MĂLINI-Volumul II

16 Decembrie

Evenimente
1431: Războiul de 100 de Ani: Henric al VI-lea al Angliei este încoronat rege al Franței la Notre-Dame de Paris.
1554: Wilno (Polonia): Este parafat “Tratatul de alianță și de pace eternă” între Alexandru Lăpușneanu, domnul Moldovei și Sigismund al II-lea August, regele Poloniei.
1575: Un cutremur estimat la 8,5 grade magnitudine a lovit Valdivia, Chile.
1607: Lupte pentru domnia Moldovei între fiii lui Ieremia Movilă și Simion Movilă. În lupta de la Ștefănești, în 16 decembrie, Constantin Movilă l–a înfrânt pe vărul său Mihailaș, cucerind tronul Moldovei.
1653: Oliver Cromwell devine Lord protector al Angliei, Scoției și Irlandei (până în 1658).
1707: Vulcanul Fuji, cel mai înalt munte din Japonia, începe ultima sa erupție. Erupția a durat până la 1 ianuarie
1773: În provincia britanică Province of Massachusetts Bay, devenită ulterior statul american Massachusetts, în rada portului Boston, coloniști distrug prin scufundare o mare cantitate de încărcături de ceai. Evenimentul, cunoscut ca Boston Tea Party devine una din scânteile Revoluției americane (1776 – 1784).
1811: În New Madrid, din Missouri, SUA, are loc primul cutremur dintr-o serie lungă de cutremure severe.
1848: Adunarea fruntașilor români transilvăneni la Sibiu, unde se adoptă o petiție națională prin care se protestează împotriva “unirii” forțate a Transilvaniei cu Ungaria, hotarâtă în martie 1848.
1910: Are loc, la Issy-les-Moulineaux, lângă Paris, primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacție, inventat și pilotat de Henri Coandă.
1918: Decret privind exproprierea pământului. Începutul reformei agrare (între 1918–1921 s–au expropriat de la vechii proprietari aproximativ 6 milioane ha de pamânt ce au fost împărțite țăranilor, modificându–se astfel structura proprietății în noua Românie).
1920: Unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istorie a avut loc în provincia chineză Gansu. Numărul persoanelor decedate s-a ridicat la 200.000.
1922: Președintele Poloniei Gabriel Narutowicz este asasinat de pictorul Eligiusz Niewiadomski la Galeria Zachęta din Varșovia.
1938: Este înființat Frontul Renașterii Naționale, sub conducerea regelui Carol al II–lea. După alegerile din iunie 1939, câștigate de FRN, devenit partid unic, un decret–lege cerea tuturor deputaților și senatorilor să poarte uniforma FRN și să presteze juramânt de credință regelui.
1944: Al doilea război mondial: Ultima ofensivă germană în Vest: “Ofensiva din Ardeni”.
1945: Moscova. Conferința miniștrilor Afacerilor Externe ai URSS, SUA și Marii Britanii. În privința României, Conferința hotărăște recunoașterea guvernului condus de Petru Groza, dar cere includerea câte unui reprezentant al PNL și PNȚ precum și organizarea de alegeri libere.
1963: Stabilirea de relații diplomatice, la rang de ambasadă între România și Tunisia.
1989: Timișoara. De la nemulțumiri locale (hotărârea judecătorească după care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie strămutat în altă localitate), se ajunge la revendicări pe plan politic. Timișorenii se strâng în Piața Catedralei. În noaptea de 16 spre 17 decembrie au loc confruntări între manifestanți și forțele de ordine.
2017: Slujba de înmormântare a Regelui Mihai I al României a avut loc la Catedrala Patriarhală din București și a fost oficiată de Patriarhul Daniel. Apoi cortegiul s-a deplasat cu trenul regal la noua Catedrală din Curtea de Argeș, unde regele a fost înmormântat alături de soția sa, regina Ana. La funeralii au participat Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și Regina Silvia a Suediei, Marele Duce de Luxemburg, Prințul Charles de Wales, Regele Juan Carlos I al Spaniei și Regina Sofia a Spaniei, Regele Regele Simeon al II-lea al Bulgariei, Regina Anne-Marie a Greciei și reprezentanți ai mai multor casele regale și imperiale

Aniversări
1485: Catherine de Aragon, regină a Angliei (d. 1536)
1770: Ludwig van Beethoven, compozitor german (d. 1827)
1775: Jane Austen, scriitoare engleză (d. 1817)
1790: Regele Leopold I al Belgiei (d. 1865)
1804: Viktor Buniakovski, matematician rus (d. 1889)
1888: Alexandru I al Iugoslaviei (1929 – 1934) (d. 1934)
1902: Rafael Alberti, scriitor spaniol (d. 1999)
1917: Arthur C. Clarke, scriitor britanic de SF (d. 2008)
1955: Lorenz al Belgiei, Arhiduce de Austria-Este

Sărbători
Sf. Iosif din Nazaret (calendar ortodox)
Sf. Prooroc Agheu (calendar creștin-ortodox; calendar greco-catolic)
Sf. Mucenic Marin (calendar creștin-ortodox)
Sf. Teofana imparateasa (calendar creștin-ortodox)
Sf. Adelaida (calendar romano-catolic)
Africa de Sud: Day of Reconciliation (1838)

