papa
apaticul contratenor al universului
e protestul muribundului cântat cu voce depresivă
pseudo-blasfemia merită
un vot sau o cărămidă învelită în cârpe murdare
juriul format din pensionari damnaţi
capace de canal şi pergamente agnostice
desparte în propoziţii bolnave
credinţa
fum alb fum negru
contradicţia în vers nu poate curăţa
grajdurile lui augias
vocea papei coboară în uterul uscat al infernului
nihil sacrum
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon
Pornesc de lângă cioata vișinului bătrân
Miroase a fum
Ca să îmi treacă de urât fredonez primele acorduri
Ale cântecului ,,the man who sold the world’’
Pe tălpile bocancilor se lipesc bucăți de ziare
Arse pe margini
Drumul e greu în jurul meu statuile putrezesc
diavolul ridică moschei salafisme și bordeluri
În care se vând femei neîncepute și mere caramelizate
Am ajuns în oradour-sur-glane
Aici rugăciunea este un exercițiu demodat
Carnea oamenilor morți își schimbă prețul de referință
La fiecare bătaie de inimă părăsită
Intru în casa ioanei
Buon giovedi îmi spune o femeie care spală pereții
Mă bucur că te văd
Ioana te așteaptă învelită în folii termice
Are buzele cusute și unghiile vopsite cu sânge de orfan
Mulțumesc și deschid o ușă cenușie
Mă așez lângă patul ioanei
Nu ne privim nu ne strângem gemetele
În vise caduce
șoptesc cuvinte neînsemnate
miros a fum
îmbrățișarea noastră e mai otrăvită
ca o lacrimă băută înainte
de orgasm
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon
Lipsesc șaișpe cartușe
Din încărcătorul pistolului mitralieră
Nu am cu cine vorbi
Ioana e beată
Nu am semnal la telefon
Beatrice are nările albe albe
și vorbește cu micul cactus
afară
toamna vindecă ogorul de pașii umbrelor
fluxul de energie
activează karma colectivă
și camera se umple cu sângele alb
izvorât din ochii și sfârcurile
femeilor
vreau să plec
mi-e poftă de ginul îndoit cu sânge
rămas nebăut în casa concubinelor
ies afară alături de ioana
cine întreabă ea
cine naiba mă atinge cu limba și degetele pe sâni
nu pot merge nici măcar legată de
cuvintele diavolului
unde mă duci eduard
zâmbesc și mă descalț
lasă dracului văicăreala îi spun ioanei
ai grijă să nu mă calci pe picioare
hai lasă-te în genunchi
și începe să numeri
din șaișpe în șaișpe
până la ultima curgere
din pântecul tău
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon
palmele ioanei se odihnesc pe șoldurile mele
e o nouă zi a recunoștiinței
gemetele noastre nasc puncte cuantice
suntem binecuvântați pentru fiecare introspecție morganatică
nu e nevoie de accesorii nici de promisiuni
hipersensibilitatea se câștigă prin dureri compensatorii
palmele ioanei se încălzesc
apoi lasă loc buzelor
le privesc cum urcă și coboară lacome
ude senzuale
simt
buzele ioanei palmele ioanei și
bătăile de inimă ale
unei regine
mă ridic și îi cer ioanei
să se așeze cu fața la sfântul altar
voi asocia imaginea ei cu dulceața
flagelării
lovesc
pe albul ioanei apar cearcăne vegetale
știu
din trupul ei va curge mir alb
înainte ca ecoul vorbelor mele
să sape în carne
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon
Domnul mi-a strigat numele
Pentru a patruzeci și șaptea
Toamnă
Mă plimb desculț prin livadă
Alături de îngerul de pază
Adunăm roade căzute în noroi
și acoperim răni albastre
un măr de la fratele pom oblio
o nucă de la fratele pom sibil
un măr de la Ioana mărul ionatan
alt măr de la fratele pom fiindcă
și încă un măr de la Helga
mărul de pe hat
eduard eduard eduard
domnul mi-a strigat numele
plouă
alerg prin noroi împreună cu îngerul de pază
repede spune el
să punem undeva roadele fraților pomi
să nu obosești frate om
să nu obosești
Domnul mi-a strigat numele
Pentru a patruzeci și șaptea
Toamnă
Aproape de cerdacul casei mele de lemn
În paradisul singurei iubiri
Acasă
La mălini
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon
Liniștea camerei este răspunsul canonic trimis din îmbrățișare în îmbrățișare
Până la doliul arcuit al cărnii
eu și ioana suntem contestatari pasivi ai acestei zile generatoare de superficialitate
respirația mea anunță iminenta explozie albă
nu îmi pasă dacă umanitatea s-a retras într-un episod depresiv major
ce importanță are dacă diavolul este acum un perigeu imaculat
mișcările mele par arme tectonice gata să fragmenteze noaptea celor trei califi
și da urmează explozia albă
marea simfonie a potenței care aprinde sfârcurile ioanei
cine naiba ar fi crezut că liniștea este un răspuns canonic
iar arborele meu va prinde rădăcini în doliul arcuit al cărnii ioanei
ai grijă să nu îmi rupi pleoapele spune ioana
să nu mă lași fără întuneric înainte ca unul dintre noi să fure din nefericirea celuilalt
cum poți cere asta ioana
putem fi bogați chiar dacă împărțim un singur ochi o singură nefericire
și o singură respirație mai fierbinte ca sărutul domnului
pe pânza de mormânt a fiului său
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon
iza va ajunge poimâine la praga
Amintirile ei se vor topi la impactul cu trotuarele cehe
