Editoriale

3 februarie


Evenimente:
1395: Prima mențiune documentară a Cetății Neamț.
1451: După moartea lui Murad al II-lea, fiul său, Mehmed al II-lea, devine sultan al Imperiului otoman pentru a doua oară.
1653: Cardinalul Mazarin se întoarce la Paris după exilul în care fusese nevoit să plece ca urmare a Frondei (1650-1652).
1876: A fost semnat tratatul de pace care a pus capăt războiului dintre Argentina și Paraguay.
1908: Se constituie Partidul Conservator-Democrat, sub conducerea lui Take Ionescu (3/16).
1917: SUA au întrerupt relațiile diplomatice cu Germania.
1962: SUA instituie blocada economică asupra Cubei.
1966: Stația rusească automată “Luna 9”, lansată la 31 ianuarie 1966, a realizat prima aselenizare și a transmis imagini ale suprafeței lunare.
1983: Papa Ioan Paul al II-lea a prezentat noul drept canonic.
1994: Este lansată naveta spațială “Discovery”, pentru o misiune de opt zile. La bord s–a aflat cosmonautul Serghei Krikaliov, alături de alți 5 astronauți americani. A fost prima misiune comună americano–rusă din 1975, când a avut loc istorica întâlnire în cosmos dintre stația americană “Apollo” și cea sovietică “Soiuz”.

Aniversări
1338: Ioana de Bourbon, soția regelui Carol al V-lea al Franței (d. 1378)
1772: Pierre Claude Pajol, general francez (d. 1844)
1809: Felix Mendelssohn Bartholdy, compozitor, dirijor și pianist german (d. 1847)
1829: Balázs Orbán, etnograf și explorator secui (d. 1890)
1830: Robert Gascoyne-Cecil, politician britanic, prim ministru al Marii Britanii (d. 1903)
1859: Hugo Junkers, celebru constructor german de avioane (d. 1935)
1887: Georg Trakl, poet austriac, reprezentant al curentului expresionist timpuriu (d. 1914)
1890: Paul Scherrer, fizician elvețian (d. 1969)
1892: Gheorghe I. Brătianu, istoric, academician și politician român (d. 1953)
1894: Norman Percevel Rockwell, desenator, ilustrator și pictor american (d. 1978)
1898: Alvar Aalto, arhitect finlandez (d. 11 mai 1976)
1901: Ramon J. Sender, scriitor spaniol (d. 16 ianuarie 1982)

Sărbători
Sfântul și Dreptul Simeon; Sf. Proorocița Ana (calendar creștin-ortodox)
Sf. Blasiu, episcop martir; Sf. Oscar, episcop (calendar romano-catolic)
Sf. și dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu și profetesa Ana (calendar greco-catolic)

Monstru sacru? Ce e aia?

După moarte, mai toți oamenii cunoscuți din cultura românească trec din starea de ,,ăla de la televizor’’ în starea de ,,monstru sacru’’. Cât de fain e să fii ,,monstru’’ chiar și sacru e greu de spus deoarece asta se află după ce te salută Thanatos, Charon și alți întunecați. Cum sună ,,vorba’’ asta? Ca o sudalmă spusă după ce te pupă o târfă drăguță sau ca un automatism verbal declanșat de fiecare dată când îți dă binețe un agramat care coboară dintr-o mașină de lux. Câți monștrii sacri există? Greu de spus, în fiecare zi moare câte o personalitate, așa că oamenii plini de imaginație ai planetei adaugă : un monstru sacru scriitor, un monstru sacru pictor, un monstru sacru cântăreț, etc. Nu știu dacă ați observat, dar atunci când un domn sau o doamnă abonată la bocit la posturile tv rostește din toată puterea și splendoarea protezei sale dentare : ,,monstruu sacruuu’’ cu mulți de ,,u’’ , uiți să mai spui ,,Dumnezeu să îl ierte’’ și te gândești automat dacă nu cumva răposatul a ucis pe careva înainte de a da ortu’ popii. Evident, nu e bine să fim mai catolici decât sapa, dar atunci când cineva apare în spațiul public și rostește cuvinte care sună ca mingea de tenis lovită cu hârlețul, e bine să luăm atitudine. De ce? Pentru că ,,monstru sacru’’ sună la fel de urât și din gura academicianului și din gura ipocritului care votează legi, iar repetarea acestor cuvinte duce la o anumită obișnuință și evident pe viitor vom afla că a murit monstrul sacru care a luat premiul Nobel, monstrul sacru care a inventat tastatura hedonist-acneică, monstrul sacru care a interpretat ,,Aida’’ , etc.
Bun, morții cu morții și vii cu clișeele. Ok, dacă așa trebuie , atunci să ,,ne facem treaba’’ în continuare, asta ca să adaug o altă expresie de o hidoșenie rară. Poate în felul acesta vom lăsa o dovada vie a ,,sensibilității’’ noastre și generațiile viitoatoare ne vor spune pe nume, apoi vor adauga doza de monstruozitate sacră necesară. Că doar și cuvintele au nevoie de trupuri de fum asemeni viselor din care nimeni nu se mai întoarce. . .

Eduard Dorneanu

În stilul creștin al sfârșitului de omenie

Cât de mult mai contează un premiu internațional în ziua de azi? Mult, foarte mult? Păi, contează deși oriunde te duci dacă spui că ești român, cele șaișpe mii de premii luate pentru documentarele din zona socialului, nu înseamnă mare lucru. De ce, neapărat, tema asta lacrimogenă? Pentru că afară, nu poți să te duci cu reportaje în care să lauzi cultura de seringi de unică folosință , nici interpretarea ,,Ariei Valizei” în gara Parlamentului. Trebuie să propui ceva strong, ceva care să înfricoșeze și să scârbească în același timp. Reportajele despre copii săraci încă prind dacă sunt aduse în fața străinilor. Nu mai merg alea despre copii înfiați, între timp alte țări și-au dat seama că au și ei copii înfiați prin străinătate și ne-au luat caimacul. Merg totuși, reportajele despre copiii săraci. În prima etapă, trebuie multă atenție. E nevoie de o familie cu mulți copii, obligatoriu ăia mici trebuie filmați fără ciorapi și cu mucii curgând în valuri. Nu contează dacă în respectiva familie sunt copii din mai multe căsătorii, vorba aia: dacă mama nu a avut zestre, a mai adus niște copii, ce era să facă și ea? Odată localizat locul, urmează relatarea poveștii folosind imagini cât mai muciferiene posibil. Bărbatul familiei face focul, pe jos nu e podea, iar ăia mici se bat de la o bomboană. Mama explică tuturor cum muncește cu ziua și că mâncarea nu ajunge, hainele se murdăresc, iar Iisus nu le plătește factura la curent. Ceea ce mă scârbește cel mai tare la astfel de reportaje sunt interviurile luate copiilor. De obicei, aceștia au figuri de cretinei, sunt murdari cu privire pierdută și vorbesc o limbă apropiată de cea română. Mereu sunt întrebați : ce vor să se facă după ce vor crește și ce ar face dacă ar avea bani. Micuții analfabeți și-ar dori câteva meserii, atât. Fetele vor să devină doctorițe sau învățătoare, iar băieții, polițiști sau patroni. Hidoșenia momentului este grozavă. copiii lipsiți de cele necesare unui trai decent spun ce ar face dacă ar avea bani. Toți au aceeași dorință: vor să își cumpere caiete și pixuri. Îți vine să te crucești, cică nu vor haine sau haleală ci sunt bolnavi de dragul caietelor și pixurilor. Priviți-le fețele, ascultați-le vorbele: mulți dintre ei nu sunt în stare să rețină o jumătate de vers sau să rostească în mod corect numele unui domnitor român. Nu trebuie să fii vrăjitor ca să realizezi că ai în față copii despre care nu se știe dacă vor putea învăța tabla înmulțirii, puștani înapoiați, chiar proști de-a binelea. Ei bine, aceste biete făpturi sunt prezentate ca fiind gata să învețe zi/lumină pentru a ajunge medici, învățători, etc. Fraierii plătesc meditații pentru copii lor, dar la ăștia săraci e mai simplu: își șterg mucii, înjură în gând și gata se duc la facultăți.Pe români nu îi mai impresionează situațiile astea, totuși, dacă e an electoral, la poarta săracilor apar microbuze cu alimente și haine de care bogații țării nu mai au nevoie. Urmează pozele, degetele crăcănate a victorie nemeritată și promisiunile. Străinii se miră și atât. Au și ei problemele lor, așa că nu prea mai trimit ajutoare, dar premiază reportajele. Și uite, așa, realizatorii de emisiuni mai iau un premiu, se mai laudă oleacă și cam atât. Copiii rămân tot săraci deși li s-a spus că pot ajunge medici, patroni sau fotbaliști. În timp, realizează că au fost folosiți și că plasele cu alimente nu ajung până când vor deveni academicieni și oameni de știință.
Se apropie Sărbătoarea Nașterii Domnului. Precis se va gândi cineva că nu ar fi rău să mai câștige un premiu . Familiile sărace încă pot aduce bucurie, profesioniștilor din televiziune. Ce poate fi mai frumos ca o diplomă înrămată pe perete? Cât despre săraci, ce să zic. Ei vor fi folosiți și uitați. Cam așa gândesc, unii dintre noi. Contează doar premiile, audiența și ficatul plesnit al concurenței. În stilul creștin al sfârșitului de omenie. Trist . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-6 Noiembrie/2018

Sacrificiul Celorlalți

Mereu au existat generații de sacrificiu. Și eroi am avut, nu puțini. Eroii noștri au fost adeseori trădați. Mai întâi de prieteni, apoi de urmași. Au simțit durerea în diferite și cumplite feluri. Așa a fost să fie…
Mă gândeam , cum trece această zi. E totuși 27 Mai. E ziua când într-un document emis la Iasi, Mihai Viteazul se intitula : ’’ Io Mihai Voievod,din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţarii Românesti si al Ardealului si al Moldovei” . Era în 27 Mai/1600. Mihai Viteazul alungase pe Ieremia Movilă și realizase Unirea celor trei Țări Române. Și totuși, ziua trece tern. Oamenii politici nu au timp pentru evocarea unui mare eveniment. Nici celorlalți, nu le prea pasă. Atunci, de ce aș crede că le pasă cu adevărat de celălalalt eveniment?, de la 1 Decembrie. Există o Unire demnă de Liga Campionilor și o Unire vitregă, de care nu prea avem chef să ne amintim pentru că nu are parfum de mici și damf de bere?
Tristețe. Înțeleg că va trebui să treacă ani. Să se risipească în albastru, generațiile care azi nu respectă eroismul, durerea și tinerețea pierdută a înaintașilor noștri. Ne place să ne mândrim cu numele strămoșilor, cu faptele lor de arme, dar e greu să ne amintim reperele sacre ale Neamului Românesc. Sacrificiul celorlalți, al celor care au luptat pentru Patrie nu aprinde luminile amintirii. Nici speranțele. Nimic.
Sunt trist. Mă duc să aprind o lumânare în memoria lui Constantin Ticu Dumitrescu . Și el s-a născut, acum mulți ani, pe 27 mai. Domnul să îl aibă în pază și să îl ferească de ipocriți și uitare

Eduard Dorneanu
Mălini-27 Mai/2018. .

Fântâna Albă

Noaptea de Florii a anului 2018. În satele bucovinene se aprind focuri, multe focuri. E un obicei păstrat viu din vremuri străvechi. Și în satul meu, Mălini, focurile ard, iar lumina lor se unește cu cea a Stelei Sacre ce ne arată drumul cel bun, drumul Credinței.
Bat clopotele. Sunetul lor domolește apele de munte și aprinde lumânare curată în locurile unde la 1 aprilie/1941, frații noștri au murit rostind numele Domnului și al Țării. Acolo au căzut sub gloanțele rusești sau spintecați de cavaleria rusă : Ioan Belmega, Ioan Gaza, Mihai Țugui, Arcadie Plevan din satul Cupca și Vasile, Gheorghe și Cosma Opaiț, Gheorghe, Vasile și Cosma Tovarnițchi, Nicolae Corduban din Carapciu și Petre Jianu a lui Ion, Vasile și Petre Cimbru, Nicolae Drevariuc din Trestiana și Nicolae Halac a lui Simion, Ion Halac a lui Dumitru, Dumitru Halac a lui Grigore, Dumitru Opaiț a lui Mihai, Constantin Molnar din Iordănești și Dragoș Bostan, Constantin Sucevean, Titiana Lipăștean, Gheorghe Sidoreac din Suceveni și Zaharia Boiciu, Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ștefan Pavel a lui Petru, Rafila Pojoga din Pătrăuții de Jos și Constantin Ciucureanu, Arcadie Ursuleanu, Gheorghe Moțoc din Pătrăuții de Sus. Și alte mii de români din Bucovina ale căror nume eu nu le știu. Trupurile lor au fost ascunse în gropi comune, iar sângele martirilor au sfințit drumurile care duc la o frontieră pe care inima mea o socotește ca fiind una vremelnică.
S-au aprins focuri în satele din Bucovina, multe focuri. Bat clopotele. Rugăciunea este mai fierbinte ca oricând. Frații noștri au ajuns la Dreapta Celui Veșnic Viu. Domnul i-a primit la masa Sa și la vremea cuvenită se va întoarce cu ei acasă, în România. Și iar se va ridica Neamul nostru, căci dragostea Domnului este fără de margini . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-1 Aprilie/2018

Despre tăcere și durere

De ceva timp, nu am mai postat nimic despre zbuciumul ultimilor ani. A fost Postul Nașterii Domnului, am tăcut și am lăsat cuvintele celorlalți să poarte aripi gri și nori rătăciți. Nu se cuvenea să amestec rugăciunile cu postările politrucilor și cu speranțele deșarte ale celor care așteaptă izbăvirea din partea unor oameni lacomi. Apoi a fost adus în Țară, trupul neînsuflețit al celui care vremelnic a fost numit Rege al României. Nu am vorbit despre asta, am respectat durerea celor care l-au iubit pe fostul rege și am lăsat să treacă pe lângă mine lacrimile de paradă ale celor care iubesc la comandă și laudă în cor personaje despre care nu știu mai nimic. Apoi s-a sărbătorit Crăciunul. Unii s-au bucurat și de Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului, asta m-a liniștit deoarece Lumina Sfântă a căutat sufletele tuturor. A urmat Revelionul, o sărbătoare a cărnii și a pasului cadențat.
Toate astea au trecut. Despre politică, mi-e greu să vorbesc. Sunt apolitic și nu am încredere în clasa politică. Despre cel care a fost cândva rege și a abdicat, nici atât nu are sens să vorbesc pentru că m-aș trezi pe cap cu tot felul de năluci facebook-ciene care salvează Patria cu postările lor nemaipomenite de pe rețelele de socializare. Pentru noi toți, faptele vorbesc. Îmi amintesc cum îmi povestea bunica Leonora despre vremurile cumplite de demult. Despre lipsurile mari, despre umilințe, despre durere. Mi-a povestit și cum s-au ridicat la 1907, neamurile noastre. Mulți dintre ei au fost uciși de soldați, alții au fost torturați, apoi arestați. Nu am uitat lacrimile din ochii bunicii și nici nu pot să nu mărturisesc cu uimire că după ’89, numărul celor căzuți în timpul răscoalei este tot mai scăzut de la an la an. Dacă înainte de ’89, istoricii spuneau că au murit 11 mii de țărani, imediat după Revoluție s-a încercat minimalizarea luptei țărănești și reducerea numărului victimelor. Doar în volumul VII, tomul II al Tratatului de Istoria României, coordonat de Gheorghe Platon, publicat în 2003 am găsit că : ,,„Rezultatul general al represiunii s-a soldat cu mii de victime, la care s-au adăugat zecile de mii de arestaţi, urmăriţi şi judecaţi, pentru participare directă sau adeziune la răscoală”. În rest, Marea Răscoală Țărănească apare ca un fel de marș al oamenilor săraci. Desigur, pentru moartea țăranilor nu trebuie să răspundă nimeni, așa cum nimeni nu trebuie să răspundă pentru flăcăii neamului care au sângerat în marile războaie. în fața redutelor turcești, pe sfântul pământ al Mărășeștiului sau în fața liniilor rusești și germane. Politrucii și cei fără de suflet ridică în slăvi pe regi, politicieni, generali și alți conducători vremelnici. Atunci ca și acum, Țara și-a pierdut cei mai buni copii ai săi. Atunci pe câmp de bătălie, acum, în nesfârșita străinătate.
Am văzut pe oamenii de azi cum suferă pentru un partid sau altul, pentru cineva care a fost vremelnic încoronat și pentru oameni care au rostit de mai puține ori cuvântul România ca un străin. Nu mai pot avea încredere în astfel de oameni. Aș dori din tot sufletul, ca votul universal să nu mai fie folosit. Votul celor mulți va fi mereu folosit împotriva României. De fiecare mercenar aflat la putere. De fiecare cameleon care a uitat că fost botezat într-o biserică creștină. De fiecare suflet rătăcit pe cărările otrăvite ale egoismului . . .

Cu respect,

Eduard Dorneanu
Mălini-3 Ianuarie/2018

Oradour-sur-Glane

Astăzi, multe cărări albastre duc înspre Oradour-sur-Glane. A trecut ceva timp din 1944 până acum, dar fiecare cărare albastră naște altă cărare albastră. Pe aceste cărări rătăcesc șoaptele, umbrele și visele celor plecați dincolo de albastru. Amintirile sunt învelite în durere. Multă durere…

Cu respect,
Eduard Dorneanu
Mălini-10 Iunie/2017

Ziua celor uitați

Ieri, 9 Martie, a fost Ziua Deținuților Politici Anticomuniști. Evident, politicienilor români le-a păsat prea puțin. O astfel de aniversare nu le aduce voturi, nici salarii mari, ca atare majoritatea aleșilor neamului au spus ,,pas’’. Cred că atunci când politicienii nici măcar nu mai simulează respectul pentru eroii neamului, ne putem aștepta la orice din partea lor. Imaginați-vă cum ar fi fost dacă torționarii ar fi arătat deținuților( printr-o minune, că tot se poartă în zilele astea) imagini din zilele noastre. Dacă le-ar fi explicat cât de indiferenți vor fi urmașii lor și în ce se va transforma  România. O tortură mai cumplită nu cred că s-ar putea inventa, sunt sigur de asta.  Aud mereu în jurul meu că noi românii suntem creștini nemaipomeniți, sensibili, faini sufletește și nemaipomenit de generoși.  Da, e clar, nimeni nu a uitat să pună mărțișoare gagicilor, amantelor, nevestelor. Nici de sărbătoarea socialist -comunistă de 8 Martie nu s-a uitat, sărbătoare care se ține în plin Post Mare ( de-al naibii și de creștini ce suntem, vorba lui Polifem înainte de a mulge caprele) și în care bărbații se închină idolilor de carne de parcă de acolo ar veni mântuirea. Toate aceste sărbători nu au fost uitate, dar Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, da. Mărturisesc că mi-e greu să cred că americanii nu știu când e Ziua Veteranilor sau că popoarele europene habar nu au când sunt sărbătoriți cei care au luptat împotriva comunismului. Din păcate, doar la noi, Uitarea e zeița tuturor, iar eroii sunt lăsați undeva într-un colț de amintire asemeni hainelor pe care nu are rost să le mai porți. Sunt sigur că în fața Domnului, noi ca popor, va trebui să dăm seamă cândva. Cei care au murit cu numele Lui pe buze stau acum la Dreapta Sa și ne privesc.  Dacă politicienii  pot fi iertați pentru nepăsare, la urma urmei au fost botezați întru ipocrizie la primirea mandatelor, nu-i așa?, ceilalți români nu au nicio scuză. Dacă își închipuie cineva că la Marea Judecată ne vom duce în fața Domnului însoțiți de un jurnalist de la canalele de știri în dreapta și de un cântăreț milionar în euro, în sânga, atunci îl anunț solemn că se înșeală amarnic. Domnul ne va cerceta sufletele și Cuvântul Său ne va face să regretăm că am transformat o zi de mare sărbătoare în Ziua celor uitați. Din păcate, va fi mult prea târziu.

 

Eduard Dorneanu

Mălini- 10 Martie/2017

Terapia cu sânge nevinovat

Oamenii răi nu au sărbători, nu prețuiesc visele și nici nu încearcă să asculte bătăile de inimă ale celorlalți. Oamenii răi ucid în numele credinței, a Domnului sau a Profeților. Pentru ei, crima este terapie , iar sângele nevinovat, băutură euforică asemeni ambroziei sau apei vii. Am auzit discursurile multor oameni foarte inteligenți despre cum am putea prin toleranță să evităm evenimentele nedorite. Frazele frumoase nu pot fi scut de apărare, cântecele cu mesaje pacifiste nu vor opri în veci un fanatic din drumul lui. Oricât am ocoli adevărul, acesta este unul singur: fanaticii nu pot fi convertiți la toleranță. Oamenii răi nu pot fi transformați peste noapte în oameni buni sau măcar normali. Toleranța costă. Așteptarea va deschide drum către noi și noi momente cumplite.
În noaptea de Anul Nou, la Istanbul, în clubul Reina, a avut loc un atentat. La ora când scriu aceste rânduri, se știe că 39 de oameni au murit, iar alții au fost răniți după ce un atentator a deschis focul în cei care se distrau în club. Un astfel de eveniment nu aduce doar durere și îngrijorare ci demonstrează și faptul că teoria toleranței este doar o naivitate. Oamenii răi ( indiferent de religie, etnie sau pitici pe creier) se hrănesc cu durerea celor nevinovați. Pentru liderii frustrați, terapia cu sânge nevinovat e singura cale către fericire. Atentatele nu se vor opri. Vor urma alte victime, iar oamenii răi se vor apăra din spatele unor versete sau capitole religioase. În zilele noastre, toleranța este sora de ,,cruce’’ a omului rău. Anul Nou începe cu o zi vopsită cu sânge nevinovat. Lumina e departe. Dincolo de profeții și canoane. Departe.

Eduard Dorneanu
Mălini-1 ianuarie/2017

Fanteziile scutierului Ghelasie cel Lingușitor

Ar trebui să îi spun stareț sau călugăr, dar am ales să îl trec în rândul scutierilor obișnuiți cu lingușeala nesfârșită. Ghelasie apare de câteva luni la un post tv de ,,știri’’. Scutierul povestește folosind un grai dulce niște povestiri science fiction despre Arsenie Boca. Îmi este greu să înțeleg de ce B.O.R. nu ia atitudine. Cine are nevoie ca fanteziile ghelasiene să fie difuzate în fiecare săptămână, la ore de maximă audiență?
Dacă ar exista un top al întâmplărilor relatate de scutier, el ar arăta cam așa: 1. Arsenie Boca se uită la călugări și răspunde tuturor la întrebările pe care aceștia nu au apucat să le rostească. Bănuiesc că rezultatele tragerilor loto și numele campioanelor de fotbal nu intrau în competența domnului Boca. 2.Arsenie Boca se teleporta când și unde dorea asemeni celor din ,,Star Trek’’. Nu îmi amintesc prea bine dacă în Biblie este scris că Iisus se teleporta sau că se ocupa cu cititul gândurilor. Poate că Arsenie Boca, după mintea scutierului său, Ghelasie cel Lingușitor, avea dreptul de a face minuni mai mari ca Mântuitorul? Adică, era la ,,next level’’, vorba userilor de net, pe care Arsenie Boca îi știa încă din copilărie deși pe vremea aia nimeni nu își închipuia că va exista facebook, hi 5 sau youtube.
3.Arsenie Boca scoate dintr-o femeie un câine negru ca și cum ar șuta la poarta Islandei în locul lui Rooney. Această ,,minune’’ este evocată de scutier, la un mod aproape cântat, cu zâmbetul pe buze ca și când ar recita ,,Arici morganici’’.
4 Arsenie Boca spune clar și răspicat ce se va întâmpla în viitor. Ghelasie cel Lingușitor nu vrea să aflăm adevărul ca nu cumva să ne înspăimântăm și de tristețe să ne apucăm de jucat la păcănele sau șotron la miezul nopții. Consider o blasfemie, afirmația că Arsenie Boca a spus care va fi viitorul omenirii, iar scutierul Ghelasie a păstrat pentru el această mare taină pentru ca nu cumva să distrugă mersul omenirii către mântuire.
De ce am scris toate astea despre Ghelasie ? Pentru că după ce l-am auzit și văzut la tv, mi-am pus o întrebare: dacă Ghelasie minte cu o asemenea ușurință și pare așa de nevinovat, oare nu cumva și alții au mințit când au afirmat că unii și alții au făcut minuni? Poate că unii au ajuns sfinți după ce mai mulți Ghelasie au spus că au văzut ce nu s-a întâmplat. Poate că B.O.R. ar trebui să nu permită unor slujbași ai săi să apară în cadrul unor emisiuni televizate deoarece populația României nu este formată numai din habotnici și analfabeți. E timpul să arătăm scutierilor ce credem despre misticăraia lor de doi lei,altfel numărul scutierilor lingușitori va crește necontenit. Nu vreau ca alte popoare să vorbească despre noi ca despre niște imbecili. Și totuși, dacă după ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului, urmează construirea unui loc pentru teleportări bocaniene? Asta, numai scutierul Ghelasie o poate spune, iar ce zice el are credibilitate zero. Atât .

Eduard Dorneanu
Mălini – 5 iulie/2016