MĂLINI-Volumul II-Capitolul 9


Au trecut opt zile de când Teona m-a mușcat de umăr. Încă se văd urmele dinților ei. Încă mai simt sub unghii, coaja bradului din Pădurea Prisos. Și gemetele Teonei încă îmi udă cu abur dulce părul, buzele, pielea.
Acum, călătotesc cu un hârb de microbuz. În dreapta mea stă o puștoaică fardată strident căreia i se văd sânii, chiloții și nerușinarea. Microbuzul e plin cu oameni veseli și obosiți. Mergem la Bistrița –Năsăud unde va avea loc nunta Teonei cu Georgeluș Ioniță, un tip la șaizeci și cinci de ani, abia ieșit din convalescență. Nu știu cât de bogat o fi Georgeluș, dar Ioana și Lucian mi-au vorbit despre el ca și când ar fi un om căruia nu îi lipsesc banii.
Sună telefonul. E mama.
-De ce nu ai închis ușa din față a casei? Am fost plecată și când am venit am găsit-o deschisă cât e ea de mare.
-Nu e nimic, mamă. Bănuiesc că nu au intrat hoții și au furat banii care nu îi avem.
Puștoaica își lasă capul pe umărul meu și îmi face din ochi. Aș jura că mi –a arătat și vârful limbii într-un mod pe jumătate erotic, pe jumătate ridicol.
-Da’ tu pe ce lume trăiești? Nu ai auzit ce au spus ăia la televizor? Cei care locuiesc la țară nu trebuie să lase ușile deschise. Sub nicio formă, așa au spus.
-Păi, de ce ? Chiar e culmea.
-Măi, Eduardule. Câte grade sunt afară? Nu e foarte cald?
-Ba da. Și?
-Pot intra în casă șerpii. Au arătat secvențe de pe la Pojorâta și Verești. Acolo, au intrat în case șerpii.
-Au dat imagini cu șerpi care se plimbau prin casele oamenilor ?
-Ba nu. Oamenii au spus că le-au intrat șerpii în case.
-Prostii, mămică. Șerpii intră numai la ăia bogați. De exemplu, la avocații de prestigiu mondial, fani ai echipei Steaua și la doamnele cu picioare lungi și fuste crăpate în fund.
-Și la poeții care stau călare pe fetele de opșpe’ ani, nu?, aud vocea Ioanei care stă lângă soțul ei pe scaunele din față.
-Stai liniștită, îi spun mamei, singurii șerpi care pot să ne facă rău sunt ăia care vin noaptea ca să fure roadele Ioanei, cireșul de pe hat. Ăia sunt periculoși, ceilalți sunt zero pericol, zero risc.
-Bine, Eduard, spune mama. Îți ajung banii ca să închini la nuntă?
-Naiba știe. Eu dau cât am, dacă nu îi convine Teonei, să îmi ceară restul în rate.
-Cum? , în rațe.
-În rate, mămică. Nu se aude fiindcă hârbul ăsta de microbuz hârâie ca o zuruitoare de fugărit ciorile.
-Ai grijă, Eduard. Să nu te cerți cu careva pe acolo.
-Stai liniștită, mamă. O să fie bine. E păcat de bani. Mai bine cumpăram cu ei un laptop nou.
-Sau o cruce nouă de marmură pentru taică-tu. Numai el mai are cruce de fier în cimitir. Mi-e și rușine să merg la mormânt.
-Da’ ce are ? Fierul e câh sau ce ?
-Lasă-mă că sunt sătulă de miștoul tău. Hai, drum bun și vezi poate găsești și tu una pe acolo să te însori că mai ai oleacă și faci patruzeci și opt de ani și tot singur ești. Nu știu cui semeni așa de însingurat și rău cu tine. Parcă, nu te-ai iubi deloc.
-Bine, mămică. Sărut mâna. Vorbim mai încolo.
-Bine, măi băiete. Vezi ce faci. Pa.
Puștoaica îmi pipăie piciorul drept. Îi simt respirația și îi zâmbesc, oarecum complice.
-Ești majoră?
-Ăhă, din aprilie.
-Așa da.
-Da’ ce nu arăt de opșpe?
-Ba arăți de treizeci și, dar voiam să fiu sigur. Da ‚ nu cumva ești cu părinții pe aici? Nu am chef să mă ia ăștia la bătaie.
-Nu, sunt singurică, Eduțule.
-Da? Fain atunci, poți să mă pipăi în continuare. Mai trece timpul.
Mă uit pe geam. Mă gândesc la șerpii care caută răcoare în casele orfanilor, în trupurile celor neferiți. Oare, câți șerpi îmi caută trupul ? În care colț de lume ? În ce loc botezat în și pentru suferință?
-Știi cum mă cheamă?
-Nu.
-Teona, ca pe mireasă.
-Nu se poate. E ca și cum ai merge la cofetărie și ai găsi înghețată adevărată.
-Hi, hi, hi. Teona, mă cheamă și pe mine.
-Are dreptate, spune Ioana. A botezat-o Teona, mireasa, și a primit același nume. Obicei țărănesc. Ce te făceai dacă o chema Cecilia sau Paraschiva?
-Sau Goguleana, adaug amuzat.
-Da’ tu ai costum de nuntă? Că văd că ai doar un bagaj de mână.
-Nu.
-Și cum o să mergi îmbrăcat?
-În cămașă. Ce ai fi vrut să fac un împrumut la bancă? Nu am costume . Am o cravată cu rățuște acasă, dar nu cred că merge pentru asemenea festivități.
-O să merg și eu în cămașă ca să fi doi la fel, spune Teona cea mică.
-Și eu , spune Lucian. Dă-i dracului cu petrecerile lor maneliste. Mi-e greață de asemenea porcării.
-Nu sunteți normali, spune Ioana. Nu, chiar nu sunteți.
-Are dreptate, spune Lucian. Ce drac de petrecere e asta unde trebuie să ne îmbrăcăm ca la paradă și să ne bucurăm la comandă?
-Te iei după Eduard, ești normal la cap? Lui nu îi plac petrecerile. Are el ceva cu oamenii care petrec.
-Cu alienații care petrec, spun eu.
-Exact, confirmă, Lucian.
Microbuzul oprește în fața unui han și suntem anunțați că va sta aici cel puțin un sfert de oră. Hanul e situat într-un loc cu multă verdeață și pare cam ocolit de cei prezenți în trafic. În afara microbuzului hârbuit, în parcare se mai află trei mașini: un ,,Aro’’ vechi, un jeep și un ,,Logan’’ argintiu. Cei din microbuz intră în han pentru a cumpăra una, alta. Rămân afară pe o bancă din lemn putred și privesc agitația din jur. Nu am bani de aruncat pe răcoritoare sau dulciuri și nici nu pot să îmi fac alte pofte. Doamnele ies primele din han. Unele ling înghețate pe băț, altele agită sticle de apă plată luate de la frigider. Ioana se așază lângă mine și mă privește supărată.
-Dar chiar cu Teona trebuia să mă înșeli? Îți dai seama că mi-a spus ce ați făcut în pădure?
-Nu te-am înșelat cu nimeni. Teona fabulează. Nu am fost în nicio pădure cu ea. Tu te culci cu Lucică, că na, e soțul tău. Teona e o cretină care inventează ,,lăvuri’’, pe bune.
-Eduard!, tu ești sănătos? Teona e prietena mea cea mai bună. Mi-a zis tot. Cum de m-ai înșelat fix cu prietena mea cea mai bună? Tu știi că s-a lăudat ? Știi că nu am putut dormi, mânca, etc?
