31 octombrie

Evenimente
475: Romulus Augustus e proclamat împărat al Romei.
802: Nicefor I Genikos este ales împărat a Bizanțului
1517: Profesorul Martin Luther lipește pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze, care invitau la o dispută academică pe tema indulgențelor. Data este considerată drept început al Reformei, sărbătorită de protestanți ca Ziua Reformei.
1864: Nevada a devenit cel de al 36-lea stat al Statelor Unite ale Americii
1920: Legea privind înființarea școlilor românești de studii superioare la Paris și Roma
1922: Benito Mussolini devine cel mai tânăr premier din istoria Italiei
1952: Operațiunea Ivy – Explozia primei bombe cu hidrogen a Statelor Unite.
1956: Contraamiralul american G.J.Dufek a devenit primul om care a reușit să aterizeze cu un avion la Polul Sud.
1968: Președintele american Lyndon B. Johnson ordonă încetarea bombardamentelor în nordul Vietnamului.
1984: Indira Gandhi, prim-ministru a Indiei, este asasinată de doi membri din garda sa de corp
1991: Primele alegeri libere pentru președinție în Zambia
1998: Începe criza dezarmării din Irak: Irak anunță că nu mai cooperează cu inspectorii ONU.

Aniversări
1345: Regele Ferdinand I al Portugaliei (d. 1383)
1391: Eduard, rege portughez (d. 1438)
1424: Regele Vladislav al III-lea al Poloniei (d. 1444)
1636: Ferdinand Maria, print elector de Bavaria
1838: Luís I, rege portughez
1851: Lovisa a Suediei, prințesă suedeză și regină a Danemarcei (d. 1926)
2005: Leonor a Spaniei, Infantă de Spania

Sărbători
Sfinții Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis (calendarul ortodox și greco-catolic)
Ziua Reformei (calendarul luteran)
Ziua Internațională a Mării Negre

30 octombrie

Evenimente
130: Împăratul Hadrian întemeiază orașul Antinoupolis în Egipt.
1137: Bătălia de la Rignanoîntre Rainulf de Apulia și Roger al II-lea al Siciliei.
1270: Cruciada a opta a luat sfârșit, după ce Carol I al Neapolelui și Muhammad I al-Mustansir au ajuns la un acord comercial.
1340: Armatele castiliene și portugheze înving musulmanii marinizi în bătălia de pe Río Salado.
1485: Henry Tudor a fost încoronat ca Henric al VII-lea al Angliei.
1724: A început construcția Bisericii Stavropoleos din București, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă.
1837: A apărut Jurnalul lui Alexandru Ghica, domnul Țării Românești (1834-1842), prin care era acordat sătenilor dreptul (condiționat) de a se strămuta în orașe; “Jurnalul” a fost anulat în 1843 de noul domn, Gheorghe Bibescu (1842-1848).
1863: După ce a fost ales rege al Greciei, la vârsta de 17 ani, prințul olandez Wilhelm a sosit la Atena pentru a fi încoronat sub numele de George I.
1905: Împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei face publică Proclamația din Octombrie, care marchează începutul monarhiei constituționale în Rusia.
1922: Benito Mussolini devine prim-ministru al Italiei.
1938: S-a difuzat radiofonic în New Jersey Războiul lumilor, o prelucrare a romanului lui H.G. Wells de către Orson Welles, care a stârnit panică în rândurile a mii de oameni care chiar au crezut că S.U.A. au fost invadate de marțieni.
1961: URSS lansează în arhipelagul Novaia Zemlia bomba cu hidrogen denumită Bomba țarului.
1971: Accidentul ecologic de la Certej, soldat cu 89 de morți și peste 70 de răniți.
1973: La Istanbul, președintele turc Fahri Korutürk inaugurează Podul Bosfor, al patrulea pod suspendat din lume ca lungime la momentul acela.
1975: Prințul Juan Carlos devine regele Spaniei.

