8 noiembrie

Evenimente
794: Capitala imperială japoneză este stabilită la Kyoto (numit initial Heiankyo – “Capitala păcii și liniștii”). Din anul 1868, Japonia își va muta capitala la Tokio.
1496: S-a încheiat construirea bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli din Războieni, județul Neamț, locul unde s-a dat bătălia dintre Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), și armata otomană, în iulie 1476.
1520: Regele danez Christian al II-lea începe cu execuția în masă a nobililor suedezi, care va fi cunoscută sub numele de “Baia de sânge de la Stockholm”.
1644: Împăratul Shunzhi, al treilea împărat al dinastiei Qing, este întronat la Beijing, după prăbușirea dinastiei Ming, ca primul împărat Qing care domnește asupra întregii Chine.
1874: A fost inaugurată statuia lui Mihai Viteazul din București (Piața Universității); statuia a fost realizată de sculptorul francez Albert Ernest Carriere de Belleuse și este primul monument de această factură din Capitală.
1885: S-a fondat Partidul Liberal-Democrat condus de Dimitrie C. Brătianu, unind în rândurile sale pe toți cei nemulțumiți de guvernarea liberal a lui I.C. Brătianu, inclusiv pe Mihail Kogălniceanu și grupul liberalilor moldoveni grupați în jurul acestuia. A funcționat până la 24 martie 1890, când s-a unificat cu Partidul Național Liberal.
1889: Montana a devenit cel de-al 41-lea stat american.
1892: Președintele american Grover Cleveland a obținut singurul mandat neconsecutiv la Casa Albă din istoria SUA.
1895: Wilhelm Conrad Röntgen (1845 – 1923), profesor la Universitatea din Würzburg, Germania (laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1901), a descoperit razele electromagnetice, cunoscute sub numele de razele X (razele Röntgen).
1942: Al doilea război mondial: Americanii se alătură britanicilor în războiul din Africa. Debarcarea trupelor britanice și americane în Maroc și Algeria.
1945: Manifestație anticomunistă a tineretului PNȚ și PNL, în Piața Palatului Regal, prilejuită de ziua onomastică a regelui Mihai I[1].
1956: Descoperirea cometei Arend-Roland.
1985: Adunarea Generală a ONU adoptă, la inițiativa României, rezoluția privind Anul Internațional al Tineretului.
2006: În urma victoriei democraților în Camera Reprezentanților, secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, și-a anunțat demisia.
2016: Au loc alegeri prezidențiale în Statele Unite ale Americii. Cu toate că a pierdut la un scor strâns la votul popular, Donald Trump, candidatul republican, câștigă alegerile învingând-o pe Hillary Clinton, candidatul democrat. Este a cincea oară în istoria Statelor Unite când candidatul câștigător pierde votul popular; ultima astfel de înfrângere a avut loc în 2000.

Aniversări
30: Nerva, împărat roman (d. 98)
1511: Paul Eber, teolog, reformator german (d. 1569)
1572: Johann Sigismund, Elector de Brandenburg (d. 1619)
1676: Louise Bénédicte de Bourbon, prințesă de sânge a Franței (d. 1753)
1715: Elisabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel, soția regelui Prusiei Frederic cel Mare (d. 1797)
1746: Elisabeth Christine de Brunswick-Lüneburg, Prințesă Moștenitoare a Prusiei (d. 1840)
1768: Prințesa Augusta Sofia a Regatului Unit, a doua fiică a regelui George al III-lea al Marii Britanii (d. 1840)
1777: Désirée Clary, regină a Suediei (d. 1860)
1893: Rama al VII-lea, rege a Siamului (d. 1941)

Sărbători
în calendarul ortodox: Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril
în calendarul greco-catolic: Sf. Arhangheli Mihail și Gavril
în calendarul romano-catolic: Fer. John Duns Scotus († 1308, Köln)

