Editoriale

Sacrificiul Celorlalți

Mereu au existat generații de sacrificiu. Și eroi am avut, nu puțini. Eroii noștri au fost adeseori trădați. Mai întâi de prieteni, apoi de urmași. Au simțit durerea în diferite și cumplite feluri. Așa a fost să fie…
Mă gândeam , cum trece această zi. E totuși 27 Mai. E ziua când într-un document emis la Iasi, Mihai Viteazul se intitula : ’’ Io Mihai Voievod,din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţarii Românesti si al Ardealului si al Moldovei” . Era în 27 Mai/1600. Mihai Viteazul alungase pe Ieremia Movilă și realizase Unirea celor trei Țări Române. Și totuși, ziua trece tern. Oamenii politici nu au timp pentru evocarea unui mare eveniment. Nici celorlalți, nu le prea pasă. Atunci, de ce aș crede că le pasă cu adevărat de celălalalt eveniment?, de la 1 Decembrie. Există o Unire demnă de Liga Campionilor și o Unire vitregă, de care nu prea avem chef să ne amintim pentru că nu are parfum de mici și damf de bere?
Tristețe. Înțeleg că va trebui să treacă ani. Să se risipească în albastru, generațiile care azi nu respectă eroismul, durerea și tinerețea pierdută a înaintașilor noștri. Ne place să ne mândrim cu numele strămoșilor, cu faptele lor de arme, dar e greu să ne amintim reperele sacre ale Neamului Românesc. Sacrificiul celorlalți, al celor care au luptat pentru Patrie nu aprinde luminile amintirii. Nici speranțele. Nimic.
Sunt trist. Mă duc să aprind o lumânare în memoria lui Constantin Ticu Dumitrescu . Și el s-a născut, acum mulți ani, pe 27 mai. Domnul să îl aibă în pază și să îl ferească de ipocriți și uitare

Eduard Dorneanu
Mălini-27 Mai/2018. .

Fântâna Albă

Noaptea de Florii a anului 2018. În satele bucovinene se aprind focuri, multe focuri. E un obicei păstrat viu din vremuri străvechi. Și în satul meu, Mălini, focurile ard, iar lumina lor se unește cu cea a Stelei Sacre ce ne arată drumul cel bun, drumul Credinței.
Bat clopotele. Sunetul lor domolește apele de munte și aprinde lumânare curată în locurile unde la 1 aprilie/1941, frații noștri au murit rostind numele Domnului și al Țării. Acolo au căzut sub gloanțele rusești sau spintecați de cavaleria rusă : Ioan Belmega, Ioan Gaza, Mihai Țugui, Arcadie Plevan din satul Cupca și Vasile, Gheorghe și Cosma Opaiț, Gheorghe, Vasile și Cosma Tovarnițchi, Nicolae Corduban din Carapciu și Petre Jianu a lui Ion, Vasile și Petre Cimbru, Nicolae Drevariuc din Trestiana și Nicolae Halac a lui Simion, Ion Halac a lui Dumitru, Dumitru Halac a lui Grigore, Dumitru Opaiț a lui Mihai, Constantin Molnar din Iordănești și Dragoș Bostan, Constantin Sucevean, Titiana Lipăștean, Gheorghe Sidoreac din Suceveni și Zaharia Boiciu, Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ștefan Pavel a lui Petru, Rafila Pojoga din Pătrăuții de Jos și Constantin Ciucureanu, Arcadie Ursuleanu, Gheorghe Moțoc din Pătrăuții de Sus. Și alte mii de români din Bucovina ale căror nume eu nu le știu. Trupurile lor au fost ascunse în gropi comune, iar sângele martirilor au sfințit drumurile care duc la o frontieră pe care inima mea o socotește ca fiind una vremelnică.
S-au aprins focuri în satele din Bucovina, multe focuri. Bat clopotele. Rugăciunea este mai fierbinte ca oricând. Frații noștri au ajuns la Dreapta Celui Veșnic Viu. Domnul i-a primit la masa Sa și la vremea cuvenită se va întoarce cu ei acasă, în România. Și iar se va ridica Neamul nostru, căci dragostea Domnului este fără de margini . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-1 Aprilie/2018