-Nu ai mai putut nici să te împreunezi cu domnul chelios care îți e soț? A, nu! Asta s-a putut! Atunci, e în ordine. Oricum, Teona are o imaginație debordantă. Ne-am întâlnit întâmplător la intrare în Mălini. Eu veneam de la pescuit, iar ea alimenta mașina. Era împreună cu două tipe pe care nu le cunosc. Am salutat-o și am întrebat-o ce face prin zonă.A spus că merge la stână cu tipele alea ca să cumpere urdă proaspătă. Asta a fost tot. Cum naiba era să mă culc cu Teona la benzinărie de față cu alealalte două gagici? Plus că mie mi-e scârbă de mirosul și gustul de urdă.
-Eduard!, mă enervezi.
-Crede-mă că nu am fost în pădurea Prisos și nu am făcut dragoste ore întregi până au obosit copacii sub palmele noastre. Nu am zgâriat coaja lor, nu au sângerat degetele noastre sub zbuciumul pasiunii. Chiar, nu.
Ioana are lacrimi în ochi. Scoate din poșetă o pereche de ochelari fumurii. Vrea să mai spună ceva, dar se oprește.
-Uăi!, strigă unul dintre șoferii microbuzului. Tătî lumea sî intri în mașânî. Uitațî-vî în dreapta șî stânga sî videțî dacî i lipsî cariva. Haida!, oamini buni.
Ioana se ridică și pleacă. Oamenii urcă grăbiți în hârbul albastru. Rămân singur pe bancă și privesc cum urcă înspre cer fumurile albăstrui ale sfârșitului de zi.
-Uăi omuli!, strigă șoferul. Haida sus!Ci draci?, faci acolo. Dormi?
-Scuze, dar nu vă cunosc. Nu am venit cu voi. Drum bun!
-Uăi, las-o dracu di treabî cî n-am timp di glumi. Haida!, bre.
-Ok, dar să știi că habar nu am habar cine sunteți. Vin cu voi pentru că mă plictisesc pe aici.
-Poeții mamii dracului!, murmură șoferul.
Zâmbesc și mă așez lângă Teona cea mică.
-Ți-am cumpărat o felie de pepene roșu, spune fata. Uite!, e bun. Hai, să păpăm . Vrei?
-Ești frumoasă, Teona cea mică. Nu ți-e frică să îmi faci cadouri? Ești trecută de opșpe’ ani. Știi ce se întâmplă când un bărbat primește cadoul unei fete.
-Nu știu, dar mie îmi place de tine.
-Dă felia încoa’.
Teona pune limba pe roșul pepenelui, apoi întinde felia. O simt cum tremură. Știu că își dorește ca toți cei din microbuz să adoarmă brusc, iar noi să ne iubim până când gemetele noastre ar acoperi zgomotul motorului hârbuit.
-S-ar putea să nu scapi, micuță Teonă.
-Nici nu vreau. Deloc nu vreau să scap.
Mușc din felia de pepene. Teona râde. Tare, tare, tare.
-Ai un cireș cu numele Ioana?
-Da. Am și un cireș mai mic care nu are nume. O să îl numesc Teona. Te superi?
-Nuu. Mă bucur. Mă primești să pap cireșe când ne întoarcem de la nunta asta scârboasă?
-Dacă vrei, ne dăm jos din microbuz și ne întoarcem din drum. Facem autostopul, ne descurcăm noi cumva.
-Vreau. Hai!
Ioana se ridică și vine lângă scaunele noastre. Mă privește cu ură. Are fața schimonosită de dureri pe care doar femeile le pot înțelege.
-Nu coborâți nicăieri. Fata asta e venită cu noi. Nu contează că e majoră, e încă elevă de liceu.Părinții știu că ea va ajunge la nuntă nu sub un scriitor român contemporan. Auzi, micuțo, nu mergi nicăieri, iar la hotel vei sta în cameră cu noi.
-Ba nu. La hotel îmi iau cameră separată. Sunt majoră și fac ce vreau.
-Păi, camerele nu sunt închiriate de mireasă pentru noi? Nu se știe cine cu cine stă?, întreb uimit.
-Ba da, spune Teona. Scrie pe ușă: Eduard plus Teona egal love.
-Uăi, da aiasti îi lăv, râd bucuros.
-Așa că, dragă Ioana, nu mă supraveghea, continuă Teona. Știu ce am de făcut. Și cu cine. Ok?
-Ce norocoși sunt burlacii, aud și vocea lui Lucian.
Teona își pune capul pe umărul meu drept. Mă sărută pe ureche , apoi spune:
-O să vin să culeg cireșe din cireșul Teona. Nu îmi trebuie cele din cireșul Ioana. Mă lași?, nu-i așa.
-Cum să nu, dar va trebui să culegi primele cireșe noaptea și dezbrăcată ca să ai noroc în viață.
-Vreau, da, vreau.
-Scârbelor!, strigă Ioana. Scârbe ce sunteți. O fufă și o pușlama. Nesimțiților!
Ioana pleacă înapoi, în față, pe scaunul ei.
-E geloasă ori care e treaba?, întreabă Teona cea mică.
-Nu știu ce să spun. Cred că e în perioada aia nasoală a femeilor și se descarcă pe noi pentru că Lucică e insensibil.
-Aa, bănuiam eu.
-Na, e și ea femeie.
-Scârbelor, vă aud, spune din scaunul din față Ioana.
-Dar noi te iubim, spune Teona. Pe bune, dragă mătușă.
-Dacă îmi mai spui odată mătușă îți trag un pumn de ajungi la nuntă cu proteză dentară. Dracu să te ia de moldoveancă nimfomană.
-Da’ tu nu ești tot moldoveancă?
-O termini sau o sun pe mama ta să îi spun că te-ai încurcat cu Eduard? Or să vină ai tăi cu mașina după tine.
-Nu vin. Își dau seama că ești geloasă. Le spun și eu.
-Scârbelor! Pușlamaua dracului!
-Cine e pușlama? Eu sau Eduard?
-Scârbelor!
Am terminat de mâncat felia de harbuz. Mă uit în decolteul generos al Teonei. Fata mă vede și îmi face cu ochiul , apoi mă cuprinde și mă sărută pe buze apăsător de parcă am fi fost iubiți de la începutul primei furtuni. Îi simt limba cum îmi caută conturul buzelor.
-Ai răbdare, șoptește ea. O să fim împreună toată noaptea. O să mă vezi cum vrei tu, promit. Te ador, Eduard. Te iubesc mult de tot. Să știi.
Se înserează. Curând vom ajunge la hotelul unde Teona cea mare a rezervat camere pentru toți. Noaptea asta ne vom odihni acolo și mâine seară vom merge la nunta ei. Simt brațele fetei tinere cum îmi mângâie mușcăturile lăsate de anotimpuri, de lunile de iarnă, de zilele geroase ale sfârșitului de vis.
-Să te odihnești și să nu te odihnești în mine, spune Teona. Vreau să îmi încep viața de femeie cu tine. Să îmi răscolești carnea. Să mă lași în visul tău. Să te odihnești și să nu te odihnești în mine. Să nu.
-Să nu?
-Să nu, iubitule. Să nu.
Ajungem la hotel. Teona cea mare ne așteaptă în față. Lucian cară bagajele, iar Ioana discută ceva cu Teona cea mare. Mireasa vine și mă ia deoparte.
-Ce e cu povestea asta cu mica Teona? Știu că e majoră, dar Ioana face mare scandal. Stai un pic să vorbesc cu aia mică.
Aștept pe hol. Un cuplu de țigani se așază lângă mine. Oamenii miros a usturoi și a deodorant ieftin. Vorbesc tare, dar nu le înțeleg cuvintele spuse într-un dialect necunoscut de mine. Bărbatul scoate o groază de bani și îi numără pe masă. Dă femeii o jumătate din bani , iar restul îi bagă la loc în borsetă. Se ridică și pleacă, dar văd că au căzut sub masă două bacnote de 100 de lei. Mă ridic să îi iau, dar observ că în fața mea e o cameră de luat vederi.
