Eduard Dorneanu

About Eduard Dorneanu

Posts by Eduard Dorneanu :

7,63 (Jeepul, Gunilla şi femeile)

Ninge. Parcurile îmbătrânesc. Orologiile ascund umbrele sinucigaşilor. Prostituatele adorm cu capul pe mesele de biliard. O maşină de pompieri rămâne în pană de benzină. Cineva a uitat deschis un aparat de radio. Muribunzii aflaţi în comă visează că sunt iubiţi de femeile celebre de pe copertele revistelor pentru adulţi. Dumnezeu scrâşneşte din dinţi. Miroase a ceai dietetic şi a trădare cosmetizată.
După cinci ani de zile, Vasile s-a întors în România. Şi-a cumpărat o vilă uriaşă la marginea oraşului Suceava . M-a sunat şi am hotărât că am putea să ne întâlnim. Eram curios să îl revăd. Mi-a spus că se căsătorise cu o femeie superbă, inteligentă şi foarte bogată. Vasile era un idiot notoriu, aşa că nu am crezut mare lucru din ce îmi spunea la telefon.
Poarta casei lui Vasile are o înălţime mai mare de doi metri. La fel şi gardul. Nu se vede nimic , nici prin gard, nici prin poartă. Poarta pare încuiată. Mă gândesc un pic apoi escaladez poarta după ce în prealabil arunc dincolo de ea buchetul de flori cumpărat pentru soţia lui . Ajung la uşă dar nu găsesc nici un buton sau orice altceva care să poată fi folosit pentru a înştiinţa pe cei din casă de sosirea mea. Bat la uşă. Cred că uşa este foarte groasă. Nimeni nu aude bătăile mele. Deschid şi intru fără a mai aştepta să fiu invitat. Casa este cu adevărat uriaşă. Un hol mă duce într-o sufragerie care ar putea găzdui lejer un meci de baschet.
-Avem câteva ferme unde creştem găini. În România putem face acelaşi lucru. Creştem rasele: Brahma, Moţată olandeză, Wyandotte şi Conchinchina galben.
O doamnă care seamănă foarte mult cu actriţa Draga Olteanu mi se adresează folosind un accent ciudat:
-Michael crede că ne vom tripla profitul în 2013. Eu îl cred pe el. Janice spune altceva. Eu cred tot ce spune Michael.
-Care Michael, întreb eu convins că am nimerit la o adresă greşită?
-Michael, soţul meu.
Din profil, doamna grasă seamănă cu o balenă aflată în gestaţie. Presupun că are peste şaizeci şi cinci de ani. Sunt tot mai sigur că am greşit adresa ori Vasile şi-a bătut joc de mine şi m-a trimis la casa unei doamne care creşte găini.
-Îmi cer scuze. Mă bucur că v-am cunoscut, dar acum va trebui să plec. Îi întind florile. Doamna grasă le ia apoi mă invită să iau loc pe unul din fotoliile roşii din jurul ei.
-Mulţumesc. Nu pot rămâne. Am trecut doar să vă prezint omagile mele.
-Noi creştem păsări. Michael spune că în România ne putem tripla profitul.
-Am înţeles! Felicitări! Salutări lui Michae!. Eu trebuie să plec.
Mă retrag încet către uşă, înjurând în gând găinile, profiturile triplate şi porţile încuiate ostentativ.
-Uăăă, unde pleci bre, aud o voce de bărbat ?
A apărut de undeva, din labirintul casei, Vasile. Nu mai arată ca acum cinci ani; este foarte gras, are inele pe fiecare deget, inclusiv pe degetele mari, şi poartă ochelari negri demodaţi, ca în filmul ,,Naşul”.
-Da’ unde plecai, frăţie?, întreabă el vesel . Treci înapoi să te văd mai bine.
Ne strângem mâinile. Nu mă uit insistent la el.
-Soţia mea, Gunilla!, spune el arătând către doamna grasă care tocmai îmi explicase despre afacerile cu găini ale familiei.
-Gunilla? Încântat!
-A fost soţia patronului meu. Am lucrat la fermele lor. A murit acum un an şi ne-am îndrăgostit. Acum tot ce avea el este al meu. Îi port hainele, mă culc în patul lui, îi cheltuiesc banii:
Gunilla încuviinţează din cap şi trimite bezele lui Vasile. Cred că între ei este o diferenţă de minim treizeci de ani şi patruzeci de kilograme.
– Noi avem tot felul de soiuri de găini, repetă Gunilla. Avem Brahma, Moţată olandeză, Wyandotte şi Conchinchina galben. Mie îmi plac cele din rasa Brahma foarte mult. Seamănă cu o verişoară de-a mea care a murit într-un naufragiu, lângă Insulele Tristan da Cunha.
-Şi, Michael cine e, întreb eu?
-Aşa îmi spune soţia mea. În limba sudită, lui Vasile i se spune Michael.
-Cum adică sudită?
-Gunilla e din Suedia. În Suedia se vorbeşte sudita. Nu pricepi?
-Sudita, aha.
Vasile nu s-a schimbat prea mult în ceea ce priveşte inteligenţa. A devenit bogat deoarece a avut norocul de a intra în graţiile unei femei la fel de idioate ca şi el. O servitoare cu fusta de o palmă ne aduce băuturi şi gustări. O alta intră cu cafele, sucuri naturale şi narghilele. Gorila, pardon!, Gunilla a trecut la narghilea, nu înainte de a îmi adresa câteva cuvinte:
-Vrem să facem afaceri şi în România. Vom avea câteva ferme de găini. Creştem rasele: Brahma, Moţată olandeză, Wyandotte şi Conchinchina galben.
-Hahaha!, râde Vasile. Gunilla se pricepe bine la afaceri.Îţi plac servitoarele? Am patru, toate basarabence.
-Sunt foarte faine. Au peste optsprezece ani?
-Da’ de unde să ştiu eu? Mi le-a adus un prieten din Chişinău.E tare bine în România. O să fac o groază de afaceri.
-Cu găini?
-Cu găini, cu ce o fi. Văd eu.
Beau Martini alb amestecat cu gheaţă. Vasile bea vodcă cu suc de roşii. Nu şi-a schimbat obiceiurile, a rămas la fel de barbar. Gunilla ameţeşte şi se lasă pe spate. Din gură îi curge salivă amestecată cu şampanie franţuzească.
-Eduard, răspunde-mi sincer ceva!, mă roagă Vasile.
-Cum să nu, spune!
-Ai văzut cum arată un milion de euro? Ai atins vreodată aşa ceva?
-Am atins pe dracu! Am văzut la televizor.
-Hai cu mine frăţie!, mă îndeamnă Vasile ameţit de alcool.
Intrăm într-o încăpere antifonată, fără ferestre, având ca singur accesoriu un dulap de bucătărie. Vasile deschide dulapul şi mă invită să privesc.
-Două milione de coco, nu unul! Ai rămas mut? Mi-a rămas toată averea răposatului. De fapt a rămas Gunillei, da’ nu conteză. Ştii ce o să fac cu ei?
-Nu. Ce o să faci cu ei?
-O să îi cheltui pe curve. Pe toţi. O să păstrez câteva sute de mii pentru afaceri şi întreţinerea casei. Ceilalţi vor fi cheltuiţi. De mic am vrut să ajung cineva, adică să am jeep, vilă şi femei. Visul meu s-a împlinit.
Mă uit la banii din dulap. Cu ei s-ar putea tipări mii de cărţi, s-ar putea salva vieţi omeneşti sau s-ar putea hrăni mii de oameni înfometaţi.
Ne întoarcem în sufregerie. Gunilla şi-a injectat ceva în venă apoi a făcut pe ea. Fetele basarabence o schimbă de haine cu mare atenţie. Vasile râde.
-O să plec, spun trist. Îmi pare rău că nu îmi pot lua rămas bun de la soţia ta.
-Să mai treci pe la noi!, mă îndeamnă Vasile în timp ce mângâie fundul unei servitoare.
-La revedere, Michael!, îi urez, salutându-l, ironic.
-La revedere, poetule!, mă salută el,cu ochii în decolteul tinerei.
Ninge.Abia acum văd consecinţa escaladării porţii. Îmi curge sânge de la încheietura mâinii stângi. Albul zăpezii mulţumeşte pentru florile dăruite de mine unui anotimp nemilos. Cobor în tristeţe alături de cei rătăciţi. Vântul îmi binecuvântează rănile şi cicatricile. .