5 noiembrie

Evenimente
1556: Bayram Khan iese învingător din cea de-a doua bătălie de la Panipat și restabilește puterea mogulilor în India.
1605: “Complotul prafului de pușcă”. Era vizată clădirea Parlamentului britanic, în care se desfășura o sesiune specială la care participau regele Iacob I, membrii guvernului și ai Parlamentului.
1720: Tratatul de pace de la Constantinopol (“Pace Veșnică”) între Rusia și Imperiul Otoman; confirmarea tratatului încheiat la Adrianopol la 13 iunie 1713.
1838: Honduras își declară independența deplină față de Provinciile Unite ale Americii Centrale.
1912: Woodrow Wilson este ales președinte al Statelor Unite.
1913: Regele Otto al Bavariei este detronat de vărul său, Prințul Regent Ludwig, care își asumă titlul de Ludwig al III-lea.
1914: Franța și Marea Britanie declară război Turciei.
1930: Sinclair Lewis este câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură.
1930: Aparatul german Dornier Do X, cel mai mare, mai greu și mai puternic hidroavion din lume la acea dată, pornește de la Lacul Constanța în primul său zbor de promovare spre Amsterdam.
1940: Democratul Franklin D. Roosevelt este ales în funcția de președinte pentru o a treia legislatură, fapt unic în istoria Statelor Unite.
1968: Shirley Chisholm a fost prima femeie de culoare aleasă în Congresul american.
1970: La Vatican a fost introdus serviciul divin în limba națională a fiecărei comunități catolice.

Aniversări
1615: Ibrahim I al Imperiului Otoman (d. 1648)
1773: Prințul Louis Carol al Prusiei (d. 1796)
1837: Arnold Janssen, preot misionar (d. 1909)
1864: Hilda de Nassau, Mare Ducesă de Baden (d. 1952)
1921: Prințesa Fawzia a Egiptului

Sărbători

În calendarul roman universal – Sfântul Emeric
Marea Britanie – Complotul prafului de pușcă

4 noiembrie

Evenimente
1520: După victoria sa asupra regentului suedez Sten Sture cel Tânăr, regele danez Christian al II-lea este încoronat rege al Suediei. Adepților lui Sten Sture li s-a promis o amnistie generală.
1576: În Războiul de optzeci de ani, după ce soldații spanioli timp îndelungat nu au fost plătiți de Regele Philipp al II-lea, încep prădarea orașului belgian Anvers.
1677: Viitoarea Maria a II-a a Angliei s-a căsătorit cu William de Orania. Mai târziu ei vor domni ca William și Mary.
1852: Contele Camillo de Cavour a devenit prim-ministru al Regatului Sardinia-Piemont, în jurul căruia s-a cristalizat ulterior statul italian unit.
1856: În Galați începe prima conferință a puterilor europene, care consultantă problemele de navigație pe Dunăre și care înființează Comisia Statelor alăturate Dunării.
1862: Inventatorul american Richard Gatling brevetează mitraliera.
1869: A apărut primul număr al reputatei reviste științifice Nature.
1921: Primul ministru japonez Hara Takashi este asasinat la Tokyo.
1922: Exploratorul englez Howard Carter a descoperit mormântul lui Tutankamon, în Egipt.
1938: George Enescu a terminat “Suita a III-a”, “Săteasca”.
1948: Lui T.S. Eliot i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură.
1956: Invadarea Ungariei de către tancurile sovietice și instalarea guvernului contrarevoluționar condus de János Kádár; revoluția maghiară a fost declanșată la 23 octombrie iar luptele au durat pâna la 14 noiembrie.
1966: Inundații în Veneția și Florența. Aproape un milion de volume din colecția de la Biblioteca Națională, documente de la Arhiva de Stat, tablouri au fost acoperite de apă.
1979: Ambasada americană din Teheran a fost ocupată de militanți iranieni, care au luat ostatice 90 de persoane.
1980: Republicanul Ronald Reagan devine cel de-al 40-lea președinte al Statelor Unite.
1995: Premierul israelian Ițhak Rabin a fost asasinat, la Tel Aviv, în cursul unui miting politic, premergător alegerilor.
2008: Democratul Barack Obama a fost ales drept cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite, primul de culoare.

Aniversări
1470: Eduard al V-lea, rege a Angliei pentru 11 săptămâni în anul 1483
1631: Mary de Orange, fiica regelui Carol I al Angliei și mama regelui William al III-lea al Angliei (d. 1660)
1650: William al III-lea al Angliei (d. 1702)
1872: Barbu Știrbey, om politic român, președinte al Consiliului de Miniștri (d. 1946)
1884: Prințesa Elena a Serbiei (d. 1962)
1931: Bernard Francis Law, arhiepiscop de Boston și cardinal

Sărbători

Sfântul Carlo Borromeo (calendarul romano-catolic)
Cuviosul Ioanichie cel Mare; Sfinții Mucenici Nicandru, episcopul și Ermeu, preotul (calendarul ortodox si greco-catolic)
Rusia: Ziua Unității Naționale (din 2005)

