis mie:

– Şăfu’ nu-i nevoie de bani, a spus unul dintre ţigani . Ne dai nuci.

-Câte nuci?

-Cântărim cu ligheanele. Aiestea ‘s covoare di la Persia. Noi sîntem ţîgani de la Sibiu. Nu avem chinezării şi lucruri din Turcia.

-Adică aţi fost în Persia?

-Da, şăfu. Acolo mergem ş’ cumpărăm marfă ş’ dăm pi bani ori pe nuci. Noi sintem oameni cu şcoală. Eu am liceu.

-Şogore mă omori.Ai fost tu într-o ţară care se cheamă Persia ?

-Da, şăfule. Nu mă crezi?

-Cum naiba să nu te cred? Doar ai liceu.

-Hai, şăfule nu fă mişto de şogor. Îmi dai nuci şi îţi dau mândreţe dă covoare. Uiti aista roş’, uiti galbînu’.

-N-am bre nuci. Dar câţi lei vrei?

-Negociem.

-Şogore, îţi dau şaizeci de lei pentru cele două covoare. Dacă vrei bine, dacă nu, nu.

-A dracu gagiu’ eşti şăfule. Ia marfa ş’ dă banu’ la şogor.

Batem palma şi număr ţiganului banii. Eram sigur că m-am înşelat. Mama mi-a spus că mă pricep la covoare ca şi la tractoare, adică deloc. Toţuşi covoarele nu şi-au pierdut culoarea. Sunt imitaţii, e clar, dar nu s-au scămoşat, culoarea nu le-a părăsit.

Mai găsesc două monezi de cinci bani sub recamier.

-A naibii treabă! O bacnotă de zece lei nu putea să se pitească sub covor!

-Vorbeşti singur?, întreabă mama din cadrul uşii. Hai afară să îl scuturăm!

Scuturăm covorul, apoi îl întind pe o masă de lemn şi pe o băncuţă tot din lemn. Mama îl spală cu peria. Yasmine , micuţa mea vecină apare şi ea gata să dea o mână de ajutor. Începe să numere ca să îmi arate că poate număra până la o sută. Trece de la douzeci şi nouă direct la treizeci şi unu.

– Nu e bine. După douzeci şi nouă urmează treizeci.

-Precis?, întreabă Yasmine. Tu mă mai păcăleşti uneori.

-Hahahaha, râd împreună cu Dumnezeu, cu pomii şi cu stelele căzătoare.

-Treizeci, repetă Yasmine.

-Ia spune, întreb eu repede. De ce pământul e jos şi cerul deasupra?

-Pentru că iarba este verde şi cerul albastru, răspunde Yasmine.

Ridic covorul pe sârmă. Va sta aşa până se va scurge de apă.

E amiază. Soarele încălzeşte tabla casei, aleea de ciment, cerdacul, ferestrele. Caut umbra în livadă sub pomii care dimineaţă recitau rugăciuni. Mărul pădureţ mă mângâie cu crengile lui lungi, fără roade. Nucul Sybil are scoarţa crăpată, iar furnicile urcă şi coboară din el. Mă aşez pe spate în iarbă. Văd în albastrul cerului pe Dumnezeu cosind. E dezbrăcat de orgoliu, asemeni unui ţăran bucovinean. Hărşt! se aude din cer. Dumnezeu coseşte în albastru. Ehei. . .

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,MĂLINI” ( Editura Eikon )

MĂLINI – VOLUMUL 1- CAPITOLUL 8

974c6-eduarddorneanu_malini_coperta (1)

Îngerii Domnului sapă tranşee în cimitirul satului. Fiecare lovitură de cazma este însoţită de un ţipăt. Cel mai tare ţipă cei înmormântaţi în apropierea treptelor bisericii. Ei au fost puternici, bogaţi, mândri. Au avut bani şi au prins loc de veci în faţă. Crucile lor se ridică deasupra tuturor celorlalte. Îngerii sapă. Morţii ţipă. Fără oprire. Cei mai tăcuţi sunt sinucigaşii şi oamenii cu morminte modeste. Vocile lor de abia se aud. Lumânările stinse se aprind pentru o clipă şi ard doar atât cât cineva să îşi poată aminti numele celor plecaţi fără lumină. Îngerii sapă tranşee în argila cimitirului. Clopotele au încremenit. Nu plânge nimeni. Nimeni.