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,7,63” – Editura Eikon

cop 7,63

De ce s-a întâlnit Papa Francisc cu Patriarhul Kiril al Rusiei ?

Acum câteva zile, Papa Francisc s-a întâlnit cu Patriarhul Kiril al Rusiei. Let’s party ? Nu, chiar că nu e cazul. Cum de s-au întâlnit cei doi într-un oraș ,,sfânt’’ precum Havana ? Cum de au discutat într-un loc atât de ,,binecuvântat’’ ca aeroportul capitalei cubaneze? Nu contează, bine că această întâlnire a avut loc și credincioșii au putut să îi vadă împreună pe cei doi lideri spirituali. De ce a avut loc această întâlnire? Pentru discuții referitoare la unirea bisericilor creștine? Nu cred. Pentru a se încerca ajutorarea creștinilor care mor de foame în diferite locuri ale lumii sau pentru a da speranțe celor care locuiesc în zone de conflict ? Nu prea cred. Atunci de ce ? Cred că de ochii lumii. ,,Știrea’’ că Preafericiții s-au întâlnit și s-au sfătuit a bucurat pe mulți creștini. Mai ales pe cei care presupun că ortodoxismul și catolicismul se vor uni pentru a participa împreună în Liga Campionilor Religioși. Nu sunt un sceptic incurabil, dar nu cred că interesele celor doi înalți lideri spirituali coincid. Cred că Bisericile nu se vor uni nici dacă ar primi ordin scris direct de la Iisus, semnat, parafat și întărit printr-o înregistrare video. Trăim clipe în care zâmbetele liderilor religioși prevestesc nenorociri, iar îmbrățișările acestora sunt numai bune de a fi puse în scenă de regizori mediocri. I-am privit cu atenție pe cei doi : cum zâmbeau, cum vorbeau, cum semnau nu știu ce sau cum își făceau daruri inutile. Imaginea lor m-a întristat. Pentru ei, Terra este un câmp de luptă. Un câmp de luptă unde nu se înfruntă armate deoarece toți soldații sunt deja răniți.
Papa Francisc îmi e tare simpatic. Totuși întâlnirea asta a fost de ochii lumii. Iar asta e trist. Foarte trist.

Eduard Dorneanu

Mălini – 16 februarie/2016

7,63 ( Cântece vechi şi picioare lungi )

