Evenimente

Cărțile mele la cea de-a treia ediție a „Târgului de Carte Libris, în orașele istorice ale județului Neamț”

În perioada 19-21 octombrie 2023, în parcarea Corpului A al Colegiului Național „Roman-Vodă” se desfășoară cea de-a treia ediție a „Târgului de Carte Libris, în orașele istorice ale județului Neamț”.Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA” pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Cărțile mele la la Salonul Internațional de Carte Bookfest- CHIȘINĂU 2023

Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2023 are loc în perioada 30 august și 3 septembrie/2023 la Universitatea de Stat din Moldova – MEDIACOR – intrarea din Str. Alexandr Pușkin.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.
Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).
REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc,Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.
Premii/Nominalizări
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Cărțile mele la cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest/București 2023

Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, se va desfășura în perioada 24-28 mai 2023, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.
Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).
REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc,Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.
Premii/Nominalizări
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Mulțumiri

Mulțumesc celor care au vizitat Târgul de Carte LIBREX – Primăvara cărţilor la Iași ( a XXVIII-a ediţie ) și au cumpărat cărțile mele.
Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).
REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc,Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.
Premii/Nominalizări
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Cărțile mele la cea de-a XXVIII-a ediție a Târgului de Carte Librex

Cea de-a XXVIII-a ediţie a Târgului de Carte LIBREX – Primăvara cărţilor la Iaşi va avea loc, în perioada 10 – 14 mai 2023, de miercuri până duminică, de la 10.00 la 22.00, în Atrium Palas Mall Iași.
Puteți găsi o parte dintre cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).
REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc,Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.
Premii/Nominalizări
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Cărțile mele la ediția cu numărul 22 a Târgului de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca

Timp de cinci zile, între 5 și 9 aprilie/2023, Piața Unirii găzduiește ediția cu numărul 22 a Târgului de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

24 Martie

1562: Diaconul Coresi a început, la Brașov, tipărirea unui Tetraevanghel slavon. Lucrarea facea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume.

1874: Înființarea Agenției diplomatice române la Petersburg.

1999: Războiul din Kosovo: NATO a început atacurile asupra Iugoslaviei fără aprobarea UNSC, fiind prima dată când NATO atacă o țară suverană

Aniversări:

1926:Dario Fo, dramaturg, actor și scenograf italian; Premiul Nobel pentru literatură pe anul 1997 (d. 2016)

1 Februarie


Evenimente:
1600: Mihai Viteazul semnează “Tratatul de închinare și credință” față de Rudolf al II-lea, împarat al Germaniei și rege al Poloniei și Ungariei. În schimbul recunoașterii suveranității sale, Rudolf al II-lea a făgăduit lui Mihai Viteazul ajutor și a garantat domnia ereditară în linie bărbătească
1789: A fost ales primul președinte al SUA, George Washington
1823: Într-un memoriu, vornicul Mihail Sturdza folosește, pentru prima dată în viața politică a Țărilor Române, noțiunea de “conservator”, pentru a desemna tendințele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri
1880: Stabilirea de relații diplomatice la nivel de legație între România și Olanda
1908: Regele Carlos I al Portugaliei și fiul său, prințul Luis Filipe, sunt uciși la Terreiro do Paco, Lisabona
1918: Rusia adoptă calendarul gregorian.
1920: S-a înființat Institutul de Istorie Națională din Cluj-Napoca; fondat din inițiativa și cu sprijinul material al regelui Ferdinand I, Institutul a funcționat în cadrul Universității din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaș și Alexandru Lapedatu.
1944: Evacuarea administrației civile din Transnistria, imediat după ianuarie 1944, când trupele sovietice de tancuri au rupt frontul în nordul Transnistriei.
1995: România semnează, la Strasbourg, alături de reprezentanții altor 20 de state, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei (a intrat în vigoare la 1 februarie 1998).
1995: A intrat în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (Acordul a fost semnat la 1 februarie 1993)

Aniversări
1402: Eleanor de Aragon, regină a Portugaliei (d. 1445)
1435: Amadeus al IX-lea, Duce de Savoia (d. 1472)
1659: Jacob Roggeveen, explorator olandez (d. 1729)
1666: Marie Thérèse de Bourbon, Prințesă de Conti (d. 1732)
1690: Francesco Maria Veracini, compozitor italian (d. 1768)
1701: Johan Agrell, compozitor german de origine suedeză (d. 1765)
1707: Frederick, Prinț de Wales, fiul cel mare al regelui George al III-lea al Marii Britanii (d. 1751)
1761: Christian Hendrik Persoon, botanist și micolog din Africa de Sud (d. 1836)
1808: Prințesa Louise a Prusiei, Prințesă Frederic a Țărilor de Jos (d. 1870)
1838: Nicolae Gane, scriitor și politician român, membru (1908) al Academiei Române (d. 1916)
1842: Prințesa Alexandrine a Prusiei, Ducesă Wilhelm de Mecklenburg-Schwerin (d. 1906)
1848: Sava Henția, pictor român (d. 1904)
1852: Ion Luca Caragiale, dramaturg, prozator, poet român (d. 1912)
1860: Gustav Weigand, filolog german (d. 1930)
1868: Ștefan Luchian, pictor român (d. 1916)
1884: Evgheni Zamiatin, scriitor rus (d. 1937)
1894: Lucian Grigorescu, pictor român (d. 1965)
1905: Emilio Gino Segrè, fizician italian, laureat al Premiului Nobel (d. 1989)
1931: Boris Nikolaevici Elțîn, politician rus (d. 2007)
1934: Nicolae Breban, scriitor român