3 noiembrie

Evenimente
625: Honoriu I este ales papă.
644: În Medina, Umar ibn al-Chattab, cel de-al doilea calif musulman este ucis de o sclavă persană.
1444: Bătălia de la Linnich.
1462: Spania: Henric al IV-lea de Castilia este proclamat principe de Cataluña.
1481: Regatul Navarei: Francisc de Foix este încoronat Rege.
1483: Giuliano della Rovere, viitorul papă Iuliu al II-lea, este nuumit episcop al Bolognei, (Italia).
1493: Cristofor Columb a descoperit Insula Dominica în Marea Caraibilor.
1536: Viceregatul de Perú: pentru Real Cédula se confirmă transferul capitalei de la Jauja în Lima, cunoscută cu numele de „Ciudad de los Reyes”.
1591: Este ales Papa Inocențiu al IX-lea.
1591: Căpitanul portughez Juan Fernández de León fondează orașul Guanare, actualmente pe teritoriul Venezuielei.
1592: Mexic: Orașului San Luis Potosí, (SLP) i se acordă titlul de oraș.
1622: Barockschloss Bílence, după ce a căzut în dizgrație, a fost confiscat.
1624: Viceregatul Noii Spanii: Rodrigo Pacheco y Osorio, marchizul de Cerralvo, preia posesiunea ca cel de-al 15-lea vicerege.
1762: Tratatul de la Fontainebleau între Spania și Franța, prin care Luisiana trece sub putere spaniolă.
1780: Argentina: În Buenos Aires sunt imprimate primele documente în tipografia regală: „Real Imprenta de Niños Expósitos”.
1791: Bătălia de la Fort-Wayne, războinicii Miamis îl surprind în bătălie pe maiorul *Arthur Saint-Clair, care din 1300 de oameni a pierdut 600; dintre băștinași au murit numai 66. Aceasta este cea mai mare pierdere a americanilor în războaiele lor de masacrare a „pieilor roșii”.
1792: Mexic: se deschid porțile Universității de la Guadalajara, în „Noua Galiție” (azi Estado de Jalisco).
1795: Franța: Se constituie „Directoratul”.
1800: A fost înființată Casa Albă, reședința președinților SUA, situată în Washington. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului James Hoban, lucrările începând în anul 1792.
1820: Independența Ecuadorului.
1821: Independența statului Nicaragua.
1823: Președintele peruan José de la Riva-Agüero trimite viceregelui La Serna o pledoarie pentru înființarea regatului de Peru, independent de Spania, având totuși pe tron un principe spaniol.
1883: Spania: Antonio Gaudí, arhitectul modernist, primește aprobarea de a continua construcția „templului” barcelonez Sagrada Familia.
1834: A fost fondat în București Muzeul de Istorie Naturală și Antichități.
1844: La Teatrul Argentina din Roma are loc debutul lui Giuseppe Verdi cu „I due Foscari”.
1863: Americanul J.T. Alden a brevetat metoda de obținere a drojdiei.
1866: Chestiunea Romană: tratativele lui Giuseppe Garibaldi se duc pe lângă Napoleon al II-lea cu tentativa de a confisca teritoriile Statului Pontifical, teritorii sub autoritatea papei.
1887: Este fondată „Asociația Academică din Coimbra”, cea mai veche asociație de studenți din Portugalia.
1890: Premiera Operei „Cneazul Igor“ de Alexander Porfirjewitsch Borodin în Marea Operă din Sankt Petersburg.
1891: Brazilia: Mareșalul Teodoro de Fonseca dizolvă Congresul brazilian și se autoproclamă dictator.
1891: Republica Velha, Deodoro da Fonseca declară starea de urgență.
1891: Rio Grande de Sud: Júlio de Castilhos este demis din funcția de președinte al Republicii.
1898: Columbia: Manuel Antonio San Clemente preia președinția.
1900: Premierea Operei „Povestea țarului Saltan“ (Orig.: „Saksa o zare Saltane“) de Rimski-Korsakov la opera Solodownikow din Moscova.
1903: Cu sprijin din partea SUA, Panama se desprinde de Columbia și își proclamă independența.
1905: Rusia: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei semnează decretul de amnistie pentru deținuții politici.
1906: Alois Alzheimer prezintă la Congresul de medicină de la Tübingen datele fundamentale ale bolii care îi va purta numele.
1906: La Berlin se încheie „Conferința Internațională de Telegrafie” care a hotărât schimbul de informații obligatoriu între stațiile conectate între ele.
1908: Statele Unite: alegeri prezidențiale, la care va învinge William Howard Taft.
1912: Mexic: revoluția împotriva lui Madero în Chihuahua.
1914: Primul Război Mondial: Marea Britanie anunță că toată Marea Nordului s-a transformat într-un câmp de luptă.
1916: Catar devine un stat protejat de britanici.
1918: Primul Război Mondial: Semnarea armistițiului între Imperiul Austro-Ungar și aliați, armistițiu care pune capăt războiului. Evenimentul a avut loc la „Villa Giusti”.
1918: Ca urmare a Primului Război Mondial se dizolvă monarhiile dunărene.
1918: Revolta marinarilor se extinde asupra muncitorilor din Kiel și marchează în Germania începutul Revoluției din Noiembrie.
1918: Polonia își declară independența față de Rusia.
