Ruxandra Anton

8 mai

Evenimente
1521: Prin Edictul de la Worms, promulgat de împăratul german Carol al V–lea, învățătura teologului Martin Luther a fost condamnată ca eretică.
1541: Conchistadorul spaniol, Hernando de Soto, a ajuns la râul Mississippi și l’a denumit Río de Espíritu Santo.
1657: Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei din 1653, respinge coroana pe care i-o oferă Parlamentul.
1794: Acuzat de trădare în timpul dominației revoluționarilor, chimistul francez Antoine Lavoisier, care colecta impozite pentru Ferme Générale, a fost judecat, condamnat și ghilotinat într-o singură zi, la Paris.
1852: Premiera comediei Chirița în provincie, de V. Alecsandri.
1877: În săpăturile de la Templul lui Hera conduse de germanul Ernst Curtius, s-a descoperit statuia lui “Hermes ținându-l pe micul Dionysos”. Lucrarea a fost atribuită sculptorului Praxiteles și a fost construită în jurul anului 340 î.Hr.
1885: Trupa de operă a Teatrului Național din București a prezentat primul spectacol în limba română, Linda de Chamonix, de G. Donizetti.
1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola.
1902: În Martinica a erupt vulcanul Pelée, distrugând orașul St. Pierre și omorând peste 30 000 de oameni.
1921: A început, la București, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăște transformarea în Partidul Comunist din România.
1969: La Festivalul de film de la Cannes are loc premiera filmul regizat de Dennis Hopper Easy Rider cu Peter Fonda și Dennis Hopper în rolurile principale. Filmul duce la reacții ambivalente din partea criticii și a publicului.
1972: A fost inaugurat Muzeul Național de Istorie a României.
1984: Uniunea Sovietică a anunțat că va boicota Olimpiada de Vară de la Los Angeles, ca replică a boicotării Olimpiadei de Vară de la Moscova.

Aniversări
1326: Ioana I, Contesă de Auvergne (d. 1360)
1521: Petrus Canisius, scriitor și teolog iezuit (d. 1597)
1587: Victor Amadeus I, Duce de Savoia (d. 1637)
1738: Mihail Kamenski, general rus (d. 1809)
1753: Miguel Hidalgo y Costilla, preot și revoluționar mexican (d. 1811)
1828: Henry Dunant, elvețian, fondator al „Crucii Roșii”, laureat al Premiului Nobel (d. 1910)
1884: Harry S. Truman, al 33-lea președinte al Statelor Unite (d. 1972)
1892: Arnold Hauser, istoric al artei ungaro-britannic (d. 1978)
1899: Friedrich Hayek, economist austro-englez, laureat Nobel (d. 1992)
1903: Fernandel, actor francez (d. 1971)
1906: Roberto Rossellini, regizor italian (d. 1977)
1908: Cristian Vasile, cântăreț român din perioada interbelică (d. 1974)
1914: Romain Gary, scriitor francez (d. 1980)
1916: João Havelange, fost președinte al FIFA
1924: Petru Dumitriu, prozator român (d. 2002)
1937: Darie Novăceanu, scriitor român
1937: Thomas Pynchon, romancier american
1957:Ruxandra Anton, poet, critic de teatru român
2003: Moulay Hassan, Prinț Moștenitor al Marocului

Sărbători
Ziua Mondială a Crucii Roșii
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul și Cuviosul Arsenie cel Mare, în calendarul Bisericii Ortodoxe

Izvorul zidit

izvorul zidit-spate

Ruxandra ANTON, Izvorul zidit, Coperta şi desenele autoarei, Editura Cronica, Iaşi, 2004, 68 de pagini.
Referințe critice:
Liviu Antonesei: ,,O poetă foarte bună care iese în lume în haine de sărbătoare şi nu pot decît s-o felicit şi să felicit editura că şi-au putut permite acest „lux” neobişnuit astăzi”. Cartea nu este o culegere de poeme, ci o construcţie bine gîndită, iar cele două părţi – Zbor într-o colivie de lux şi Cel ce ştie totul despre picătura de cerneală, cel de-al doilea în versuri ample, ca şi de poeme în proză, alcătuiesc un impecabil diptic.
Horia Gârbea: ,,Poeta din Galati, care s-a afirmat pina acum si drept un redutabil cronicar teatral, debuteaza destul de tirziu, dar cu atit mai meritoriu in editura ieseana a lui Valeriu Stancu. Nu doar cu poeme, ci si cu reproduceri color ale unor lucrari plastice rafinate. Volumul cuprinde doua cicluri lirice foarte diferite. Prima parte este compusa din poeme abstracte, expresia unei puternice interiorizari, texte mai curind amare, severe, care cenzureaza emotia. Al doilea segment este alcatuit din poeme in proza sau poate eseuri lirice, de mai mare intindere, unitare stilistic si care impresioneaza prin scenariile fantastice pe care le schitează”.
Amalia Voicu:
,,Nu stim daca poeta a citit sau nu pe Seferis, însa dictiunea sa se aseamana uimitor cu a grecului. „Raneste cu ranile tale somnul lui/ si nemiscarea îti este calauza,/ sa poti sapa în vijelia unui alt înteles,/ cum îmblînzesti salbataciunea soarelui, la amiaza” ( Îmblînzirea nevazutului ); „ceea ce este fara de moarte în tine, tu esti” – „umblam de-a lungul mortii, oricum”, si un vers precum „Stiam ca am ajuns în adînc” ne aduce aminte de „Meíname sto bithó” – „Tot în adînc avem salas”.