Despre tăcere și durere

De ceva timp, nu am mai postat nimic despre zbuciumul ultimilor ani. A fost Postul Nașterii Domnului, am tăcut și am lăsat cuvintele celorlalți să poarte aripi gri și nori rătăciți. Nu se cuvenea să amestec rugăciunile cu postările politrucilor și cu speranțele deșarte ale celor care așteaptă izbăvirea din partea unor oameni lacomi. Apoi a fost adus în Țară, trupul neînsuflețit al celui care vremelnic a fost numit Rege al României. Nu am vorbit despre asta, am respectat durerea celor care l-au iubit pe fostul rege și am lăsat să treacă pe lângă mine lacrimile de paradă ale celor care iubesc la comandă și laudă în cor personaje despre care nu știu mai nimic. Apoi s-a sărbătorit Crăciunul. Unii s-au bucurat și de Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului, asta m-a liniștit deoarece Lumina Sfântă a căutat sufletele tuturor. A urmat Revelionul, o sărbătoare a cărnii și a pasului cadențat.
Toate astea au trecut. Despre politică, mi-e greu să vorbesc. Sunt apolitic și nu am încredere în clasa politică. Despre cel care a fost cândva rege și a abdicat, nici atât nu are sens să vorbesc pentru că m-aș trezi pe cap cu tot felul de năluci facebook-ciene care salvează Patria cu postările lor nemaipomenite de pe rețelele de socializare. Pentru noi toți, faptele vorbesc. Îmi amintesc cum îmi povestea bunica Leonora despre vremurile cumplite de demult. Despre lipsurile mari, despre umilințe, despre durere. Mi-a povestit și cum s-au ridicat la 1907, neamurile noastre. Mulți dintre ei au fost uciși de soldați, alții au fost torturați, apoi arestați. Nu am uitat lacrimile din ochii bunicii și nici nu pot să nu mărturisesc cu uimire că după ’89, numărul celor căzuți în timpul răscoalei este tot mai scăzut de la an la an. Dacă înainte de ’89, istoricii spuneau că au murit 11 mii de țărani, imediat după Revoluție s-a încercat minimalizarea luptei țărănești și reducerea numărului victimelor. Doar în volumul VII, tomul II al Tratatului de Istoria României, coordonat de Gheorghe Platon, publicat în 2003 am găsit că : ,,„Rezultatul general al represiunii s-a soldat cu mii de victime, la care s-au adăugat zecile de mii de arestaţi, urmăriţi şi judecaţi, pentru participare directă sau adeziune la răscoală”. În rest, Marea Răscoală Țărănească apare ca un fel de marș al oamenilor săraci. Desigur, pentru moartea țăranilor nu trebuie să răspundă nimeni, așa cum nimeni nu trebuie să răspundă pentru flăcăii neamului care au sângerat în marile războaie. în fața redutelor turcești, pe sfântul pământ al Mărășeștiului sau în fața liniilor rusești și germane. Politrucii și cei fără de suflet ridică în slăvi pe regi, politicieni, generali și alți conducători vremelnici. Atunci ca și acum, Țara și-a pierdut cei mai buni copii ai săi. Atunci pe câmp de bătălie, acum, în nesfârșita străinătate.
Am văzut pe oamenii de azi cum suferă pentru un partid sau altul, pentru cineva care a fost vremelnic încoronat și pentru oameni care au rostit de mai puține ori cuvântul România ca un străin. Nu mai pot avea încredere în astfel de oameni. Aș dori din tot sufletul, ca votul universal să nu mai fie folosit. Votul celor mulți va fi mereu folosit împotriva României. De fiecare mercenar aflat la putere. De fiecare cameleon care a uitat că fost botezat într-o biserică creștină. De fiecare suflet rătăcit pe cărările otrăvite ale egoismului . . .