Aniversări
1668: Sophia Charlotte de Hanovra, regină consort a Prusiei (d. 1705)
1735: John Adams, primul vicepreședinte (1789 – 1797) și al doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1797 – 1801) (d. 1826)
1789: Charlotte a Danemarcei, fiica Prințului Frederic al Danemarcei și Norvegiei (d. 1864)

Sărbători
Sfântul Mucenic Zenovie Episcopul și sora sa Zenovia; Sf. Apostol Cleopa (calendarul ortodox și greco-catolic)

29 octombrie

Evenimente:
1268: Conradin este executat de Carol de Anjou la Napoli.
1422: Carol al VII-lea al Franței devine rege succedându-l pe tatăl său, Carol al VI-lea al Franței, deși nu este oficial încoronat rege până în 1429.
1497: Lupta de la Lențești. Un corp de oaste moldovenească de circa 3.000 de călăreți, condus de vornicul Boldur, zdrobește o grupare de cavalerie mazoviană compusă din circa 600 de lăncieri, sosită în ajutorul oștilor regale polone.
1591: Este ales Papa Inocențiu al IX-lea.
1814: A fost lansat, la New York, “USS Fulton”, primul vas de război cu aburi, proiectat de Robert Fulton.
1863: Reprezentanți a optsprezece țări s-au întâlnit la Geneva și au căzut de acord pentru înființarea Comitetul Internațional al Crucii Roșii.
1918: Semnarea Armistițiului de la Compiegne, între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia ostilitățile încetează pe toate fronturile. Germania recunoaște, între altele, caducitatea Tratatului de pace de la Buftea-București și se obligă să-și retragă armata din România.
1922: Regele Victor Emmanuel al III-lea al Italiei îl numește prim-ministru pe Benito Mussolini.
1923: Turcia devine republică în urma dizolvării Imperiului Otoman.
1944: Începe “Operațiunea Budapesta” la care participă Fronturile 2 și 3 ucrainene și trupele române.
1947: Are loc, la București, în sala de festivități a Școlii Superioare de Război, procesul intentat conducătorilor Partidului Național-Țărănesc, în frunte cu Iuliu Maniu.
1950: După decesul regelui Gustaf al V-lea, pe tronul Suediei urcă fiul acestuia în vârstă de 68 de ani, Gustaf VI Adolf.
1956: Arnata israeliană atacă Egiptul pe peninsula Sinai pentru a câștiga controlul asupra zonei canalului Suez.
1974: Se deschide sesiunea Marii Adunări Naționale, la care se adoptă mai multe legi, între care “Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii”, “Legea privind sistematizarea teritoriului și localităților”.

Aniversări:
1507: Fernando Alvarez de Toledo, Duce de Alba, politician spaniol (d. 1582)
1560: Christian I, Elector de Saxonia (d. 1591)
1753: Charlotte Stuart, Ducesă de Albany (d. 1789)
1811: Prințul Adalbert al Prusiei, nobil german, amiral și teoretician naval (d. 1873)
1816: Regele Ferdinand al II-lea al Portugaliei (d. 1885)
1866: Gustav Witt, astronom german
1875: Regina Maria a României (d. 1938)
1879: Franz von Papen, politician german (d. 1969)
1938: Ellen Johnson Sirleaf, laureată a Premiului Nobel pentru Pace
1957: Principesa Sofia a României, fiica regelui Mihai al României

Sărbători:
Cuv. Mare Muceniță Anastasia Romana; Cuv. Avramie (calendarul ortodox și greco-catolic)
Ziua națională a Turciei