Mă doare îngrozitor gâtul. Am dormit strâmb şi am visat o poetă obeză care are pretenţia că scrie poezii erotice postmoderniste. În vis era goală şi bătea disperată la uşa unei camere de hotel. Ciudat este faptul că nu m- am gândit niciodată la respectiva doamnă ca la un trofeu de o noapte. Mă îmbrac în grabă şi plec spre a mă întâlni cu Mirela. Mergem să vedem un bar, în Suceava. Doi somalezi au deschis un pub unde se cântă numai melodii vechi. Urc în maşina Mirelei. Mă sărută apăsat pe buze.
– Somalezi? Cum naiba să deschidă doi somalezi un bar în care se cântă muzică veche? Mi se pare prea de tot.
– Da’, nu mă poţi întreba ce mai fac sau să îmi spui că ţi-a fost dor de mine?, se supără Mirela.
– Scuze!, nu îmi iese din cap faptul că patronii localului sunt somalezi.
– Căpcăunule, gândeşti ca Burebista. Dacă erau americani, nu îţi puneai întrebări?
– Cred că nu.
Mirela conduce cu grijă. Renunţ la a mai privi imaginile de afară şi privesc picioarele femeii.
– Te uiţi la picioarele mele?, întreabă Mirela.
– Doamne fereşte! Cum mi-aş permite! Nu vreau să afle soţul tău.
Mirela se îneacă cu guma de mestecat. O lovesc pe spate. Opreşte maşina şi mă sărută. Puştanii care merg la şcoală pe marginea şoselei au scos telefoanele gata să ne filmeze sau să facă poze.
– Hai de aici! Ne trezim mâine cu poze pe tot netul.
– Nu îmi pasă!, spune Mirela. Deloc nu îmi pasă.
Mă prefac că o cred. Îi sunt recunoscător pentru faptul că s-a îmbrăcat atât de provocator. O mângâi pe genunchi. Simt cum tremură de plăcere.
– Şi cine e solist la acel faimos local condus de iluştrii domni din Africa?
– Un tip din Chişinău şi verişoara mea, Luminiţa. O ştii. Vara trecută încă defila pentru o casă de modă din Bucureşti.
– Nu ştiam că e şi cântăreaţă.
– Nu a mai cântat, dar se pricepe foarte bine. Săptămâna asta este în probe, iar dacă va plăcea la clienţi va fi angajată. Va câştiga două mii cinci sute de euro pe lună.
– În Suceava? O tipă de care nu a auzit nici dracul?
– Nu fi nesimţit, căpcăunule! Puţină lume poate cânta muzica anilor ’60-’70.
– Numai meseriaşul din Chişinău şi fostul manechin Luminiţa. Trebuie neapărat să văd asta!
– Acolo mergem. Te vei convinge. Florile de pe bancheta din spate sunt pentru ea.
– Cum adică?
– Cum adică… Să i le dai după ce va cânta ceva! Te rog!
– Nu eşti sănătoasă, Mirela. Nu degeaba am visat urât astă noapte.
– Da’ ce ai visat, căpcăunule?
– Lasă, nu mă mai întreba!
O mângâi în continuare pe genunchi. Mirela virează dreapta şi parchează pe câmp la vreo sută de metri de şosea. Buzele ei nu găsesc nici un loc de odihnă pe trupul meu. O aud cum ţipă de plăcere. Îi place. Îi place foarte mult. Timpul ne scoate hainele incomode şi ne protejează de restul lumii. Mirela oftează şi ţipă mai tare. Suntem navetişti în paradisul interzis. Îngeri legaţi la ochi întorc clepsidră după clepsidră.
După o oră, Mirela reporneşte maşina. O mângâi pe genunchi.
– Termină, te rog! Nu vom mai ajunge la Suceava. Am promis Luminiţei. Altfel mergeam cu tine direct la hotel.
– Bine, hai la domnii somalezi! Abia aştept o cântare zulu.
Mirela râde. Mă gândesc la soţul ei care se crede un fel de stăpân absolut. Intrăm în ceaţa oraşului. Ne strecurăm printre maşini de taxi, microbuze, jeepuri mizerabile şi pietoni care traversează pe unde le trece prin cap. Parcăm în faţa localului. Înăuntru număr treizeci şi şase de mese, majoritatea ocupate. Trupa cântă binişor, iar solistul pare a avea voce. Engleza lui este cu accent moldovenesc, dar nu contează. Ni se ia comanda de către o chelneriţă îmbrăcată în costum popular.
