Târgul GAUDEAMUS Craiova Ediţia a XV-a-Program

Miercuri, 24 februarie
12.00 – 12.30 DESCHIDEREA OFICIALĂ A CELEI DE A XV-A
EDIŢII A TÂRGULUI GAUDEAMUS CRAIOVA – foaier central
Transmisiune directă la Radio România Oltenia Craiova
10.00 – 11.00 EDITURA EIKON – foaier etaj
Lansarea volumelor: „Adevăratul Cioran”, de Calinic Argeșeanul;
„Branul în anii Primului Război Mondial și ai Marii Uniri”, de Emil
Stoian; „Cartea cuvintelor chivot”, de Andreea Nanu; „Cavalerism,
pasiune, fanatism; O istorie politică și culturală a Franței secolului al
XVI-lea”, de Corneliu Șenchea; „Eu Henric al 8-lea şi muzele
decapitate”, de Adi George Secară; „Varianta B” – poezii, de Lidia
Lazu, „Terra Nobilis”, de Costel Suditu, „Structuri pentru demolat
gala”, de Carmen Nicoară
Participă: Valentin Ajder şi invitaţii săi
11.00 – 11.45 „SCRISUL ROMÂNESC” FUNDAŢIA–EDITURA –
foaier etaj
Lansarea volumelor: „Eminesciana”, de Ovidiu Ghidirmic și
„Eminescu. Antologie comentată”, ediție de Florea Firan
Participă: Gabriel Coşoveanu, Florea Firan, Ovidiu Ghidirmic, Gabriela
Rusu-Păsărin
12.30 – 13.00 „SCRISUL ROMÂNESC“ FUNDAŢIA–EDITURA –
foaier etaj
Lansarea volumelor: „Carte de înţelepciune latină. Illustrium
poetarum flores” de Ioan Inocenţiu Micu-Klein, ediție de Florea Firan
și „Măști”, poeme de Gela Enea
Participă: Florea Firan, Gabriel Coşoveanu, Gela Enea, Ovidiu Ghidirmic,
Gabriela Rusu-Păsărin
13.00 – 14.00 UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA,
FILIALA CRAIOVA, REVISTA „RAMURI” și RADIO ROMÂNIA
OLTENIA CRAIOVA – foaier etaj
Simpozion „Revista Ramuri – reper în cultura românească. 110 ani de
la apariția prestigioasei publicații”
Participă: scriitori, critici literari, redactori, foști redactori și colaboratori ai
revistei, profesori, studenți, elevi, iubitori de literatură
Moderator: conf. univ. dr. Gabriel Coșoveanu, președintele filialei, redactor
șef al revistei
14.00 – 15.00 RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA ȘI
DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU SPORT ȘI TINERET – foaier
etaj
Dezbatere: „Moş Crăciun, o poveste de poveste!” privind valenţele
educative și economice ale poveştii lui Moş Craciun
Lansarea volumului: „De-aş fi Moş Craciun!” , autor Radu Marin
Participă: elevi și cadre didactice de la profilul pedagogic de la Colegiul
Naţional „Ştefan Velovan” Craiova
Moderatori: Liliana Hinoveanu, Diana Neamţu
15.00 – 15.30 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA – EDITURA
UNIVERSITARIA – foaier etaj
Lansarea volumelor: „Războiul din 1330 dintre Carol Robert
De Anjou și Basarab Vodă” şi „Țara Loviștei” de Dinică Ciobotea
Invitaţi: prof. univ. dr. Radu Şt. Vergatti, cercet. şt. pr. dr. Gabriel Croitoru,
conf. univ. dr. Constanţiu Dinulescu, lect. uiv. dr. Liviu Ilie,
prof. E. Petrescu
15.30 – 16.00 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA – EDITURA
UNIVERSITARIA – foaier etaj
Lansare de carte: „Documente economice privind circumscripția
Camerei de Comerț și Industrie Dolj 1865 -1949”, autor Dinică
Ciobotea
Invitaţi: conf. univ. dr. Marusia Cîrstea, prof. Ion Zarzără, Gabriel Vlăduț
– preşedinte Camera de Comerţ Dolj, Lucian Diaconu – director Camera de
Comerţ Dolj
16.00 – 17.00 EDITURA AIUS – foaier etaj
Lansarea albumului: „Ţuculescu la Craiova”, autor Magda Buce
Răduţ
17.00 -18.00 EDITURA AIUS – foaier etaj
Lansarea volmului de versuri: „Eram bătrână şi am murit”, autor
Eleanor Mircea
Prezintă: Eliza Voinea, Maria Dinu şi Petrişor Militaru
Moderator: Nicolae Marinescu
Joi, 25 februarie
10.00 – 10.30 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA – EDITURA
UNIVERSITARIA – foaier etaj
Lansarea volumului: „Fantasticul în literatura română şi sudamericană”,
autor Andreea Iliescu
Invitaţi: prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic, prof. univ. dr. Ion Buzera, lect.