27 octombrie

Evenimente:
97: La vârsta de 44 de ani Traian a fost adoptat de împăratul roman Nerva.
625: Honoriu I a devenit papă.
939: Edmund I îi succede lui Athelstan ca rege al Angliei.
1275: Contele Floris al V-lea de Olanda și Zeelanda a emis un act prin care a scutit de dări locuitorii orașului Amsterdam care construiseră un pod și un baraj peste râul Amstel, aceasta fiind prima atestare documentară a numelui așezării.
1492: Cristofor Columb descoperă Cuba.
1553: La Geneva, sub dominația lui Jean Calvin, teologul și medicul spaniol Miguel Servet este ars pe rug.
1644: Războiul Civil Englez: Are loc a Doua Bătălie de la Newbury.
1662: Carol al II-lea al Angliei vinde Dunkerque Franței pentru 40.000 de lire sterline.
1687: Este semnat Tratatul de la Blaj, prin care Imperiul Habsburgic obligă 12 orașe transilvăne să primească la iernat trupele imperiale. Începutul penetrației austriece în Transilvania. Vor urma numeroase conflicte militare între armata habsburgică și locuitorii celor 12 cetăți.
1795: Spania și Statele Unite ale Americii au semnat Tratatul de la San Lorenzo, în virtutea căruia erau stabilite granițele de sud ale SUA la paralela 31, fapt ce a dat americanilor dreptul de a expedia mărfuri pe fluviul Mississippi fără a plăti taxe Spaniei.
1797: Este semnat Tratatul de la Campo Formio dintre Franța și Austria.
1806: Napoleon I se mută în capitala Prusiei învinse.
1810: Statele Unite ale Americii au anexat fosta colonie spaniolă Florida de Vest.
1872: Se încheie, la București, o Convenție româno-austro-ungară referitoare la joncțiunea liniilor ferate austro-ungare și române.
1916: Sfârșitul celei de-a doua bătălii de la Oituz. Trupele române rezistă eroic, barând puternica ofensivă inamică germano-austriacă.
1918: Guvernul român a adresat trupelor de ocupație un ultimatum de 24 de ore prin care le-a cerut să părăsească teritoriul României.
1934: Începe marșul de 100.000 comuniști sub conducerea lui Mao Zedong prin China (Marșul cel Lung).
1936: Mrs Wallis Simpson completează actele de divorț, care îi va permite în cele din urmă să se căsătorească cu regele Eduard al VIII-lea al Regatului Unit, forțând astfel abdicarea sa de la tron.
1938: Este inaugurată, la Târgu Jiu, “Coloana fără sfârșit”, celebra sculptură a lui Constantin Brâncuși.
1940: Reînhumarea, la Predeal, a osemintelor unor legionari uciși în timpul lui Carol al II-lea.
1947: Marele Ducat de Luxemburg devine membru Oraganizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.
1948: Se înaintează guvernului Petru Groza “statutul de organizare, conducere și administrare al Cultului catolic de toate riturile din România”.
1951: În urma câștigării alegerilor de către Partidul Conservator, Winston Churchill este numit prim-ministru, pentru a treia oară.
1953: Testul nuclear britanic Totem 2 este detonat la Emu Field, Australia.
1960: Côte d’Ivoire devine membru UNESCO.
1961: Mauritania și Mongolia devin membre la Organizația Națiunilor Unite.
1964: Malawi devine membră UNESCO.
1966: Organizația Națiunilor Unite retrage mandatul Republicii Africa de Sud asupra Namibiei.
1971: Republica Democrată Congo este redenumită Zair.
1972: Bangladeș devine membru UNESCO.
1978: Președintele egiptean Anwar Sadat și premierul israelian Menahem Begin au primit Premiul Nobel pentru Pace pentru acordurile încheiate în Orientul Mijlociu.
1990: Saparmyrat Nyýazow devine preșdintele statului Turkmenistan.
1991: Turkmenistan își proclamă independența față de Uniunea Sovietică
1991: În Polonia au loc primele alegeri libere după război.
1995: Fostul premier italian Bettino Craxi este condamnat in absentia de corupție.
1998: Gerhard Schröder va fi ales pentru prima dată Cancelarul Germaniei.
2003: După un șir de atentate în Bagdad mor mai mulți de 40 de oameni.
2005: La Paris încep revolte de stradă, după moartea a doi adolescenți musulmani.