Flăcările aragazului ucrainean scot fum. Flacăra albastră se micşorează şi dispare. În bucătărie miroase ca în atelierul lui Hefaistos din insula Lemnos. Butelia este goală şi trebuie neapărat schimbată. Am de ales: o pot schimba la Tudoran, la Buteseacă sau la Căpiţă. Mai sunt şi alţi consăteni care au rastele de butelii dar sunt prea departe de casa mea. Aleg să o schimb la Buteseacă. Intru în curtea familiei Buteseacă. Rastelul are două rânduri de butelii de culoarea albastră sau gri. Majoritate buteliilor sunt pline de găinaţ şi de rugină. În spatele lor este legat un câine uriaş căruia îi curg balele. Dacă ar scăpa din lanţ doar cu o grenadă l-aş putea pune la pământ.

-68 de lei costă, îmi spune Nuţulica Buteseacă.

Plătesc. Aleg întotdeauna butelii albastre. Nu sunt superstiţios, dar în alte locuri buteliile gri sau verzi nu sunt primite. Butelia este grea. O agit. Aşa verific dacă nu are în ea apă. Mă întorc acasă cu prada metalică.

-Vezi să nu o strângi prea tare, îmi spune mama.

Ceasul buteliei are cheia încorporată. Nu e greu de strâns. Îmi amintesc de tata. El folosea o cheie uriaşă, nepotrivită. Se chinuia mult până reuşea să monteze ceasul şi cordonul buteliei.

Pe vremea când tatăl meu era printre noi iar cei patru meri altoiţi nu se uscaseră îmi plăcea să ascult şoaptele livezii stând pe trunchiul de brad. Eram un copil care iubea culorile, vântul şi păsările. Tata stătea pe un taburet din lemn de vişin. Era îmbrăcat cu raiaţi cafenii şi cămaşă albă. Se mişca greu dintr-un loc în altul. Vorbea greu. S-a mai purtat pe picioare doi ani, apoi a paralizat. Cinci ani nu a vorbit, nu s-a mişcat. De la o sută douăzeci de kilograme, a ajuns la patruzeci.

Viaţa a fost aspră cu el.

Stăteam în livadă sub meri. Tata tăia merele culese în felii.

-Facem compot.Ce bun o să fie la iarnă, se lauda singur.

Un fruct a căzut din măr în capul meu. Am ţipat. Merele erau mari şi foarte tari.

-Cere de pomană careva dintre Dorneni, a spus mama. Să dai cuiva ceva de pomană.

-De ce?

-Morţii cer. Cum de ce? Aşa o să faci şi după ce o să murim noi? Nu o să ne dai nimic de pomană?

-Mi-a căzut un măr în cap. Ce legătură au morţii cu asta ?

Mama nu mi-a mai răspuns. Lumea satului este plină de superstiţii.

-O să îţi povestesc cum bunicul tău s-a luptat cu dracul, mi-a spus tata.

-Niculai, nu îi spune băiatului din astea, s-a supărat mama.

-Ba îi spun. Mie mi-a spus tatăl meu ce a păţit, iar Eduard trebuie să afle şi el. Vrei să afle, Eduard ?

-Vreauu, am răspuns eu bucuros sub privirile mânioase ale mamei.

