după ora şaisprezece
lidia se întâlneşte la motel cu unul dintre preoţii oraşului
camera lor devine scena unui ritual agonizant
gemetele lui eliberează egregorii şi umplu cu venin neurotoxic
craniile de lut care ornează sala de ceremonii
spaţiul dintre nuditatea femeii închiriate şi cer
se umple cu bocanci camere de luat vederi
şoapte anesteziate
diavolul scutură florile luciferiene ale inocenţei
verbele stau în şir indian aşteptând decimarea
iar femeia ţipă de plăcere
clepsydra oculus inferni est
în camerele vecine paturile sunt acoperite cu frunze de acaju
monotonia barbară îi apără de uitarea prietenilor
lidia îşi aprinde o nouă ţigară
preotul râde şi îşi ascunde crucea de aur
în sutienul femeii drogate.
tinereţea noastră a rămas blocată într-o dacie vişinie
(acolo ioana a avut prima tentativă de suicid)
îngerii cu cagule şi buze crăpate s-au autoexilat în regiunea a’dhakliyah
ioana visează să conducă un sultanat
unde supuşii să fredoneze balade gothice
iar execuţiile publice să fie ţinute în ashramurile suprapopulate
din cartierele studenţeşti
sângele curăţă virginitatea icoanelor
ştiu
e suficient să priveşti luna convexă
prin parbrizul găurit
lumina putrezeşte în cripta ochilor mei
orice mângâiere
amplifică agresivitatea atingerii
DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE
vas numără banii
femeile urcă în microbuze
însoţite de ciclopi care mestecă frunze de coca
infanticidul este o măsură de precauţie a personajelor
care ocolesc tavernele lui jaroslav hasek
şi
nudurile obeze ale lui fernando botero
şoferul explică beneficiile unui anevrism al aortei
gropile drumului înghit umbrele târfelor
ritualul de exorcizare a inocenţei continuă
până la blasfemia atingerii
copacii de pe marginea drumului
sunt perfuzaţi de primăvara tunsă chilug
vas numără banii
negustorii de apă moartă plătesc întotdeauna cinstit
agonia.
DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE
s-a terminat meciul
dintre
aropangas şi sao gaetano
ioana prăjeşte creveţi
mă simt ca un moştenitor prezumtiv
al crematoriului
ioana întreabă care a fost rezultatul final
unu la zero pentru aropangas
răspund cu ochii la genunchii ei
golul a fost consecinţa unei bâlbe
aha
e ca un dans medieval
oamenii se calcă în picioare
violenţa e ca un transplant care vindecă
plămânii aprinşi de monotonie
intru cu ioana sub duş
minutele de prelungire sunt lichide
şi provoacă răni
vizibile înainte şi după atingere.
Există un proiect de lege care ar face din Casa Regală o instituție publică în interiorul regimului republican. Mai multe personalități au semnat o petiție în care aceștia solicită Casei Regale să nu primească ,,darurile” republicane. Cred că această ,,furtună” a fost programată chiar de unii regaliști, iar susținătorii de bună credință ai monarhiei sunt de fapt păcăliți. Dacă proiectul de lege va fi adoptat, Republica va repurta o mare victorie. Cred că agitația este inutilă, deoarece chiar membrii ai Casei Regale apreciază acest proiect de lege.
Iată și textul petiției :
,,Din respect pentru poporul român, a cărui voinţă a fost călcată în picioare în decembrie 1947 la simulacrul prin care a fost abolită Monarhia şi Constituţia din 1923 de către o adunare (ne)reprezentativă și din respect pentru Majestatea Sa Regele Mihai, considerăm că a sosit momentul unei clarificări care să repună în drepturi adevărul. În lipsa unor asemenea acţiuni orice încercare de introducere a unor jumătăţi de măsură este strict politicianistă, cu un substrat perfid preelectoral şi trebuie strict politicianistă, cu un substrat perfid preelectoral şi trebuie taxată ca atare.
Iată de ce ne manifestăm deschis îngrijorarea față de acțiunea Partidului Social Democrat, moștenitor direct al fostului partid comunist, autorul înlăturării prin teroare și forță a Monarhiei din România, de a da o nouă lovitură Coroanei, asimilând-o unei instituții republicane. Tentativa actuală a partidului, al cărui președinte de onoare este Ion Iliescu, se înscrie în continuarea acelorași demersuri aplicate din 1990 Regelui Mihai, când a fost, nu o dată, împiedicat să revină în Țară, prin acțiuni de sorginte sovietică. ”Astăzi, o colaborare cu regimul instalat la putere, spunea Regele Mihai într-o convorbire cu Philippe Viguié Desplaces, mi se pare nerealistă. Totul ne desparte. Mentalitățile noastre, viziunea pe care o avem despre țara noastră și despre viitorul ei sunt diametral opuse. (…) Monarhia constituțională a fost suprimată în 1947, de către o putere străină și agenții locali ai acesteia, fără ca poporul să-și poată spune cuvântul. A accepta această abolire ca un fapt împlinit, înseamnă a conferi legitimitate întregii perioade comuniste, fiecăruia dintre actele sale. Comunismul nu are nici un fel de legitimitate în România și, în consecință, aplicarea forțată a abdicării mele din 1947 este nulă și neavenită.”
