Evenimente

22 Ianuarie

Evenimente
1506: Este întemeiată oficial Garda Elvețiană a Vaticanului.
1517: Sultanul Selim I a zdrobit armata sultanului mameluc al Egiptului și a cucerit orașul Cairo, după care urmează supunerea întregului Egipt.
1521: Împăratul Carol al V-lea deschide Dieta de la Worms.
1771: Spania cedează Port Egmont din Insulele Falkland Regatului Unit.
1862: Se formează primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu.
1879: Peste 1.500 de soldați britanici și-au pierdut viața în urma unei înfrângeri umilitoare în confruntarea cu zulușii, în bătălia de la Isandlwana.
1901: Eduard al VII-lea devine rege al Angliei după decesul mamei sale, regina Victoria.
1905: În Rusia izbucnește prima revoluție cu caracter democratic (Duminica însângerată), îndreptată împotriva autocratismului țarului Nicolae al II-lea (revoluția burghezo-democratică din 1905-1907), reprimată de autoritățile țariste.
1917: Primul război mondial: Președintele american Woodrow Wilson cere o “pace fără victorie” în Europa.
1939: Pentru prima oară, în cadrul Universității Columbia, a fost divizat un atom de uraniu.
1941: Al Doilea Război Mondial: Marea Britanie a capturat orașul libanez Tobruk de la forțele naziste.
1952: Ia ființă Institutul Național de Geronto-Geriatrie “Dr. Ana Aslan”.
1980: Andrei Saharov, fizician nuclear de naționalitate sovietică, militant și reformator pentru drepturile omului, este arestat la Moscova.
1981: La Academia Franceză are loc ședința de recepție a primei femei, scriitoarea Marguerite Yourcenar (1903-1987), autoarea romanului istoric Memoriile lui Hadrian.
1993: Reuniune la nivel înalt la Minsk. Doar 7 state din cele 10 prezente (din fosta URSS) semnează Carta CSI. Se abțin Moldova, Ucraina și Turkmenistanul, pentru că nu sunt de acord cu crearea unor structuri care să ducă la un grad înalt de integrare, în special economică, și să asigure Rusiei rolul de lider
1995: Israelul marchează împlinirea a 50 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz–Birkenau, Polonia.
1999: A cincea mineriadă: “Pacea de la Cozia”, încep negocierile dintre comisia condusă de Radu Vasile și liderul minerilor Miron Cozma. La ora 18.30, negocierile se încheie, primul–ministru declarând: “Nicio parte nu a câștigat, în schimb a câștigat țara”.
1999: A fost semnată, la București, Convenția dintre guvernul român și cel bulgar privind recunoașterea reciprocă a diplomelor și certificatelor de studii eliberate de instituțiile de învățământ și a titlurilor știintifice din cele două state. Legea pentru ratificarea Convenției a fost promulgată la 1 noiembrie 1999.
2017: Au început protestele din România, față de proiectul PSD-ALDE de modificare a Codului penal și grațierea unor pedepse.

Aniversări
1440: Ivan al III-lea al Rusiei (d. 1505)
1561: Francis Bacon, filosof englez (d. 1626)
1592: Pierre Gassendi, filosof, matematician francez (d. 1655)
1729: Gotthold Ephraim Lessing, scriitor și filosof german (d. 1781)
1788: Lord Byron (George Gordon), poet englez (d. 1824)
1849: August Strindberg, poet și scriitor suedez (d. 1912)
1869: Demostene Russo, istoric român (d. 1938)
1869: Grigori Rasputin, călugăr rus (d. 1916)
1875: David Wark Griffith, regizor american (d. 1948)
1879: Charles Drouhet, istoric literar român de origine franceză (d. 1940)
1879: Francis Picabia, pictor francez (d. 1953)
1885: Gheorghe Demetrescu, astronom și seismolog român (d. 1969)
1895: Lucia Bălăcescu Demetriade, pictor, grafician și cronicar plastic (d. 1979)
1908: Lev Landau, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1968)
1909: U Thant, diplomat birmanez, Secretar General al Națiunilor Unite (d. 1974)
1911: Bruno Kreisky, primul cancelar federal social-democrat al Austriei (d. 1990)
1916: Henri Dutilleux, compozitor francez
1919: Carl Larsson, pictor suedez (n. 1853)
1936: Alan Heeger, chimist american, laureat al Premiului Nobel
1945: Christoph Schönborn, cardinal, arhiepiscop al Vienei