-Bine. Ascultă, atunci. Bunicul tău, Vasile Dorneanu se întorcea din cărăuşie cu căruţa. Era imediat după război. Noaptea locurile rele erau bântuite de sufletele celor morţi în luptele din anii ’40. Căruţele veneau dinspre Fălticeni. Erau trei oameni din Mălini: Vasile Dorneanu, unu’ de-a lui Cojocea din Suha şi un alt om care stă tocmai în capătul satului Văleni. Nu îmi mai amintesc cum a spus că îl chema. După ce au făcut stânga la Cornu Luncii, au ajuns la Podul Moldovei. Prima căruţă care a intrat pe pod a fost a bunicului tău, apoi a lui Cojocea şi ultima a omului din Văleni. Era noapte cu lună plină şi se auzea cum curgea Moldova. La jumătatea podului, un om cu o traistă în spate a strigat bunicului tău să îl lase să se suie în căruţă. Bunicul tău nu a vrut şi omul acela ciudat s-a urcat singur din mers şi s-a aşezat în fundul căruţei pe un balot de paie. Vasile Dorneanu a oprit căruţa şi s-a dat jos. Nu ştiu ce a văzut dar l-a prins pe om de după mijloc şi l-a aruncat peste parapetul podului, în apa Moldovei. Ceilalţi doi căruţaşi au jurat că au văzut cum în urma ,,omului” au ieşit flăcări. Ăla era un diavol, Eduard, aşa să ştii. Şi bunicului tău i s-a dus vorba că a omorât pe dracu’.

Atunci nu m-a convins tata. Acum îl cred din toată inima şi îmi pare rău că nu am ştiut să îi mulţumesc pentru sufletul pe care îl punea în fiecare povestire în care evoca pe cei din familia mea: pe frumoasa Ruxandra, pe Ilie, pe Andrei, pe bunica Maria.

Tata a murit în data de 7 august 1984, după o lungă şi îngrozitoare suferinţă ( aşa cum am mai scris-a fost paralizat total în ultimii cinci ani din viaţă). Îmi amintesc ultimele lui clipe de viaţă. Începuse să horcăie. Mama m-a chemat să stau lângă el şi a fugit să-i aducă pe vecini. Am aprins lumânarea din borcanul de sticlă. Ne-am privit în ochi câteva minute, apoi îngerul de pază a plecat cu sufletul lui pentru a se închina Domnului, dincolo de albastru. Pentru tatăl meu, moartea a fost o binecuvântare. Durerea a aprins lumânări, a copt colaci şi a adus praporii în curtea familiei mele. Dar pentru tata, moartea a fost o binecuvântare. Eu ştiu.

-Ai strâns bine butelia?, mă întreabă mama. Eşti cu mintea în altă parte. Ai strâns-o sau nu?

-Am strâns-o, mamă.Am strâns-o.

Mormântul tatălui meu este modest. Nu are criptă, nici lanţ nichelat, nici felinar din fier. Nu are cruce uriaşă de marmură şi nici litere aurite. La capul tatălui meu este o cruce din fier negru, pe care eu i-am scris cu mâna tremurândă numele.

Îngerii sapă tranşee în cimitirul satului. Morţii ţipă. Clopotele au încremenit. Nu plânge nimeni. Nimeni.

Eduard Dorneanu
DIN VOLUMUL ,,MĂLINI”-EDITURA EIKON

MĂLINI – VOLUMUL 1 – CAPITOLUL 7

974c6-eduarddorneanu_malini_coperta-195x215
Pietrele prundului strălucesc ca ochii copiilor înainte de rugăciunea de seară. Suha murmură blesteme şi incantaţii. Dumnezeu aruncă punte între mine şi El. Icoanele sfinţilor-copii curg la vale. Apele au grijă de ele. Icoanele nu se lovesc de pietre, nu se agaţă de rădăcinile copacilor. Imaginile sfinţilor se mişcă. Dumnezeu le priveşte liniştit şi aşteaptă primul meu pas. Puntea este îngustă. Icoanele curg necontenit pe sub ea.