1919: Istoricul Vasile Pârvan își inaugurează cursul de istorie la nou înființata Universitate a Daciei Superioare din Cluj cu prelegerea: „Datoria vieții noastre”, în care a adus și un omagiu jertfei depuse de tinerii ostași români la înfăptuirea unității naționale a statului.
1920: Se înființează Școala Politehnică din Timișoara.
1930: Brazilia: Getúlio Vargas este proclamat președinte în urma unei lovituri de stat.
1935: Grecia: Cu întoarcerea regelui George al II-lea la tron se încheie perioada Republicii grecești.
1936: Statele Unite: Franklin Delano Roosevelt este reales președinte.
1943: Spania: repatrierea diviziei División Azul.
1944: Armata franceză aduce un omagiu postum lui Antoine de Saint-Exupéry.
1946: Japonia: suveranitatea Împăratului japonez trece în mâna Parlamentului.
1947: Se semnează Tratado de Río prin care se acordă asistență militară reciprocă între statele americane din sud.
1950: România a aderat la Convenția cu privire la prevenirea și reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 9 decembrie 1948 și intrată în vigoare la 12 ianuarie 1951.
1954: Începe trimiterea trupelor franceze în Algeria din cauza intensificării mișcărilor pentru independență din acea colonie.
1956: A fost înființată Opera Română din Iași, spectacolul inaugural fiind Tosca de Giacomo Puccini.
1957: Uniunea Sovietică a trimis primul animal în spațiul cosmic -câinele Laika-, la bordul navei Sputnik II. Astfel, Laika a devenit prima ființă vie terestră care a navigat în spațiu, supraviețuind însă numai 7 zile.
1958: La Paris este inaugurat Palatul UNESCO.
1958: Cuba: Andrés Rivero Agüero este ales președinte.
1959: Israel: Partidul Laburist din Israel (MAPAI) a lui Ben Gurion câștigă în alegerile legislative.
1961: Birmanul Sithu Thant este ales Secretar General al ONU.
1964: Statele Unite: Lyndon B. Johnson este ales președinte, luând astfel locul lui John Kennedy, care fusese asasinat, și devenind al 36-lea președinte al Statelor Unite.
1964: Bolivia: René Barrientos Ortuño preia puterea în urma unei lovituri de stat militare.
1966: Guatemala: este instaurată starea de urgență pe întreg teritoriu.
1970: Salvador Allende este ales președinte al statului Chile.
1972: Chile: Președintele Salvador Allende formează un guvern mixt civil-militar.
1973: NASA lansează sonda spațială Mariner X cu destinația Mercur.
1973: Ministrul german al afacerilor externe, Walter Scheel, pune în timpul unei vizite la Moscova problema Berlinului.
1975: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii inaugurează conducta petrolieră subacvatică prin care a fost adus pentru prima dată petrol din Marea Nordului.
1975: Generalul Khaled Mosharraf, conduce o lovitură de stat în Bangladesh.
1978: Republica Dominicană își capătă independența față de Commonwealth.
1978: URSS și Vietnam semnează un tratat de asistență și cooperare pe 25 de ani.
1979: Carolina de Nord: Adepții Ku Klux Klan protestează împotriva comuniștilor, care organizaseră demonstrația „Moarte Clanului“.
1983: Dizidenți palestinieni îl atacă, cu ajutor sirian și libian, pe Yaser Arafat pe câmpia /fâșia libanului.
1983: La nord de Kabul (Afganistan), un convoi militar rusesc a fost atacat într-o ambuscadă în tunelul Salangl, cu o lungime de 2,7 km; și-au pierdut viața peste 2.000 de oameni.
1985: Tito Brandsma, carmelitan olandez, ucis în 1942 de către naziști, a fost beatificat de Biserica Catolică.
1986: Statele Federale ale Microneziei au dobândit independența.
1986: Mozambic: Joaquim Chissano este desemnat președinte, înlocuindu-l astfel pe răposatul Samora Machel.
1986: Alianță de protectorat încheiat de Micronezia și de Marianas cu Statele Unite.
1988: Algeria: sunt aprobate prin referendum reformele propuse de președintele Chadli Benyedid.
1992: Bill Clinton devine al 42-lea președinte al Statelor Unite.
1992: Porto Rico: Pedro Roselló câștigă alegerile și este proclamat guvernator.
1992: Carol Moseley-Braun este prima femeie de culoare aleasă in Senatul american.
1994: Lansarea transportorului spațial american „Atlantis”.
1995: Taifunul “Angela”, abătut asupra arhipelagului filipinez, s-a soldat cu 883 de morți și 188 de dispăruți.
1998: La Strasbourg este inaugurat Tribunalul European al Drepturilor Omului.
1998: Victoria islamiștilor moderați în Turcia.
1999: Armenia: Aram Sarkissian devine șef al statului.
1999: Judecătorul spaniol Baltasar Garzón judecă 98 de militari argentinieni pentru masacre pe timpul dictatorului Pinochet.
2000: Stația Spațială Internațională începe să funcționeze.
2005: Rămășițile pământești ale lui Nicolaus Copernic au fost descoperite într-o catedrală din Polonia.

