MĂLINI-Volumul IV

Amprentele iubirii-Lansare de carte la ZILELE BIBLIOTECII JUDEȚENE „PANAIT CERNA” TULCEA-23-25 septembrie 2022

Astăzi la ZILELE BIBLIOTECII JUDEȚENE „PANAIT CERNA” TULCEA-23-25 septembrie 2022 -lansare de carte cu volumul ,,Amprentele iubirii”

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Cărțile mele la ZILELE BIBLIOTECII JUDEȚENE „PANAIT CERNA” TULCEA-23-25 septembrie 2022

În perioada 23-25 Septembrie 2022 are loc manifestarea culturală ZILELE BIBLIOTECII JUDEȚENE „PANAIT CERNA” TULCEA.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Mulțumiri

Mulțumesc celor care au vizitat Târgul de carte Libris/Piatra Neamț și au cumpărat cărțile mele.

16 Septembrie

Evenimente:
1382: Maria de Anjou este proclamată regina Ungariei.
1776: Armata americană a obținut o victorie împotriva celei britanice în bătălia de la Harlem Heights din cadrul războiului american de independență.
1836: Domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale.
1868: Se deschide, la Sibiu, primul “Congres național-bisericesc al românilor ortodocși” din Transilvania și Ungaria; se adoptă “Statutul organic”, care consfințește principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania și Ungaria.
1880: Înființarea Societății farmaciștilor din România.
1955: În Argentina are loc a doua lovitură de stat militară împotriva președintelui Juan Domingo Perón, care de data aceasta are succes.
1963: Malaya, Singapore, Borneo de Nord (Sabahul de astăzi) și Sarawak s-au unit pentru a forma Malaezia.
1975: Papua Noua Guinee își câștigă independența față de Australia.
1987: S-a definitivat protocolul de la Montreal, un tratat internațional pentru protejarea stratului de ozon prin interzicerea fabricării unor substanțe dăunătoare acestuia.
1996: Miniștrii de externe ai României și Ungariei, Theodor Meleșcanu și László Kovács, semnează la Timișoara tratatul bilateral de prietenie și bună vecinătate, Tratatul de la Timișoara.

Aniversări:
1386: Henric al V-lea al Angliei (d. 1422)
1507: Împăratul Jiajing al Chinei (d. 1567)
1557: Jacques Mauduit, compozitor francez (d. 1627)
1651: Engelbert Kaempfer, doctor și călător german (d. 1716)
1745: Mihail Kutuzov, mareșal rus (d. 1813)
1782: Daoguang, împărat chinez (d. 1850)
1823: Francis Parkman, istoric american (d. 1893)
1826: Ernst I, Duce de Saxa-Altenburg (d. 1908)
1837: Pedro al V-lea al Portugaliei (d. 1861)
1853: Albrecht Kossel, medic german, laureat Nobel (d. 1927)
1858: Andrew Bonar Law, politician canadiano-scoțian, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1923)
1867: Vintilă I. C. Brătianu, cel de-al 31-lea prim-ministru al României (d. 1930)
1872: António Carneiro, artist portughez (d. 1930)
1883: T. E. Hulme, scriitor englez (d. 1917)
1886: Jean Arp, sculptor, pictor și poet francez (d. 1966)
1888: Frans Eemil Sillanpää, scriitor finlandez, laureat Nobel (d. 1964)
1891: Karl Dönitz, amiral și om politic german (d. 1980)
1893: Alexander Korda, regizor maghiar stabilit în Marea Britanie (d. 1956)
1904: Nikolai Ostrovski, scriitor rus (d. 1936)
1916: David Davidescu, inginer agrochimist român, membru al Academiei Române (d. 2004)
1940: Maria Alexandrescu Vianu, istoric al artei antice și arheolog român
1957: Anca Parghel, interpretă și profesoară română de jazz (d. 2008)

Sărbători
Ortodoxe

Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Mc. Meletina și Ludmila

Greco-catolice

Sf. m. Eufemia

Romano-catolice

Ss. Corneliu, pp. m. și Ciprian, ep. m.; Ludmila, m.

Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon, marcată pe baza unei rezoluții a Adunării Generale a ONU; la 16 septembrie 1987 a fost semnat, la Montreal, Protocolul privind substanțele care subțiază stratul de ozon, protocol la care a aderat și România.
Ziua europeană de prim ajutor, desemnată în anul 2000 de către forurile coordonatoare ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie pentru a atrage atenția, prin manifestările organizate în această zi, asupra importanței cunoașterii regulilor de acordare a primului ajutor în acțiunile de salvare a persoanelor aflate în primejdie.

,,Amprentele iubirii”-Lansare de carte la cea de a XII-a ediție a Târgului de carte Libris/Piatra Neamț

Astăzi la TÂRGUL DE CARTE LIBRIS 2022 – PIATRA NEAMȚ
18.00 – Editura Eikon – Conferințe și lansări de carte
• “O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu” vol. 3 – Ștefan Munteanu
• „Comentarii estetico-filosofice”; – Ștefan Munteanu
• „Horodok”; – Adi. G Secară
• „Quermessa. Lupoaica mărilor; – Victor Cilincă
• „Umbra”; – Stela Iorga
• „Imagini; Și; Stihuri pentru o ureche poetică”; – Iulian Grigoriu
• „Fascinația divinului. Ce înseamnă a filosofa?”; – Corneliu Mircea
• „Înțelegerea divinului. De la Montaigne la Maine de Biran”;- Dorin Ștefănescu
• „Ultimul Schelling: Filosofie şi hristologie”; – Dorin Ștefănescu
• „Sorin Titel sau povestiri din lumea timpului” – Dorin Ștefănescu
• „Amprentele iubirii”- Eduard Dorneanu
• „Antonime pe timp de pandemie”, – Ada d’ Albon
• „Avantajul de a nu câștiga nimic” – Vasile Baghiu
Invitați: Christian Crăciun, Ștefan Munteanu, Vianu Mureșan, Vasile Baghiu
Moderator: Valentin Ajder

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Cărțile mele la cea de a XII-a ediție a Târgului de carte Libris/Piatra Neamț

În perioada 15 – 18 septembrie 2022 la Pavilionul Expozițional Municipal din Bulevardul Republicii/ Piatra Neamț va avea loc cea de a XII-a ediție a Târgului de carte Libris.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

ÎNĂLȚARE

După moartea ioanei
Am mutat dintr-un vis în altul
Patruzeci de fluturi patruzeci de căni
și patruzeci de păpădii
vrăjite

singurătatea
a aruncat în ferestre cu pietre negre
nu m-am ferit
cioburile de sticlă murdară
au trecut prin pielea mea
și s-au oprit la două poeme de inimă
gata să intre cu vârfurile ascuțite
în amintirile și visele mele

am stat un timp cu fruntea acoperită
cu frunze moarte și scame de nori
ioana din mintea mea refuza căldura
pietrei de mormânt
I-am auzit țipetele
și am știut că demonii îi rup hainele de drum
și carnea împietrită pe oasele tinere
ca o scoarță palidă
nenăscătoare de flori primăvăratice
ascunsă mângâierii
de tot

spuneam că am stat un timp
cu fruntea acoperită
credeam că așa mă voi putea ascunde de țipetele
ioanei
greșeam
cuvintele ei m-au găsit sub cearșafurile din
frunze moarte și scame de nori
Eduard striga ea
Să nu crezi că numele scris pe crucea
Din cimitirul fălticenean e numele meu
E altă ioană să știi
Slava domnului e plin de ioane adormite
Eu sunt la fel de vie ca un bob de strugure
Păstrat în chivotul mărturiei
Am plecat pentru a fi împreună cu un altfel de bărbat
Unul care atunci când îmi apropii brațele de el
Înflorește și înverzește împreună cu pomii tăi
De pe hat
Unul care atunci când plouă se ascunde între sânii
mei
Ca un șarpe
și curge fără frică
pe buzele și pleoapele mele
iar dragostea noastră e fără de cicatrice
să știi

după moartea ioanei am știut
că dragostea adevărată e o floare de șanț
nu m-am resemnat nici după ce patruzeci de
furtuni
ne-au ascuns scrisorile din tinerețe
și au ars la lumină de fulger otrăvit
hainele de sărbătoare rămase neîmbrăcate
da toate acestea le știu
și chiar acum la patruzeci de ceruri de trupul
ioanei
aud cum pașii morgothiei strigă către mine
adevărat adevărat că nu a înviat
adevărat strig și eu
adevărat să fie
dar adevărul vostru e scris pe cioburi de sticlă
și se oprește la două poeme de inima mea
pe când dragostea adevărată
ehei dragostea
e floare de șanț și bob de strugure
păstrat în chivotul mărturisirii
iar eu pot muta dintr-un vis în altul
patruzeci de fluturi
patruzeci de mângâieri
și o singură ioană
dragostea mea