-Ptiu!, a dracu ghinion! Șogore! strig pe țigan. Vezi că ți-au rămas niște bani sub masă. Omul vine, ia banii și spune:
-Șogor e măta!
-Poate îți mut fălcile de porc mistreț, îi răspund vesel. Marș de aici!, porc urât mirositor.
Țiganul pleacă nu înainte de a mă înjura în limba lui. Poate că omul are dreptate și cuvântul ,,șogor’’ e ceva de rușine, naiba știe.
Cele două Teone vin către mine, vesele, foarte vesele.
-Vei sta în cameră cu finuța mea, spune Teona cea mare. Mă bucur că ea vrea să își înceapă viața de femeie cu un bărbat sensibil ca tine. Nu contează că Ioana e geloasă. Ea nu poate înțelege că pentru mica Teona, asta trebuie să fie o seară deosebită. Poate că nu o să mai fiți împreună niciodată, așa că în seara asta trebuie să vă urcați pe pereți. Sunt de acord, stați împreună. Nu mă interesează ce zice Ioana.
Teona cea mare vorbește serios. Iau bagajele Teonei și le duc în camera 16, apoi mă întorc la Teona cea mare.
-Nu ai bagaj? Nu ai nici costum? Vrei să îți cumpăr unul?
-Nu, îmi cumpăr doar o cămașă albă. Am douăsprezece milioane ca să închin, dar îți pun în plic numai cinci ca să îmi rămână și mie ceva.
Teona scoate cinci sute de euro și mi-i întinde pe furiș.
-Ține tu banii tăi și închină cu banii ăștia. Ce crezi că aș lua banii tăi? Nu știi cât de mult țin la tine și ce mult a însemnat noaptea aceea din Pădurea Prisos? Nu înțelegi că îmi ești drag?
-Ba da, dar de ce ai spus și Ioanei?
-Ca să crape de ciudă.
-A, uite vezi, nu îmi dădusem seama.
-Noi suntem altfel. Noi ne iubim chiar dacă prin paturile noastre eșuează epave umane. Te doresc mult, Eduard. Ai venit aici, pentru mine e cea mai mare bucurie. Și mă bucur și pentru mica Teona. Știu că nu o vei mai căuta după ce vă întoarceți. Las-o să creadă că într-o zi va culege cireșe din copacul care poartă numele ei. Eu știu că ai pus numele cireșului după numele meu, nu după al ei, dar las-o să creadă orice vrea. Du-te și rupe-i inocența în gemete. Vorbim mâine, dragul meu. Mă bucur că ești aici.
Mă sărută pe buze și pleacă. Tristă.
Deschis ușa camerei de hotel. Teona cea mică stă în mijlocul patului și citește cu voce tare din cartea mea, ,,SACRA EROTICA’’. Teona e goală, albă și lumina îi spală sânii, coapsele și părul despletit. Mă apropii încet de pat. Mă dezbrac și mă întind lângă ea. Teona continuă să citească. Privesc tavanul și ascult cum se aud versurile mele din gura unei fete care curând va deveni femeie. Mi se întărește carnea și simt chemarea albă a brațelor Teonei.
-Mă iubești?, întreabă Teona, gata să se așeze peste mine.
Nu răspund. O cuprind și o strâng tare, tare, până când picioarele ei se desfac asemenea unui evantai de carne tânără, neîncepută. Pătrund în ea și mă bucur odată cu ea. Teona geme și tremură. În jurul nostru se aprind focuri aromate, iar pe pereți se preling lacrimi albastre. Gemetele Teonei răsucesc cerceafurile. Continui să frământ trupul ei nelăsând nimic neatins, nici sânii, nici buzele, nici coapsele, nici cele mai ascunse locuri ale altarului.
-Mă iubești?, întreabă ea. Am început să curg. Îmi vine să plâng și să râd. În jurul nostru, totul este alb și roșu, iar eu mă simt ca și cum ar fi trecut peste mine norii care aleargă deasupra satului tău. Sunt udă și nerușinată. Eu te iubesc.
O cred. O ridic din pat și o duc în brațe până la fereastră. Deschid poarta către întuneric și stăm așa goi, privind noaptea, ascultându-i șoaptele, așteptând ca tot Universul să afle că Teona a devenit femeie. O sărut. Sânii Teonei tresaltă. Trupul ei se lipește de mine și intru în ea din nou, flămând, gata să rup din tinerețea ei iluzie după iluzie. Teona geme atât de tare încât apele albe ale trupului nostru țâșnesc simultan acoperindu-ne nuditatea cu apa nașterii și a iubirii fără de păcat .
Dimineața a venit agresivă și a schimbat pe Teona într-o femeie fericită. Ne îmbrăcăm pentru nuntă: eu cu o cămașă albă, simplă și pantaloni negri.
-Cam așa se îmbrăcau cei din satul meu, acum vreo treizeci de ani când mergeau la nuntă.
-Nu aveau, țoale țărănești?, întreabă Teona, curioasă.
-Ai văzut prea multe emisiuni folclorice. Nici dracu’ nu poartă haine țărănești de drag. Doar când vine careva să filmeze sau să pozeze pentru ziare.
-Eram sigură. O să fii singurul neîmbrăcat în costum. E tare! Ești cel mai frumos bărbat din lume. Și cel mai simplu în felul tău de a fi.
-Dacă mă lingușești, te încui în cameră.
-Hi, hi, hi.
Teona are accesorii scumpe, foarte scumpe. Își pune pe degete inele care costă cu siguranță o basculantă de bani. Se uită cu atenție în oglindă, pare deja o femeie hotărâtă să învețe cum să lovească, cum să își ascundă rănile și cum să cucerească zidurile de netrecut ale lumii noi.Plecăm ținându-ne de mână, ca doi puștani care merg să își cumpere înghețată de la magazinul din centrul satului. Teona cea mică a devenit femeie, o femeie care pășește asemeni unei regine și vorbește la fel ca o târfă convertită. Nimic mai frumos, nimic mai tentant.
Înainte de a intra în restaurant, Teona îmi spune.
-Peste câțiva ani vreau să mă mărit. O să mă căsătoresc cu cel mai bogat om din lume. O să stau cu el puțin timp și mă voi întoarce bogată cum nu mai e nimeni în țara asta plină de maneliști și gipsani. Știi care va fi primul meu cadou pentru tine?
-Nu prea.
-Ghicește. Sunt tare curioasă ce ai în cap.
-Un milion de para și încă unul.
-Nu, Eduard. Un titlu.
-Cum dracu’ un titlu ?O să fiu campion la fotbal fără să joc? Ca ăia care absolvă facultăți fără să frecventeze cursurile?
-Nuu, un titlu care să îl anexezi numelui tău. Îți voi da titlul de ,,DE MĂLINI’’.
-Păi, astea se găsesc ca domeniile virtuale? Se cumpără și atât?
-Pământ pe lună se cumpără?
-Se.
-Se cumpără și titlurile nobiliare.
-Cine știe ce drac de film expirat ai văzut.
-Bine, mai vorbim noi, cavalere DE MĂLINI.
-Hai la nuntă, prințesă. Lasă titlurile că deja simt cum mi se umflă o amigdală de atâta noblețe.