Cu respect,

Eduard Dorneanu
Mălini-3 Ianuarie/2018

Oradour-sur-Glane

Astăzi, multe cărări albastre duc înspre Oradour-sur-Glane. A trecut ceva timp din 1944 până acum, dar fiecare cărare albastră naște altă cărare albastră. Pe aceste cărări rătăcesc șoaptele, umbrele și visele celor plecați dincolo de albastru. Amintirile sunt învelite în durere. Multă durere…

Cu respect,
Eduard Dorneanu
Mălini-10 Iunie/2017

Ziua celor uitați

Ieri, 9 Martie, a fost Ziua Deținuților Politici Anticomuniști. Evident, politicienilor români le-a păsat prea puțin. O astfel de aniversare nu le aduce voturi, nici salarii mari, ca atare majoritatea aleșilor neamului au spus ,,pas’’. Cred că atunci când politicienii nici măcar nu mai simulează respectul pentru eroii neamului, ne putem aștepta la orice din partea lor. Imaginați-vă cum ar fi fost dacă torționarii ar fi arătat deținuților( printr-o minune, că tot se poartă în zilele astea) imagini din zilele noastre. Dacă le-ar fi explicat cât de indiferenți vor fi urmașii lor și în ce se va transforma  România. O tortură mai cumplită nu cred că s-ar putea inventa, sunt sigur de asta.  Aud mereu în jurul meu că noi românii suntem creștini nemaipomeniți, sensibili, faini sufletește și nemaipomenit de generoși.  Da, e clar, nimeni nu a uitat să pună mărțișoare gagicilor, amantelor, nevestelor. Nici de sărbătoarea socialist -comunistă de 8 Martie nu s-a uitat, sărbătoare care se ține în plin Post Mare ( de-al naibii și de creștini ce suntem, vorba lui Polifem înainte de a mulge caprele) și în care bărbații se închină idolilor de carne de parcă de acolo ar veni mântuirea. Toate aceste sărbători nu au fost uitate, dar Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, da. Mărturisesc că mi-e greu să cred că americanii nu știu când e Ziua Veteranilor sau că popoarele europene habar nu au când sunt sărbătoriți cei care au luptat împotriva comunismului. Din păcate, doar la noi, Uitarea e zeița tuturor, iar eroii sunt lăsați undeva într-un colț de amintire asemeni hainelor pe care nu are rost să le mai porți. Sunt sigur că în fața Domnului, noi ca popor, va trebui să dăm seamă cândva. Cei care au murit cu numele Lui pe buze stau acum la Dreapta Sa și ne privesc.  Dacă politicienii  pot fi iertați pentru nepăsare, la urma urmei au fost botezați întru ipocrizie la primirea mandatelor, nu-i așa?, ceilalți români nu au nicio scuză. Dacă își închipuie cineva că la Marea Judecată ne vom duce în fața Domnului însoțiți de un jurnalist de la canalele de știri în dreapta și de un cântăreț milionar în euro, în sânga, atunci îl anunț solemn că se înșeală amarnic. Domnul ne va cerceta sufletele și Cuvântul Său ne va face să regretăm că am transformat o zi de mare sărbătoare în Ziua celor uitați. Din păcate, va fi mult prea târziu.

 