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,POETICA”

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Cărțile mele la Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău (31 august -4 septembrie/2022)

Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău are loc între 31 august și 4 septembrie. Bookfest Chișinău va avea loc în mijlocul orașului, la centrul Mediacor (str. Alexei Mateevici nr. 60) din cadrul Universității de Stat Moldova. Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

28 August

Evenimente
476: Odoacru, căpetenie germanică, îl învinge pe generalul roman Orestes. Instaurarea dominației goților în Italia.
489: Theodoric cel Mare, regele ostrogoților, îl învinge pe Odoacru în bătălia de la Isonzo.
1565: Este întemeiat în Florida orașul St. Augustine, cel mai vechi oraș din SUA.
1619: Ferdinand al II-lea este ales împărat al Sfântului Imperiu Roman.
1789: Astronomul german William Herschel a descoperit un nou satelit al planetei Saturn, Enceladus
1862: Războiul Civil American: Începe A doua bătălie de pe Bull Run terminată după două zile cu victoria Confederației.
1879: Cetshwayo kaMpande, ultimul rege suveran al Zulu și liderul lor în timpul războiului Zulu, este capturat de britanici.
1910: Nicolae I al Muntenegrului devine rege al Muntenegrului.
1916: Primul Război Mondial: Germania declară război României.
1916: Primul Război Mondial: Italia declară război Germaniei.
1941: Al Doilea Război Mondial: Peste 600.000 de germani sunt deportați de către Stalin către Siberia și Kazahstan.
1963: De pe treptele Monumentului Lincoln din Washington, DC, Martin Luther King, Jr. a ținut discursul I Have a Dream.
1993: Sonda spațială Galileo trece pe lângă asteroidul Ida la o distanță de 10.500 km și trimite imagini înapoi pe Pământ. Este descoperit pentru prima dată un satelit al unui asteroid și i se dă numele de Dactyl.
2014: Recep Tayyip Erdogan devine al 12 lea președinte al Turciei

Aniversări
1592: George Villiers, Duce de Buckingham (d. 1628)
1667: Louise de Mecklenburg-Güstrow, regină a Danemarcei și Norvegiei (d. 1721)
1691: Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (d. 1750)
1694: Charlotte Christine de Brunswick-Lüneburg, soția Țareviciului Alexei al Rusiei (d. 1715)
1749: Johann Wolfgang von Goethe, scriitor german (d. 1832)
1789: Stéphanie de Beauharnais, Mare Ducesă de Baden (d. 1860)
1801: Antoine Augustin Cournot, matematician francez (d. 1877)
1816: Florian Porcius, botanist român (d. 1906)
1818: Adolphe Appian, pictor francez (d. 1898)
1828 (S.V.): Lev Tolstoi, scriitor rus (d. 1910)
1837: Francisc, Duce de Teck, tatăl reginei Maria de Teck (d. 1900)
1864: Dumitru Stratilescu, general român (d. 1927)
1878: George Hoyt Whipple, medic american, laureat al Premiului Nobel (d. 1976)
1894: Karl Böhm, dirijor austriac (d. 1981)
1896: Áron Márton, episcop de Alba Iulia, drept între popoare (d. 1980)
1942: José Eduardo dos Santos, politician angolez, președinte al Angolei (1979-2017) (d. 2022)
1944: Marin Mincu, poet, critic literar, istoric literar, semiolog și eseist român (d. 2009)

Sărbători
în calendarul ortodox: Cuv. Moise Etiopianul; Sf. Mc. Diomid;
în calendarul romano-catolic: Augustin de Hipona (d. 28 august 430), episcop, doctor al Bisericii;
în calendarul luteran: Augustin de Hipona;
în calendarul anglican: Augustin de Hipona;
în calendarul greco-catolic: Moise Etiopianul, călugăr (d. 400), Augustin de Hipona, episcop (d. 430).