– Doar săptămâna asta vor mai avea mese. De luni vor aduce caroserii de maşini. Va semăna cu localul din ,,Pulp fiction”.
– Filmul?
– Da, filmul.
– Îl vor aduce şi pe Travolta?
– Nu fi nesimţit, oamenii vor să facă aici o afacere ca lumea!
– Chelneriţa este îmbrăcată în costum naţional. Cum explici asta?
– E caştoc. Lasă aşa!
– Caştoc?
– Da, adică fain.
Chelneriţa îmi aduce vodcă în loc de Martini. Mirela îmi arată obrazul, aşa că nu mai spun nimic. Vodca are un gust mizerabil. Solistul cântă ,,Crying in the chapel”, melodie care a fost şi în repertoriul lui Elvis. Unul dintre patroni apare la braţ cu Luminiţa. Somalezul este îmbrăcat cu o haină verde, iar în cap are un fes care poate fi confundat foarte uşor cu un ciorap. Luminiţa poartă o haină de blană albă, fustă foarte scurtă, ciorapi albi, cizme albe. Bărbaţii înghit în sec. Picioarele Luminiţei sunt mai lungi ca un mandat de parlamentar. Somalezul se aşază la o masă.
– Zici că e adus de la Armata Salvării, risc o remarcă.
– Este foarte bogat, îmi răspunde Mirela.
– Pot să jur că e îmbrăcat de la second-hand.
– Nu pune baza pe haine.
– Da’ pe ce?
– Gura, va cânta Luminiţa! Nu uita de flori!
Luminiţa se dezbracă de haine. Rămâne într-un sacou alb. Fusta scurtă îi lasă la vedere picioarele care devin ţinta lunetiştilor rămaşi cu gura căscată. Primele cuvinte pleacă, via microfon, către noi:
– Ghini aţi vinit! O sî vî cânt melodii vechi şî celebre.
Dintr-o dată vodca nu îmi mai pare atât de rea. Mirela îşi aprinde o ţigară şi priveşte în jos Luminiţa continuă prezentarea:
– Pentru început o sî vî cânt ,,Ai got iu beib” de Cher.
– Ce-a zis?, întreb eu foarte curios. Beib?
Mirela nu mai spune nimic. Aprinde o altă ţigară.
– Şubidubi du, începe Luminiţa.
Oamenii încep să râdă. Picioarele Luminiţei nu mai sunt atât de interesante. Are voce, dar nu poate pronunţa corect cuvintele în limba lui Beckam. Cei din spatele nostru râd continuu. Luminiţa continuă să cânte într-o limbă haioasă, ridicolă:
– ,,Zei se u lova unt pai ză ren”.
Simt că mă sufoc şi plec la toaletă. În prima cabină, a intrat şi somalezul. Fără niciun fel de frică şi-a ridicat mâneca şi a scos din buzunar o seringă. Nu mai aştept urmarea. Plec înapoi în sală.
– ,,Zo leţ zei sai iu hair it tu lung”, continuă Luminiţa.
Oamenii se distrează. Unii sunt vineţi de la prea mult râs.
– Te duci şi îi duci florile!, îmi spune Mirela. Dacă nu i le duci, mă supăr!
– Or’ să se uite ceilalţi ca la urs.
– Să se uite! Te implor, du-i florile când termină de cântat!
Iau florile şi mă gândesc că visele urâte prevestesc catastrofe. Mă doare îngrozitor gâtul. Luminiţa a terminat de chinuit publicul. Unii aplaudă, mai mult în glumă. Ajung lângă ea şi îi şoptesc:
– Eşti nemaipomenită! Felicitări!
– Mersic, răspunde Luminiţa. Ci flori frumoase ăi adus, uăi. Mersic.
Somalezul se întoarce la masă. Are o privire de om nebun. Mirela achită nota de plată. O întreb dacă mai rămânem. Face semn că nu.
Luminiţa continuă:
– În continuari o sî vî cânt ,,Mistăr Tamburine” di Ză Bird.
Tinerii mor de râs. Unii dau telefoane la prieteni ca să vină în local pentru a vedea ,,spectacolul”. Somalezului i se face rău şi leşină. Tinerii de la mesele de lângă uşă fug fără să mai achite consumaţia. Luminiţa şi chelnerii îl duc pe somalez afară pentru a-l transporta la spital.
– Tocmai când trebuia să ne cânte ,,Mistăr Tamburine”!!
– Nu fi căpcăun nesimţit!, se supără Mirela.
Ne despărţim trişti. Genunchii ei încă ard. Mă sărută îndelung. Ştiu că nu ne vom reîntâlni prea curând.