univ. dr. Mihai Ene; lect. univ. dr. Geo Constantinescu
10.30 – 11.00 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA – EDITURA
UNIVERSITARIA – foaier etaj
Lansare carte: „Exprimarea potenţialului şi a irealului în latină,
franceză şi română”, autor Mihaela Popescu
Invitaţi: prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu, prof. univ. dr. Elena Pîrvu,
conf. univ. dr. Daniela Dincă
11:00 – 12:00 RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA ȘI
EDITURA UNIVERSITARIA CRAIOVA – foaier etaj
Lansarea volumelor: „Analele Universităţii din Craiova. Seria Ştiinţe
Filologice. Lingvistică”, an XXXVII, nr. 1-2, 2015; „AnaleleUniversității din Craiova. Seria Comunicare. Media”, an V, Nr.1-2,
2014 și an VI, Nr.1-2, 2015; Elena Pîrvu (a cura di), „La lingua e la
letteratura italiana in prospettiva sincronica e diacronica. Atti del VI
Convegno internazionale di italianistica dell’Università di Craiova,
19-20 settembre 2014”, Editore Franco Cesati, Firenze (Italia)
Participă: prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu, prorector Universitatea din
Craiova, prof. univ. dr. Elena Pîrvu, prodecan al Facultăţii de Litere din
Craiova
Moderator: conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin
12:00 – 13:00 RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA ȘI
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT DIN CRAIOVA
– foaier etaj
Dezabaterea: „Cultura sportului se învață!” – participă studenți ai
FEFS și specialiști în domeniu
Lansarea volumelor: „Gimnastica în școală”, autori Dorina Orțănescu,
Marian Nanu, Germina Cosma, Sorin Popescu; „Fitness pentru
sănătatea ta”, autor lect. univ. dr. Constantin Albină; „Baschetul în
școală”, autori Roberta Ghețu, Alexandru Cosma
Participă: prof. univ. dr. Dorina Orțănescu, lect. univ. dr. Germina Cosma,
conf. univ. dr. Marian Nanu, lect. univ. dr. Sorin Popescu, lect. univ. dr.
Constantin Albină, lect. univ. dr. Roberta Ghețu
Moderatori: Dan Păsărin și lect. univ. dr. Germina Cosma
13.00 – 14.00 UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, FILIALA
CRAIOVA ŞI RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA – foaier
etaj
Dezbaterea: „Centrul și marginea – falsa tensiune. Nuclee de iradiere
culturală”
Participă: Gabriel Coșoveanu, Nicolae Panea, Gabriela Gheorghișor, Nicolae
Marinescu, Mircea Pospai, Cornel Bălosu
Moderator: conf. univ. dr. Gabriel Coșoveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor
din România, filiala Craiova
14.00 – 15.00 JURNAL ROMÂNESC ŞI UNIVERSITATEA DIN
CRAIOVA – foaier etaj
Dezbaterea: „Unitate și reconciliere la românii din Serbia de Răsărit”
Lansarea volumului: „Românii timoceni – studiu jurnalistic despre
românii din Timoc și Morava și lupta lor pentru păstrarea identității
naționale”, autor Romeo Crîșmaru, editura Alma
Participă: Romeo Crîșmaru, lector univ. dr. Mihai Ghițulescu, conf. univ.