Sărbători

Sf. Ap. Timotei (calendar creștin-ortodox, greco-catolic)
Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul (calendar creștin-ortodox, greco-catolic)
Sf. Vincențiu de Huesca, diacon martir (calendar anglican, evanghelic, romano-catolic)

6 Ianuarie

Evenimente
1066: Harold al II-lea este încoronat ca rege al Angliei, cu puțin timp înainte ca țara să fie cucerită de normanzi.
1540: Regele Henric al VIII-lea al Angliei s-a însurat cu cea de-a patra lui soție, Anne de Cleves.
1714: Inginerul englez Henry Mill a patentat mașina de scris. Prima mașină de scris comercială a fost patentată abia în 1868 de inginerul mecanic american Christopher Latham Sholes.
1838: Samuel Morse a efectuat prima demonstrație a sistemului său de telegrafie în orașul Morristown, New Jersey.
1907: Educatoarea italiană Maria Montessori a deschis prima sa școală și grădiniță pentru copiii muncitorilor la Roma.
1912: New Mexico este admis drept cel de-al 47-lea stat al SUA.
1926: Crearea Companiei germane aeriene „Lufthansa”.
1929: Alexandru I Karagheorghevici – rege al Serbiei, Croației și Sloveniei (1921-1929), rege al Iugoslaviei (1929-1934) – a abolit Constituția, a dizolvat guvernul și a instaurat un regim de dictatură.
1929: Ferma Sheffield din New York a introdus ambalajul din carton, înlocuind clasica sticlă de lapte.
1942: „Pan American Airlines” devine prima companie aeriană comercială care efectuează zboruri în jurul lumii.
1950: Prin Decretul nr.6/6 ianuarie 1950, promulgat de Prezidiul MAN, la 13 ianuarie 1950, se hotăra înființarea coloniilor (lagărelor) de muncă. Lagărele își încep activitatea la 14 ianuarie 1950. Între 1950-1954, au fost internate în lagărele de muncă 22077 de persoane.
1990: România: Reînființarea oficială a Partidului Național Liberal.
1994: Dubla medaliată olimpică americană Nancy Kerrigan a fost atacată și lovită în piciorul stâng de o persoană plătită de fostul soț al rivalei sale, Tonya Harding.
2003: Începerea procesului intentat lui Zacarias Moussaoui, singura persoană pusă sub acuzație până în prezent pentru atentatele de la 11 septembrie 2001.
2007: La Bâlea Lac, județul Sibiu s-a inaugurat prima biserică ecumenică de gheață din România.

Aniversări
1367: Richard al II-lea al Angliei (d. 1400)
1412: Ioana d’Arc, eroină națională a Franței, supranumită „Fecioara din Orléans” (d. 1431)
1655: Eleonore-Magdalena de Neuburg, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (d. 1720)
1900: Maria de România, Regina Iugoslaviei, fiica regelui Ferdinand al României și soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei (d. 1961)

Sărbători

†) Botezul Domnului (Dumnezeiasca Arătare) (calendarul creștin-ortodox)
† Epifania Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos (Boboteaza); Sfințirea Mare a apei (calendarul greco-catolic)

