EDITURA TRACUS ARTE

EXORCIZAREA INOCENŢEI

11256492_909791952395533_910086870_n
vas numără banii
femeile urcă în microbuze
însoţite de ciclopi care mestecă frunze de coca
infanticidul este o măsură de precauţie a personajelor
care ocolesc tavernele lui jaroslav hasek
şi
nudurile obeze ale lui fernando botero
şoferul explică beneficiile unui anevrism al aortei
gropile drumului înghit umbrele târfelor
ritualul de exorcizare a inocenţei continuă
până la blasfemia atingerii
copacii de pe marginea drumului
sunt perfuzaţi de primăvara tunsă chilug
vas numără banii
negustorii de apă moartă plătesc întotdeauna cinstit
agonia.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

DANS MEDIEVAL

11256492_909791952395533_910086870_n

s-a terminat meciul
dintre
aropangas şi sao gaetano
ioana prăjeşte creveţi
mă simt ca un moştenitor prezumtiv
al crematoriului
ioana întreabă care a fost rezultatul final
unu la zero pentru aropangas
răspund cu ochii la genunchii ei
golul a fost consecinţa unei bâlbe
aha
e ca un dans medieval
oamenii se calcă în picioare
violenţa e ca un transplant care vindecă
plămânii aprinşi de monotonie
intru cu ioana sub duş
minutele de prelungire sunt lichide
şi provoacă răni
vizibile înainte şi după atingere.

DIN VOLUMUL SACRA EROTICA -EDITURA EIKON

GOTHIC 38

silvia pictează mormântul lui john ketch
nu mă mir

femeilor le plac călăii sentimentele profanate
camerele cu o singură fereastră

sapă o groapă sub pian
mă roagă silvia
una unde să încapă domnii emasculaţi
care pot preciza cu exactitate
numărul minutelor gratuite imposibil de folosit
în labirintul virtual
şi puii de pisică ai bătrânelor plecate la întâlnire
cu strămoşii totemici
ai ducelui de monmouth

rup în bucăţi un covrig
mormântul lui john seamănă cu o canoe uriaşă
în care doarme un beţiv
silvia fluieră
apoi acoperă cu bujori de stepă
umbrele îngheţate ale nopţii

hai
nu fi leneş
strigă femeia care pictează călăi
nu sunt leneş

răspund eu aproape blestemând
groapa plină de cadavre tinere
nu sunt.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA”-EDITURA TRACUS ARTE

O FEMEIE ÎNTUNECATĂ

11256492_909791952395533_910086870_n

sofia locuieşte
într-un apartament tapetat cu oglinzi întunecate
la telefonul argintiu ea comunică
doar cu femeile cărora le dăruieşte
hainele pe care ea nu le poate îmbrăca
noua formă de hedonism
abandonează raţiunea
ca pe un copil nou născut
sub scara unui bloc
pentru un timp s-a lăsat de fumat
vrea neapărat ca la întâlnirile de miercuri seara
să se poată lăuda fumătoarelor înrăite
oricum
boala îi macină încheieturile lingvistice
excesul de imaturitate
înlocuieşte afecţiunea simulată
oglinzile se sparg una câte una
cioburile se înfig în tablouri
femeia plânge
şi se acoperă cu promisiunile
prietenilor renegaţi
sofia este o femeie întunecată
îşi şterge cizmele cu bucăţi din rochia de mireasă
a unei femei zidite în braţele lui byzou
şi mestecă fără încetare
dulciuri veninoase conjuncţii analgezice
profeţii.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA”-EDITURA TRACUS-ARTE

FEMEIA ARICI ŞI DINOZAURII DIN HÂRTIE

11256492_909791952395533_910086870_n
dinozaurii din hârtie aleargă după femeia arici
vânzătorii de tablouri
primesc de la ea fotografia unui predicator manierist
şi autografe pe bilete de loterie
din partea lui spengler sau berdiaev
femeia arici se tratează de hipererotism
la clinica jobenului epic
incizia de povestiri plictisitoare ascunde
antiteza simulările terapeutice
doctrina interogativă
femeia spune
dinozaurii au puteri magice
ei pot să ne transforme singurătatea
într-un peisaj marin cu puteri hipnotice
sau
pot fixa durerea pe ultima silabă
a numelui
femeia arici aleargă printre tarabe
ecoul taie şuviţe din liniştea nopţii
sângele pătează
umbrele clepsidrei.

Din volumul ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

IMACULATA DECEPTIE

11256492_909791952395533_910086870_n

uşa dormitorului sofiei se deschide singură
în faţa mea stă în genunchi o bătrână capricioasă
monotonia o înţeapă cu ace de gheaţă
recompun într-un spaţiu convenţional
imaculata decepţie
spune ea
voi unge stigmatele cu zahăr ars
insectele îmi vor devora singurătatea
deschid dulapul în care sofia păstrează
seringile prafurile valuta
femeia ţipă scurt şi îmi muşcă piciorul drept
arunc pe geam substanţele halucinogene
bărboşii din tablourile impresioniste
înjură într-o latină vulgară
sofia scoate de sub pernă
un pistolet nichelat
gloanţele se înfig în statueta de lemn
a zeului pan
ascult blestemele zeului-ţap
şi urletele femeii fără prieteni
uşa dormitorului sofiei nu se poate închide
acolo pătrund serpentine deprimante
anotimpuri schizoide
erezii.