dr. Gabriela Rusu Păsărin, jurnalist Marga Bulugean și reprezentanţi ai
comunității româneşti din Serbia
Moderator: scriitorul Mihai Firică
15.00 – 16.00 EDITURA EIKON – foaier etaj
Lansarea volumelor: „Cetăți medievale din sudul Transilvaniei – Zece
trasee culturale” (Traducere de Simona Mihalache), de Arne Franke;
„Chipul rugului aprins”, de Carmen Ciornea; „De la Antim la Pocrov
– Mărturii”, de Vasile Vasilachi, colecție coordonată de Marius
Vasileanu; „De la Nistru pân` la Nisa”, de Dan Iacob; „Odiseea
plăcilor memoriale” – ediție definitivă, de Ion Lazu; „Mălini”, de
Eduard Dorneanu
Participă: Valentin Ajder şi invitaţii săi
16.00 – 17.00 EDITURA AIUS – foaier etaj
Lansarea volumului: „ROMÂNIA PUZZLE. Ilustrate din rezervația
cu cleptozauri”, autor Mihai Firică
17.00 – 17.30 CASA DE MODĂ ILINCA – foaier etaj
Vernisajul expoziţiei „Craiova în imagini”
Vor fi expuse lucrări realizate în cadrul a trei ediții ale Taberei de Artă
Plastică Ilinca Butucea (2013, 2014, 2015), desfășurate sub genericul
“Mișcarea sufletească de toamnă de la Craiova”, în cadrul căreia au
fost prezenți artiști plastici cu expoziții în țară și străinătate.
Participă: membrii Taberei naționale cu participare internațională de Artă
Plastică de la Craiova „Ilinca Butucea” și ai Cenaclului „Constantin
Brâncuși” din Craiova
17.30 – 18.00 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA – EDITURA
UNIVERSITARIA – foaier etaj
Lansare de carte: „Jocul tăcerii în arta autorului”, autor Marius
Vlăsceanu
Invitaţi: prof. univ. dr. Alexandru Boureanu, lect. univ. dr. Haricleea
Nicolau, lect. univ. dr. Alina Rece
Vineri, 26 februarie
10.00 – 11.00 EDITURA CECCAR – foaier etaj
Lansare de carte: „Ghid pentru pregătirea candidaţilor la examenul
de aptitudini pentru obţinerea calităţii de expert contabil şi de contabil
autorizat”
Invitaţi: experţi contabili, stagiari, profesionişti contabili, studenţi şi
masteranzi ai Facultăţii de Economie şi Administarea Afacerilor din Craiova
11:00 – 12:00 RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA – foaier etaj
Lansarea volumului: „Fotojurnalism și imagine”, editor-coordonator
Ilie Rad (dintre coautori: Gabriela Rusu-Păsărin, Dan Voinea)
Participă: prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu, prorector al Universității din
Craiova, conf. univ. dr. Gabriel Coșoveanu, prodecan al Facultății de Litere,
prof. univ. dr. Dan Popescu, prorector al Universității din Craiova
Moderator: conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin
12.00 – 13.00 RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA ȘI
DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU SPORT ȘI TINERET – foaier
etaj
Dezbatere: „Cititul dăunează grav inculturii – Copy paste versus
plagiat”
Participă: reprezentanți ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dolj,
Consiliului Judeţean al Elevilor, Clubulului de dezbateri Express al
Centrului de Tineret Craiova, Facultății de Drept Craiova şi Radio România
Oltenia Craiova
Moderatori: Liliana Hinoveanu, Maria Tohăneanu
RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA ȘI INSPECTORATUL
ȘCOLAR JUDEȚEAN DOLJ – foaier etaj
Etapa zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”
Participă: elevi și cadre didactice din unitățile de învățământ preuniversitar
Moderator: Liliana Hinoveanu Ursu
13.00 – 14.00 UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA,
FILIALA CRAIOVA ȘI SCRISUL ROMÂNESC FUNDAŢIA –