4 Ianuarie

Evenimente
46 î.Hr.: Iulius Cezar înfrânge armata republicană condusă de fostul său susținător, Titus Labienus, în bătălia de la Ruspina (astăzi în Tunisia).
871: Regele Ethelred de Wessex este înfrânt în bătălia de la Reading de trupele daneze.
1717: Olanda, Marea Britanie și Franța semnează Tripla Alianță.
1798: Constantin Hangerli ajunge la București și devine noul Domn investit de Imperiul Otoman.
1835: În ziarul britanic „Bells Life“ apare prima rublică de șah din lume.
1854: Căpitanul vasului Samarang, William McDonald, a descoperit Insulele McDonald, insule nelocuite aflate în Oceanul Indian între Antarctida și Madagascar.
1880: Alpinistul britanic Edward Whymper este primul care urcă vârful Chimborazo de 6.267 m, unul dintre cele mai înalte vârfuri ale Anziilor Cordilieri.
1896: Utah a devenit cel de-al 45-lea stat american.
1918: A apărut, la Paris, a doua serie a publicației săptămânale „La Roumanie” (până la 12 iun. 1919), sub conducerea lui Paul Bratasanu, care desfășura o bogată activitate pentru apărarea cauzei naționale românești.
1926: Parlamentul votează îndepărtarea prințului Carol (viitorul rege Carol al II-lea) de la succesiune (“Actul de la 4 ianuarie”) și recunoașterea prințului Mihai ca principe moștenitor al României. Pe timpul minoratului lui Mihai s–a instituit o regență formată din patriarhul Miron Cristea, președintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan și prințul Nicolae de Hohenzollern.
1947: A apărut primul număr al revistei „Der Spiegel” (Hamburg), avându-l ca director pe Rudolf Augstein.
1948: Birmania și-a proclamat independența față de Marea Britanie.
1958: Sputnik 1 se prăbușește de pe orbită pe Pământ.
1959: Luna 1 devine prima navă spațială care ajunge în vecinătatea Lunii.
1980: Ca raspuns la invazia sovietică în Afghanistan, la 27 dec. 1979, președintele Carter suspendă vânzările de tehnologie și grâne către URSS, iar câteva zile mai târziu cere Congresului să amâne ratificarea Tratatului SALT II.
1999: Greva minerilor din Valea Jiului. Aproape 15 000 de mineri de la Compania Naționala a Huilei din Valea Jiului încep o grevă pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile, amenințând că vin la București, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute. Guvernul refuză să negocieze.
2004: Roverul Spirit aterizează cu succes pe planeta Marte la 04:35 UTC.
2006: Ariel Sharon, premierul Israelului a suferit un masiv atac cerebral, urmat de hemoragii puternice. Operat de trei ori, premierul a fost plasat de medici în comă profundă, pentru a-i proteja creierul de alte leziuni.

Aniversări
1643: Isaac Newton, fizician, matematician și astronom englez (d. 1727)
1785: Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (d. 1831)
1809: Louis Braille, pedagog francez, inventatorul alfabetului Braille (d. 1852)
1836: Prințesa Ana de Saxonia, Mare Ducesă Ereditară de Toscana (d. 1859)
1841: Petru Poni, chimist și mineralog român, unul dintre fondatorii școlii românești de chimie (d. 1925)
1877: Sextil Pușcariu, lingvist, filolog, istoric literar, memorialist român (d. 1948)
1932: Carlos Saura, regizor spaniol
1933: Nora Iuga, poetă și traducătoare română
1934: Rudolf Schuster, președinte al Slovaciei
1940: Brian Josephson, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel

Sărbători
Soborul Sfintilor 70 de Apostoli; Cuv. Teoctist, egumenul de la Kucumia Siciliei (calendar creștin-ortodox)
Fer. Angela de Foligno (calendar romano-catolic)
Cei 70 Sf. Apostoli; Sf. Teoctist (calendar greco-catolic)