Eduard Dorneanu

Mălini- 10 Martie/2017

Terapia cu sânge nevinovat

Oamenii răi nu au sărbători, nu prețuiesc visele și nici nu încearcă să asculte bătăile de inimă ale celorlalți. Oamenii răi ucid în numele credinței, a Domnului sau a Profeților. Pentru ei, crima este terapie , iar sângele nevinovat, băutură euforică asemeni ambroziei sau apei vii. Am auzit discursurile multor oameni foarte inteligenți despre cum am putea prin toleranță să evităm evenimentele nedorite. Frazele frumoase nu pot fi scut de apărare, cântecele cu mesaje pacifiste nu vor opri în veci un fanatic din drumul lui. Oricât am ocoli adevărul, acesta este unul singur: fanaticii nu pot fi convertiți la toleranță. Oamenii răi nu pot fi transformați peste noapte în oameni buni sau măcar normali. Toleranța costă. Așteptarea va deschide drum către noi și noi momente cumplite.
În noaptea de Anul Nou, la Istanbul, în clubul Reina, a avut loc un atentat. La ora când scriu aceste rânduri, se știe că 39 de oameni au murit, iar alții au fost răniți după ce un atentator a deschis focul în cei care se distrau în club. Un astfel de eveniment nu aduce doar durere și îngrijorare ci demonstrează și faptul că teoria toleranței este doar o naivitate. Oamenii răi ( indiferent de religie, etnie sau pitici pe creier) se hrănesc cu durerea celor nevinovați. Pentru liderii frustrați, terapia cu sânge nevinovat e singura cale către fericire. Atentatele nu se vor opri. Vor urma alte victime, iar oamenii răi se vor apăra din spatele unor versete sau capitole religioase. În zilele noastre, toleranța este sora de ,,cruce’’ a omului rău. Anul Nou începe cu o zi vopsită cu sânge nevinovat. Lumina e departe. Dincolo de profeții și canoane. Departe.

Eduard Dorneanu
Mălini-1 ianuarie/2017

Fanteziile scutierului Ghelasie cel Lingușitor

Ar trebui să îi spun stareț sau călugăr, dar am ales să îl trec în rândul scutierilor obișnuiți cu lingușeala nesfârșită. Ghelasie apare de câteva luni la un post tv de ,,știri’’. Scutierul povestește folosind un grai dulce niște povestiri science fiction despre Arsenie Boca. Îmi este greu să înțeleg de ce B.O.R. nu ia atitudine. Cine are nevoie ca fanteziile ghelasiene să fie difuzate în fiecare săptămână, la ore de maximă audiență?
Dacă ar exista un top al întâmplărilor relatate de scutier, el ar arăta cam așa: 1. Arsenie Boca se uită la călugări și răspunde tuturor la întrebările pe care aceștia nu au apucat să le rostească. Bănuiesc că rezultatele tragerilor loto și numele campioanelor de fotbal nu intrau în competența domnului Boca. 2.Arsenie Boca se teleporta când și unde dorea asemeni celor din ,,Star Trek’’. Nu îmi amintesc prea bine dacă în Biblie este scris că Iisus se teleporta sau că se ocupa cu cititul gândurilor. Poate că Arsenie Boca, după mintea scutierului său, Ghelasie cel Lingușitor, avea dreptul de a face minuni mai mari ca Mântuitorul? Adică, era la ,,next level’’, vorba userilor de net, pe care Arsenie Boca îi știa încă din copilărie deși pe vremea aia nimeni nu își închipuia că va exista facebook, hi 5 sau youtube.
3.Arsenie Boca scoate dintr-o femeie un câine negru ca și cum ar șuta la poarta Islandei în locul lui Rooney. Această ,,minune’’ este evocată de scutier, la un mod aproape cântat, cu zâmbetul pe buze ca și când ar recita ,,Arici morganici’’.
4 Arsenie Boca spune clar și răspicat ce se va întâmpla în viitor. Ghelasie cel Lingușitor nu vrea să aflăm adevărul ca nu cumva să ne înspăimântăm și de tristețe să ne apucăm de jucat la păcănele sau șotron la miezul nopții. Consider o blasfemie, afirmația că Arsenie Boca a spus care va fi viitorul omenirii, iar scutierul Ghelasie a păstrat pentru el această mare taină pentru ca nu cumva să distrugă mersul omenirii către mântuire.
De ce am scris toate astea despre Ghelasie ? Pentru că după ce l-am auzit și văzut la tv, mi-am pus o întrebare: dacă Ghelasie minte cu o asemenea ușurință și pare așa de nevinovat, oare nu cumva și alții au mințit când au afirmat că unii și alții au făcut minuni? Poate că unii au ajuns sfinți după ce mai mulți Ghelasie au spus că au văzut ce nu s-a întâmplat. Poate că B.O.R. ar trebui să nu permită unor slujbași ai săi să apară în cadrul unor emisiuni televizate deoarece populația României nu este formată numai din habotnici și analfabeți. E timpul să arătăm scutierilor ce credem despre misticăraia lor de doi lei,altfel numărul scutierilor lingușitori va crește necontenit. Nu vreau ca alte popoare să vorbească despre noi ca despre niște imbecili. Și totuși, dacă după ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului, urmează construirea unui loc pentru teleportări bocaniene? Asta, numai scutierul Ghelasie o poate spune, iar ce zice el are credibilitate zero. Atât .

