Dinu C. Giurescu a plecat dincolo de albastru

15 februarie 1927, București, România – d. 24 aprilie 2018,[1] București, România
Dinu C. Giurescu este fiul lui Constantin C. Giurescu (n. 1901 Focșani – d. 1977) și nepotul lui Constantin Giurescu (n. 1875 Chiojdu, Buzău – d. 1918). Este licențiat al Facultății de Istorie, Universitatea din București, 1950. În anul 1968 a obținut titlul științific de doctor în istorie. Profesor la Universitatea de Artă, Secția Istoria și Teoria Artei-Muzeografie [1968-1987). Este președinte al părții române în Comisia româno-bulgară de istorie (1979-1985 și din 1991, în continuare). A fost profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București (1990-1997). Este membru titular al Academiei Române din 2001 (membru corespondent din 1990). Este membru în Consiliul Științific al Institutului Revoluției Române.

Pe 24 aprilie 2014 a devenit vicepreședinte al Academiei Române, pentru un mandat de patru ani.

Rămâne Opera:
Giurescu, Dinu C (1962), „Anatefterul. Condica de porunci a vistieriei lui Constantin Brâncoveanu”, Studii și Materiale de Istorie Medie vol. 5: pp. 353–504
“Istoria ilustrată a românilor” (1981); colaborare cu Constantin C. Giurescu
Giurescu, Dinu C. (1996), Guvernarea Nicolae Rădescu, București: Editura All
“Imposibila încercare. Greva regală, 1945” (1999);
“România în al doilea război mondial” (1999);
“Cade Cortina de Fier -România 1947” (2002) etc.
„Zid de pace, turnuri de frăție. Deceniul deschiderii: 1962 – 1972”, în colaborare cu Mircea Malita, 2012
„Lichidatorii. România în 1947”, Colecția “Biblioteca de istorie a României. ”Editura Enciclopedică. București, 2012