2 Ianuarie

Evenimente
533: Mercurius devine Papa Ioan al II-lea, primul papă care adoptă un nou nume după ce este ales.
1492: Capitularea Granadei, asediată din 1481, marchează sfârșitul Reconquistei – lupta spaniolilor pentru eliberarea de sub ocupație arabă, Muhammad al XI-lea, comandantul ultimei fortărețe arabe din Spania, s-a predat regelui Ferdinand al II-lea și reginei Isabela I.
1529: Radu de la Afumați, domn al Țării Românești (1522–1529) a fost ucis împreună cu fiul său, Vlad, la Râmnicu Vâlcea.
1843: La Dresda are loc premiera operei “Olandezul zburător” de Richard Wagner.
1853: Ia ființă “Școala de mică chirurgie”, instalată lângă spitalul Filantropia, București.
1860: La Paris, la întâlnirea Academiei Franceze de Științe este anunțată descoperirea planetei Vulcan – o planetă mică care s-a presupus că a existat între Mercur și Soare prin care matematicianul francez Urbain Le Verrier a încercat să explice particularitatea orbitei lui Mercur.
1861: Wilhelm I devine rege al Prusiei după moartea fratelui său Friedrich Wilhelm al IV-lea.
1871: Amadeus I devine rege al Spaniei.
1918: Exploratorul german Reinhard Maack explorează pentru prima dată muntele Königstein care aparține de Masivul Brandberg (Muntele de foc), cel mai înalt masiv muntos din Namibia.
1919: Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România. Hotărârea prevedea împărțirea României în 23 de județe și numirea de prefecți pentru fiecare dintre cele 23 de județe.
1921: Întemeierea Partidului Comunist din Luxemburg.
1929: SUA și Canada au adoptat un plan de protejare a cascadei Niagara.
1942: Al Doilea Război Mondial: Armata japoneză a ocupat Manila (Filipine).
1945: Al Doilea Război Mondial: Orașul Nuremberg din Germania este bombardat puternic de forțele Aliate.
1959: Este lansată sonda spațială sovietică Luna 1, care a ajuns la Lună și a orbitat în jurul Soarelui. Este prima sondă care depășește câmpul gravitațional al Pământului.
1990: România: Ia ființă Asociatia Foștilor Deținuți Politici (AFDP).
1992: Deschiderea pentru public a arhivelor STASI (poliția secretă est-germană).

Aniversări
1642: Mehmed al IV-lea, sultan otoman (d. 1693)
1667: Prințesa Marie-Thérèse a Franței, fiică a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței (d. 1672)
1699: Osman al III-lea, sultan otoman (d. 1757)
1719: Jacques-Alexandre Laffon de Ladebat, constructor de nave și negustor francez (d. 1797)
1727: James Wolfe, general britanic (d. 1759)
1777: Christian Daniel Rauch, sculptor german (d. 1857)
1784: Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (d. 1844)
1822: Rudolf Clausius, matematician și fizician german (d. 1888)
1888: Arhiducesa Renata de Austria (d. 1935)
1891: Aron Cotruș, poet român (d. 1961)
1895: Contele Folke Bernadotte, diplomat și aristocrat suedez (d. 1948)

Sărbători
în calendarul creștin ortodox: Silvestru, episcopul Romei († 335)
în calendarul greco-catolic: Silvestru, papa Romei († 335)
în calendarul romano-catolic: Vasile cel Mare, episcop în Cezareea Cappadociei († 379) și Grigore de Nazianz, episcop al Constantinopolului și învățător al Bisericii († 389 sau 390)

30 Decembrie

Evenimente
1460: În timpul Războiului celor Două Roze, în Anglia, Casa de York pierde în fața Casei de Lancaster în Bătălia de la Wakefield.
1703: Cutremur puternic în Tokio soldat cu 37 000 de morți.
1906: Iran devine monarhie constituțională.
1916: la Budapesta este încoronat ultimul rege ungar Carol al IV-lea.
1922: A fost ratificat tratatul privind înființarea Uniunii Sovietice, sub forma uniunii mai multor republici (se va dezmembra în 1991).
1944: Regele George al II-lea al Greciei declară regență, lăsând tronul vacant.
1947: Printr-o lovitură de stat comunistă, Regele Mihai I este forțat să abdice și să renunțe la conducerea statului. Este proclamată Republica Populară Română (RPR).
1950: Vietnam, Laos și Cambodia devin state independente.
1965: Ferdinand Marcos devine președinte al Filipine.
1976: Se constituie societatea româno-franceză Oltcit.
1986: începe invazia americană în Honduras.
1987: Robert Mugabe ales președinte în Zimbabwe.
1993: Israelul și Vaticanul stabilesc relații diplomatice.
2006: Fostul președinte al Irakului Saddam Hussein a fost executat după ce fusese găsit vinovat de crime împotriva umanității de Tribunalul Special Irakian.