Aniversări
1843: Mihail Romano, ofițer român Erou al Războiului de Independență (d. 1877)
1852: Împăratul Meiji al Japoniei (d. 1912)
1895: Marea Ducesă Olga Nicolaievna Romanova (d. 1918)

Sărbători
Sfinții Mucenici Achepsima, episcopul, Iosif, preotul si Aitala, diaconul (calendarul ortodox si greco-catolic)
Ziua Vânătorilor de Munte
Panama – Ziua Națională, aniversarea proclamării independenței față de Columbia (1903)
Dominica – Ziua Națională, aniversarea proclamării independenței față de Marea Britanie (1978)

TÂRGUL NAŢIONAL DE CARTE ŞI REVISTĂ RELIGIOASĂ-2-5 Noiembrie 2017

Data: 2-5 Noiembrie 2017
Program vizitare: 10 – 20
Locaţie: Corpul B al Bibliotecii Judeţene Astra din Sibiu
INTRARE LIBERĂ

Program:

Joi 2 Noiembrie/2017

13,00
DESCHIDEREA OFICIALĂ A TÂRGULUI
17,30
EDITURA AGATON-FĂGĂRAȘ – LANSAREA VOLUMELOR ”ABECEDARUL BUCURIEI. UN ALTFEL DE CATEHISM CU MAICA SILUANA VLAD”, ”MANIERE ALESE PENTRU PRINȚI ȘI PRINȚESE” DE AMALIA DRAGNE (TEXT) ȘI CRISTINA-DIANA ENACHE (ILUSTRAȚII), ”ÎN LEGĂTURĂ CU CERUL. CARTE DE RUGĂCIUNI PENTRU COPII PÂNĂ ÎN 10 ANI”, ”DE VORBĂ CU DUMNEZEU. CARTE DE RUGĂCIUNI PENTRU COPII (10-13 ANI)”
PR. ADRIAN ROMAN
PR. LIVIU MUJAT
IULIANA GOVOREANU
AMALIA DRAGNE
18,00
EDITURA ANDREIANA A ARHIEPISCOPIEI SIBIULUI
PR. PROF. DR. NICOLAE CHIFĂR
PR. PROF. DR. AUREL PAVEL
PR. CONF. DR. CONSTANTIN NECULA
PR. LECT. DR. EMANUEL TĂVALĂ
PR. PROT. VASILE GAFTON
PR. PROT. DĂNUȚ BENGA
PR. DR. CRISTIAN MUNTEAN
DR. ADRIAN STOIA
I. RESTITUIRI
”PROCESUL MÂNTUITORULUI” DE IOAN FRUMA, GRIGORIE T. MARCU, ”TEOLOGIA FUNDAMENTALĂ” DE CORNELIU SÂRBU, ”MISIONARISMUL LAIC” DE CORNELIU SÂRBU
II. ALBUM
”TROIȚELE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI”
III. COLECȚIILE
DE AUTOR
”…PREDICI ȘI MEDITAȚII LA EVANGHELIILE DE PESTE AN” DE PR. CONF. DR. CONSTANTIN NECULA, ”OMUL ÎN LUME, ICOANĂ A CHIPULUI LUI DUMNEZEU SAU ILUZIE A PROPRIILOR GÂNDURI” DE PR. DR. VASILE GAFTON, ”SCRIERI UITATE REGĂSITE” DE CRISTIAN MUNTEAN
IV. COLECȚIA
IN HONOREM
”ARHIEREUL LUI HRISTOS, STUDII ÎN CINSTEA ÎPS LAURENȚIU LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 70 DE ANI”, ”MAGISTRUL. STUDII ÎN CINSTEA PR. ACAD. MIRCEA PĂCURARIU LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 70 DE ANI”
20,00
EXTRAGEREA TALOANELOR PENTRU CONCURSUL CU PREMII OFERITE VIZITATORILOR DE ORGANIZATORI ŞI EDITURI