25 August

Evenimente
1270: Filip al III-lea, deși suferă de dizenterie, devine rege al Franței după moartea tatălui său Ludovic al IX-lea, în timpul celei de-a opta cruciade. Unchiul său, Carol I al Neapolelui, este obligat să înceapă negocieri de pace cu Muhammad I al-Mustansir, sultanul Tunisului.
1580: Războiul de succesiune portugheză: victoria spaniolă în Bătălia de la Alcântara aduce Uniunea Iberică – Spania și Portugalia vor rămâne unite într-o uniune personală a coroanelor (rămânând formal independente și cu administrații autonome) pentru următorii 60 de ani, până în 1640.
1609: Astronomul italian Galileo Galilei demonstrează primul său telescop parlamentarilor venețieni.
1704: Trupe militare britanice sub conducerea amiralului George Roke ocupă strâmtoarea Gibraltar.
1758: Războiul de Șapte Ani: Frederic al II-lea al Prusiei înfrânge armata rusă în bătălia de la Zorndorf.
1768: James Cook începe prima sa călătorie.
1814: Casa Albă este distrusă de forțele britanice în timpul războiului din 1812.
1825: Uruguay își declară independența față de Brazilia.
1835: Ziarul The New York Sun publică primul articol „Great Moon Hoax”, din seria celor șase articole, care anunță descoperirea vieții și a civilizației pe Lună.
1912: După căderea dinastiei Qing și a ultimului împărat, Pu Yi, în China revoluționarul Sun Yat-sen fondează Kumitangul.
1914: Primul Război Mondial: Japonia declară război Austro-Ungariei.
1914: Primul Război Mondial: Biblioteca Universității Catolice din Leuven este distrusă în mod deliberat de armata germană. Sute de mii de volume de neînlocuit și manuscrise gotice și renascentiste se pierd.
1920: Armata poloneză a lui Józef Piłsudski a reușit să îndepărteze armatele rusești ce ocupau orașul Varșovia într-o bătălie ce s-a dovedit a fi decisivă în războiul polono-sovietic.
2012: Sonda spațială Voyager 1 intră în spațiul interstelar devenind primul obiect creat de om care a făcut acest lucru.

Aniversări
1530: Țarul Ivan al IV-lea al Rusiei (d. 1584)
1573: Elisabeta a Danemarcei, Ducesă de Braunshweig (d. 1626)
1707: Regele Ludovic I al Spaniei (d. 1724)
1730: Franz Xavier de Saxonia, prinț german, membru al Casei de Wettin (d. 1806)
1744: Johann Gottfried Herder, scriitor german (d. 1803)
1767: Louis Antoine de Saint-Just, om politic francez (d. 1794)
1786: Regele Ludwig I al Bavariei (d. 1868)
1819: Allan Pinkerton, scoțian care a fondat prima agenție de detectivi din SUA (d. 1884)
1821: Ernest Mouchez, astronom, hidrograf și contraamiral francez (d. 1892)
1841: Emil Theodor Kocher, chirurg elvețian, laureat al Premiului Nobel (d. 1917)
1845: Regele Ludwig al II-lea al Bavariei (d. 1886)
1850: Charles Richet, fiziolog francez, laureat Nobel (d. 1935)
1851: Alexandru, Prinț de Orania, fiul regelui Willem al III-lea al Țărilor de Jos (d. 1884)
1868: Artur Verona, pictor, membru fondator al Societății Tinerimea Artistică (d. 1946)
1898: Helmut Hasse, matematician german (d. 1975)
1900: Hans Adolf Krebs, biolog germano-britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1981)
1917: Ion Diaconescu, politician român (d. 2011)
1918: Leonard Bernstein, dirijor, pianist și compozitor american (d. 1990)
1925: Ludwig Schwarz, scriitor, dramaturg, traducător și jurnalist român de origine șvabă (d. 1981)
1928: Herbert Kroemer, fizician american, laureat Nobel
1929: Pimen Zainea, cleric ortodox român (d. 2020)