Intrăm. Mesele au fost așezate cam ca pentru treizeci de perechi. Deși Georgeluș e bogat, se pare că nu a invitat multă lume. Mireasa și mirele apar de undeva din stânga și se opresc în fața noastră prefăcându-se că sunt nemaipomenit de bucuroși. Teona poartă o rochie albă, simplă care numai a rochie de mireasă nu arată. Pe cap are o coroniță din flori albe și roșii. E transpirată și cred că ar avea nevoie de un machiaj nou. Georgeluș e îmbrăcat cu un costum verde, aș putea jura că stofa costumului e asemănătoare cu aia folosită pentru hainele pădurarilor și inginerilor silvici. Georgeluș e un bărbat firav cu părul rar și un pic lung. Poartă ochelari ridicoli, cam cum aveau actorii din filmele regizate de Charlie Chaplin și mustață albă, evident rară.
-Bine ați venit!, spune Georgeluș. Mi-ați plăcut! Frumoasa! O splendoare!
-Bine ați venit!, dragilor, ne spune și mireasa.
Ne strângem mâinile. Georgeluș tușește și scuipatul său ajunge pe cămașa mea, în dreptul inimii.
-Mi-ați plăcut, spune din nou Georgeluș. O splendoare. Frumoasa.
Căutăm masa noastră.
-Cine dracu’ e splendoarea și frumoasa?, întreb pe Teona cea mică. Ăsta vorbește de parcă e robot.
-Nu știu. Am observat că tot așa a vorbit și cu perechea din fața noastră.
-Păi, ăia erau foarte în vârstă.
-Tocmai.
-E îmbrăcat ca un pădurar. Te pomenești că am nimerit la bal mascat în loc de nuntă.
-Tare câh e nunta asta. E lume puțină. Cred că toți mesenii sunt din partea miresei.
-Cam, da.
Ajungem la masa noastră. Acolo e Ioana cu Lucian și încă două doamne neînsoțite. Facem cunoștiință:
-Vio Buzilă, spune o doamnă fălcoasă.
-Dorinuța Maier, se prezintă o doamnă la vreo cincizeci de ani cu un fund cât un frigider de epocă.
Ne așezăm plictisiți alături de ceilalți. Pe masă e băutură și se aduc primele feluri de mâncare. Cele două doamne beau de dușcă palinca ardelenească.
-Păpușă, tu bei palinca ta?, întreabă Dorinuța pe Teona cea mică.
-Nu. Puteți să o luați.
-Danke! Mulțumesc păpușă micuță și gingoloasă.
Mda, am nimerit alături de două femei scârboase la o nuntă de două parale găurite.
-Din cauza ta, Lucian a venit în cămașă. A spus că nu are chef să transpire ca un elefant, așa că urmează exemplul lui Eduard.
Ioana este furioasă. Bănuiesc că nu ținuta soțului ei este cea mai mare supărare a acestei femei deosebit de frumoase ci faptul că am petrecut noaptea alături de Teona cea mică.
-Am adus cu mine și două maieuri. După ce petrecerea e în toi și lumea e amețită îmi dau jos cămașa și îmi pun maieul. Doar e saună aici, ce Dumnezeu.
-Unde naiba ai mai văzut tu nuntași în maieu? Ești normal la cap? Vrei să creadă lumea că faci mișto?
-La câți bani dau, trebuia să îmi aduc și pantaloni scurți. Chiar, ce idee faină ar fi fost. Na, Lucică un maieu că am adus două. Vrei? Peste două ore o să fie ca la nebuni aici.
-Super, Eduard, spune Lucian. Și așa nu are cine să ne vadă. Nu vezi că sunt numai cei din microbuz ? Din partea mirelui nu a venit nimeni.
– O fi orfan sau golan.
-Sau gogoman.
Râdem amândoi ca și când am fi la o agapă, undeva într-o tavernă împuțită printre bețivi și târfe îmbrăcate ciudat.
Mirele a adus doi maneliști grași, cafenii, care întrețin atmosfera. Din când în când, unii dintre meseni fac dedicații și lasă maneliștilor bancnote în euro sau lei.Lucian se ridică de la masă și ajunge imediat lângă unul dintre maneliști. Îi șoptește ceva la ureche, iar manelistul dă din cap cu subînțeles:
-De la Lucian pentru iubita lui sosie, Ioanaaaa cu mesajul : ,,Ai lăv iu mor zen iu nău’’. Haideee, strigă manelistul cafeniu. De la Lucian pentru Eduard, cel mai gothic poet al Universului cu mesajul: ,,Teona, ai lăv iu, uăiiiiii’’. Pentru toți melodia : ,,Mor dușmanii ca castanii’’. Haideee!
-Ce prostalău, se supără Ioana. A dat bani unuia care a zis sosia în loc de soția.
Lucian a scos la dans pe cele două bașoalde de la masa noastră, pe Dorinuța și pe Vio. Maneliștii cântă. Vesurile sunt de tot râsul :mor dușmanii ca castanii/ și dușmancele ca anii/hop, hop, haidaaa/tare mi-e familionul/în oraș numai eu dau tonul/hop, hop haidaaaa/ mor dușmanii ca castanii/iară noi adunăm banii/leuți mulți și euroi/că suntem patroni și noi/hop,hop, haidaaa.
Teona cea mică râde până i se învinețește fața. Se întorc și comesenii noștri. Lucian e transpirat, iar doamnele fălcoase par foarte fericite.
-Bei palinca?, mă întreabă Dorinuța Maier.
-Nu pot. Conduc și nu am voie.
-Atunci, mi-o dați mie?
-Cum să nu?
Ioana se uită la mine, mirată.
-Ce mașină conduci? Tu nu ai nici măcar carnet, dapoi mașină.
-Conduc pe Teona cea mică prin labirintul nopții. E fericită, nu pot să o dezamăgesc.
-Așa e iubitule, spune Teona. Așa e.
Lucian se ridică și îl oprește pe Georgeluș care tocmai venea de pe hol. Îl aduce la masă și începe o discuție cu el.
-Uite!, ne-am gândit să furăm mirele. Știi, e un obicei la nunți. Dacă vrei, te furăm, apoi dăm telefon , ne dă o recompensă simbolică, o sticlă de vin, mă rog, și te aducem înapoi.
-Mi-ați plăcut, spune Georgeluș. O splendoare.
-Ok, atunci, hai. Te ducem într-o cameră de hotel, vrei?
-Frumoasa. Mi-ați plăcut.
Începe să plângă. Scoate mobilul și sună pe cineva.
-Frumoasa, vor să mă fure. Mi-ați plăcut. Ajutor.
La masa noastră apare mireasa și doi chelneri care îl iau de subsiori pe Georgeluș. Teona cea mare îmi spune la ureche:
-E cam retardat, nu îl băga în seamă. Spune-i și lui Lucian. Te iubesc!
Nu pot mânca. E cald și palmele Teonei celei mici caută sub masă locuri răcoroase și atingeri tari. Ceilalți se simt bine. Lucian bea cot la cot cu doamnele fălcoase. Ascult discuția lor:
-Măi Vio, dar tu ești înapoiată pe bune. Eu lucrez în Germania, acolo femeile trecute de patruzeci de ani nu mai au relații cu bărbații.
-Da’ de ce?, întreabă Lucian cu gura plină.
-Nu e cool, domnule. Asta a fost în medieval, în comuna porcmitivă. Acum avem alte mijloace.
-Știu, spune Vio. Sunt și în România, dar nu îmi plac vibratoarele.
-Doamne, Vio Buzilă. Da’ cine vorbește de așa ceva? Vai, da’ tu ieși din casă? Stai numai pe facebook? Ești sclavă de facebook?
-Da, numai pe facebook.
-Măi, Vio Buzilă, la noi în Germania avem câini pentru asta.
-Cum naiba?