Vineri-3 Noiembrie/2017

15,00
EDITURA EIKON-BUCUREȘTI – LANSAREA CĂRȚILOR: ”O ANTROPOLOGIE MISTICĂ. INTRODUCERE ÎN GÂNDIREA PĂRINTELUI STĂNILOAE”, ”EXPERIENȚA RELIGIOASĂ ÎN GÂNDIREA LUI DUMITRU STĂNILOAE – O ETICĂ RELAȚIONALĂ” ȘI ”ÎNTRE MOARTEA POLITICII ȘI MOARTEA LUI DUMNEZEU”DE SANDU FRUNZĂ
PREZENTAREA NOILOR APARIȚII ÎN ARHIVA RUGULUI APRINS: ”RĂSBOIUL NEVĂZUT AL LUI PAISIE CEL MARE” DE PAUL STERIAN, ”COMENTARII LA POEMELE FILOCALICE SCRISE DE ALEXANDRU MIRONESCU” DE ȘTEFAN TODIRAȘCU
CHRISTIAN CRĂCIUN
VIANU MUREȘAN
MIHNEA STOICA
SANDU FRUNZĂ
VALENTIN AJDER
17,00
LANSAREA VOLUMELOR ”FIRIMITURI DE IUBIRE (VOL.II)” ȘI ”DE VORBĂ CU OMULEȚ (EDIȚIA AII-A)” DE DOINA BLAGA
17,30
LANSAREA CĂRȚII ”ȘAPTE MARTIRI ȘI MĂRTURISITORI ROMÂNI AI ORTODOXIEI” DE CRISTIAN SĂUCHEA
PR. CONF. DR. IOAN MIHOC
CRISTIAN SĂUCHEA
18,00
EDITURA CHRISTIANA-BUCUREȘTI – LANSAREA VOLUMELOR ”CINEMA-UL: O LECTURĂ ÎMBISERICITĂ. PENTRU O TEOLOGIE ORTODOXĂ A CULTURII” DE MONAHUL DANIEL CORNEA ȘI ”GÂLCEAVA DRACULUI CU LUMEA SAU DE CE ESTE DRACUL CHIAR AȘA DE NEGRU CUM PARE”DE RĂZVAN CODRESCU
RĂZVAN BUCUROIU
RĂZVAN CODRESCU
CONF. SEBASTIAN MOLDOVAN
19,00
EDITURA LUMEA CREDINȚEI-BUCUREȘTI – LANSAREA VOLUMELOR ”LA CURȚILE DUHULUI (VOL.III)” DE RĂZVAN BUCUROIU, ”BISERICA ȘI CETATEA. EXERCIȚII DE JURNALISM” DE PR. IOAN ALEXANDRU MIZGAN
RĂZVAN CODRESCU
RĂZVAN BUCUROIU
PR. IOAN ALEXANDRU MIZGAN
20,00
EXTRAGEREA TALOANELOR PENTRU CONCURSUL CU PREMII OFERITE VIZITATORILOR DE ORGANIZATORI ŞI EDITURI