EDITURĂ – foaier etaj
Lansarea volumelor: „Convorbiri de după-amiază”, vol. II, autor
Mircea Pospai și „Diversitatea literaturilor, diversitatea traducerilor”,
autor Ioan Lascu
Participă: Gabriel Coșoveanu, Nicolae Panea, Florea Firan, Ioan Lascu,
Mircea Pospai, Mihai Duțescu, Emil Boroghină, Jean Băileșteanu
Moderator: prof. univ. dr. Florea Firan
14.00 – 15.00 EDITURA AIUS – foaier etaj
Lansarea volumului: „Povestea unei iubiri” (roman), autor Elena
Roicu Bucşa
Prezintă: Ovidiu Ghidirmic şi Ioana Rucsandra Dascălu
Moderator: Nicolae Marinescu
15.00 – 16.00 RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA ŞI
CAFENEAUA LITERARĂ CETATEA BĂNIEI – foaier etaj
Lansarea revistei literare „Cafeneaua Băniei”
Participanți: Liliana Hinoveanu, Marilena Tiugan, Spiridon Popescu, Ilorian
Păunoiu, Dan Lupescu
Moderator: Daniela Tiger
16.00 – 17.00 CASA DE CULTURA TRAIAN DEMETRESCU ŞI
RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA – foaier etaj
Lansarea cărții: „Amanții 3.0”, autor Corina Ozon, editura Herg Benet
Participă: Nicoleta Dumitru, referent CCTD, Bianca Teodorescu,
doctorand Facultatea de Litere a Universității din Craiova, Roxana Știubei,
jurnalist
Moderator: Cornel Mihai Ungureanu, scriitor
17.00 – 18.00 EDITURA AIUS – foaier etaj
Lansare de carte: „Teaching English through Drama”, autor Adelina
Dumitru
Prezintă: prof. Delia Drăgănescu şi prof. Eleanor Mircea
Moderator: Nicolae Marinescu
Sâmbătă, 27 februarie
10.00 – 11.00 EDITURA EIKON – foaier etaj
Lansarea volumelor: „Marin Sorescu în documente inedite”, de Maria
Ionică şi George Sorescu;
„Adio, dar rămân cu tine!”, de Anton Jurebie; „Migrații”, de Laurențiu
Orășanu (roman); „Miorița – Dosarul mitologic al unei capodopere”,
de Petru Ursache; „Petru Ursache – Omul bun al culturii românești”,
ediție îngrijită de Magda Ursache; „Mircea Eliade – Itinerare
labirintice”, prefață de Vasile Spiridon, autor Mihaela Chiribău-Albu;
„Mircea Eliade – La marginea labirintului – corespondențe între opera
științifică și proza fantastică”, de Dorin David; „Mircea Vulcănesu – o
microistorie a interbelicului românesc”, de Ionuț Butoi
Invitaţi: Nicole Coande, Anton Jurebie, Maria Ionică, George Sorescu
11.00 – 12.00 RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA ŞI REVISTA
LAMURA – foaier etaj
Lansarea volumului de povestiri pentru copii şi bunici: „Minunata
aventură”, autor Ana Andreescu, editura Curtea Veche
Participanți: Dan Lupescu, Mihalache Tudorică, prof. univ. dr. Ovidiu
Ghidirmic
Moderator: Mircea Pospai
12.00 – 12.30 RADIO ROMÂNIA OLTENIA CRAIOVA – foaier etaj
Lansarea volumului: „Taina, început de poveste”, autor Cristina
Mihaela Barbu, editura Mircea cel Batrân
Participă: conf. univ. dr. Cristian Mihail Negulescu, artist plastic
Dan Neamu
Moderator: Ioana Lădaru
12.30 – 13.30 EDITURA AIUS – foaier etaj
Lansarea volumelor: Aurelian Zisu, „Versuri”; „Deşertul. Himerele”
(versuri), autor Claudia Marcu
13.30 – 14.30 EDITURA AIUS – foaier etaj
Lansare: Marian Niţă – „Ascita şi plantele medicinale” şi „Ciroza
hepatică şi plantele medicinale”
14.30 – 15.00 RADIO ROMÂNIA – foaier central
„Invitaţi de nota 10: Olimpicii României”
Invitaţi: elevi din Oltenia premiaţi la concursuri internaţionale, cadre
didactice
Moderator: Liliana Hinoveanu
15.00 – 16.00 EDITURA AIUS – foaier etaj
Lansarea volumului: „Domnie şi guvernare. Organizarea şi
funcţionarea instituţiilor guvernului (1866 – 1940)”, autor Mihai
Ghiţulescu
