ANAHITA
Anahita este cea mai frumoasă femeie din Agrabah
locuieşte în colivie de aur şi se hrăneşte cu versurile mele.
în nopţile cu lună plină cuvintele ne dezbracă de întrebări
şi putem intra pe nesimţite în visele celuilalt.
Anahita mă aşteaptă cand vin rănit de pe câmpul de luptă
nu ridică privirea până ce eu nu mă şterg de praful îndoielii
îi leg ochii cu rănile mele
iar pereţii respiră greoi ore în şir. . .
Anahita jură ca va muri în ziua când îi voi pronunţa numele fără să îi caut buzele
pumnalul cu lamă otravită străluceşte pe masa încărcată cu fructe oprite.
ştiu că lumea întreagă nu valorează mai mult decât o promisiune încălcată
aşa că râd desenând cercuri de sânge în jurul unei iubiri mincinoase.
Anahita ştie că fără trădare iubirea ar fi o simplă aventură
cuvintele ei se sparg în apele primăverii.
dincolo de ferestre
deşertul înfloreşte sub povara albastrului. . . .
Eduard Dorneanu
Mălini