Sâmbătă 4 Noiembrie/2017

12,00
CONFERINȚELE EIKON-BUCUREȘTI – CHRISTIAN CRĂCIUN: ”POEZIA DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE”
CHRISTIAN CRĂCIUN
13,00
EDITURA EIKON-BUCUREȘTI
LANSAREA CĂRȚII ”AUTOPORTRETE ÎN OGLINZILE CĂRȚILOR” DE VIANU MUREȘAN
PREZENTAREA NOILOR APARIȚII ÎN COLECȚIA UNIVERSITAS: ”SIMETRIILE ÎNȚELEPCIUNII, STUDII DE FILOSOFIE ȘI TEOLOGIE” (ÎN SERIA THEOLOGIA ET PHILOSOFIA, COORDONATORI ALIN TAT, NICOLAE TURCAN), ”APOLOGIA DUPĂ SFÂRȘITUL METAFIZICII – TEOLOGIE ȘI FENOMENOLOGIE LA JEAN-LUC MARION” DE NICOLAE TURCAN, ”IOAN PETRU CULIANU – IPOSTAZELE UNUI ERETIC” DE RAUL POPESCU
VIANU MUREȘAN
CHRISTIAN CRĂCIUN
VALENTIN AJDER
14,00
EDITURA OASTEA DOMNULUI-SIBIU
PREZENTAREA VOLUMELOR ”LOCURILE NOASTRE SFINTE” ȘI ”MINUNE ȘI TAINĂ” DE TRAIAN DORZ
PR. PROF. DR. VASILE MIHOC
15,00
EDITURA AGNOS-SIBIU
”SEMNUL MĂRTURISIRII. MISIUNEA ȘI SLUJIREA BISERICII PRIN INTERMEDIUL LIMBAJULUI MIMICO-GESTUAL”
LANSAREA CĂRȚII ”DISCURSUL LITURGIC MIMICO-GESTUAL ÎN LITURGHIA SF. IOAN GURĂ DE AUR” DE PR. CONSTANTIN ONU
PR. CONF. DR. CONSTANTIN ONU
16,00
EDITURA EIKON-BUCUREȘTI
LANSAREA CĂRȚII ”CRITICA JUDECĂȚII DE GUST. FILOSOFIE, LITERATURĂ, COMUNICARE” DE ION DUR
MINODORA SĂLCUDEAN
ION DUR
VALENTIN AJDER
16,30
CONFERINȚELE EIKON-BUCUREȘTI – VIANU MUREȘAN: ”CITEȘTI SAU TE INFORMEZI? AVANTAJELE CĂRȚII ÎN ERA INTERNETULUI”
PREZENTAREA NOILOR APARIȚII ÎN COLECȚIA UNIVERSITAS: ”MODERNITATEA RATATĂ. GÂNDIREA FĂRĂ PUBLIC ȘI STĂPÂNUL FĂRĂ CHIP” DE SORIN BORZA, ”FILOSOFIA SINGULARITĂȚII – CREIERUL GLOBAL, O ETICĂ A GÂNDIRII FĂRĂ OM” DE BOGDAN POPOVENIUC, ”EXISTENȚĂ ȘI IDEE” DE ȘTEFAN VIANU, ”URZEALA REALITĂȚII. O PERSPECTIVĂ SEMIOTICĂ ASUPRA CUNOAȘTERII” DE CĂLIN HERȚEG, ”IMAGINEA FĂRĂ FRONTIERE” COORD. DORIN ȘTEFĂNESCU, ”CULTURA ȘI SPAȚIUL” DE IVAN IVLAMPIE
VIANU MUREȘAN
CHRISTIAN CRĂCIUN
VALENTIN AJDER
17,30
EDITURA LUMEA CREDINȚEI-BUCUREȘTI
LANSAREA VOLUMULUI ”FASCINAȚIA TRADIȚIEI” DE TEODOR BACONSCHI
TEODOR BACONSCHI
RĂZVAN BUCUROIU
18,00
EDITURA DEISIS-SIBIU
”SFÂNTUL TEODOR STUDITUL ȘI APĂRAREA ICOANELOR”
ARHID. IOAN ICĂ JR.
20,00
EXTRAGEREA TALOANELOR PENTRU CONCURSUL CU PREMII OFERITE VIZITATORILOR DE ORGANIZATORI ŞI EDITURI

Duminică-5 Noiembrie/2017

17,00
FESTIVITATEA DE ÎNCHIDERE A TÂRGULUI ŞI DE PREMIERE A EDITURILOR
RECITAL CORAL SUSȚINUT DE CORUL ”TIMOTEI POPOVICI” AL CATEDRALEI MITROPOLITANE DIN SIBIU-DIRIJOR: PR.DAN-ALEXANDRU STREZA
ÎPS DR. LAURENȚIU STREZA, ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ȘI MITROPOLITUL ARDEALULUI
18,00
EXTRAGEREA TALOANELOR PENTRU CONCURSUL CU PREMII OFERITE VIZITATORILOR DE ORGANIZATORI ŞI EDITURI