-Da, Vio Buzilă, câini, draga mea. Așa cum există câini de urmă, câini de turmă, există și câini vibrator. Îi creștem de mici. În fiecare zi trebuie să ne miroase lenjeria intimă, ca să știi tu, mă înțelegi. Câinele meu are numele Mufy. Dacă vrei să ai parte de el trebuie să porți măcar o zi lenjeria mea intimă. Altfel, te refuză pentru că e fidel. Înțelegi?, tu.
-Port, spune Vio. Cum să nu port.
-Așa. Doar nu o să ne încurcăm cu bărbați buzați, holbați și umflați când îl avem pe Mufy.
-De tine spune, îi zic lui Lucian. Tu ești holbat.Dacă mă uit bine, cred că ești și buzat. Din cauza ta, femeile fălcoase și-au cumpărat câini vibrator.
-Ha, ha, ha, râde Lucian. Măi arătărilor, ia cărați-vă de la masa noastră. Spurcatele dracului!
-Ba, să plecați voi, strigă, Dorinuța Maier. Noi cum îl suportăm pe Doneanu care e pletos și pe tine care ești chel.
-Dacă nu plecați imediat, spune Ioana, sparg masa de capetele voastre. Mama voatră de târfe ordinare.
Nu spun nimic. Maneliștii cântă, iar melodia cretinoidă despre castani: mor dușmanii ca castanii/și dușmancile ca anii/hop, hop, haideee.
Orchestra a tăcut. Urmează dansul mirilor. Cei doi fac câțiva pași, apoi Georgeluș Ioniță strănută. Se oprește și spune tuturor:
-Mi-ați plăcut. O splendoare. Frumoasa.
Mă uit la Teona cea mică și izbucnesc în râs:
-Fix asta ne-a spus și nouă. Ce tăntălău!
Ies și alte perechi la dans. Lucian își dă jos cămașa și trage pe el maieul adus de mine. Și eu fac la fel. Ieșim la dans printre perechi mirosind a transpirație și parfumuri scumpe. Teona cea mică dansează și îmi numără alunițele.
-Da’ multe mai ai!
-Am! Nu o să reușești să le numeri pe toate.
-Poate în cameră, după ce plecăm de aici.
-Încercăm, da.
E greu de respirat. Privesc cum înmuguresc sfârcurile Teonei și înghit în sec. Dacă ar fi după mine, aș pleca în cameră și aș rupe în fâșii întunericul și albul cerceafului. Simt cum sub palmele mele arde focul iadului și al rugurilor pe care s-au topit primii îndrăgostiți ai acestei lumi.
-Ne cheamă mireasa la masă, spune Teona cea mică. Hai să vedem ce se întâmplă.
Ne întoarcem, nu înainte de a auzi :
-De la Vio Buzilă pentru câinele Mufy cu dedicația: și eu te doresc!
Lucian dădea bani maneliștilor, iar aceștia țipau în microfon, deloc uimiți de ciudățenia dedicației.
-De la Dorinuța Maier pentru câinele Mufy cu dedicația: te iubesc Mufy scump, da’ las-o și pe Vio Buzilă măcar oleacă.
-Lucian e nebun, se bucură Teona cea mare. Auzi la el, să dea dedicații pentru câinele Mufy. Vai!, ce golan.
-Se distrează!, răspund transpirat și însetat.. Dacă tot am dat bani. Mai ales eu.
-Chiar, trebuia să oprești măcar o sută de euro.
-Bine că îmi spui abia acum.
-Lasă asta! Uite cu ce se ocupă divinul meu soțior în noaptea nunții. Ce părere ai? Animalul stă pe facebook și postează poezii ale unei doamne. Și culmea, astea două deștepte, Buzilă și Maier comentează. Ia uite ce scriu :
-Vio Buzilă: E problema mea dacă vreau să nunosc și câini. Am cunoscut oameni și nu mi-au plăcut. De ce trebuie să cer voie?
-Ce e aia ,,nunosc’’?, întreb pe Teona.
-E analfabetă, las-o în sânge. Uite și comentariul Dorinuței Maier:
-Dorinuța Maier: Câinii sunt devotați omului. Mufy nu m-a înșelat niciodată deși a avut ocazia, mai ales că am vizitat și zoo.
-Da’ ce legătură au comentariile ăstora cu poezia doamnei pe care o promovează Georgeluș?
-Naiba știe, se miră Teona. L-am întrebat și mi-a răspuns: ,,frumoasa’’.
-Așa da. Sper că ești pregătită de noaptea nunții. O să te pună să arăți petele de pe cerceaf.
-Hai măi, nu fi postmodernist cu mine. De sex cu arătarea asta am eu chef? Fii serios! Vezi că am aflat că va lipsi toată luna septembrie. Pleacă la Tirana cu amanta lui, o babă cheală și fără dinți,
-De ce la Tirana?
-În altă parte îl poate vedea careva. Cine naiba din Bistrița e în luna septembrie la Tirana? Nu riscă să fie pozat și postat pe facebook.
-Și nu ești un pic geloasă?
-Da’ de unde. Abia aștept să plece. Vei veni în vizită, nu-i așa?
-Cred că da, frumoasă mireasă.
-Așa să faci, iubitule. Așa. . .
Lumea începe să plece. Lucian continuă cearta cu doamnele Buzilă și Maier, iar Ioana plânge încet. Maneliștii își strâng instrumentele. Chelnerii debarasează mesele și simt cum o mare povară se ridică de pe umerii Teonei celei mari. Plec și eu alături de Teona cea mică. Femeia tânără se dezbracă în fața ușii:
-Trece-mă în brațe, spune ea.Vrei?
O iau în brațe și o duc dincolo de ușă. Noaptea închide toate ferestrele, toate pleoapele, toate buzele. Teona geme necontenit și îmi cere să îi frământ carnea până la sângerare.
-Vreau să mor asemeni unei corăbii. Ancorează în mine la nesfârșit, strigă ea.
Camera e incredibil de mică. Suntem nevoiți să ne sprijinum de pereți, de ferestre, de coloanele de fum ale închipuirii. Adormim greu, eu apăsând cu buzele sfârcurile tari ale Teonei, ea, așezată peste mine, gata să împletească din părul meu, armură căpruie pentru a înfrunta zilele în care îmbrățișările mele vor lipsi.
Dimineața aduce microbuzul hârbuit în fața hotelului. Vorbesc cu Teona cea mare. E supărată, foarte supărată.
-Cretinul se dezbracă, apoi dă la o parte hainele de pe mine. Se așază pe mine și nu face nimic.Spune :,,Frumoasa, mi-ați plăcut’’. Țip la el, degeaba. Se ridică și se duce la un dulap, bagă în el câteva pastile, apoi repetă aventura și zice iar: Mi-ați plăcut, frumoasa.’’. Cred că e retardat
-Da’, dar e și bogat. Aia e!
-Dacă m-aș întoarce să culeg cireșele Ioanei? Ai vrea?
-Aș vrea, dar e prima zi a ta ca doamna Ioniță. Poate la anul.
-Să nu o lași pe Teona cea mică să le culeagă. Te implor, Eduard. Să nu o lași.
Urc în microbuz. Teona cea mică se ghemuie lângă mine. Plecăm, nu înainte de a face cu mâna celei mai triste mirese din lume.
-Mă lași să culeg cireșe, întreabă Teona cea mică? Din cireșul ăla mic, nu din cel de pe hat.Mă lași?
-Da, fată frumoasă, te las.
Mă sărută. Sfinții își ascund ochii pentru ca nimeni să nu le vadă bucuria. Îngerul de pază scoate apă rece de la fântâna cu roată de lemn. Mă așteaptă. Știe că bărbații fericiți nu rămân mai mult de două nopți în brațele femeilor cu nume de cireș necules.