Ce alt argument mai solid pentru demonstrarea faptului că instituționalizarea Casei Regale înseamnă legitimarea abdicării forțate și ilegale a Regelui Mihai la 30 decembrie 1947?!
Dacă Partidul Social Democrat s-ar fi delimitat de trecutul său întunecat, și-ar fi dorit să-și exprime respectul și prețuirea pentru Majestatea Sa Regele Mihai, n-ar fi trebuit decât să restabilească normalitatea, cinstea și moralitatea: adică să pledeze pentru restaurarea monarhiei. Bunele intenții față de Monarhie, ale PSD-ului și ale oricărui alt partid politic pot fi probate prin trei gesturi prealabile, teste ale unei bune credinţe faţă de Insituţia Monarhică şi faţă de poporul român:
1) Declararea zilei de 10 Mai ca zi națională și sărbătoare a independenței cu zi liberă.
2) Revenirea la drapelul național cu stema în forma votată de parlament în 1922
3) Revizuirea Constituției cu eliminarea aliniatului 3 din art. 152 (forma republicană nu poate fi revizuită).
Cine s-a opus vreme de 25 de ani acestor gesturi firești? În primul rând, PSD-ul.
Singurul act de referință la reglementările din Statutul Casei Regale, susținut și evocat de nenumărate ori de Regele Mihai, este Constituția din 1923. Numai Parlamentul transformat în Adunare Constituantă poate, împreună cu Casa Regală, să aprobe acest statut, după acceptarea amendamentelor ce se impun în textul Constituției monarhice. Altfel, atâta vreme cât România este republică, Statutul Casei Regale, cu modificările Regelui Mihai (din 2007 și august 2015) este funcțional doar în interiorul Familiei Regale.
Monarhia nu a fost niciodată abolită în România prin voința liber exprimată a poporului. Acum, prin formule juridico-administrative, care nu sunt decât expresia mascată a unei tranzacții de cumpărare, asistăm la încercarea principalului partid politic din România de a compromite nu doar Statutul Coroanei, ci toată jertfa Regelui Mihai în anii exilului, ca și a poporului român, care nu a iubit niciodată comunismul. Întregul neam românesc a rămas, prin coloana sa vertebrală reprezentată de cei care au avut curajul să i se opună cu prețul vieții și al celor două milioane de destine frânte în închisori, lagăre și deportări sau exilați la marginea societății, dar și prin toată ființa sa – străin de regimul de ocupație sovieto -comunist. Românii nu și-au părăsit nici în acei ani de teroare credința în Dumnezeu și Rege. Monarhia a unit. Republica a dezbinat și a terorizat, iar în zilele noastre se dovedeşte incapabilă de a reintroduce normalitatea în ţară (legi stabile şi planuri pe termen lung, care să fie respectate indiferent de culoarea politică a guvernanţilor)
Avem speranța că, după o adâncă și dreaptă cumpănire, în respectul față de înaintași și față de deviza Casei Regale, Nihil sine Deo, Alteța Sa Regală, Principesa Margareta, Custodele Coroanei, va ține departe acest dar otrăvit. Scenariul pus la cale de principala forță politică din țară, prin care aceasta se revendică încă o dată drept o formațiune politică neocomunistă este menit să anihileze pentru todeauna Monarhia și jertfa tuturor celor care și-au sfârșit zilele pentru Țară și Rege.
Contribuția Monarhiei la clădirea României moderne, democratice și prospere, valoarea sa de patrimoniu istoric și spiritual, nu poate fi anulată printr-un gest care este deopotrivă o tentativă de subminare a prestigiului Coroanei și de aservire a Casei Regale.
Solicităm Președintelui României, Guvernului, și, nu numai PSD-ului, ci și tuturor partidelor politice implicate în această “instituţionalizare republicană” a Casei Regale, și tuturor instituțiilor statului să păstreze limitele decenței și respectului pentru ceea ce a însemnat și înseamnă Regele Mihai și Coroana României și să înceteze demersurile anunțate public.
Singura schimbare de care are nevoie acum România este revenirea, pe calea cea mai dreaptă, la monarhia constituțională. Trăiască Regele!”
Aceasta este petiția. Ce va urma? Greu de spus. . .
silvia pictează mormântul lui john ketch
nu mă mir
femeilor le plac călăii sentimentele profanate
camerele cu o singură fereastră
sapă o groapă sub pian
mă roagă silvia
una unde să încapă domnii emasculaţi
care pot preciza cu exactitate
numărul minutelor gratuite imposibil de folosit
în labirintul virtual
şi puii de pisică ai bătrânelor plecate la întâlnire
cu strămoşii totemici
ai ducelui de monmouth
rup în bucăţi un covrig
mormântul lui john seamănă cu o canoe uriaşă
în care doarme un beţiv
silvia fluieră
apoi acoperă cu bujori de stepă
umbrele îngheţate ale nopţii
hai
nu fi leneş
strigă femeia care pictează călăi
nu sunt leneş
răspund eu aproape blestemând
groapa plină de cadavre tinere
nu sunt.
sofia locuieşte
într-un apartament tapetat cu oglinzi întunecate
la telefonul argintiu ea comunică
doar cu femeile cărora le dăruieşte
hainele pe care ea nu le poate îmbrăca
noua formă de hedonism
abandonează raţiunea
ca pe un copil nou născut
sub scara unui bloc
pentru un timp s-a lăsat de fumat
vrea neapărat ca la întâlnirile de miercuri seara
să se poată lăuda fumătoarelor înrăite
oricum
boala îi macină încheieturile lingvistice
excesul de imaturitate
înlocuieşte afecţiunea simulată
oglinzile se sparg una câte una
cioburile se înfig în tablouri
femeia plânge
şi se acoperă cu promisiunile
prietenilor renegaţi
sofia este o femeie întunecată
îşi şterge cizmele cu bucăţi din rochia de mireasă
a unei femei zidite în braţele lui byzou
şi mestecă fără încetare
dulciuri veninoase conjuncţii analgezice
profeţii.
Domnul mi-a strigat numele
Pentru a patruzeci și șaptea
Toamnă
Mă plimb desculț prin livadă
Alături de îngerul de pază
Adunăm roade căzute în noroi
și acoperim răni albastre
un măr de la fratele pom oblio
o nucă de la fratele pom sibil
un măr de la Ioana mărul ionatan
alt măr de la fratele pom fiindcă
și încă un măr de la Helga
mărul de pe hat
eduard eduard eduard
domnul mi-a strigat numele
plouă
alerg prin noroi împreună cu îngerul de pază
repede spune el
să punem undeva roadele fraților pomi
să nu obosești frate om
să nu obosești
Domnul mi-a strigat numele
Pentru a patruzeci și șaptea
Toamnă
Aproape de cerdacul casei mele de lemn
În paradisul singurei iubiri
Acasă
La mălini
dinozaurii din hârtie aleargă după femeia arici
vânzătorii de tablouri
primesc de la ea fotografia unui predicator manierist
şi autografe pe bilete de loterie
din partea lui spengler sau berdiaev
femeia arici se tratează de hipererotism
la clinica jobenului epic
incizia de povestiri plictisitoare ascunde
antiteza simulările terapeutice
doctrina interogativă
femeia spune
dinozaurii au puteri magice
ei pot să ne transforme singurătatea
într-un peisaj marin cu puteri hipnotice
sau
pot fixa durerea pe ultima silabă
a numelui
femeia arici aleargă printre tarabe
ecoul taie şuviţe din liniştea nopţii
sângele pătează
umbrele clepsidrei.
Din volumul ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE
uşa dormitorului sofiei se deschide singură
în faţa mea stă în genunchi o bătrână capricioasă
monotonia o înţeapă cu ace de gheaţă
recompun într-un spaţiu convenţional
imaculata decepţie
spune ea
voi unge stigmatele cu zahăr ars
insectele îmi vor devora singurătatea
deschid dulapul în care sofia păstrează
seringile prafurile valuta
femeia ţipă scurt şi îmi muşcă piciorul drept
arunc pe geam substanţele halucinogene
bărboşii din tablourile impresioniste
înjură într-o latină vulgară
sofia scoate de sub pernă
un pistolet nichelat
gloanţele se înfig în statueta de lemn
a zeului pan
ascult blestemele zeului-ţap
şi urletele femeii fără prieteni
uşa dormitorului sofiei nu se poate închide
acolo pătrund serpentine deprimante
anotimpuri schizoide
erezii.