16.00 EDITURA EVDOKIMOS – foaier etaj
Lansarea volumelor: „Sfinţii închisorilor – 28 de biografii exemplare”,
coord. Cezarina Condurache; „Chipuri ale demnităţii româneşti – Eroi
ai neamului şi sfinţi ai închisorilor”, autor Cezarina Condurache;
„Cealaltă faţă a exilului”, autor Erast Călinescu
Invitaţi: Ciprian Voicilă, sociolog şi Alexandru Fota, scriitor, fost deţinut
politic
17.00 CASA DE MODĂ ILINCA – foaier central
Prezentare de modă
17.45 RADIO ROMÂNIA
TOMBOLA GAUDEAMUS
Duminică, 28 februarie
12.00 – 12.30 DECERNAREA TROFEELOR TÂRGULUI
GAUDEAMUS CRAIOVA – foaier central
10.00 – 11.30 EDITURA EIKON – foaier etaj
Lansarea volumelor: „Lectio incerta”, de Christian Crăciun;
„Mitteleuropa – O încercare de a defini Europa Centrală”, de Ionel
Bota; „Neant”, de Dan Stanca; „Neant. Un colaj despre suferință –
Primul roman despre SIDA-HIV în România”, de Serghie Bucur;
„O Lume întreagă din fărâme”, volumul I – Cronici de dans 1972 –
2012. Ediția a II-a (cuvânt înainte de Marina Constantinescu, în loc de
prefață Vivia Săndulescu, inserări în text: Marina Constantinescu,
Costin Tuchilă), autor Liana Tugearu; „O lume întreagă din fărâme”,
volumul II – Cronici de dans 1972 -2012, ediția a II-a, de Liana
Tugearu; „O lume întreagă din fărâme”, volumul III – Ioan Tugearu
„Dansul, visul și viața mea” (postfață: Monica Pillat), coordonator,
Liana Tugearu; „Trixy Checais – Cartografia zborului”, de Gina
Șerbănescu
Participă: Valentin Ajder şi invitaţii săi
12.30 – 14.00 EDITURA EIKON – foaier etaj
Lansarea volumelor: „Fernando Pessoa” (o cvasi autobiografie), de
José Paulo Cavalcanti Filho, traducere din portugheză de: Simina
Popa, Corina Nuțu, Veronica Manole, Iolanda Vasile, ediție îngrijită
de Dinu Flămând; „Pavese, omul jignit”, de Vianu Mureșan;
„Plotin: despre frumos”, traducere din greacă și interpretare de Dan
Tomuleț; „Petru Ursache, Omul bun al culturii românești – Apaos”,
ediție îngrijită de Magda Ursache; „Tentația politicului” – reflecții conservatoare
după sfârșitul istoriei, de Horia Ciurtin;
„Ereticul răstignit”, de Nicolae Adam; „Călcâiul de pâine”, de Adrian
Tarța
Participă: Valentin Ajder şi invitaţii săi
14.00 – 15.00 „SCRISUL ROMÂNESC“ FUNDAŢIA–EDITURA –
foaier etaj
Lansarea volumelor: „Destin tragic de artist genial” de Emanuel D.
Florescu și „Pi-Ramesse”, poeme de Liviu Dan Radu
Participă: Florea Firan, Ioan Lascu, Oana Băluică, Alexandru Oprescu,
Emanuel D. Florescu, Liviu Dan Radu

7,63 ( Prima zi din 2013 )

Prima zi a noului an îşi spală aripile în apele Suhăi, apoi sărută pădurile, copiii şi numele de pe crucile celor căzuţi pentru patrie. Mii de artificii dau de veste înaltului că oamenii se bucură . Milioane de paşi schimbă întunericul în mistice imagini calde. Milioane de cântece şi urări ridică în picioare Arhanghelii, iar veşnicia se cutremură la întoarcerea clepsidrei. Dumnezeu aprinde focuri vii în jurul altarelor părăsite. Animalele de pradă sfâşie culorile tăcerii. Se aud cum bat tobele, inimile. . .
Pe la ora unu şi treizeci de minute plec din Mălini. Ajung la petrecere după ora două, într-un bar din Fălticeni. Lumea a băut şampania, unii sunt deja foarte piliţi, iar femeile sunt fie foarte fericite, fie supărate. Mă aşez la masă cu Dinu, Rună, Petruţ şi doamnele care îi însoţesc. Soţia lui Petruţ mă invită la dans. Nu pot refuza, aşa că merg cu ea pe ringul de dans, iar Lidia mă muşcă de umăr.
-La mulţi ani, Eduard!
-La mulţi ani, Lidia! Ai dinţi buni, am verificat.