Eduard Dorneanu
Din ,,MĂLINI”-Volumul II

5 decembrie

Evenimente
63 î.Hr.: Cicero ține ultimul său discurs îndreptat împotriva lui Lucius Sergius Catilina.
1484: Papa Inocențiu al VIII-lea emite bula papală Summis desiderantes affectibus împotriva magiei și vrăjitoriei.
1492: Cristofor Columb a devenit primul european care a ajuns în insula Hispaniola (astăzi Haiti și Republica Dominicană).
1560: În Franța regele Francisc al II-lea moare și este succedat de Carol al IX-lea.
1590: Niccolò Sfondrati devine Papa Grigore al XIV-lea.
1703: Johann Sachs von Harteneck, primarul Sibiului este decapitat, după ce a criticat faptul că sașii, care reprezentau 10% din populația Transilvaniei, plăteau 60% din taxele percepute în principat.
1757: Prusacii conduși de Frederick cel Mare au învins o armată austriacă în bătălia de la Leuthen, în cadrul Războiului de Șapte Ani.
1848: Președintele american James Knox Polk a declanșat celebra “goană dupa aur”, după ce a anunțat descoperirea de mari zăcăminte cu acest metal prețios în California.
1857: A apărut la București gazeta politică și literară “Naționalul”.
1864: Alexandru Ioan Cuza promulgă legea instrucțiunii, prima lege prin care învățământul era organizat în mod unitar și erau stabiliți anii de studiu: învățământul primar, de patru ani, gratuit și obligatoriu, cel secundar, de șapte ani și universitar, de trei ani.
1872: Brigatina “Mary Celeste”, aflată sub pavilion american, a fost găsită acostată pe costele Portugaliei, toți membrii echipajului fiind dați dispăruți.
1931: Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova a fost distrusă la ordinul lui Stalin.
1933: În SUA se încheie prohibiția. Decretată la 16 ian. 1920, prin aplicarea celui de–al 18–lea Amendament al Constituției SUA, care condamnă producerea, transportul sau comercializarea alcoolului, prohibiția nu a determinat, așa cum se dorise, o îmbunătățire a vieții sociale și economice, fiind marcată de corupție, crime și ilegalități.
1936: Uniunea Sovietică adoptă o nouă constituție.
1940: Într–o scrisoare adresată lui Ion Antonescu, C.I.C.Brătianu îi cerea generalului să pună capăt dezordinii create de legionari, dezordine ce ar putea amenința chiar independența țării
1941: Al Doilea Război Mondial: Marea Britanie declară război Finlandei, Ungariei și României.
2001: A avut loc ceremonia de inaugurare a noului edificiu al Bibliotecii Academiei Române, cu o suprafață de aproximativ 16.000 mp.
2013: Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis că textul Declarației de Independență, în care „limba română” este calificată drept limbă oficială a Republicii Moldova, prevalează asupra textului Constituției, care folosește denumirea de „limbă moldovenească”, deschizând calea pentru uzul oficial al denumirii de ”limbă română” în actele oficiale și în administrația de stat.

Aniversări
1443: Papa Iulius al II-lea (d. 1513)
1782: Martin Van Buren, politician american, al 8-lea președinte al SUA (d. 1862 )
1859: Nicolae Petrașcu, critic literar și prozator român (d. 1944)
1867: Józef Piłsudski, politician polonez (d. 1935)
1868: Arnold Sommerfeld, fizician și matematician german (d. 1951)
1885: Ernest Cormier, inginer și arhitect canadian (d. 1980)
1890: Fritz Lang, regizor de film (d.1976)
1901: Walt Disney, desenator, regizor și producător de film animat american (d. 1966)
1901: Werner Heisenberg, fizician, laureat al Premiului Nobel în 1932 (d. 1976)
1903: Cecil Frank Powell, fizician englez, laureat Nobel (d. 1969)
1905: Otto Preminger, regizor de film de origine austriacă (d. 1986)
1906: Nicolae Herescu, poet, traducător, eseist român (d. 1961)
1911: Alfred Manessier, pictor francez (d. 1993)
1927: Bhumibol Adulyadej, actualul rege al Thailandei
1932: Sheldon Lee Glashow, fizician american, laureat Nobel
1943: Nicolae Văcăroiu, politician român, prim-ministru al României
1946: Jose Carreras, tenor spaniol

Sărbători

Sf. Sava cel Sfințit; Sf. Mc. Atanasie; Cuv. Nectarie (calendar creștin-ortodox)
Sf. Sava (calendar romano-catolic)
Sf. Ioan Damaschinul, Sf. Sava cel Sfințit (calendar greco-catolic)
Ziua internațională a voluntarilor Națiunilor Unite în slujba dezvoltării economice și sociale

Declarația de unire a Bucovinei cu România din 15/28 noiembrie 1918

Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuți, considerând că, de la fundarea principatelor române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevii și Cernăuților, au făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat de stat:Considerând că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsește vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

considerând că fii ai acestei țări, umăr la umăr cu frații lor din Moldova și sub conducerea acelorași domnitori, au apărat de a lungul veacurilor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirii păgâne;

considerând că în 1744, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a-sila alipită coroanei Habsburgice; considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferințele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naționale și care prin strâmbătăți și persecuții căuta să-i înstrăineze firea și să învrăjbească celelalte neamuri, cu cari el voiește să trăiască ca frate; considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca niște mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menținerea, slava și mărirea asupritorilor lor, și că ei drept răsplată aveau să îndure micșorarea drepturilor moștenite, izgonirea limbii lor din viața publică, din școală și chiar din biserică;

considerând că în același timp poporul băștinaș a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogățiile izvoarelor de câștig ale acestei țări și despuiat în mare parte de vechea sa moștenire; considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor stăbună, tăiată prin granițele nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan, și că au nutrit veșnic credința că marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate țările române dintre Nistru și Tisa într-un stat național unitar;

constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile, și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.

Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind învestiți singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm:

Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României”.

Conciliul de la Clermont-27 Noiembrie /1095- Discursul Papei Urban al II-lea

Pope Urban II’s Speech at Clermont
This Speech Launched the Crusades
Oh, race of Franks, race from across the mountains, race chosen and beloved by God as shines forth in very many of your works set apart from all nations by the situation of your country, as well as by your catholic faith and the honor of the holy church! To you our discourse is addressed and for you our exhortation is intended. We wish you to know what a grievous cause has led us to Your country, what peril threatening you and all the faithful has brought us.

From the confines of Jerusalem and the city of Constantinople a horrible tale has gone forth and very frequently has been brought to our ears, namely, that a race from the kingdom of the Persians, an accursed race, a race utterly alienated from God, a generation forsooth which has not directed its heart and has not entrusted its spirit to God, has invaded the lands of those Christians and has depopulated them by the sword, pillage and fire; it has led away a part of the captives into its own country, and a part it has destroyed by cruel tortures; it has either entirely destroyed the churches of God or appropriated them for the rites of its own religion. They destroy the altars, after having defiled them with their uncleanness. They circumcise the Christians, and the blood of the circumcision they either spread upon the altars or pour into the vases of the baptismal font. When they wish to torture people by a base death, they perforate their navels, and dragging forth the extremity of the intestines, bind it to a stake; then with flogging they lead the victim around until the viscera having gushed forth the victim falls prostrate upon the ground. Others they bind to a post and pierce with arrows. Others they compel to extend their necks and then, attacking them with naked swords, attempt to cut through the neck with a single blow. What shall I say of the abominable rape of the women? To speak of it is worse than to be silent. The kingdom of the Greeks is now dismembered by them and deprived of territory so vast in extent that it cannot be traversed in a march of two months. On whom therefore is the labor of avenging these wrongs and of recovering this territory incumbent, if not upon you? You, upon whom above other nations God has conferred remarkable glory in arms, great courage, bodily activity, and strength to humble the hairy scalp of those who resist you.

Let the deeds of your ancestors move you and incite your minds to manly achievements; the glory and greatness of king Charles the Great, and of his son Louis, and of your other kings, who have destroyed the kingdoms of the pagans, and have extended in these lands the territory of the holy church. Let the holy sepulcher of the Lord our Savior, which is possessed by unclean nations, especially incite you, and the holy places which are now treated with ignominy and irreverently polluted with their filthiness. Oh, most valiant soldiers and descendants of invincible ancestors, be not degenerate, but recall the valor of your progenitors.