Ajung la locul numit ,,La răchiţi”. Aici apele Suhăi formează un cerc mare şi adânc, un ştiolbon cum îi spun oamenii locului. Sub mal e plin de peşte: clean, mreană, boişteni. Pe mal creşte iarbă sălbatică, ţepoasă. Cele câteva răchite strâmbe dau numele acestui loc. În scorbura uneia dintre ele păstrez câteva amintiri din copilărie: un briceag, un pachet de cărţi de joc, un pachet de ţigări gol, creioane şi alte mărunţişuri. Au trecut treizeci şi şapte de ani de când am ascuns aceste lucruri în scorbură. Nimeni nu le-a găsit. Nimeni nu mi le-a luat. Acum o să las un bănuţ auriu de cinci bani. Îmi este drag acest loc. Foarte drag.

Îmi amintesc. Era vara anului 1976. Locul era împânzit de copii şi tineri. Mi-i amintesc: Brebu Bălănică ( era mai mare ca mine, a murit la numai treizeci şi ceva de ani), Pituş Cană , Vasil Mocuţă, verii lui Vasil, Ceprică, Robert, Mărcuşel, Mai erau şi Linel, Silvestru Cotoran şi Gaie Ţurlache. Pescuiam la râmă. Apele erau tulburi şi nu reuşeam decât să ne agăţăm cârligele de tot felul de lemne aduse de apă. Linel se plângea de faptul că el nu a prins niciodată un peşte. Fratele lui, Silvestru încerca să îl ajute în fel şi chip. Peştele nu trăgea. Ceilalţi puşti nu îşi pierdeau răbdarea. Aveam pregătite borcane de sticlă cu apă proaspătă în care să depozităm eventualele capturi. Orele treceau greu. Noi toţi aşteptam. Una din plutele undiţelor lui Silvestru a intrat sub apă.

-Repede, Linel! Ţine de undiţă a strigat Silvestru.

-Da, ţin, a răspuns Linel.

-Trage acum!

Linel a scos de sub luciul apei un mic peştişor, un porcuşor.

-Hihihihihi, a început Linel să se bucure zgomotos. Primul meu peşte. Hihihihi.

-Ba nu e prins de tine, a spus Pituş. L-a prins Silvestru. Nu te mai da mare.

-Nu e prins de tine, a sărit cu gura şi Gaie.

Linel continua să râdă. După câteva minute peştele a murit.

-De ce a murit?, a întrebat Linel cu ochii în lacrimi pe fratele său.

– Nu a mai avut aer. Lasă că prinzi altul.

– Linel, nu mai faci hihihi?, l-a ironizat Ceprică.

Linel a plecat cu fratele lui, iar noi am rămas să pescuim în continuare. Nimeni nu a mai prins nimic. Peştele nu voia cu nici un chip să muşte nada. Şi totuşi la un moment dat îl aud pe Pituş ţipând:

-Bă, veniţi încoa’. Ce dracu’ e ăsta? E peşte? Aşa mare?

La un metru de mal, într-un loc unde se putea vedea prin pânza apei apăruse un clean de o dimensiune neobişnuită. Nu era chiar uriaş, nu cântărea nu ştiu câte kilograme, dar nu mai văzusem niciodată un peşte atât de mare în apele Suhăi.

-Bă, tăceţi din gură că eu intru să îl prind cu mâna, ne-a zis Brebu.

-Mi-l dai mie?, s-a rugat Pituş. Îţi dau 10 lei. Îţi cumperi trei pachete de ,,Carpaţi” cu banii ăştia.

-Ai 10 lei?

-Am. Uite, ia.

Pituş a scos din buzunar o bacnotă mototolită.

-Gata, băi. Dacă îl prind îţi dau peştele şi tu dai banii.

-Da.

-Acuma linişte ca să pot intra după el.

Brebu a intrat în apă. Câteva minute nu s-a mişcat, apoi cu un singur gest a prins peştele de sub burtă şi l-a aruncat pe mal.

-E un clean uriaş, am auzit pe cineva strigând.

-Prindeţi-l băi că sare înapoi în apă, a strigat Brebu.

Toată puştimea a participat la imobilizarea cleanului. Fiecare dintre noi visa să prindă un astfel de exemplar.

-Na, banii, a spus Pituş. Eu iau peştele.

-Nu ţi-l mai dau, a răspuns Brebu.