Eduard Dorneanu
Mălini
Din volumul ,,7,63”-Editura Eikon

cop 7,63

7,63 ( Demisia papei şi ciuciuha’s day)

O bătrână aruncă jarul din foc peste zăpada lui februarie. Călăuze misterioase trec dincolo de podurile şubrede ale credinţei. Rănile cailor şchiopi însângerează apele izvoarelor. Dumnezeu mângâie brazii şi le scutură zăpada. Tălpile Lui apasă pe jăraticul aruncat de bătrână. Rugăciunile copiilor abandonaţi dezleagă culorile vieţii. Dumnezeu apasă mai tare. Bătrâna plânge. Palmele ei încălzesc veşnicia.
Sună telefonul. Este telefonul cu număr de ,,Vodafone”. Răspund, deşi observ că sunt apelat cu număr ascuns.
– Eduard?, întreabă o voce feminină.
– Da!, răspund intrigat.
– Ciuciuha, ciuciuha, ciuciuha!
Doamna continuă să strige ,,ciuciuha” vreo cinci minute, apoi o altă doamnă cu o voce mai groasă preia ştafeta. Nu am idee ce pot însemna aceste sunete. Cunosc o celebră melodie cu numele ,,Chattanooga Choo Choo”, dar nu văd ce legătură pot să aibă doamnele ,,ciuciuha” cu melodia respectivă. Încerc să răspund înapoi. Nu reuşesc. Acum ambele doamne strigă ,,ciuciuha”. Mă gândesc că poate este un ritual voodoo şi îmi imaginez două doamne cu feţe de general pensionar învârtindu-se în jurul unei mese pe care ard lumânări negre. Una dintre doamne a început să recite ,,Tatăl nostru”. Vocea ei este patetică, uşor ridicolă. Închid telefonul. Sunt sunat din nou. Răspund.
– Ciuciuha! Ciuciuha!, se năpusteşte necunoscuta.
Închid telefonul şi îl setez pe ,,silence”. În faţa vulcanizării, doi domni se ceartă pentru locul de parcare.
– Te dai matale doi metri mai încolo. Îmi schimbă cauciucurile din faţă, plec şi vii în locul meu.
Domnul diplomat este conducătorul unui jeep ,,Wrangler”-
– Nu vreau!, îi răspunde celălalt şofer, conducător de dubiţă ,,Fiat”. Eu am venit primul. iar dacă parchez pe şosea mă stropesc ăştia din trafic. Să faci ordine la tine acasă nu în sat la mine, se supără eroicul şofer al dubiţei.
Şoferii se ceartă în continuare. Fără să vreau apăs pe difuzorul telefonului şi vocile doamnelor domină pentru o clipă cearta celor doi.
– Ciuciuha!
Cei doi se opresc şi se uită la mine întrebător. Ridic din umeri şi explic că mă sună o doamnă sau două care ţipă la telefon.
– Da’ de ce se prostesc aşa?, întreabă proprietarul jeepului.
– Nu ştiu. Astea sună cu număr ascuns. De dimineaţă până acum m-au sunat de peste o sută de ori.
– Şi ce înseamnă ciuciuha?, insistă el.
– Chiar nu ştiu. Nu am nici o idee.
– Poate te confundă cu papa.
– Ei da!, asta trebuie să fie.
Cei doi reiau cearta. Pănă la urmă şoferul dubiţei acceptă să aştepte până i se vor schimba cauciucurile jeepului. Îşi ia o cafea şi revine lângă mine.
– Te sună des?
– Destul de, răspund eu amuzat.
– Ai încercat să le înjuri?
– Nu. Ce rost ar avea?
– Te confundă cu papa, îţi spun eu, se amestecă iar în vorbă şoferul jeepului. Săracul papa, e bolnav, a trebuit să demisioneze.
– Nu de asta demisionează, îi răspund eu foarte hotărât.
– Dar de ce?
– Pentru că a aflat cine va fi succesorul lui. Succesorul lui va fi un negru, iar el nu poate suporta asta.
– Succesorul se alege în şedinţa conclavului.
– Să fim serioşi! Conclavul este un circ numai bun pentru ratingul televiziunilor. Succesorul se alege în timpul vieţii. El a aflat că va urma un negru şi a demisionat. Papa Benedict este un super rebel.
– Şi dacă a demisionat, ăia nu vor mai pune un negru în locul lui?
– Nu.
– De ce?
– Pentru că Nostradamus a prezis că după ce un papă va pleca sau va fi alungat îi va urma un negru. Numai că succesorul lui va fi ultimul papă.
– Adică ar veni apocalipsa?
– Exact, domnule.
– Eduard, ai o teorie tare ciudată despre Vatican.
– Ştiu!
Telefonul sună din nou. Cei doi şoferi mă privesc insistent. Răspund.
– Ciuciuha! Ciuciuha!, se aud două voci parcă mai tare ca de obicei.
Oamenii râd. Proprietarul jeepului mă salută înainte de a pleca.
Umbrele norilor sapă morminte pentru cei care îşi neagă tristeţea.