Aniversări:
1401: Caterina de Valois, soția regelui Henric al V-lea al Angliei (d. 1437)
1612: Magdalene Sybille de Brandenburg-Bayreuth, Electoare de Saxonia (d. 1687)
1728: James Cook, navigator britanic (d. 1779)
1760: August von Gneisenau, mareșal prusac (d. 1831)
1858: Theodore Roosevelt, politician american, al 26-lea președinte al Statelor Unite (d. 1919)
1858: Prințul Valdemar al Danemarcei, fiul regelui Christian al IX-lea al Danemarcei (d. 1939)
1910: Alexandru Elian, savant și dascăl de teologie român (d. 1998)

26 octombrie

Evenimente:
1497: Lupta de la Codrii Cosminului, armatele moldovene conduse de Ștefan cel Mare atacă și înfrîng armata poloneză a lui Ioan Albert al Poloniei.
1596: Bătălia de la Keresztes, turcii înfrâng forțele unite ale imperialilor și ale lui Sigismund Báthory.
1795: În Franța revoluționară s-a instituit Directoratul, un regim politic în care puterea executivă era încredințată unui guvern format din cinci persoane.
1860: A fost inaugurată, în prezența lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Universitatea din Iași, cu patru facultăți: Drept, Filosofie, Științe și Teologie.
1860: A fost înființată la Iași “Școala de Arte Frumoase și Pinacoteca”.
1905: A fost semnat Tratatul privind separarea Norvegiei de Suedia. Oscar al II-lea, rege al Suediei (1872-1907) și al Norvegiei (1872-1905), a renunțat la coroana Norvegiei.
1916: Brazilia declară război Germanei și se alătură Triplei Alianțe.
1944: Al Doilea Război Mondial: În una dintre cele mai mari bătălii navale din istorie, forțele Aliaților au învins Marina Imperială Japoneză în bătălia din Golful Leyte în arhipelagul Filipinelor.
1979: Președintele sud-coreean Park Chung-Hee a fost asasinat de către îndelungatul său colaborator Kim Jae-Kyu, șeful Serviciului Coreean de Informații.
1991: Sicriul cu osemintele eroului necunoscut este din nou reinstalat în Parcul Libertății (Carol), de unde a fost mutat în anul 1957 și dus la Mărășești.
1994: Premierul israelian Yitzhak Rabin și cel iordanian, Abdel Salam al-Mujali, au semnat un tratat de pace în prezența președintelui american Bill Clinton.

Aniversări:
1624: Dosoftei (numele monahal al lui Dimitrie Barila), mare cărturar și mitropolit al Moldovei (d. 1693)
1673: Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, scriitor și om de știință de formație enciclopedică (d. 1723)
1759: Jacques Danton, om politic și orator francez, unul din conducătorii Revoluției Franceze (d. 1794)
1800: Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke, general prusac (d. 1891)
1802: Miguel I al Portugaliei (d. 1866)
1807: Barbu Catargiu, jurnalist și politician român, prim-ministru al Principatelor Române (d. 1862)
1872: P.P Negulescu, filosof și politician român (d. 1951)
1901: Constantin C. Giurescu, istoric român (d. 1977)

25 Octombrie

Evenimente:
1147: O armată a cruciaților sub conducerea lui Conrad al III-lea al Germaniei a fost învinsă în bătălia de la Dorylaeum de către trupele Sultanatului de Rum.
1154: Henric al II-lea al Angliei devine rege al Angliei.
1415: Războiul de O Sută de Ani: Armata lui Henric al V-lea al Angliei a înfrânt armata franceză în Bătălia de la Azincourt.
1501: Magnați polonezi își impun controlul asupra regalității (privilegiile de la Mielnik).
1529: Regele Henric al VIII-lea al Angliei îl demite pe cardinalul Thomas Wolsey din funcția de cancelar, deoarece acesta refuzase să legitimizeze relația suveranului cu Anne Boleyn.
1671: Giovanni Domenico Cassini descoperă satelitul Iapetus, o lună a planetei Saturn.
1722: În catedrala din Reims, Ludovic al XV-lea în vârstă de 12 ani este uns rege al Franței.
1760: După moartea bunicului său, George al III-lea devine rege al Marii Britanii.
1854: În timpul războiului Crimeii, în Bătălia de la Balaklava, are loc dezastruoasa șarjă a cavaleriei ușoare britanice.
1858: Este dată în folosință calea ferată Szolnok–Arad. Aradul devine al doilea oraș de pe teritoriul actual al României, după Timișoara, conectat la rețeaua feroviară.
1917: La Petrograd, bolșevicii au declanșat o insurecție și au lansat un asalt asupra palatului de iarnă, declanșând Revoluția din Octombrie.
1927: În urma scufundării vaporului de lux italian Principessa Mafalda în apropierea orașului Porto Seguro (Brazilia), 312 persoane își pierd viața.
1936: Adolf Hitler și Benito Mussolini au creat Axa Roma–Berlin.
1944: În al doilea război mondial, armata română intră în orașul Carei (Bătălia de la Carei), preluând controlul asupra întregului teritoriu pierdut în urma Dictatului de la Viena din 1940.
1944: Japonia lansează primul atac kamikaze în timpul Bătăliei din Golful Leyte.
1950: China intră în Războiul din Coreea, de partea Coreei de Nord.
1965: A fost înființat, la Mangalia, primul Muzeu al Marinei.
1971: Cu Rezoluția ONU 2758, Republica Populară Chineză se alătură Organizației Națiunilor Unite. De atunci Taiwanul nu mai este reprezentat în ONU.
1983: Forțele militare americane au invadat statul Grenada, șase zile după ce primul ministru Maurice Bishop și câțiva susținători ai acestuia au fost executați în timpul unei lovituri de stat.