-Dă-mi-l băi că ai promis.

Pituş a început să plângă. Copiii şi-au strâns undiţele. Nu mai avea niciun rost să mai stăm într-un loc unde peştele nu muşcă nada.

-Băi, dă-mi peştele că ai promis, continua Pituş.

-Nu îl dau, băi răspundea Brebu.

-Îţi mai dau cinci lei.

-Degeaba. Nu ţi-l dau.

A trecut mult timp de atunci. Brebu a murit tânăr. Pituş a prins peşti mult mai mari decât cleanul pe care voia să îl cumpere. Locul a rămas neschimbat. Alţi copii vin acum la pescuit. Alte bucurii şi alte tristeţi răsună pe malurile Suhăi.

Pietrele prundului strălucesc ca ochii copiilor înainte de rugăciunea de seară. Dumnezeu pescuieşte icoane dincolo de puntea îngustă care ne separă tristeţea. Ne privim pe furiş. Suha murmură blesteme, incantaţii. Imaginile icoanelor se mişcă. Durerea este ca o piatră aruncată pe luciul apei. Ne privim pe furiş. Din nou.

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,MĂLINI” – Editura Eikon

MĂLINI – VOLUMUL 1 -CAPITOLUL 6

974c6-eduarddorneanu_malini_coperta-195x215

Vântul mângâie umbrele îngenunchiate. Domnul adună lacrimile pietrificate ale îngerilor căzuţi. Albastrul cerului mi se lipeşte de trup ca o cămaşă nesusiană. Otrava pătrunde în rănile proaspete. Durerea îmi albeşte amintirile. Culoarea ochilor mei tulbură apele albastre ale sinucigaşelor. Domnul trece printre pomi. În urma Lui se sting focuri şi se aprind lumini efemere. Ne aşezăm pe trunchiul unui copac, spate în spate. Nu ne privim. Nu ne vorbim. Nu.

Cumpăr pâine. Pe etichetă scrie că e pâine neagră cu cartofi. Nu îmi place cum arată. Pâinea ar trebui să fie una dintre bucuriile lumii. Pâinea din ziua de astăzi este doar un aliment banal, adeseori inestetic.

În copilărie, unele dintre hainele mele miroseau a pâine proaspătă: tricoul alb cu mâneci cafenii, cămăşile albastru deschis, pulovărul albastru cu dungă roşie sau geaca neagră. La ,,Alimentara” din sat se aducea pentru comercializare foarte rar pâine. Uneori se putea cumpăra pâine rotundă intermediară adusă din Găineşti, franzele şi pâine împletită transportate din Fălticeni. Coada era uriaşă. Se strângeau şi câte trei sute de oameni din Mălini şi din satele învecinate. Şansa de a ajunge până în faţa celui care vindea pâine era minimă pentru mine. Şi totuşi exista o alternativă : oraşul. Cel mai apropiat oraş de Mălini este Fălticeni. Mama nu putea să meargă după cumpărături din cauza serviciului. Tata a mers un timp, dar în ultimii cinci ani din viaţa lui a stat la pat fără să se poată mişca sau vorbi. Eram elev de gimnaziu când am plecat prima dată să cumpăr pâine la oraş. Fălticeni mă fascina: visam îngheţatele la cupă, citronadele, alviţa, parcul, ecranul imens al cinematografului sau gazonul verde al stadionului. Tata mă dusese peste tot înainte de a se îmbolnăvi. Trebuia ca eu să ajung la oraş şi să fac aceleaşi cumpărături pe care el le făcea când era sănătos. Spre oraş se putea ajunge relativ uşor dacă te trezeai dimineaţa. La 4.30 ajungea în staţia Mălini autobuzul care se deplasa pe ruta Găineşti-Fălticeni. La ora 5 sosea şi autobuzul Văleni-Fălticeni. Ambele autobuze erau ticsite de navetişti, dar fiind două exista o şansă de a putea urca. La 6 sosea cel de-al doilea autobuz Văleni-Fălticeni. Acesta era plin de elevi navetişti, dar în perioada vacanţelor era aproape gol. Dacă nu reuşeam să urc în unul dintre cele trei autobuze mai aveam o şansă la ora 8.30 când soseau alte două autobuze dinspre Văleni şi Găineşti.