Petruţ bea cam mult. Îl văd cum bea direct din sticla de whisky sub privirile amuzate ale celorlalţi. Lidia mă muşcă din nou, de data asta de gât.
-O să ne vadă careva, îi spun la ureche. După aia va trebui să mă iau la bătaie cu soţul tău. Asta vrei?
-Da, ar fi marfă.
-Hai la masă, deja se uită după noi.
-Nu mă interesează. Hai să plecăm de aici. Hai să luăm o cameră la hotel. Vrei?
-Eşti beată, Lidia.
-Dacă vrei să mergem, anunţă-mă. Merg unde vrei.
Ne întoarcem la masă. Petruţ arată ca un personaj din desenele animate: a pierdut pe undeva papionul, e pătat de sos pe cămaşă şi e foarte beat.
-Măi, uite ce oameni s-au adunat aici, strigă Petruţ. Nevasta mea este o târfă. Recunoşti? Spune, Lidia, recunoşti?
-Eşti un cretin, replică Lidia.
-Recunoşti, aşa da. Nevasta lui Rună e şi ea târfă. Rună nu se supără că e prea prost. Rună, recunoşti? Hai zi, mă! recunoşti?
Rună priveşte în gol.
-Iar Dinu a închiriat o curvă pentru noaptea asta pentru că doamna lui nevastă târfă nu a vrut să vină cu el la petrecere. Recunoşti? Da?
-Damă de companie, corectează Dinu. Târfe sunt nevestele noastre. Nadia e o profi, e damă de companie.
Nadia este o femeie de o frumuseţe rară. Am auzit despre ea tot felul de poveşti, dar nu oricine poate să se bucure de trupul ei deoarece practică tarifuri îngrozitor de mari. Dinu este un soţ model, mă miră faptul că astăzi a venit la petrecere cu Nadia. Petruţ aduce două sticle de şampanie dar nu reuşeşte să desfacă niciuna. Se lasă păgubaş şi pleacă pe ringul de dans unde se mişcă haotic printre perechile obosite ale începutului de an.
-Cum de ai venit cu Nadia, întreb pe Dinu?
– S-a certat nevasta mea cu mine din cauza unei individe de pe internet.
-Cum naiba?
-O paraşută m-a întrebat care este contul nevestei mele. I l-am arătat deoarece spunea că au fost colege de liceu. A doua zi i-a trimis nevestei mele vreo douazeci de mesaje. Cică eu le trimisesem ei.
-Şi chiar i-ai trimis?
-Cum naiba să îi trimit? La avatar avea în loc de poză o locomotivă cu aburi. Cum să mă îndrăgostesc de o locomotivă?
Oamenii de la mesele din jur au lăsat orice preocupare şi ascultă povestea lui Dinu care nu vrea să recunoască că a trimis acele mesaje pe internet.
-Recunoaşte şi gata, îi propune Petruţ care s-a întors la masă fără sacou.
-Ce să recunosc? Avea poză cu o locomotivă şi numele Kakarenina Ta. Cum naiba să îi trimit mesaje de dragoste?
-Locomotivă, femeie, tot aia e. Recunoaşte şi gata. Eu în copilărie eram îndrăgostit de planeta Pluto. Târfe toate, recunoaşte şi gata!
-Petruţ, stai dracului la masă sau caută o navetă spaţială şi nu ne strica revelionul.
Nadia fumează plictisită. O invit la dans şi acceptă imediat. Mă priveşte provocator, simt cum mâna ei dreaptă explorează pieptul meu. Îi zâmbesc. Se strânge lângă mine. Nu ne vorbim, nu avem ce să ne spunem: eu sunt un invitat de ultimă oră, ea este o damă de companie care înlocuieşte soţia unui prieten supărat pe viaţă.
Ne întoarcem la masă.
-Am închiriat-o pe Nadia pentru trei zile şi trei nopţi, explică Dinu. Dacă nevasta mea este geloasă pe o locomotivă cu aburi să vedem ce va spune când o să afle ce bunăciune mi-a bucurat sufletul zilele astea.
-Măi, da’ cât costă o Nadia din asta, se interesează Petruţ? Vreau şi eu una.
-Las’ că nu ai bani tu de asemenea marfă. Dacă vrei altă femeie caut-o pe Kakarenina, că tot spui tu că nu contează dacă este femeie, locomotivă sau planetă.