1 noiembrie

Evenimente
333 î.Hr.: Bătălia de la Issos, a douăsprezecea victorie a lui Alexandru cel Mare asupra perșilor.
451: Încheierea Conciliului din Calcedon (al 4-lea ecumenic).
871: O diplomă a regelui Carol cel Pleșuv dă Bisericii din Besançon dreptul de a bate monedă.
996: Împăratul Otto III acordă episcopatului bavarian de Freising 30 “ținuturi regale” printr-un document în care se pomenește pentru prima oară denumirea “Ostarrîchi”, din care provine numele Austriei.
1049: Dedicarea Bisericii abație din Saint-Hilaire-le-Grand, Poitiers, (actuala Bazilică Saint-Hilaire-le-Grand) în prezența a 13 arhiepiscopi și episcopi, a contesei Agnès de Bourgogne și a fiului ei Guillaume VII Aigret.
1164: Îngrijorat pentru viața sa, Thomas Becket, în noaptea de întâi spre doi noiembrie, s-a îmbarcat clandestin pentru Franța. De comun acord cu papa, Ludovic al VII-lea acordau transfugilor azil și protecție.
1179: Filip al II-lea este încoronat rege al Franței.
1295: Căsătoria regelui Iacob al II-lea de Aragon, zis cel Drept cu Blanche d’Anjou.
1337: Regele Angliei Eduard al III-lea îl provoacă pe Filip al VI-lea de Valois : acesta este adevăratul început al Războiul de o sută de ani. (1337 – 1453) dintre Franța și Anglia.
1388: Carol al VI-lea sărbătoarea Tuturor sfinților la Reims, unde s-a oprit la reîntoarcerea dintr-o expediție împotriva ducelui de Gueldre, aliat al englezilor.
1428: Raoul de Gaucourt devine noul guvernator pentru Dauphne.
1432: Amaury de la Motte d’Acigné a fost numit episcop de Saint-Malo, unde va rămâne până la moartea sa în 1434.
1478: Cu bula Exigit sinceræ devotionis papa acordă Regilor Catolici crearea Inchiziției spaniole.
1503: Cardinalul Julien della Rovere este ales papă cu 37 de voturi din 38 de votanți, și a luat numele de Papa Iuliu al II-lea.
1512: Opera lui Michelangelo de pe plafonul Capelei Sixtine a fost arătată pentru prima dată publicului.
1520: Fernando Magellan descoperă Strâmtoarea Magellan denumită “Estreito de Todos los Santos”.
1599: Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul (1599-1600). Transilvania intra sub stăpânirea domnului muntean.
1755: Puternic cutremur de pământ în Portugalia, soldat cu moartea a 30.000 de persoane și distrugerea unei mari părți din orașul Lisabona.
1784: Începe in Zarand Rascoala condusa de Horia Closca si Crisan.
1894: Nicolae al II-lea devine noul Țar al Rusiei după ce tatăl său, Alexandru al III-lea, moare.
1922: Ultimul sultan al Imperiului Otoman, Mehmed al VI-lea, abdică.
1928: Reforma alfabetului turc prin adoptarea caracterelor latine.
1950: Tentativă de asasinat la adresa președintelui american Harry Truman.
1952: SUA au detonat în Insulele Marshall prima bombă cu hidrogen.
1960: John F. Kennedy l-a învins pe Richard Nixon în competiția pentru funcția de președinte al SUA.
A intrat în vigoare Tratatul de constituire a Benelux ca uniune economică, semnat de Belgia, Olanda și Luxemburg la 3 februarie 1958.
1962: Din Rusia a fost lansată, pentru prima oară, o rachetă cosmică cu destinația planeta Marte. La bord era instalată stația automată interplanetară MARTE-1.
1968: Misiunea militară a SUA în Vietnam a inițiat Proiectul Phoenix.
1981: Antigua și Barbuda își câștigă independența față de Marea Britanie.
1993: A luat ființă Uniunea Europeană, în urma Tratatului de la Maastricht.
2000: În R.P. Chineză a început cel mai mare recensământ al populației din lume, în cadrul căruia au fost recenzate 350 de milioane de familii.

Aniversări
846: Ludovic al II-lea al Franței (d. 879)
1351: Leopold al III-lea, Duce de Austria (d. 1386)
1339: Rudolf al IV-lea, duce de Habsburg (1358–1365) (d. 1365)
1549: Ana de Austria, a patra soție a regelui Filip al II-lea al Spaniei (d. 1580)
1778: Gustav al IV-lea, regele Suediei din 1792 până în 1809 (d. 1837)

Sărbători
Sf. Doctori fără arginți Cosma și Damian (calendarul ortodox și greco-catolic)
Ziua morților
Sărbătoarea Tuturor Sfinților (calendarul romano-catolic și anglican)
Ziua Radioului Național
Algeria: Ziua Națională. Aniversarea Revoluției (1954)