Eduard Dorneanu
Mălini – 5 iulie/2016

Inutilitatea unui demers – Petiția susținătorilor Casei Regale

Există un proiect de lege care ar face din Casa Regală o instituție publică în interiorul regimului republican. Mai multe personalități au semnat o petiție în care aceștia solicită Casei Regale să nu primească ,,darurile” republicane. Cred că această ,,furtună” a fost programată chiar de unii regaliști, iar susținătorii de bună credință ai monarhiei sunt de fapt păcăliți. Dacă proiectul de lege va fi adoptat, Republica va repurta o mare victorie. Cred că agitația este inutilă, deoarece chiar membrii ai Casei Regale apreciază acest proiect de lege.
Iată și textul petiției :
,,Din respect pentru poporul român, a cărui voinţă a fost călcată în picioare în decembrie 1947 la simulacrul prin care a fost abolită Monarhia şi Constituţia din 1923 de către o adunare (ne)reprezentativă și din respect pentru Majestatea Sa Regele Mihai, considerăm că a sosit momentul unei clarificări care să repună în drepturi adevărul. În lipsa unor asemenea acţiuni orice încercare de introducere a unor jumătăţi de măsură este strict politicianistă, cu un substrat perfid preelectoral şi trebuie strict politicianistă, cu un substrat perfid preelectoral şi trebuie taxată ca atare.
Iată de ce ne manifestăm deschis îngrijorarea față de acțiunea Partidului Social Democrat, moștenitor direct al fostului partid comunist, autorul înlăturării prin teroare și forță a Monarhiei din România, de a da o nouă lovitură Coroanei, asimilând-o unei instituții republicane. Tentativa actuală a partidului, al cărui președinte de onoare este Ion Iliescu, se înscrie în continuarea acelorași demersuri aplicate din 1990 Regelui Mihai, când a fost, nu o dată, împiedicat să revină în Țară, prin acțiuni de sorginte sovietică. ”Astăzi, o colaborare cu regimul instalat la putere, spunea Regele Mihai într-o convorbire cu Philippe Viguié Desplaces, mi se pare nerealistă. Totul ne desparte. Mentalitățile noastre, viziunea pe care o avem despre țara noastră și despre viitorul ei sunt diametral opuse. (…) Monarhia constituțională a fost suprimată în 1947, de către o putere străină și agenții locali ai acesteia, fără ca poporul să-și poată spune cuvântul. A accepta această abolire ca un fapt împlinit, înseamnă a conferi legitimitate întregii perioade comuniste, fiecăruia dintre actele sale. Comunismul nu are nici un fel de legitimitate în România și, în consecință, aplicarea forțată a abdicării mele din 1947 este nulă și neavenită.”
Ce alt argument mai solid pentru demonstrarea faptului că instituționalizarea Casei Regale înseamnă legitimarea abdicării forțate și ilegale a Regelui Mihai la 30 decembrie 1947?!

Dacă Partidul Social Democrat s-ar fi delimitat de trecutul său întunecat, și-ar fi dorit să-și exprime respectul și prețuirea pentru Majestatea Sa Regele Mihai, n-ar fi trebuit decât să restabilească normalitatea, cinstea și moralitatea: adică să pledeze pentru restaurarea monarhiei. Bunele intenții față de Monarhie, ale PSD-ului și ale oricărui alt partid politic pot fi probate prin trei gesturi prealabile, teste ale unei bune credinţe faţă de Insituţia Monarhică şi faţă de poporul român:

1) Declararea zilei de 10 Mai ca zi națională și sărbătoare a independenței cu zi liberă.