Aniversări
39: Titus, împărat roman (d. 81)
1566: Alessandro Piccinini, compozitor italian (d. 1638)
1654: Arhiducesa Maria Anna Josepha de Austria (d. 1689)
1673: Ahmed III, sultan otoman (d. 1736)
1865: Rudyard Kipling, scriitor britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1936)
1884: Hideki Tōjō, general și politician japonez, al 40-lea prim-ministru al Japoniei (d. 1948)
1902: Vasile Mârza, medic, histolog și biolog român, membru al Academiei Române și fost Ministru al Sănătății (d. 1995)

Sărbători
Ziua națională a Republicii Madagascar
Sf. Ilaria, martir (calendar romano-catolic)

26 Decembrie

Evenimente

1606: S-a jucat pentru prima oară tragedia Regele Lear scrisă de William Shakespeare după legenda regelui britanic Leir.
1805: Austria și Franța napoleoniană semnează Tratatul de la Pressburg.
1848: Are loc la Iași, premiera primei opere românești „Baba Hârca“, de Matei Millo.
1883: Premiera, în Franța, la Théâtre des Variétés, a operetei “Mam` zelle Nitouche” de Florimond Hervé.
1898: Marie Curie și Pierre Curie au anunțat descoperirea unui nou element, denumit de ei radiu.
1908: Jack Johnson devine primul afro-american campion mondial la box.
1925: Marea Adunare Națională a Turciei decide să adopte calendarul gregorian, cu efect de la 1 ianuarie 1926.
1943: Vasul de război german Scharnhorst este scufundat în cel de-al Doilea Război Mondial într-o bătălie navală împotriva a două grupuri de luptă britanice din Marea Nordului în Norvegia. Din echipajul de 1968 de oameni au supraviețuit doar 36.
1982: “Persoana Anului” desemnat de revista Time este pentru prima dată ne-umană, computerul personal.
1989: Revoluția Română din 1989: Frontul Salvării Naționale formează un guvern provizoriu. Guvernul anunță modificările din Constituție, garantează drepturile minorităților naționale, autorizează libera angajare în câmpul muncii, introduce în țară economia de piață liberă și promite desfășurarea liberă a alegerilor.
2003: Un puternic cutremur devastează orașul Bam (Iran); 43.300 morți, 90.000 rămași fară case.
2004: Un puternic cutremur care a avut loc în Oceanul Indian a cauzat tsunami devastând Sri Lanka, India, Indonezia, Thailanda, Malaysia, Maldive și alte zone. Numărul de morți este de peste 230.000 de oameni.

Aniversări
1194: Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu Roman (d. 1250)
1646: Élisabeth Marguerite d’Orléans, ducesă de Guise (d. 1696)
1716: Jean François de Saint-Lambert, poet francez (d. 1803)
1737: Prințul Josias de Saxa-Coburg, nobil german, general în armata austriacă (d. 1815)
1771: Julie Clary, soția lui Joseph Bonaparte, regină a Spaniei (d. 1845)
1777: Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hesse (d. 1848)
1780: Mary Somerville, femeie-savant și scriitoare din Scoția (d. 1872)

Sărbători
A 2–a zi a Crăciunului în Biserica Romano-Catolică; Sfântul Ștefan, primul martir
A 2–a zi a Crăciunului în Biserica Ortodoxă – rit nou
A 2-a zi a Crăciunului în Biserica Română Unită cu Roma
Sf. Nicodim de la Tismana (calendarul ortodox)