-Zi frate, cât costă o Nadia!
-Eh, lasă!
Lidia plânge încet. Rimelul i se scurge pe faţă, iar tristeţea ei cuprinde parcă întreg barul. Un bărbat foarte solid aruncă într-un chelner cu telefonul mobil. Patronul localului aduce două stripteuze care se unduiesc printre mese. Necunoscuţi mă felicită şi îmi urează ,,la mulţi ani”. Le răspund bucuros şi beau cu gândul la conturile virtuale care trimit pe bărbaţi în braţele damelor de companie. Petruţ s-a urcat pe o masă şi dansează. În jurul lui s-au adunat zeci de femei care bat din palme.
-Trăiască Kakareninaaaa, strigă Petruţ continuând să danseze.
Lidia plânge. Dinu îmi şopteşte la ureche că ar fi bine să plec cu Lidia deoarece Petruţ se va îmbăta crunt, apoi va chema un taxi şi va pleca singur acasă.
-De unde naiba taxi la ora asta, întreb eu contrariat?
-El găseşte. Te asigur.
Mă strecor printre oameni care dansează, mese încărcate cu băuturi tulburi şi chemări de un erotism exagerat. Lidia mă ajunge din urmă şi mă sărută pătimaş.
-Kakareninaaaa, se aude vocea de beţiv a lui Petruţ .
Alerg alături de o femeie frumoasă pe aleile unui oraş asediat de mascaţi, beţivi şi târfe. Ne ascundem de lume în paradisul unei camere, iar spre prânz ne vom despărţi cu privirea în pământ, şi cel puţin unul dintre noi va fi cu adevărat nefericit.

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,7,63”- Editura Eikon

cop 7,63

7,63 ( Politica de bufet şi alberienii )

Sunt trist. Voci baritonale înfig semne de întrebare sub pleoapele amantelor aflate în sevraj. Jucăriile cu ochi albaştri numără banii şi zâmbesc icoanelor de pe noptieră. Fumul de ţigară se strecoară dincolo de labirint ca un steag al unei armate căzute la datorie. Sunt trist.Foarte trist.
Ajung în autogara din Fălticeni în jurul orei cinci. Sunt împreună cu o persoană care vrea să trimită un pachet la Bucureşti. Aşteptăm autocarul care vine dinspre Suceava. Nu am răbdare să aştept în maşina celui cu care am venit şi întru în restaurantul cu program nonstop din incinta autogării. În local, trei oameni comentează cu voce tare ultimile ştiri. Încerc să intru la toaletă dar uşa este încuiată.
-Fără consumaţie, nu intraţi.
Barmanul este înalt, mustăcios şi burtos. Îl cunosc: e fan Fiorentina Florenţa, se crede cunoscător în ale politicii şi îi place să se bată cu beţivii.
-Bine, răspund eu. Cumpăr un suc.
-Nu ajunge. Trebuie să consumaţi de minim cinci lei.
-Două sucuri.
-Tot e prea puţin.
-Trei sucuri atunci.
Cei doi clienţi mă privesc ciudat. Ambii sunt foarte în vârstă. Mâinile bătrânilor tremură pe sticla murdară a paharelor de vodcă. Pachetul cu ţigări netimbrate stă şi el pe masă ca un trofeu ce nu poate lipsi la prima oră a dimineţii.
Primesc cheia. Bâtrânii reiau discuţia cu patos exagerat. La revenire, barmanul îmi pune în faţă trei pahare cu suc alb, probabil de lămâie. Iau paharele şi mă aşez la o masă sub privirile consternate ale bătrânilor.
-Sucari nu am mai văzut până acum, spune unul dintre cei doi, care răspundea la numele de Ticu. Cum poţi domle’ să bei atâta suc, aşa de dimineaţă?
-Ha,ha, ha!, râde şi Marin, al doilea bătrân.
-Lasă omul în pace!, se răsteşte barmanul. A plătit, are dreptul să consume. Ce voi credeţi că pe lumea asta sunt numai iubitori de rachiu şi vodcă? Mai bine, băgaţi la cap ce vă spun eu: preşedintele nostru e ăl mai tare dintre toţi. Aţi văzut că aduce acasă morţii din Africa?