Din volumul ,,SACRA EROTICA”- EDITURA TRACUS ARTE

PANTOFII GALBENI

11256492_909791952395533_910086870_n
în apartamentul silviei
s-au mutat două prostituate venite din crimeea
lena este cea tânără
pe spate şi-a tatuat chipul mariei de jesus
când face dragoste
ai impresia că
sfânta e fericită
liuba are piercinguri în sprâncene
poartă pantofi galbeni
numai galbeni
şi a refuzat să devină soţie de recuperator
o noapte cu femeile tatuate
este ca o ieşire cu barca în hiperspaţiu
sau ca şi cum ai juca baseball cu un papă
în palatul topkapi
sun la uşă cu gândul la reportul categoriei întâi
al jocului şase din patruzeci şi nouă
deschide liuba
e beată şi miroase a cânepă
în hol zace un bărbat dezbrăcat
– e mort spune liuba
a încercat să ne fure biletele de concert
ştii spune liuba în continuare
aveam de gând să mergem la concert
– la concertul cui întreb eu
cu ochii la bărbatul înjunghiat
– la concertul cuiva
scria pe bilet
astra ploieşti sau aşa ceva
– astra este o echipă de fotbal
reţine asta şi din câte ştiu
şi-a schimbat numele în astra giurgiu
liuba şi lena transportă cadavrul în bucătărie
ambele sunt drogate şi vorbesc despre
cum vor petrece la ziua aniversară a celui
deja mort
după ce şi-au aprins ţigările
încep să vorbească între ele la telefon
pe balcon găsesc un alt bărbat în agonie
nu îndrăznesc să deschid şi uşa dormitorului
îmi umplu buzunarele cu fructe exotice
şi părăsesc apartamentul murdar al femeilor
din crimeea
în faţa bisericii catolice
îmi fac cruce cu limba
din buzunar cad pe trotuarul mizerabil
portocalele biletele de concert
numărul de telefon al mariei de jesus.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

LICITAŢIE PSALTICĂ

11256492_909791952395533_910086870_n
volumul e la maximum pentru ritmul bocancilor mei
lidia stă pe spate
respiră muzică psaltică
supradoza o trimite în lumea punctelor mov
printre sfinţi chelioşi cu piercinguri aurii
şi animale de marmură care levitează
umplu cada cu sentimente amărui
lidia mă roagă să îi tranzacţionez singurătatea
cu virginitatea închipuită a idealului prozaic
licitaţia are loc cu verbele la vedere
atât la nordul cât şi la dreapta
uitării.

Din volumul ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

VISE PERFECTIBILE

11256492_909791952395533_910086870_n
ioana ţipă
pereţii schimbă liniştea
cu atacul de panică
întunericul androgin deschide ferestre
pentru şoimii de stepă
lângă cascada dettifoss

visele ioanei sunt perfectibile
distrug capcanele egocentrismului

intensitatea durerii contrastează cu nestatornicia

e imoral să ne dorim fericirea în acelaşi timp
lama cuţitului aşteaptă umilă
ieşirea din transă.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

URBAN STYLE

11256492_909791952395533_910086870_n
soţul ioanei a cumpărat bilete la matineu
refuz să îi însoţesc
rulează ,,olympus has fallen”
ioana va trimite bezele lui morgan freeman
virgil îi va păzi genunchii de mângâierile celor din jur
clar
nu mă prinde genul acesta de urban style
prefer să dau pe gât o bere aspră
însoţit de o femeie care poate să piardă totul
pentru o doză de acum
intru în barul unui tip care se laudă
că a fost violat de sfânta mucenică neonila
clienţii trag din narghilea şi aruncă resturi de mâncare
unui saint-bernard proaspăt castrat
întreb barmanul
ai putea să îmi rezervi două locuri
la o masă unde nimeni nu povesteşte
filmele care au ratat oscarul
meciurile ce s-au finalizat cu autogoluri antologice
sau
despre cancanurile din oraş
nu aştept răspuns
înec telefonul celular în halba de bere neagră
saint-bernardul îmi linge sângele de pe pantofi
binecuvântez în gând cinefilii şi sfintele care s-au iubit
prin motelurile infecte ale patriei
primesc ca premiu de fidelitate numărul de telefon
al unei basarabence gata să recite poeme postmoderniste
în spagat
mângâi câinele
toată lumea se hrăneşte cu resturi
e bine.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA”-EDITURA TRACUS ARTE