Aniversări:
1510: Renée a Franței, fiica regelui Ludovic al XII-lea al Franței (d. 1574)
1667: Ludwig Friedrich I, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt (d. 1718)
1692: Elisabeta de Parma, a doua soție a regelui Filip al V-lea al Spaniei (d. 1766)
1759: Maria Feodorovna, a doua soție a Țarului Pavel I al Rusiei (d. 1828)
1921: Regele Mihai I al României

24 octombrie

Evenimente:
69: A doua bătălie de la Bedriacum: armata condusă de Antonius Primus, loial împăratului Vespasian, înfrânge forțele împăratului Vitellius
1260: Sfințirea catedralei din Chartres în prezența regelui Ludovic al IX-lea.
1648: Este semnată Pacea de la Westphalia, marcând astfel sfârșitul Războiului de treizeci de ani.
1795: Teritoriul Poloniei este divizat între Prusia, Rusia și Austria. Statul polonez va reapărea pe harta Europei abia la sfârșitul Primului Război Mondial (1918).
1812: Războaiele napoleniene: Bătălia de la Maloyaroslavets are loc în apropiere de Moscova
1813: Prin Tratatul de Pace de la Gulistan, Persia pierde mari teritorii al Caucazului în favoarea Rusiei.
1912: Primul război balcanic: Bătălia de la Kumanovo este câștigată de forțele Regatului Sârb
1917: Primul război mondial: Bătălia de la Caporetto
1917: Revoluția din Octombrie.
1929: Bursa din New York se prăbușește. Această zi a rămas în istoria Bursei cu numele de „Joia Neagră”.
1931: Al Capone va fi condamnat cu 50.000 dolari și 11 ani închisoare pentru evaziune fiscală.
1931: Este inaugurat podul George Washington Bridge între New York City și New Jersey.
1935: Italia invadează Etiopia.
1945: Prin Carta Organizației Națiunilor Unite se înființează organizația internațională numită Organizația Națiunilor Unite.
1956: Uniunea Sovietică invadează Ungaria.
1970: Salvador Allende este ales în funcția de președinte al Republicii Chile.
1973: Se sfârșește Războiul de Yom Kippur.
1990: În Ungaria, pedeapsa cu moartea este declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională.
1999: În Tunisia, Zine El Abidine Ben Ali a fost ales ca președinte.
2003: Ultimul zbor Concorde de la New York la Londra.