23 Decembrie

Evenimente
619: Bonifaciu al V-lea devine Papă.
558: Chlothar I este încoronat rege al francilor.
1672: Italianul Giovanni Cassini a descoperit Rhea, al doilea satelit ca mărime al lui Saturn.
1688: Ca parte a Revoluției Glorioase, regele Iacob al II-lea al Angliei părăsește Anglia pentru Paris, Franța după ce a fost detronat în favoarea nepotului său, William de Orania și a fiicei sale Mary.
1806: Războiul ruso–turc (1806–1812) – în primele lupte care s–au dat după ocuparea Moldovei, la Fierbinți și la Olteanu, rușii au ieșit victorioși. Au intrat în București la 25 dec. 1806, reinstalând ca domn pe Constantin Ipsilanti.
1888: Pictorul olandez Vincent van Gogh, într-unul din desele sale momente de rătăcire, își taie o parte din urechea stângă.
1919: Un cutremur de pamânt în Mexic a făcut peste 7.000 de victime.
1920: Irlanda de Nord (Ulster) a fost separată administrativ de restul Irlandei și a fost semnat “Ireland Act”. Parlamentul s-a împărțit în două: unul la Dublin și celălalt la Belfast.
1941: Premiera, la Opera Română din București, a operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă).
1941: Al Doilea Război Mondial: După 15 zile de luptă, armata imperială japoneză ocupă Insula Wake.
1947: Fizicienii americani John Bardeen, Walter Brattain și William Shockley au conceput primul tranzistor.
1948: În Japonia sunt executați opt criminali de război, printre care și fostul premier Hideiki Tojo.
1963: Se încheie prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul “București”.
1964: Un ciclon a afectat Ceylonul cauzând moartea a peste 2000 de persoane.
1972: Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 a lovit capitala Nicaraguei, Managua, omorând peste 10.000 de oameni.
1972: Cei 16 supraviețuitori ai dezastrului zborului Andes sunt salvați după 73 de zile; ei au supraviețuit prin canibalism.
1979: Trupele militare sovietice ocupă Kabul, capitala Afganistanului.
1986: Dick Rutan și Jeana Yeager au terminat primul zbor în jurul lumii cu un avion numit Voyager, fără să-l realimenteze cu combustibil.
1990: La Aeroportul Otopeni se dezvelește un monument din marmură neagră pe care sunt gravate numele celor care și–au pierdut viața în acest loc, în evenimentele din decembrie 1989.
1994: Adoptarea Legii privind statutul special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).

Aniversări
1173: Ludovic I de Bavaria (d. 1231)
1544: Anna de Saxonia, Prințesă consort de Orania (d. 1577)
1750: Frederic Augustus I de Saxonia (d. 1827)
1777: Țarul Alexandru I al Rusiei (d. 1825)
1790: Jean François Champollion, cunoscut orientalist francez; a descifrat, în 1822, hieroglifele, punând bazele egiptologiei moderne (d. 1832)
1823: Alexandru Flechtenmacher, compozitor român (d. 1898)
1864: Prințesa Zorka de Muntenegru (d. 1890)
1884: Nicolae Malaxa, inginer și întreprinzător român (d. 1965)
1895: Radu Korne, general român (d. 1949)
1896: Giuseppe Tomasi di Lampedusa, scriitor italian (d. 1957)
1909: Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand și a reginei Maria (d. 1991)
1910: Maria Mercedes de Bourbon, mama regelui Juan Carlos al Spaniei (d. 2000)
1916: Dino Risi, regizor italian de film (d. 2008)
1918: Helmut Schmidt, cancelar al Germaniei
1933: Akihito, împăratul Japoniei, al 125–lea descendent în linie directă de la primul împărat, Jimmu Tenno
1936: Peter Hammer, matematician american născut în România (d. 2006)
1943: Silvia Sommerlath, soția regelui Carl XVI Gustaf al Suediei, actualul monarh al Suediei
1953: Maria Vladimirovna, Mare Ducesă a Rusiei, stră-strănepoata țarului Alexandru al II-lea al Rusiei

21 Decembrie

O parte dintre cei care, în aceste zile, vorbesc despre Revoluție, nu știu ce simte un Om căruia gloanțele îi caută sângele, carnea, zilele rămase până la ultimul strigăt. Nu au văzut cum arată omătul stropit cu sânge de om. Nu au auzit chemarea din urmă a muribunzilor și nici nu au văzut trupurile reci ale celor pe care Domnul i-a primit la Dreapta Sa.
O parte dintre români, vor aprinde lumânări și vor rosti rugăciuni. Domnul zâmbeste și deschide Cerurile. Să aprindem Lumini. Multe Lumini. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-21 Decembrie/2017

Parcul Herăstrău se va numi Parcul Regele Mihai I

Parcul Herăstrău, cel mai mare din București, îşi va schimba numele în Parcul Regele Mihai I, conform unei hotărâri aprobate, marți, în şedinţa C.G.M.B.