2) Revenirea la drapelul național cu stema în forma votată de parlament în 1922

3) Revizuirea Constituției cu eliminarea aliniatului 3 din art. 152 (forma republicană nu poate fi revizuită).

Cine s-a opus vreme de 25 de ani acestor gesturi firești? În primul rând, PSD-ul.

Singurul act de referință la reglementările din Statutul Casei Regale, susținut și evocat de nenumărate ori de Regele Mihai, este Constituția din 1923. Numai Parlamentul transformat în Adunare Constituantă poate, împreună cu Casa Regală, să aprobe acest statut, după acceptarea amendamentelor ce se impun în textul Constituției monarhice. Altfel, atâta vreme cât România este republică, Statutul Casei Regale, cu modificările Regelui Mihai (din 2007 și august 2015) este funcțional doar în interiorul Familiei Regale.
Monarhia nu a fost niciodată abolită în România prin voința liber exprimată a poporului. Acum, prin formule juridico-administrative, care nu sunt decât expresia mascată a unei tranzacții de cumpărare, asistăm la încercarea principalului partid politic din România de a compromite nu doar Statutul Coroanei, ci toată jertfa Regelui Mihai în anii exilului, ca și a poporului român, care nu a iubit niciodată comunismul. Întregul neam românesc a rămas, prin coloana sa vertebrală reprezentată de cei care au avut curajul să i se opună cu prețul vieții și al celor două milioane de destine frânte în închisori, lagăre și deportări sau exilați la marginea societății, dar și prin toată ființa sa – străin de regimul de ocupație sovieto -comunist. Românii nu și-au părăsit nici în acei ani de teroare credința în Dumnezeu și Rege. Monarhia a unit. Republica a dezbinat și a terorizat, iar în zilele noastre se dovedeşte incapabilă de a reintroduce normalitatea în ţară (legi stabile şi planuri pe termen lung, care să fie respectate indiferent de culoarea politică a guvernanţilor)

Avem speranța că, după o adâncă și dreaptă cumpănire, în respectul față de înaintași și față de deviza Casei Regale, Nihil sine Deo, Alteța Sa Regală, Principesa Margareta, Custodele Coroanei, va ține departe acest dar otrăvit. Scenariul pus la cale de principala forță politică din țară, prin care aceasta se revendică încă o dată drept o formațiune politică neocomunistă este menit să anihileze pentru todeauna Monarhia și jertfa tuturor celor care și-au sfârșit zilele pentru Țară și Rege.

Contribuția Monarhiei la clădirea României moderne, democratice și prospere, valoarea sa de patrimoniu istoric și spiritual, nu poate fi anulată printr-un gest care este deopotrivă o tentativă de subminare a prestigiului Coroanei și de aservire a Casei Regale.
Solicităm Președintelui României, Guvernului, și, nu numai PSD-ului, ci și tuturor partidelor politice implicate în această “instituţionalizare republicană” a Casei Regale, și tuturor instituțiilor statului să păstreze limitele decenței și respectului pentru ceea ce a însemnat și înseamnă Regele Mihai și Coroana României și să înceteze demersurile anunțate public.

Singura schimbare de care are nevoie acum România este revenirea, pe calea cea mai dreaptă, la monarhia constituțională. Trăiască Regele!”

Aceasta este petiția. Ce va urma? Greu de spus. . .

Iubim România ?