-Mare brânză!, răspunde Marin. Aduce acasă doi morţi. Ce e aşa de ieşit din comun? Că doar nu îi aduce pe mătură ca Samanta.
-Măi tataie, îi aduce din Africa. Tu ai idee cum e în Alberia?
-Ce e aia Alberia?, întreabă Ticu.
-Alberia, măi. Alberia e ţara unde au murit eroii noştri.
-Nu am auzit de aşa o ţară, spune Marin. Şi de ce mă rog frumos sunt ăştia eroi? Cu cine au luptat ei de tam-nesam au devenit eroi? Ce au luptat ca mine la Cotul Donului?
-Unde dracu’ ai fost tu la Cotu Donului, se enervează barmanul. Nu ai mai mult de şaptezeci de ani.
-Ba am fost.
-Ia dă buletinul încoace să văd ce vârstă ai.
-Da’ ce trebuie să îţi dau eu ţie raportul? Da’ cine eşti tu? Am luptat şi gata.
-Tataie, nu ai mai mult de şaptezeci de ani. Ai luptat la Cotul Somnului, nu la Cotul Donului.
-Ba am luptat cu ruşii. Aveau turbane pe cap,cingători cu explozibil şi ne urau că noi eram creştini, iar ei se rugau la unu’ Budha.
-Ha,ha,ha, răde Ticu. Marinică a băut prea mult şi a încurcat războaiele.
-Tataie, eşti debil rău!, se supără barmanul. Matale ori faci mişto de mine ori eşti numai bun de Socola.
Termin primul pahar de suc. Cei doi bătrâni ciocnesc cu mine, iar Marin mă întreabă dacă poate să îmi facă cinste cu ceva de băut. Dau din cap că nu. Oamenii sunt nostimi deşi povestea cu ruşii care credeau în Budha m-a amuzat peste măsură. Barmanul revine cu povestea din Algeria, Alberia cum spune el cu voce apăsată.
-Da’ de ce sunt eroi? Ce şoferii care mor în accidente sunt eroi?, întreabă Marin. Plus că ei în Africa nu făceau nici o treabă. Îi punea pe negri să facă tot şi la sfârşitul zilei le dădeau ceva de mâncare. Dacă vreun african nu rezista, românii îl luau şi îl ardeau.
-Unde îl ardeau tataie?, întreabă barmanul oripilat.
-Ca pe Sergiu, la coafor.
-La crematoriu, vrei să zici.
-Aşa bre, mai dă o sută de vodcă.
-Măi tataie, ce dracovenii spui!
Barmanul îi aduce lui Marin un alt pahar de vodcă. Ticu cere şi el alt pahar şi îşi aprinde o ţigară. Marin oftează.
-Românii ăştia sunt eroi, spune barmanul.Ăştia au făcut ceva pentru ţară. Sunt ca Manole de care a auzit toată planeta.
-Care Manole, întreabă curios Ticu.
Mărturisesc că nici eu nu am habar de care Manole vorbeşte barmanul. Presupun că este vorba de un sportiv sau de un manelist.
-Manole, tataie. Meşterul care a sărit de pe biserică.
-Ala este un banc, replică Ticu. Nu e adevărat Manole,ăsta.
-Ba e adevărat. Nepoţii mei au în cartea de istorie treaba asta.
-Fugi de aici. Să îmi arăţi şi mie în cartea de istorie pe Manole. Nu există aşa ceva.
Oamenii râd.
-Deci, preşedintele e un om mare. Aduce românii acasă. Nimeni nu poate face oameni, numai Dumnezeu.
-Eu pot. Am doi copii, spune Marin.
-Lasă bre, că i-a făcut nevasta ta, râde Ticu. Tu erai la Cotul Donului.
Veselia oamenilor care la prima oră a dimineţii primesc botezul alcoolului m-a binedispus. Ies afară printre umbre şi chemări neînţelese. Autocarul de Bucureşti soseşte în autogară. Lumea se strânge în jurul lui. Privesc după cei care pleacă înspre capitală. O fată blondă aflată înăuntrul autocarului îmi face semn cu mâna. Nu o cunosc. Îi răspund. Ne zâmbim. Autocarul pleacă prin aburii unei dimineţi care agonizează în paharele de vodcă ale unor bătrâni.

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,7,63” – Editura Eikon

cop 7,63