În oraş cunoşteam toate magazinele unde se vindea pâine. Uneori celor care locuiau la ţară li se dădea voie să cumpere cel mult patru pâini. Apoi doar două sau deloc. Pe mine nu mă întreba nimeni dacă locuiesc la sat şi puteam să cumpăr lejer patru pâini dintr-un singur loc. Şi în Fălticeni erau cozi la pâine. Luam magazinele la rând: magazinul de pe strada ,,2 grăniceri”, apoi magazinul de peste drum de complexul ,,Nada Florilor”, apoi ,,Alimentara” de pe strada ,,Maior Ioan” şi la sfârşit magazinul de pe strada,, Sucevii”’. Undeva trebuia să găsesc pâine, nu am venit niciodată acasă cu sacoşele goale. La unul dintre magazine era angajat ca gestionar Rică Chiselef , un consătean care se mutase la oraş. Când îl găseam la serviciu aveam ocazia de a cumpăra toată pâinea dintr-un singur loc. Omul nu îşi uitase vecinii, nu ignora nici măcar pe puştii satului. Tot de acolo cumpăram covrigi cu mac şi sare. Un covrig costa 1,25 lei, pâinea neagră era 4,25, cea împletită 4 sau 8 lei, iar franzelele 5 lei.

Marea problemă pentru mine era întoarcerea acasă. Fiind copil nu aveam nicio şansă de a urca în autobuzul de 14.30. Navetiştii se năpusteau şi îi dădeau la o parte pe toţi ceilalţi. Exista o singură alternativă: autostopul. Plecam la ieşirea din oraş şi aşteptam o maşină care se deplasa către Mălini. Poate o remorcă, poate o ambulanţă, rar un autoturism proprietate personală. Eram un copil vesel care ducea acasă două sacoşe cu pâine proaspătă. Printre pâini strecurasem ziare, reviste, cărţi, adevărate minunăţii imposibil de cumpărat în satul meu. Maşinile opreau. Oamenii mari ajungeau primii la portierele maşinii. Ei urcau, iar eu rămâneam. Ca să pot pleca şi eu către casă era necesar ca toţi oamenii mari să urce în maşinile de ocazie. Eram copil. Atunci am învăţat că aşteptarea nu este dureroasă, că trebuie să fii tare până la capăt îndiferent dacă deasupra ta se agită norii furtunii sau zăpezile sfârşitului de ianuarie. De obicei reuşeam să plec după vreo patru ore de aşteptat în caniculă sau în ploaie. Urcam în maşină şi strângeam la piept cele două sacoşe. Mirosul de pâine caldă se impregna în hainele mele. La plecarea din oraş priveam întotdeauna în oglinda retrovizoare a maşinii. Acolo vedeam pe Dumnezeu cum aleargă în spatele maşinii cu o pâine neagră în mâna stângă. Ştiam că va alerga după mine o viaţă întreagă. Ştiam.

Vântul mângâie umbrele îngenunchiate. Stau spate în spate cu Dumnezeu. Nu ne vorbim. Nu ne privim. Nu.

EDUARD DORNEANU

Din volumul ,,MĂLINI” ( Editura Eikon)

MĂLINI – VOLUMUL 1 – CAPITOLUL 5

974c6-eduarddorneanu_malini_coperta (1)

Dimineaţa se aşază flămândă în palmele Domnului. Roua se scurge printre degetele Lui şi răcoreşte gutuii, porumbul spintecat de grindină şi mormântul tatălui meu. Îngerii de noapte se retrag lăsând în urmă şoapte şi ecouri. Clopotul bisericii clatină liniştea. Respir adânc. Livada mă strigă cu vocea firelor de iarbă. Aud şi înţeleg. Aud.

-Să te duci să cumperi patru kile de prune. Apoi să faci focul în soba din livadă. O să facem compot.