știu că va avea de ales între o promenadă alături de kefi teta și libuse
și o selfie făcută lângă turnul de pulbere
încă din prima zi va avea nevoie de un transfer de agresivitate
e simplu
îmbătrânirea inimii va începe printr-o dispensă sentimentală
nu este necesară tortura matinală sau aroma magică de zyklon b
ajung feliile de pâine ciclame înghițite cu privirea fixată pe operele decadente
ale lumii doctrinale
călătoria va continua
iza este indiferentă la dimensiunea realității
ecoul elaborat al bătăilor de palme maschează sadismul intelectual
frontul lipsit de tranșee își ascunde victimele în căni și paturi
unde ritualul împerecherii poate să deschidă porți ianusiene la fiecare penetrare a inimii
iza va ajunge poimâine la praga
Diavolul va arunca de pe acoperișul mănăstirii prenov
Pantaloni negri tricouri albe și praf argintiu cu gust de bere botezată
Ai nevoie de o dispensă sentimentală strig eu privind șoseaua moartă a satului meu
Vei blestema atât de frumos încât vizitatorii galeriei futura se vor așeza în genunchi cu fața către mecca
și nimeni absolut nimeni
nu va mai avea curajul să se sinucidă în mala strana
nici apostolii agramați ai neoapocalipsei nici târfele aduse din provinciile imperiului-șarpe
sper că vei înțelege asta iza
înainte de a săpa cu unghiile trepte în carnea bulevardelor bolnave
ține ochii închiși
ritualul împerecherii poate să deschidă porți ianusiene la fiecare penetrare a inimii
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon
Vânturile toamnei au legat diavolul de trunchiul nucului sybil
Personalitatea sa histrionică atrage nori mutilați și fragmentează naivitatea legendelor rurale
În jurul nostru se întinde un câmp infinit
Diavolul vorbește fără încetare iar din cer cad saci negri plini cu pământ uscat
Urmele mele și ale celor care au trăit cu mult înainte ca eu să învăț să respir
Imunizează răutatea legată de trupul nucului copil
Diavolul spune
Iată stau aici alături de voi ca un marinar cu brațe de piatră
Spinarea mea se îndreaptă sub rugăciunile inutile și mereu aceleași
Pariați pe hazard oameni buni
Nu așteptați ca umbrele norilor să facă drifturi pe mormintele proaspăt săpate
Înfigeți lame tocite în carnea și sângele celor pe care voi vă închipuiți că îi iubiți
Privesc și ascult
Prezența maleficului simplifică alagerile autumnale
Pământul și cerul sunt în plină anduranță psihologică
Văd cum femeia ciclop își schimbă tainele de vară tot lângă nucul sybil
La căldura otrăvii și sub umbra norilor mutilați
Spate în spate cu îngerul căzut pe verdele câmpului infinit
Îmi cresc roade brumate repetă diavolul
Te-am auzit îi răspund așezându-mă pe o cioată de brad
știu că te dor brațele și vrei să guști din lumina noilor născuți
din cer cad saci negri de pământ uscat
diavolul țipă și cere protecția femeilor care au refuzat să nască erezii
lasă-mă să beau măcar sânge de târfă din căușul murdar al ioanei strigă el
te voi răsplăti cu blesteme și furtuni care îți vor albi părul
amintirile scrisorile de dragoste
mă apropii de nucul sybil
femeia ciclop se așază între mine și verdele infinit al dorinței
lasă-mă să beau măcar sânge de târfă strigă din nou cel înlănțuit
nu pot răspunde
vânturile toamnei leagă palmele mele de coapsele femeii
nuditatea ei e rece și umedă
ca o zi monotonă în care domnul îmi dă dezlegare
pentru a revărsa izvorul alb în labirintul sacru al celei care mă imploră
să îi ascult gemetele de la început și până la durere
înlănțuit
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon
Îngerul de veghe bate cu o creangă de gutui în cerdac
Ieși afară frate om strigă el
Uite noaptea asta e ca o erezie albastră destrămată
Lumina lunii are răni pe aproape tot trupul
Așez o pătură pe băncuța de lemn din cerdac și îl chem alături de mine
Să nu îmi vorbești de dogmă îi spun
Sunt sătul de habotnici și de principiile care schimonosesc conștiințe
Hai să mâncăm miez de nucă și să ne prefacem că suntem personaje secundare postapocaliptice
Dă-le naibii de revelații mistice frate înger
Zboară dincoace de coama cerdacului și hai să spargem nuci
E toamnă pentru dumnezeu
Aripile îngerului miros a oțet balsamic
E 1 octombrie spune el
E ziua ta frate om m-am tot gândit cum ar fi dacă pentru o închidere de pleoape
Ai fi fericit
o să îți vorbesc asemeni prietenilor tăi plecați dincolo de albastru
deși ar fi o diversiune nimic altceva
mâncăm miez de nucă în cerdacul casei părintești
de ce spui că noaptea asta seamănă cu o erezie albastră
am spus eu așa ceva frate om
ha ha ha râd eu din toată inima ce șmecher ești frate înger
miezul de nucă e gustos și mi se face sete
o clipă spune îngerul îți aduc ceva de băut
îngerul se înalță pentru o clipă și îmi aduce în pumni cerul
bea încet frate om spune îngerul de veghe
o viață fără tristețe să ai
îngerul de veghe bate cu o creangă de gutui în cerdac
de patruzeci și șase de ori bate
e ziua ta frate om
e ziua ta paladinule
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon
