Editoriale

Inutilitatea unui demers – Petiția susținătorilor Casei Regale

Există un proiect de lege care ar face din Casa Regală o instituție publică în interiorul regimului republican. Mai multe personalități au semnat o petiție în care aceștia solicită Casei Regale să nu primească ,,darurile” republicane. Cred că această ,,furtună” a fost programată chiar de unii regaliști, iar susținătorii de bună credință ai monarhiei sunt de fapt păcăliți. Dacă proiectul de lege va fi adoptat, Republica va repurta o mare victorie. Cred că agitația este inutilă, deoarece chiar membrii ai Casei Regale apreciază acest proiect de lege.
Iată și textul petiției :
,,Din respect pentru poporul român, a cărui voinţă a fost călcată în picioare în decembrie 1947 la simulacrul prin care a fost abolită Monarhia şi Constituţia din 1923 de către o adunare (ne)reprezentativă și din respect pentru Majestatea Sa Regele Mihai, considerăm că a sosit momentul unei clarificări care să repună în drepturi adevărul. În lipsa unor asemenea acţiuni orice încercare de introducere a unor jumătăţi de măsură este strict politicianistă, cu un substrat perfid preelectoral şi trebuie strict politicianistă, cu un substrat perfid preelectoral şi trebuie taxată ca atare.
Iată de ce ne manifestăm deschis îngrijorarea față de acțiunea Partidului Social Democrat, moștenitor direct al fostului partid comunist, autorul înlăturării prin teroare și forță a Monarhiei din România, de a da o nouă lovitură Coroanei, asimilând-o unei instituții republicane. Tentativa actuală a partidului, al cărui președinte de onoare este Ion Iliescu, se înscrie în continuarea acelorași demersuri aplicate din 1990 Regelui Mihai, când a fost, nu o dată, împiedicat să revină în Țară, prin acțiuni de sorginte sovietică. ”Astăzi, o colaborare cu regimul instalat la putere, spunea Regele Mihai într-o convorbire cu Philippe Viguié Desplaces, mi se pare nerealistă. Totul ne desparte. Mentalitățile noastre, viziunea pe care o avem despre țara noastră și despre viitorul ei sunt diametral opuse. (…) Monarhia constituțională a fost suprimată în 1947, de către o putere străină și agenții locali ai acesteia, fără ca poporul să-și poată spune cuvântul. A accepta această abolire ca un fapt împlinit, înseamnă a conferi legitimitate întregii perioade comuniste, fiecăruia dintre actele sale. Comunismul nu are nici un fel de legitimitate în România și, în consecință, aplicarea forțată a abdicării mele din 1947 este nulă și neavenită.”
Ce alt argument mai solid pentru demonstrarea faptului că instituționalizarea Casei Regale înseamnă legitimarea abdicării forțate și ilegale a Regelui Mihai la 30 decembrie 1947?!

Dacă Partidul Social Democrat s-ar fi delimitat de trecutul său întunecat, și-ar fi dorit să-și exprime respectul și prețuirea pentru Majestatea Sa Regele Mihai, n-ar fi trebuit decât să restabilească normalitatea, cinstea și moralitatea: adică să pledeze pentru restaurarea monarhiei. Bunele intenții față de Monarhie, ale PSD-ului și ale oricărui alt partid politic pot fi probate prin trei gesturi prealabile, teste ale unei bune credinţe faţă de Insituţia Monarhică şi faţă de poporul român:

1) Declararea zilei de 10 Mai ca zi națională și sărbătoare a independenței cu zi liberă.

2) Revenirea la drapelul național cu stema în forma votată de parlament în 1922

3) Revizuirea Constituției cu eliminarea aliniatului 3 din art. 152 (forma republicană nu poate fi revizuită).

Cine s-a opus vreme de 25 de ani acestor gesturi firești? În primul rând, PSD-ul.

Singurul act de referință la reglementările din Statutul Casei Regale, susținut și evocat de nenumărate ori de Regele Mihai, este Constituția din 1923. Numai Parlamentul transformat în Adunare Constituantă poate, împreună cu Casa Regală, să aprobe acest statut, după acceptarea amendamentelor ce se impun în textul Constituției monarhice. Altfel, atâta vreme cât România este republică, Statutul Casei Regale, cu modificările Regelui Mihai (din 2007 și august 2015) este funcțional doar în interiorul Familiei Regale.
Monarhia nu a fost niciodată abolită în România prin voința liber exprimată a poporului. Acum, prin formule juridico-administrative, care nu sunt decât expresia mascată a unei tranzacții de cumpărare, asistăm la încercarea principalului partid politic din România de a compromite nu doar Statutul Coroanei, ci toată jertfa Regelui Mihai în anii exilului, ca și a poporului român, care nu a iubit niciodată comunismul. Întregul neam românesc a rămas, prin coloana sa vertebrală reprezentată de cei care au avut curajul să i se opună cu prețul vieții și al celor două milioane de destine frânte în închisori, lagăre și deportări sau exilați la marginea societății, dar și prin toată ființa sa – străin de regimul de ocupație sovieto -comunist. Românii nu și-au părăsit nici în acei ani de teroare credința în Dumnezeu și Rege. Monarhia a unit. Republica a dezbinat și a terorizat, iar în zilele noastre se dovedeşte incapabilă de a reintroduce normalitatea în ţară (legi stabile şi planuri pe termen lung, care să fie respectate indiferent de culoarea politică a guvernanţilor)

Avem speranța că, după o adâncă și dreaptă cumpănire, în respectul față de înaintași și față de deviza Casei Regale, Nihil sine Deo, Alteța Sa Regală, Principesa Margareta, Custodele Coroanei, va ține departe acest dar otrăvit. Scenariul pus la cale de principala forță politică din țară, prin care aceasta se revendică încă o dată drept o formațiune politică neocomunistă este menit să anihileze pentru todeauna Monarhia și jertfa tuturor celor care și-au sfârșit zilele pentru Țară și Rege.

Contribuția Monarhiei la clădirea României moderne, democratice și prospere, valoarea sa de patrimoniu istoric și spiritual, nu poate fi anulată printr-un gest care este deopotrivă o tentativă de subminare a prestigiului Coroanei și de aservire a Casei Regale.
Solicităm Președintelui României, Guvernului, și, nu numai PSD-ului, ci și tuturor partidelor politice implicate în această “instituţionalizare republicană” a Casei Regale, și tuturor instituțiilor statului să păstreze limitele decenței și respectului pentru ceea ce a însemnat și înseamnă Regele Mihai și Coroana României și să înceteze demersurile anunțate public.

Singura schimbare de care are nevoie acum România este revenirea, pe calea cea mai dreaptă, la monarhia constituțională. Trăiască Regele!”

Aceasta este petiția. Ce va urma? Greu de spus. . .

Iubim România ?

Cât de mult iubim România ? Cât un câștig la categoria întâi a jocului 6 din 49 ? Sau cât o calificare la campionatul european de pierdut timpul ? Atât de mult ? Atât ? Nu e cine știe ce. Jocurile de noroc și alergarea după baloane umflate cu aer nu definesc un popor. Sau poate că iubim țara cam cât un tur pe la mănăstirile așezate strategic în cele mai sărace locuri ale patriei. Sau cât un trofeu din aur lasciv ridicat deasupra capului de către o jucătoare de tenis de care generațiile viitoare nu își vor aminti. Atât de mult ? Ha ! Nu ajunge, prieteni, tenisul de câmp și mănăstirile fac parte din divertismentul mistico-hedonist al unor generații care caută repere în arene, între ziduri pictate, oriunde e lume multă și speranță deșartă. Cât de mult iubim România ? Cât vorbele pocite ale unui rege fără tron ? Cât poemele în proză scrise de către agramați care își pun sub pernă carnetele de scriitori ? Atât de mult ? Chiar atât ?
Hai să fim sinceri preț de o respirație și o cană de ciocolată caldă. Mă mir că România nu s-a destrămat teritorial. Este un mister că această țară e încă în viață. De ce spun asta ? Pentru că am impresia că aproape nimănui nu îi pasă de neamul nostru, de adevărata noastră credință, de strămoșii noștri care au luptat și s-au jerfit de-a lungul timpului. Aud zi de zi că e posibil să fie mai bine, să progresăm, să fim asemeni altor popoare din vestul sau nordul clepsidrei. Stau și mă întreb: cum așa ? După 1990, la vot se prezintă orice român care a împlinit vârsta de 18 ani și dorește să își exercite acest drept . Nu știu cum naiba se face, dar votul universal a îngropat complet țara. Oricum s-ar vota, țara e tot mai plină de datorii, românii pleacă în alte țări pentru că aici nu sunt locuri de muncă, iar tot ce s-a construit cândva a fost sau este vândut pe nimic unor investitori veniți parcă direct din canalele de desene animate. Așa că, fără supărare, votul universal ne va îngropa de tot. Presupun că singura soluție ( deși pare a fi una extremă ) este ca la vot să meargă numai oamenii foarte, foarte inteligenți, oameni care au demonstrat societății că sunt mult peste medie. România nu are nevoie de voturile asistaților social sau emoțional. Rolul lor a fost și este unul malefic, iar țara are nevoie minți luminate care să îi hotărască viitorul. Votul oamenilor inteligenți poate salva o țară. Știu că această soluție nu va fi niciodată folosită. Totuși întrebarea rămâne : cât de mult iubim România ? Cât un apartament pentru care trebuie plătite rate, o viață de om? Cât o noapte într-un motel cu o divă beată agațată într-un bar de fițe ? Sau cât un ceai cald primit la coadă la moaște într-o noapte friguroasă printre babe cărorara le curge nasul și jandarmi care înjură printre dinți ? Atât de mult ? Atât ?

Eduard Dorneanu
Mălini – 14 mai/2016

Neuitare

Marko și Sasha, prietenii mei sârbi îngropați fără lumânare în loc neștiut și nemângâiat de rugăciune, cântau cele mai faine melodii creștine. Cei doi nu aveau voce, dar cuvintele lor erau curate, lipsite de habotnicie și ură. Cântau în sârbă, așa că nu prea înțelegeam mare lucru, totuși inima mea cânta alături de ei, chiar dacă buzele mele nu știau să rostească cuvintele de laudă aduse Domnului.
În Postul Mare, se cuvine să pomenim numele celor care au luptat pentru credința creștină, pentru Sfânta Cruce și pentru pământul strămoșesc. An de an, mă bucur pentru că în veșnicie, prietenii și camarazii mei, păstrează puritatea albastrului. Alături de ei, sunt eroii neamului meu. Și Dornenii. Și flăcăii căzuți la datorie ai satului meu, Mălini . Când ei cântă se cutremură veșnicia, iar Domnul binecuvântează satele de munte, bisericile, sufletele creștinilor și aprinde lumânare celor îngropați în loc neștiut.
Binecuvântat fie numele celor care au luptat pentru credință. Neuitată fie jertfa lor. În veci !

Eduard Dorneanu
Mălini

Botezul lui Satan

22 Martie/2016- atentate teroriste în Belgia. Furie, nesiguranță, sânge, durere, așteptare, frică, neputință. De ce au loc aceste evenimente ? Cum s-a ajuns aici ? Ce așteptări avem? Crede oare cineva că va veni o zi când organizațiile arabe vor înceta lupta și își vor cere iertare pentru toate crimele comise ? Vor spune : ,,Gata ! De acum suntem power-flower. Vom fi ,,hepinoși’’ asemeni libelulelor leșinate din zona râurilor în care se deversează dejecții. Ne vom lua de mânuțe cu domnii creștini și vom dansa la lumina brichetelor și a lumânarilor de Paște’’. Nu, asta nu se va întâmpla. Și atunci ? Va trebui să ne rugăm ca numărul atentatelor să fie cât mai mic? Va trebui să ne rugăm Domnului ca domnii care cred în Allah să ne ocolească orașele, satele și trupurile ? Nu prieteni, cale de mijloc nu există. Ori vom fi pasivi și vom asista la măceluri precum cel de azi, ori vom răspunde într-un fel sau altul acestor entități bipede care își permit să ucidă în numele credinței.
Nimeni nu poate boteza pe Satana în Iordan. Botezul Satanei se face cu sânge de creștin nevinovat. Până când ? Repet, până când ? Europa nu este câmpul de vânătoare al islamicilor. Primirea refugiaților a fost OARE o mare greșeală? Înclin să cred acum că DA !

Eduard Dorneanu
Mălini – 22 martie/2016

De ce s-a întâlnit Papa Francisc cu Patriarhul Kiril al Rusiei ?

Acum câteva zile, Papa Francisc s-a întâlnit cu Patriarhul Kiril al Rusiei. Let’s party ? Nu, chiar că nu e cazul. Cum de s-au întâlnit cei doi într-un oraș ,,sfânt’’ precum Havana ? Cum de au discutat într-un loc atât de ,,binecuvântat’’ ca aeroportul capitalei cubaneze? Nu contează, bine că această întâlnire a avut loc și credincioșii au putut să îi vadă împreună pe cei doi lideri spirituali. De ce a avut loc această întâlnire? Pentru discuții referitoare la unirea bisericilor creștine? Nu cred. Pentru a se încerca ajutorarea creștinilor care mor de foame în diferite locuri ale lumii sau pentru a da speranțe celor care locuiesc în zone de conflict ? Nu prea cred. Atunci de ce ? Cred că de ochii lumii. ,,Știrea’’ că Preafericiții s-au întâlnit și s-au sfătuit a bucurat pe mulți creștini. Mai ales pe cei care presupun că ortodoxismul și catolicismul se vor uni pentru a participa împreună în Liga Campionilor Religioși. Nu sunt un sceptic incurabil, dar nu cred că interesele celor doi înalți lideri spirituali coincid. Cred că Bisericile nu se vor uni nici dacă ar primi ordin scris direct de la Iisus, semnat, parafat și întărit printr-o înregistrare video. Trăim clipe în care zâmbetele liderilor religioși prevestesc nenorociri, iar îmbrățișările acestora sunt numai bune de a fi puse în scenă de regizori mediocri. I-am privit cu atenție pe cei doi : cum zâmbeau, cum vorbeau, cum semnau nu știu ce sau cum își făceau daruri inutile. Imaginea lor m-a întristat. Pentru ei, Terra este un câmp de luptă. Un câmp de luptă unde nu se înfruntă armate deoarece toți soldații sunt deja răniți.
Papa Francisc îmi e tare simpatic. Totuși întâlnirea asta a fost de ochii lumii. Iar asta e trist. Foarte trist.