But if you are hindered by love of children, parents and wives, remember what the Lord says in the Gospel, “He that loveth father or mother more than me, is not worthy of me.” “Every one that hath forsaken houses, or brethren, or sisters, or father, or mother, or wife, or children, or lands for my name’s sake shall receive an hundredfold and shall inherit everlasting life.” Let none of your possessions detain you, no solicitude for your family affairs, since this land which you inhabit, shut in on all sides by the seas and surrounded by the mountain peaks, is too narrow for your large population; nor does it abound in wealth; and it furnishes scarcely food enough for its cultivators. Hence it is that you murder one another, that you wage war, and that frequently you perish by mutual wounds. Let therefore hatred depart from among you, let your quarrels end, let wars cease, and let all dissensions and controversies slumber. Enter upon the road to the Holy Sepulcher; wrest that land from the wicked race, and subject it to yourselves. That land which as the Scripture says “floweth with milk and honey,” was given by God into the possession of the children of Israel Jerusalem is the navel of the world; the land is fruitful above others, like another paradise of delights. This the Redeemer of the human race has made illustrious by His advent, has beautified by residence, has consecrated by suffering, has redeemed by death, has glorified by burial. This royal city, therefore, situated at the centre of the world, is now held captive by His enemies, and is in subjection to those who do not know God, to the worship of the heathens. She seeks therefore and desires to be liberated, and does not cease to implore you to come to her aid. From you especially she asks succor, because, as we have already said, God has conferred upon you above all nations great glory in arms. Accordingly undertake this journey for the remission of your sins, with the assurance of the imperishable glory of the kingdom of heaven.

When Pope Urban had said these and very many similar things in his urbane discourse, he so influenced to one purpose the desires of all who were present, that they cried out, “It is the will of God! It is the will of God!” When the venerable Roman pontiff heard that, with eyes uplifted to heaven he gave thanks to God and, with his hand commanding silence, said:

Most beloved brethren, today is manifest in you what the Lord says in the Gospel, “Where two or three are gathered together in my name there am I in the midst of them.” Unless the Lord God had been present in your spirits, all of you would not have uttered the same cry. For, although the cry issued from numerous mouths, yet the origin of the cry was one. Therefore I say to you that God, who implanted this in your breasts, has drawn it forth from you. Let this then be your war-cry in combats, because this word is given to you by God. When an armed attack is made upon the enemy, let this one cry be raised by all the soldiers of God: It is the will of God! It is the will of God!

And we do not command or advise that the old or feeble, or those unfit for bearing arms, undertake this journey; nor ought women to set out at all, without their husbands or brothers or legal guardians. For such are more of a hindrance than aid, more of a burden than advantage. Let the rich aid the needy; and according to their wealth, let them take with them experienced soldiers. The priests and clerks of any order are not to go without the consent of their bishop; for this journey would profit them nothing if they went without permission of these. Also, it is not fitting that laymen should enter upon the pilgrimage without the blessing of their priests.

Whoever, therefore, shall determine upon this holy pilgrimage and shall make his vow to God to that effect and shall offer himself to Him as a, living sacrifice, holy, acceptable unto God, shall wear the sign of the cross of the Lord on his forehead or on his breast. When,’ truly’,’ having fulfilled his vow be wishes to return, let him place the cross on his back between his shoulders. Such, indeed, by the twofold action will fulfill the precept of the Lord, as He commands in the Gospel, “He that taketh not his cross and followeth after me, is not worthy of me.”

Source: Dana C. Munro, “Urban and the Crusaders”, Translations and Reprints from the Original Sources of European History, Vol 1:2, (Philadelphia: University of Pennsylvania, 1895), 5-8

Cărțile mele la Ediţia cu numărul 25 a Târgului Internaţional Gaudeamus-14 – 18 noiembrie 2018-

Ediţia cu numărul 25 a Târgului Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România, va avea loc în perioada 14 – 18 noiembrie 2018, în Pavilionul Central Romexpo.
Cărțile mele pot fi găsite la standurile Editurilor Eikon și Tracus Arte.
La standul Editurii Eikon ( standul nr 17):
Mălini-volumul I
Mălini-volumul II
Mălini-volumul III
7,63
Departe de Troia
Sublimare

La standul Editurii Tracus Arte ( standul nr 14)
Jurnalul apelor purpurii
Sacra Erotica

Şarja de la Robăneşti

Robăneşti, 10 noiembrie 1916
110 ,,săbii” românești au atacat o baterie germană.
Iată mărturia lui Alexandru Filitti:
,, „Luându-mi revolverul în mână, gest pe care l-a urmat şi sergentul Donici ce se afla lângă mine, îmi împrăştiai cele două plutoane pe un singur rând, la intervale mărite şi comandai:«Pentru atac, lancea-n cumpănire, Marş-Marş!». Soldaţii se reped asupra inamicului în strigăte de «Ura!». Când apar pe creastă cu escadronul văd cam la 150 de metri înaintea mea inamicul înspăimântat retrăgându-şi bateria în grabă de pe poziţie în vale spre şoseaua Craiovei, în dosul infanteriei. Escadronul meu urmăreşte în pantă, dar ce folos. Ne găseam încadraţi de trei mitraliere ce din flancul drept trăgeau de pe o şiră de paie şi de o companie de infanterie, cu un rând în genunchi şi altul în picioare, care ne-a făcut imediat faţă din şanţul şoselei Craiovei. Întorcându-mi privirea în cursul atacului, văd cum soldaţii mei cad ca spicele şi ordon mărirea galopului. În momentul acela am zărit încă şi pentru ultima oară pe Donici lângă mine. Culcat pe gâtul irlandezului meu «Cher Ami», care parcă înţelegea gravitatea momentului, măresc galopul pentru a ajunge mai repede asupra infanteriei duşmane. La aproximativ 40 de metri de ţintă un glonţ de armă mă loveşte în genunchiul stâng. În această clipă, dându-mi seama că trupa nu va mai putea conta pe mine, îmi întorc încă o dată capul, pentru a reînnoi avântul, însă nu văd în urma mea decât câmpul presărat cu cadavre şi ca singur însoţitor un cal fără călăreţ. O granată de mână vine de-mi loveşte calul la 15 paşi de infanteria ce atacam şi cădem unul lângă altul. Escadronul, conform ordinului primit, şi-a îndeplinit misiunea”. („Viitorul”, 5 decembrie 1923)”
Bateria germană s-a retras, dar 94 din cei 110 români au căzut la datorie.


Iuliu Roşca alături de sora sa, Ersilia, în anul 1908


Locotenentul Iuliu Roşca

Să nu uităm!

50

Îngerul de pază așterne un țol de cordele pe iarba malului Moldovei. Ne așezăm. Desfac palma dreaptă. Linia vieții se zbate în culori vii. Îngerul cântă încet. Simt arsură și binecuvântare.
-Te doare?, Frate Om, întreabă îngerul de pază.
-Nu mă doare, Frate Înger, răspund uimit și plin de speranță..
Îngerul cântă. Melodia urcă spre Cer și mângâie sufletul tatălui meu, apoi sufletele celorlalți Dorneni plecați dincolo de albastru și aduce adiere curată de vânt neprihănit, prietenilor mei din tinerețe și tuturor celor care măcar pentru o clipă au simțit că mă iubesc.
Îngerul cântă. Apa sacră a Moldovei cântă împreună cu el, iar Domnul îmi strigă numele. Pentru a cincizecea Toamnă. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-1 octombrie/2018