Mama îmi dă indicaţii. Anul acesta nu avem niciun fruct. Va trebui să cumpărăm absolut tot.

-Cât costă un kil? Ştii?

-3,5 lei răspund eu.

-E prea scump, hotărăşte mama. Te duci şi cumperi direct de la maşină. Vezi că are prune de vânzare şi Gaie, ficiorul lui Larion Ţurlete.

-Păi nu e mort?

-Am spus ficiorul, nu mortul. Gaie vinde prunele cu 2.5 lei.

-Unde? Eu nu l-am văzut pe omul ăsta de vreo zece ani.

Mama nu răspunde. Ia o plasă şi pleacă . O economie de 4 lei nu e puţin lucru. Asta înseamnă aproape costul a trei pâini sau a unui kilogram de făină albă.

Aprind focul în soba de fier din livadă. Surcelele de brad pârăie. Milioane de ochi înlăcrimaţi primesc conturul magic al focului. Tai bucăţi de lemne verzi. Am nevoie şi de jar. Dimineaţa se topeşte ca o rugăciune rostită în genunchi în faţa unei prostituate decapitate. Plita sobei se încinge. Prin crăpăturile ei, iese fum şi flăcări subţiri.

-Mi-a făcut şi scăzământ, se bucură mama. Mi-a scăzut greutatea sâmburilor. Nu am plătit jumătate de kilogram.

Asta este una dintre bucuriile mici ale zilei. Prunele nu sunt foarte coapte. Nu s-ar putea face din ele magiun sau dulceaţă. Sunt prune uriaşe, aduse de undeva din sudul ţării. În satul meu, prunii rodesc prune mici dar foarte gustoase. Anul acesta grindina a distrus tot rodul.

Borcanele cu prune sunt puse în apa unei cratiţe uriaşe. Le las să fiarbă. Îmi iau ciocolata caldă şi mă aşez în cerdac, pe banca de lemn. Unul dintre aricii care locuiesc sub cerdac traversează aleea de ciment crăpat. Pentru o clipă se opreşte şi mă priveşte în ochi. Ne ştim de mult timp. Nu îi este frică de mine. Pe zoană trece cu pas greoi un bătrân din satul vecin.Numele lui de familie este Pohrib. În fiecare zi vine de câteva ori până la magazinul vecinului meu. Intră în magazin şi cere o vodcă, apoi pleacă încet către casă. Face acest ritual de câteva ori pe zi. L-am cunoscut mai bine pe unul dintre copiii lui, pe Onu. Din păcate, Onu sau ,,Sfântul ” cum îi spuneau colegii de liceu s-a prăpădit de tânăr. Cred că nu a prins patruzeci de ani. Îmi amintesc cum în copilărie, mă amuzam pentru că Onu şi fratele său Bucurel erau îmbrăcaţi în general la fel: treninguri albastre cu dungi albe, groase, adidaşi cafenii şi fesuri verzi cu moţ. Erau băieţi buni, Dumnezeu să îi ierte că au murit amândoi.

-Să strângi bine capacele borcanelor, îmi strigă mama. Dacă se răsuflă nu mai e bun compotul.

Dau jos cratiţa de pe plita sobei. Borcanele sunt fierbinţi, iar capacele se fixează greu. Le învelesc cu o pătură şi le las aşa un timp până le voi duce pe o poliţa aşezată deasupra beciului. Desfac o pungă de pufuleţi. Motanul Nero şi pisica Pufoasa vin în fugă şi aşteaptă să împart pufuleţii cu ei . Amândoi mănâncă lacom.

Soarele străpunge armura verde a pământului. Îngerii de pază se târăie ca nişte şerpi căutând umbra blestemelor. Pe zidul bisericilor, culorile sfinţilor pălesc. Domnul îşi şterge palmele de rouă. Orfanii cern albastrul cerului. Livada mă strigă cu vocea firelor de iarbă. Aud şi înţeleg. Aud.

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,MĂLINI” ( Editura Eikon)