Aniversări:
51: Titus Flavius Domitianus, împărat roman
1710: Alban Butler, scriitor și preot englez
1853: Pimen Georgescu, Mitropolit al Moldovei

23 octombrie

Evenimente:
42 î.Hr.: în cea de a doua bătălie de la Philippi armata condusă de Marcus Junius Brutus este înfrântă de forțele lui Marc Antoniu. Brutus se sinucide.
425: Valentinian al III-lea este proclamat împărat la vârsta de doar șase ani.
502: Sinodul de la Palmaris pune capăt schismei dintre papa Simachus și antipapa Laurentius.
1086: în bătălia de la az-Zallaqah, armata condusă de Yusuf ibn Tashfin înfrânge forțele castiliene conduse de regele Alfons al VI-lea.
1520: Carol Quintul a fost încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman, la Aachen (1520-1556).
1641: Revoluția din Irlanda.
1642: Bătălia din Edgehill este prima confruntare în Războiul Civil Englez.
1694: Forțele americane conduse de Sir William Phipps nu reușesc să cucerească Quebecul.
1707: Prima ședință a parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii.
1739: Războiul lui Jenkins: Marea Britanie declară război Spaniei.
1812: Conspirație împotriva lui Napoleon. Generalul Claude François de Malet răspândește vestea morții împăratului și se declară comandant al Parisului. Generalul va fi executat pe 29 octombrie.
1864: Războiul Civil American – Bătălia de la Westport: forțele americane conduse de generalul Samuel R. Curtis înfrâng forțele confederate conduse de generalul Sterling Price.
1870: Războiul franco-prusac – asediul orașului Metz conduce la victoria decisivă a forțelor prusiene.
1911: Pentru prima oară un avion este folosit în război: un avion italian decolează din Libia pentru a survola liniiele inamice în războiul turco-italian.
1912: Primul război balcanic – Bătălia de la Kumanovo: prima bătălie între Imperiul Otoman și Regatul Sârb.
1915: 25.000 de femei au mărșăluit prin New York, solicitând astfel autorităților dreptul de a vota.
1940: Adolf Hitler se întâlnește cu Francisco Franco în Hendaye, Franța, să-l convingă pe acesta să intre în Al Doilea Război Mondial de partea Puterile Axei.
1941: Al doilea război mondial: Masacrul de la Odesa.
1942: Al doilea război mondial: Începe Bătălia de la El Alamein, Egipt care se sfârșește pe 3 noiembrie cu victoria Aliaților.
1942: Al doilea război mondial:Bătălia pentru Henderson Field începe în campania Guadalcanal.
1944: Al doilea război mondial: Bătălia din golful Leyte este cea mai mare confruntare navală în Filipine.
1944: Al doilea război mondial: Armata Roșie intră în Ungaria.
1956: Mii de unguri protestează asupra influenței și ocupației sovietice în țara lor, și începe „Revoluția ungară din 1956”.
1973: Sfârșitul războiului Yom Kippur dintre Israel și Siria.
1989: Mátyás Szűrös declară Republica Ungară, care înlocuiește Republica Populară Ungară.
2002: Rebelii ceceni au ocupat un teatru din centrul Moscovei luând aproximativ 700 de ostatici.
2006: Armata nu mai este obligatorie în România.

Aniversări:
1491: Ignatius de Loyola, călugăr spaniol, fondatorul Ordinului iezuit, pe care l-a condus începând cu anul 1541 (d. 1556)
1503: Isabela a Portugaliei, soția regelui Carol Quintul (d. 1539)
1516: Charlotte de Valois, prințesa Franței (d. 1524)
1634: Hedwig Eleonora de Holstein-Gottorp, soția regelui Carol al X-lea al Suediei (d. 1715)
1705: Maximilian Ulysses Browne, mareșal austriac (d. 1757)
1715: Petru al II-lea al Rusiei (d. 1730)
1766: Emmanuel de Grouchy, mareșal al Franței (d. 1847)
1771: Jean-Andoche Junot, general francez (d. 1813)
1991: Prințesa Mako a Japoniei

22 Octombrie

22 Octombrie/Evenimente:
362: Templul lui Apollo din Daphne este distrus de un foc misterios.
1873: La Palatul Schönbrunn, Kaiserul Wilhelm I al Germaniei, împăratul Franz Joseph I al Austro-Ungariei și țarul Alexandru al II-lea al Rusiei semnează acordul celor trei împărați, care vizează izolarea Franței.
1932: A treia Conferință balcanică de la București, la care participă Albania, Grecia, Iugoslavia, România și Turcia. Se pun bazele unui pact politic balcanic bazat pe principiul neagresiunii.
1962: Criza rachetelor cubaneze. Începe blocada economică a SUA împotriva Cubei.
1991: Arhiepiscopul Bartolomeu I este ales cel de–al 270–lea patriarh ecumenic al Constantinopolului, liderul spiritual al ortodocșilor din întreaga lume.