Sărbători
Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon; Sf. Mucenite Perpetua și Felicitas (calendar ortodox)
Sf. Veridiana (calendar romano-catolic)
Preserbarea Întâmpinării Domnului. Sf. Trifon (calendar greco-catolic)
Etiopia: Ziua patrioților, prin care se celebrează sfârșitul ocupației italiene în 1941
România: Ziua Intendenței Militare – s-a înființat intendența militară română (1861)

18 Ianuarie

Evenimente
474: Leon al II-lea în vârstă de șapte ani l-a succedat pe bunicul matern Leon I ca împărat al Imperiului Bizantin. Zece luni mai târziu a murit.
1126: Împăratul Huizong abdică de la tronul chinez în favoarea fiului său, împăratul Qinzong.
1486: Regele Henric al VII-lea al Angliei se căsătorește cu Elisabeta de York, fiica lui Eduard al IV-lea, unind astfel Casa de Lancaster și Casa de York.
1523: Conchistadorul Francisco Pizarro a înființat orașul Ciudad de los Reyes, actualul Lima, pentru a fi capitala pământurilor cucerite de el pentru Coroana Spaniei.
1701: Frederic I se încoronează ca rege al Prusiei, la Königsberg.
1821: Începutul Revoluției de la 1821. Marii boieri: Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar și ai Eteriei, încheie o înțelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului, să–i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă.
1860: Înființarea liceului Gheorghe Lazăr din București.
1871: Wilhelm I al Germaniei este proclamat primul împărat al Germaniei în Sala Oglinzilor de la Palatul Versailles (Franța) spre sfârșitul războiului franco-prusac. Imperiul este cunoscut sub numele de al doilea Reich al germanilor.
1919: Delegația română formată din I.I.C. Brătianu, Alexandru Vaida Voievod, C. Angelescu, Victor Antonescu participă la lucrările Conferinței de Pace de la Paris.
1941: În teritoriul Transilvaniei de Nord-Est, ocupat de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, s-a dispus, printr-o ordonanță, ca în toate actele de stare civilă numele românești să fie scrise cu grafie maghiară.
1945: Al Doilea Război Mondial: Eliberarea orașului polonez Cracovia de către Armata Roșie.
1990: Decret–Lege CFSN, nr. 30, privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului PCR.
1999: A cincea mineriadă – Peste 10.000 de mineri încep un marș spre București pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile

Aniversări
1689: Montesquieu, scriitor și filosof reprezentativ al iluminismului francez (d. 1755)
1726: Prințul Henric al Prusiei, general și om de stat (d. 1802)
1795: Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei, soția regelui William al II-lea al Olandei (d. 1865)
1808: Prințesa Vilhelmine Marie a Danemarcei, fiica cea mică a regelui Frederic al VI-lea al Danemarcei (d. 1891)
1829: Ludvig Lorenz, fizician și matematician danez (d. 1891)
1848: Ioan Slavici, nuvelist, romancier, memorialist, dramaturg și gazetar român (d. 1925)
1875: Aleksei Ivanovici Abrikosov, anatomopatolog sovietic (d. 1955)
1880: Paul Ehrenfest, fizician și matematician austriac (d. 1933)
1886: Ștefan Dimitrescu, pictor român (d. 1933)
1892: Oliver Hardy, actor american (d. 1957)
1898: Filip Brunea-Fox, prozator și jurnalist român, colaborator la reviste de avangardă (d. 1977)
1897: Dimitrie Găzdaru, lingvist român de renume, fondator de școală lingvistică în Argentina (d. 1991).
1908: Prințesa Sibylla de Saxa-Coburg-Gotha, mama regelui Carl XVI Gustaf al Suediei (d. 1972)
1911: Nicu Caranica, poet, dramaturg și eseist român (d. 2002)
1915: Paul C. Petrescu, fizician român (d. 1977)
1925: Gilles Deleuze, filosof francez (d. 1995)
1926: Autran Dourado, scriitor brazilian (d. 2012)
1937: John Hume, politician nord irlandez, laureat al Premiului Nobel (d. 2020)
1940: Ion Ciocanu, scriitor din R. Moldova (d. 2021)
1957: Sándor Ágócs, scriitor, poet și critic literar maghiar

22 decembrie. Atunci . . .


22 Decembrie/1989. Eram soldat în termen, grănicer la U.M.02893 -Urziceni-Sat. Plecasem în misiune pe data de 21, la post controlul amplasat la intrarea în sat. Patrula de schimb a sosit abia după o zi și jumătate. Timpul curgea altfel. Se nășteau speranțe fără de temei, iar zei nemiloși așteptau ridicarea de noi altare. Oamenii luptau, mureau, primeau binecuvântări și răni noi. Lumea Nouă se ridica. Pentru cine? Eu nu pot ști. Eram doar un soldat în termen. La frontieră. Acolo unde fiecare palmă de pământ e sfințită de sângele înaintașilor noștri. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-22 Decembrie