Fără speranță

Cât de mult mai contează un premiu internațional în ziua de azi? Mult, foarte mult? Păi, contează deși oriunde te duci dacă spui că ești român, cele șaișpe mii de premii luate pentru documentarele din zona socialului, nu înseamnă mare lucru. De ce, neapărat, tema asta lacrimogenă? Pentru că afară, nu poți să te duci cu reportaje în care să lauzi cultura de seringi de unică folosință , nici interpretarea ,,Ariei Valizei” în gara Parlamentului. Trebuie să propui ceva strong, ceva care să înfricoșeze și să scârbească în același timp. Reportajele despre copii săraci încă prind dacă sunt aduse în fața străinilor. Nu mai merg alea despre copii înfiați, între timp alte țări și-au dat seama că au și ei copii înfiați prin străinătate și ne-au luat caimacul. Merg totuși, reportajele despre copiii săraci. În prima etapă, trebuie multă atenție. E nevoie de o familie cu mulți copii, obligatoriu ăia mici trebuie filmați fără ciorapi și cu mucii curgând în valuri. Nu contează dacă în respectiva familie sunt copii din mai multe căsătorii, vorba aia: dacă mama nu a avut zestre, a mai adus niște copii, ce era să facă și ea? Odată localizat locul, urmează relatarea poveștii folosind imagini cât mai muciferiene posibil. Bărbatul familiei face focul, pe jos nu e podea, iar ăia mici se bat de la o bomboană. Mama explică tuturor cum muncește cu ziua și că mâncarea nu ajunge, hainele se murdăresc, iar Iisus nu le plătește factura la curent. Ceea ce mă scârbește cel mai tare la astfel de reportaje sunt interviurile luate copiilor. De obicei, aceștia au figuri de cretinei, sunt murdari cu privire pierdută și vorbesc o limbă apropiată de cea română. Mereu sunt întrebați : ce vor să se facă după ce vor crește și ce ar face dacă ar avea bani. Micuții analfabeți și-ar dori câteva meserii, atât. Fetele vor să devină doctorițe sau învățătoare, iar băieții, polițiști sau patroni. Hidoșenia momentului este grozavă. copiii lipsiți de cele necesare unui trai decent spun ce ar face dacă ar avea bani. Toți au aceeași dorință: vor să își cumpere caiete și pixuri. Îți vine să te crucești, cică nu vor haine sau haleală ci sunt bolnavi de dragul caietelor și pixurilor. Priviți-le fețele, ascultați-le vorbele: mulți dintre ei nu sunt în stare să rețină o jumătate de vers sau să rostească în mod corect numele unui domnitor român. Nu trebuie să fii vrăjitor ca să realizezi că ai în față copii despre care nu se știe dacă vor putea învăța tabla înmulțirii, puștani înapoiați, chiar proști de-a binelea. Ei bine, aceste biete făpturi sunt prezentate ca fiind gata să învețe zi/lumină pentru a ajunge medici, învățători, etc. Fraierii plătesc meditații pentru copii lor, dar la ăștia săraci e mai simplu: își șterg mucii, înjură în gând și gata se duc la facultăți.Pe români nu îi mai impresionează situațiile astea, totuși, dacă e an electoral, la poarta săracilor apar microbuze cu alimente și haine de care bogații țării nu mai au nevoie. Urmează pozele, degetele crăcănate a victorie nemeritată și promisiunile. Străinii se miră și atât. Au și ei problemele lor, așa că nu prea mai trimit ajutoare, dar premiază reportajele. Și uite, așa, realizatorii de emisiuni mai iau un premiu, se mai laudă oleacă și cam atât. Copiii rămân tot săraci deși li s-a spus că pot ajunge medici, patroni sau fotbaliști. În timp, realizează că au fost folosiți și că plasele cu alimente nu ajung până când vor deveni academicieni și oameni de știință.
Se apropie Sărbătoarea Nașterii Domnului. Precis se va gândi cineva că nu ar fi rău să mai câștige un premiu . Familiile sărace încă pot aduce bucurie, profesioniștilor din televiziune. Ce poate fi mai frumos ca o diplomă înrămată pe perete? Cât despre săraci, ce să zic. Ei vor fi folosiți și uitați. Cam așa gândesc, unii dintre noi. Contează doar premiile, audiența și ficatul plesnit al concurenței. În stilul creștin al sfârșitului de omenie. Trist . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-6 Noiembrie/2018