21 Octombrie

Evenimente
1097: Prima cruciadă: Cruciații conduși de Boemund de Taranto încep asediul cetății Antiohia, pe care o vor cuceri abia în vara anului 1098.
1209: Otto al IV-lea este încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman de către Papa Inocențiu al III-lea.
1805: Bătălia de la Trafalgar, în care flota britanică a obținut o strălucită victorie împotriva forțelor navale franco-spaniole; moartea amiralului Horatio Nelson.
1944: După șase săptămâni de luptă aliații câștigă în Al Doilea Război Mondial orașul Aachen, primul mare oraș german.
1858: La Paris a avut loc premiera operetei Orfeu în infern de Jacques Offenbach.
1860: În urma unei convenții naționale a fost proclamată o nouă Constituție a Republicii Argentina, ale cărei baze au fost puse în 1853.
1866: A avut loc premiera operei “Viața pariziană”, de Jacques Offenbach.
1871: S-a constituit Societatea Filarmonică din Timișoara.
1879: Thomas Alva Edison a demonstrat cu succes obținerea primului bec electric durabil și practic din punct de vedere comercial, la laboratorul lui din Menlo Park, New Jersey.
1915: Compania americană de telefonie și telegrafie a realizat primul discurs direct transatlantic din Arlington (Virginia), cu destinația Paris, transmis prin sistemul de radio-telefonie.
1925: Pictorul Paul Klee expune la Paris singura sa lucrare.
1940: Începe “Proiectul Manhattan” având ca obiectiv bomba atomică americană.
1945: În Franța femeile obțin dreptul la vot.
1948: ONU a respins cererea sovietică de distrugere publică a tuturor armelor nucleare.
1951: Gottfried Benn obține premiul Georg Büchner. (Premiu, care în 1960 va fi decernat lui Paul Celan).
1956: Wladyslaw Gomulka a fost ales președinte al Partidului Muncitoresc Unit Polonez și ia puterea în Polonia.
1959: La New York se deschide Muzeul Guggenheim, conceput de Frank Lloyd Wright.
1960: Primul submarin nuclear britanic, HMS Dreadnought, a fost lansat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Aniversări
1581: Domenico Zampieri, pictor italian (d. 1641)
1650: Jean Bart, amiral francez (d. 1702)
1675: Împăratul Higashiyama al Japoniei (d. 1710)
1687: Nicolaus Bernoulli, matematician elvețian (d. 1759)
1760: Katsushika Hokusai, pictor japonez (d. 1849)
1772: Samuel Taylor Coleridge, poet și estetician literar englez (d. 1834)
1790: Alphonse de Lamartine, poet francez, orator și om de stat (d. 1869)
1813: Prințesa Josephine de Baden, mama regelui Carol I al României (d. 1900)
1833: Alfred Nobel, chimist și industriaș suedez, inventatorul dinamitei și fondatorul Premiului Nobel (d. 1896)
1891: Perpessicius (Dimitrie S. Panaitescu), critic și istoric literar, poet român (d. 1971)
1920: Vladimir Hanga, jurist și scriitor român (d. 2013)
1923: Mihai Gafița, critic literar român (d. 1977)
1925: Virginia Zeani, soprană română
1925: Celia Cruz, cântăreață cubaneză, supranumită Regina muzicii salsa (d. 2003)
1930: Ivan Silaev, politician rus
1936: Vartan Arachelian, ziarist și scriitor român de etnie armeană
1940: Dumitru Tinu, ziarist român (d. 2003)

Sărbători
Cuv. Mart. Visarion, Sofronie și Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mart. Ioan din Gales și Moise Măcinic din Sibiel; Cuv. Ilarion cel Mare (calendarul ortodox și greco-catolic)