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,7,63” – Editura Eikon

cop 7,63

NEOPLATONISM

credinţa în absolut nu are clauză de reziliere
nu se pot partaja nestatornicia frigiditatea
maleficul
întunericul scuipă sânge iar cerberii se împerechează
frazele neterminate din timpul preludiului
înlocuiesc ritualul de iniţiere

cei rămaşi în tranşee
printre statui înfometate şi evanghelişti drogaţi
au de ales între temniţa din chinon
şi bordelurile din cimitirele lui bafomet

pescarii de umbre se retrag dincolo de jaffa
lumina arde
împreună cu trupul ultimului templier.

Eduard Dorneanu

Mălini

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA”-EDITURA TRACUS ARTE

11256492_909791952395533_910086870_n

Izvorul zidit

izvorul zidit-spate

Ruxandra ANTON, Izvorul zidit, Coperta şi desenele autoarei, Editura Cronica, Iaşi, 2004, 68 de pagini.
Referințe critice:
Liviu Antonesei: ,,O poetă foarte bună care iese în lume în haine de sărbătoare şi nu pot decît s-o felicit şi să felicit editura că şi-au putut permite acest „lux” neobişnuit astăzi”. Cartea nu este o culegere de poeme, ci o construcţie bine gîndită, iar cele două părţi – Zbor într-o colivie de lux şi Cel ce ştie totul despre picătura de cerneală, cel de-al doilea în versuri ample, ca şi de poeme în proză, alcătuiesc un impecabil diptic.
Horia Gârbea: ,,Poeta din Galati, care s-a afirmat pina acum si drept un redutabil cronicar teatral, debuteaza destul de tirziu, dar cu atit mai meritoriu in editura ieseana a lui Valeriu Stancu. Nu doar cu poeme, ci si cu reproduceri color ale unor lucrari plastice rafinate. Volumul cuprinde doua cicluri lirice foarte diferite. Prima parte este compusa din poeme abstracte, expresia unei puternice interiorizari, texte mai curind amare, severe, care cenzureaza emotia. Al doilea segment este alcatuit din poeme in proza sau poate eseuri lirice, de mai mare intindere, unitare stilistic si care impresioneaza prin scenariile fantastice pe care le schitează”.
Amalia Voicu:
,,Nu stim daca poeta a citit sau nu pe Seferis, însa dictiunea sa se aseamana uimitor cu a grecului. „Raneste cu ranile tale somnul lui/ si nemiscarea îti este calauza,/ sa poti sapa în vijelia unui alt înteles,/ cum îmblînzesti salbataciunea soarelui, la amiaza” ( Îmblînzirea nevazutului ); „ceea ce este fara de moarte în tine, tu esti” – „umblam de-a lungul mortii, oricum”, si un vers precum „Stiam ca am ajuns în adînc” ne aduce aminte de „Meíname sto bithó” – „Tot în adînc avem salas”.

SABATIZARE

numele lui Bohemund a fost strigat de muribunzi în timpul asediului Antiohiei
iarba sângerie şi-a încurcat rugăciunile într-un curcubeu sciafil
purtam oboseala legată de lance
revelaţiile ieşeau pe Poarta Sfântului Pavel
sâmbăta se întărea cu nerăbdarea mea
juram credinţă şi primeam o zi biciuită în hainele tâlharilor
treizecişidoime
preludiu istoric trisilabic.

cateheza ultimului asalt mi-a mutilat prietenii
sub copitele calului părinţii iubitelor uitate îşi întindeau umbrele
Firouz încă mai strigă în turnul blestemat
sabatizare şi sânge
semipiruetă pe nisip sfâşiat de trădare

Eduard Dorneanu

Mălini

ADVOCATUS SANCTI SEPULCHRI

unsprezece ierni au învelit gena păcatului
papa urban al doilea a beatificat urmele
călătoriilor sisifice
efectul hipnotic produs de palmele călăilor
a minimalizat dreptul primogeniturii
iar adevărul s-a strecurat printre neologisme
îmbătat cu absint şi litere arabe

godfrey de bouillon a ridicat de pe câmpul de luptă
capetele retezate ale copiilor torturaţi
albastrul s-a prelins pe zidurile credinţei
a muşcat din ofrandele lăsate să putrezească
în jurul Mormântului Sfânt
gărzile au fost schimbate cu umbrele
primilor martiri
Domnul a strigat cu vocea regelui-copil:
advocatus sancti sepulchri

Eduard Dorneanu

Mălini