Cât de mult iubim România ? Cât un câștig la categoria întâi a jocului 6 din 49 ? Sau cât o calificare la campionatul european de pierdut timpul ? Atât de mult ? Atât ? Nu e cine știe ce. Jocurile de noroc și alergarea după baloane umflate cu aer nu definesc un popor. Sau poate că iubim țara cam cât un tur pe la mănăstirile așezate strategic în cele mai sărace locuri ale patriei. Sau cât un trofeu din aur lasciv ridicat deasupra capului de către o jucătoare de tenis de care generațiile viitoare nu își vor aminti. Atât de mult ? Ha ! Nu ajunge, prieteni, tenisul de câmp și mănăstirile fac parte din divertismentul mistico-hedonist al unor generații care caută repere în arene, între ziduri pictate, oriunde e lume multă și speranță deșartă. Cât de mult iubim România ? Cât vorbele pocite ale unui rege fără tron ? Cât poemele în proză scrise de către agramați care își pun sub pernă carnetele de scriitori ? Atât de mult ? Chiar atât ?
Hai să fim sinceri preț de o respirație și o cană de ciocolată caldă. Mă mir că România nu s-a destrămat teritorial. Este un mister că această țară e încă în viață. De ce spun asta ? Pentru că am impresia că aproape nimănui nu îi pasă de neamul nostru, de adevărata noastră credință, de strămoșii noștri care au luptat și s-au jerfit de-a lungul timpului. Aud zi de zi că e posibil să fie mai bine, să progresăm, să fim asemeni altor popoare din vestul sau nordul clepsidrei. Stau și mă întreb: cum așa ? După 1990, la vot se prezintă orice român care a împlinit vârsta de 18 ani și dorește să își exercite acest drept . Nu știu cum naiba se face, dar votul universal a îngropat complet țara. Oricum s-ar vota, țara e tot mai plină de datorii, românii pleacă în alte țări pentru că aici nu sunt locuri de muncă, iar tot ce s-a construit cândva a fost sau este vândut pe nimic unor investitori veniți parcă direct din canalele de desene animate. Așa că, fără supărare, votul universal ne va îngropa de tot. Presupun că singura soluție ( deși pare a fi una extremă ) este ca la vot să meargă numai oamenii foarte, foarte inteligenți, oameni care au demonstrat societății că sunt mult peste medie. România nu are nevoie de voturile asistaților social sau emoțional. Rolul lor a fost și este unul malefic, iar țara are nevoie minți luminate care să îi hotărască viitorul. Votul oamenilor inteligenți poate salva o țară. Știu că această soluție nu va fi niciodată folosită. Totuși întrebarea rămâne : cât de mult iubim România ? Cât un apartament pentru care trebuie plătite rate, o viață de om? Cât o noapte într-un motel cu o divă beată agațată într-un bar de fițe ? Sau cât un ceai cald primit la coadă la moaște într-o noapte friguroasă printre babe cărorara le curge nasul și jandarmi care înjură printre dinți ? Atât de mult ? Atât ?

Eduard Dorneanu
Mălini – 14 mai/2016

Neuitare

Marko și Sasha, prietenii mei sârbi îngropați fără lumânare în loc neștiut și nemângâiat de rugăciune, cântau cele mai faine melodii creștine. Cei doi nu aveau voce, dar cuvintele lor erau curate, lipsite de habotnicie și ură. Cântau în sârbă, așa că nu prea înțelegeam mare lucru, totuși inima mea cânta alături de ei, chiar dacă buzele mele nu știau să rostească cuvintele de laudă aduse Domnului.
În Postul Mare, se cuvine să pomenim numele celor care au luptat pentru credința creștină, pentru Sfânta Cruce și pentru pământul strămoșesc. An de an, mă bucur pentru că în veșnicie, prietenii și camarazii mei, păstrează puritatea albastrului. Alături de ei, sunt eroii neamului meu. Și Dornenii. Și flăcăii căzuți la datorie ai satului meu, Mălini . Când ei cântă se cutremură veșnicia, iar Domnul binecuvântează satele de munte, bisericile, sufletele creștinilor și aprinde lumânare celor îngropați în loc neștiut.
Binecuvântat fie numele celor care au luptat pentru credință. Neuitată fie jertfa lor. În veci !

Eduard Dorneanu
Mălini