: „Sub domnia Regelui nostru Carol II, Primarii Capitalei fiind Dem Dobrescu, Al. Donescu, în anii 1932-1937 s’a făcut asanarea mlaștinelor Colentinei, înfăptuindu-se lacurile Băneasa, Herăstrău, Floreasca, prin mari lucrări la Buftea, precum și derivarea de ape din râul Ialomița la Bilciurești, ca să însănătoșească Capitala Țării și să o înfrumosețeze. Această lucrare a fost făcută de Uzinele Comunale București, Director Gen. fiind ing. Nicolae Caranfil.”

18 Decembrie

Evenimente
218 î.Hr.: Al Doilea Război Punic: Bătălia de la Trebia – forțele cartagineze conduse de Hannibal au învins armata Republicii Romane.
1271: Kublai Khan redenumește imperiul său “Yuan” (元 yuán), marcând oficial începutul Dinastiei Yuan în Mongolia și China.
1352: Inocențiu al VI-lea este ales Papă.
1644: Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani regina Cristina a Suediei preia puterea deși încoronarea este amânată din cauza războiului cu Danemarca.
1777: Statele Unite celebrează pentru prima oară Ziua Recunoștinței, marcând recenta victorie a rebelilor americani asupra generalului britanic John Burgoyne la Saratoga.
1787: New Jersey a devenit cel de-al treilea stat american care a ratificat Constituția SUA.
1833: Imnul național al Imperiului Rus, Doamne, apără-l pe țar!, este interpretat pentru prima dată.
1865: Sclavia a fost abolită o dată cu intrarea în vigoare a celui de-al 13-lea amendament din Constituția SUA.
1892: Premiera baletului Spărgătorul de nuci de Ceaikovski are loc la “Mariinsky Theatre” în St. Petersburg.
1911: Prima expoziție a grupării “Blaue Reiter” (Kandinsky, Jawlensky, Marc, Kubin, Gabriele Munter) se deschide la Galeria Thamnhauser din Munchen, cuprinzând o retrospectivă Douanier Rousseau, lucrări de Delaunay, Kandinsky, Macke, Marc, Munter, Arnold Schonberg
1923: Muzeul Militar Național, creat în aprilie 1914 ca secție militară a Muzeului Național al României, a fost transformat în instituție de sine stătătoare.
1926: Turcia adoptă calendarul gregorian.
1944: Al doilea război mondial: Armata a IV–a româna intră pe teritoriul Cehoslovaciei pentru a participa la operațiunile militare desfășurate împotriva armatei germane.
1956: Japonia a fost admisă ca membru al ONU.
1966: Satelitul Epimetheus al lui Saturn este descoperit de Richard L. Walker.
1970: Premiera, la București, a spectacolului cu piesa Acești nebuni fățarnici, de Teodor Mazilu.
1973: Adunarea Generala a ONU adoptă limba arabă ca limbă oficială a sa. Data de 18 decembrie devine Ziua limbii arabe.
1979: Adunarea Generala a ONU adoptă Convenția ce apară femeia împotriva discriminarii în domeniul politic, economic, social și cultural. România va ratifica Convenția la 7 ianuarie 1982.
1990: Se semnează, la Strasbourg, actul prin care România aderă la Convenția Culturală Europeană.

Aniversări
1626: Regina Cristina a Suediei (d. 1689)
1661: Christopher Polhem, inventator suedez (d. 1751)
1718: Marea Ducesă Anna Leopoldovna a Rusiei, regentă a Rusiei (d. 1746)
1856: Sir Joseph John Thomson, fizician englez, laureat al Premiului Nobel (d. 1940)
1863: Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei (d. 1914)

Sărbători
Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian și Zoe (calendar creștin-ortodox)
Sf. Zosim (calendar romano-catolic)
Sf. Sebastian și însoțitorii săi (calendar greco-catolic)
România: Ziua Minorităților Naționale
Niger: Ziua Națională. Aniversarea proclamării republicii (1958)