luni
au fost sanctificate opt sute de arhaisme
papa a fost de acord cu eviscerarea credinţei
moartea s-a împerecheat cu ultimul lui discurs
jurisprudenţa creştină a confirmat astrogramele standard
umbre liturgice mimează introspecţia
în sala hienelor
adepţii silogismelor inutile
otravesc statui ceruri rugaciuni
bătrânul în alb îşi motivează existenţa
ridicând mâna dreaptă
ad infinitum
dealerul a fost aruncat sub un pod părăsit
unde motocicliştii veniţi din transnistria
împart pungile cu praf alb
în torpedou
încărcătoarele pistolului bereta renunţă la starea hipnotică
diavolul poate fi singurul make up artist
gata să transforme formele anatomice
în linii fragmentate
pe lângă noi trec căruţe încărcate cu gunoi de grajd
oamenii privesc dincolo de firul narativ al minciunii
ca nişte somnambuli creştinaţi cu forţa
la o petrecere tematică
ioana aprinde o ţigară mentolată
cursul de referinţă al îndoielii îi rupe ciorapii
în dreptul genunchilor
ninsoare şi funeral doom
palmele mele trec dincolo de scutul antisuicid
al ioanei
sintagmele se divid în vocale gemute cu privirea la perete
ioana spune
iar am visat că eram legată de o statuie care plângea
dacă se mai repetă de multe ori visul ăsta o să ajung
dependentă de fiecare dimineaţă
statuia se întindea până la circumvoluţiunile creierului lui iisus
apoi revenea lângă mine
asta se petrecea într-un amfiteatru plin de prostituate
fiecare dintre ele avea o carte în mână
întreb cu ochii la sânii ioanei
şi statuia
statuia plângea
după ce ai disecat creierul domnului
diferenţele de fus orar nu te mai sufocă
durerea este un elixir care şterge imaginile de lupanar
ale ultimei zile
ninsoare măruntă şi funeral doom
patul sângerează sub apăsarea pintenilor.
fiul lui oenus vinde aruncătoare de flăcări pe acoperişul operei
moirele completeză chitanţe de mână
ioana pariază pe victoria echipei oberwart gunners
prostituatele din vitrina crematoriului
strâng semnături pentru a revendica un sfert
din tezaurul emoţional pierdut de episcopii postmodernişti
drogaţii au rămas stăpânii infernului virtual
fotografiile lor asalteaza covrigăriile
atelierele de reparat atacuri cerebrale
şi centrele de reeducare a semafoarelor
cota de absurd din mesajele ioanei
deschide poarta săptămânii
conjugarea melatoninei poate reîncepe
benedict sare coarda în ritmul descântecului matern
caii mascaţi sunt folosiţi ca argument al jocului pasiv
călăii primesc în audienţă animalele de companie ale cămătarilor
sfânta împărtăşanie arde buzele crainicelor
dureri difuze scot din obscur exclamaţiile heterosangvine
incestul postmodernist şi definiţia suicidului prin corespondenţă
primăvara deschide palmele pandorei
benedict cântă pentru a şaisprezecea oară
psalmul erotico-depresiv al credinţei
intonaţia ioanei urmează un traseu aproape liniar
textele din bhagavad-gita ridică nivelul serotoninei
ucid paradigmele bazate pe teorii ale conspiraţiei
şi
ascund macrocosmosul într-o stare de conştienţă
modificată
dominaţia psihologiei transpersonale
preface speranţele în moaşe beţive
visele se reportează sub forma unor matrici
parientale
dimineaţa vascularizează cuvintele de rămas bun
ioana debarcă pe malul anxios al iubirii
aerul curge peste prefixele cianotice
ca o incantaţie indecentă
rostită în faţa nimănui
papa
apaticul contratenor al universului
e protestul muribundului cântat cu voce depresivă
pseudo-blasfemia merită
un vot sau o cărămidă învelită în cârpe murdare
juriul format din pensionari damnaţi
capace de canal şi pergamente agnostice
desparte în propoziţii bolnave
credinţa
fum alb fum negru
contradicţia în vers nu poate curăţa
grajdurile lui augias
vocea papei coboară în uterul uscat al infernului
nihil sacrum
douăsprezece lumânări din ceară neagră stinse pe pieptul meu,
şerpii gorgonelor sărutându-mi pleoapele obosite,
zeiţa nereidă Thetis murmurând incantaţii la mormântul lui Achille,
centaurul Hiron culegându-mi strugurii necopţi,
numele iubitei…
paşii călăuzei rătăciţi pe cărări blestemate,
chemarea catedralelor gothice înconjurate de sârma ghimpată,
braţele muezinilor răsturnând echilibrul firesc al tăcerilor lumii,
poeziile negre răsucind spada în trupul cuvântului pur,
numele iubitei…
vâslele argonauţilor înfipte în nisipul de aur al insulei lui Eete,
testamentul faraonului copil ucis de o toamnă lacomă de sângele tinereţii,
măştile de carnaval ale sfinţilor părinţi lăsate în confesionalul unui papă nebun,
haina de mireasă a Lucreziei de Borgia îmbrăcată de îngerul căzut al durerii,
numele iubitei…
jurământul fals din pridvorul vieţii,
drumul către da,
drumul către nu.
drumul ce duce la temniţa unde doarme Danae, trece prin grădina de liliac a maestrului 13.
ne ţinem strâns de mâini ca să nu rătăcim drumul.
câinii fără stăpân râd de noi la fiecare pas înainte.
în spatele nostru gâfâie Robert de Artois.
istoria îl strigă din pergamente aproape putrezite
şi el ne urmăreşte încercând să fie primul mort dintr-un şir nesfârşit de nenăscuţi.
la intrarea în închisoarea cuvintelor, suntem nevoiţi să ne agăţăm armele de ramurile unor copaci uscaţi.
umbrele noastre sunt crucificate sub privirile îngăduitoare ale iubirilor episodice.
ni se îngăduie doar să ne tăiem încheieturile mâinilor într-o tăcere desăvârşită
şi să scriem cu sângele proaspăt
erata unei tinereţi risipite.
ne repetăm minciunile la lumina unei speranţe vag conturate.
minciuna mea se sprijină pe adevărul tău,
adevărul tău se naşte din minciuna mea.
astfel putem ridica împreună
castel din vise măsluite.