Eduard Dorneanu

Mălini – 16 februarie/2016

Regii pierduți

Toate țările au legendele lor despre regi, unele mai ciudate ca altele. Se povestește în ele despre regi asasinați, exilați sau dispăruți în negura istoriei. Nu există dovezi clare care să ateste că tot ce se povestește despre regii acestei lumi este și adevărat. De la ,,regele pierdut’’ ( schimbat imediat după naștere cu un alt bebeluș pentru a nu fi otrăvit ) evocat în ,,Regii blestemați’’ de Maurice Druon până la fantomele regale contemporane care își caută ,,tronul’’ în republicile din spațiul est european nu a trecut o eternitate. Viclenia regală și a slugilor aflate în imediata apropiere a acestora s-a perfecționat atât de mult încât au convins destui oameni că monarhia poate aduce prosperitate unui neam, unei țări sau măcar unei regiuni. Am observat că de-a lungul istoriei, atunci când un popor este în genunchi, unii regi pleacă departe de pericol și își lasă supușii în voia sorții . Propaganda a funcționat și va funcționa mereu. După ce trece potopul este foarte simplu de inventat câteva motivații care mai de care mai lacrimogene, așa încât regii aflați departe de bătălii și necaz să apară ca niște eroi curați la suflet precum apa de izvor. Desigur, nu poți cere oricărui rege să ia exemplul lui Decebal. Regii pierduți s-au pierdut prin lumea mare, au fost folosiți de unele puteri pentru scopuri nu neapărat nobile și uneori s-au reîntors în țara de unde au plecat cândva . ,,Regele pierdut’’, despre care povestea Maurice Druon a fost crescut de o familie modestă. Habar nu a avut un timp că era os domnesc și urmaș la tron. Acesta a fost , un rege pierdut’’ ‚ inocent. Autoritățile nu i-au dăruit o rentă babană, nici nu a primit în dar castele, păduri sau mingi de fotbal cu autografe celebre. Alți ,,regi pierduți’’ au fost și sunt considerați simboluri ale unor națiuni și se așteaptă ca ei să schimbe viața grea a oamenilor pe care cândva i-au părăsit. Poate că toate aceste așteptări ale națiunilor fost monarhiste sunt legitime. Foștii regi, aflați la o etate destul de înaintată vor să schimbe destinele națiunilor est- europene. Chiar se poate întâmpla asta ? Nu prea cred. Regii schimbați la naștere cu fii de slugi și regii care au acceptat să plece departe atunci când pericolul era iminent se numesc ,,regi pierduți’’. S-au întors cu un milion de argumente și cu un sistem de propagandă profesionist. E prea târziu. Ce e otrăvit, otrăvit rămâne. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-14 ianuarie/2016

5,1

Nu cred că există variante urâte sau luminoase ale omenirii. Omenirea este un amestec de credință, minciună, sărăcie și disperare. În fiecare dimineață, viețile oamenilor sunt mutilate. Învățăm că tristețea se poartă asemeni unei haine de gală sub privirea cumplită a unor conducători nemiloși. Această stare nu se va schimba nici măcar în prag de apocalipsă, minciuna și ipocrizia sunt și vor fi mereu regine pe Terra.
Primele știri ale anului 2016 nu sunt deloc liniștitoare. Astăzi am aflat că a fost testată cu succes o bombă cu hidrogen. Unde s-a întâmplat asta ? În Coreea de Nord, unde în altă parte ? După ce acest experiment a luat sfârșit au avut loc și câteva cutremure, cel mai mare de 5,1 pe Richter. Ce m-a dezgustat cel mai mult a fost reacția nord-coreenilor . Bucuria lor este asemănătoare cu nebunia, cred că în același fel se comportau negrii pe plantații când primeau hrană. Am auzit tot felul de păreri despre aceștia, majoritatea ,, specialiștilor’’ afirmă că bucuria lor este de fapt simulare, o stare de spirit creată din nimic pentru a lăsa impresia că sunt trup și suflet alături de Comandantul Suprem. Nu cred că acesta este adevărul. Presupun că nord-coreenii sunt cele mai înapoiate făpturi bipede din Univers și sunt în stare să moară pentru șeful statului dacă asta li se cere . Aceste ființe nefericite nu trăiesc asemeni celorlalți oameni de pe Terra. Lipsurile și continua teroare i-au transformat în sclavi absoluți. Cei mai periculoși dușmani ai umanității sunt sclavii absoluți, cei care nu doresc sau nu mai pot să își depășească oarecum condiția. Sclavii religiei, sclavii sistemelor despotice, sclavii utopiilor, toți sunt la fel. Ei pot lupta, ucide și muri pentru stăpâni. Nu cred că astfel de oameni se pot schimba sau integra într-o societate cât de cât normală. Nord-coreenii și islamiștii radicali pot fi la fel de periculoși pentru populația pașnică a planetei. De ce și până când vor fi tolerate aceste ,,testări’’ menite să arate lumii întregi că fanaticii nord-coreeni nu se tem de nimeni ? Sper că nu este nevoie ca alte ,,Turnuri Gemene’’ să se prăbușească. Sper că totul se va reduce la un cutremur de 5, 1.
Nu cred că există variante urâte sau luminoase ale omenirii. Totuși, e prea riscant să așteptăm ca sistemul nord-coreean să se prăbușească de la sine. Sau nu ?

Eduard Dorneanu
Mălini-6 ianuarie/2016