23 Mai

Evenimente
1430: Ioana D’Arc este capturată de către burgunzi în timp ce conducea armata spre a elibera Compiègne.
1498: Girolamo Savonarola este spânzurat la Florența din ordinul Papei Alexandru al VI-lea care îl declară ca “eretic, schismatic și neiubitor de Sfântul Scaun”. Apoi, în fața unei mulțimi de oameni, este ars.
1533: Arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Cranmer, declară căsătoria regelui Henric al VIII-lea al Angliei cu Caterina de Aragon nulă și neavenită. Atrage asupra sa mânia Vaticanului, care mai târziu va răspunde cu o excomunicare papală.
1555: Giovanni Pietro Caraffa devine Papa Paul al IV-lea.
1568: Țările de Jos își declară independența față de Spania.
1706: Bătălia de la Ramillies: John Churchill, Duce de Marlborough învinge armata franceză aflată sub comanda mareșalului Villeroi.
1915: Primul Război Mondial: Italia a declarat război Austro-Ungariei.
1929: Este lansată prima animație Mickey Mouse cu sunet, „Copilul carnavalului”.
1934: Faimosul cuplul de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow au fost împușcați în apropiere de Bienville Parish, Louisiana, de către poliție.
1942: După câteva zile de luptă, în războiul împotriva Uniunii Sovietice 1941-1945, armata germană (Wehrmachtul) reușește în cea de-a doua bătălie de la Harkov să încercuiască complet Armata Roșie în Harkov. Capitularea are loc la data de 28 mai.
1945: Guvernul german este destituit din funcție de către aliați, după care este închis.
1945: Al Doilea Război Mondial: Heinrich Himmler, șeful SS, se sinucide cu cianură în timp ce se afla în custodia Aliaților.
1949: Consiliul Parlamentului vest-german (Bundesrat) s-a întrunit și a declarat în mod oficial formarea Republicii Federale Germane

Aniversări
1052: Regele Filip I al Franței (d. 1108)
1629: Wilhelm al VI-lea, Landgraf de Hesse-Kassel (d. 1663)
1707: Carl Linné, botanist suedez (d. 1778)
1734: Franz Anton Mesmer, medic german (d. 1815)
1741: Andrea Luchesi, compozitor italian (d. 1801)
1834: Carl Heinrich Bloch, pictor danez (d. 1890)
1848: Otto Lilienthal, pionier de zbor și inginer german (d. 1896)
1861: József Rippl-Rónai, pictor impresionist (d. 1927)
1871: Garabet Ibrăileanu, critic, istoric și teoretician literar român (d. 1936)
1891: Pär Lagerkvist, scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1974)
1900: Hans Frank, avocat german, guvernator general al Poloniei ocupate (d. 1946)
1902: Vladimir Streinu (Nicolae Iordache), critic literar, eseist, poet român (d. 1970)
1908: John Bardeen, fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 1991)
1908: Hélène Boucher, pilot francez, deținătoare a mai multor recorduri mondiale (d. 1934)
1910: Artie Shaw, clarinetist, compozitor și șef de orchestră american (d. 2004)
1931: Lucian Mureșan, arhiepiscop și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, cardinal
1942: Gabriel Liiceanu, eseist și filosof român
1946: Sorin Ilfoveanu, pictor român
1951: Anatoli Karpov, jucător rus de șah

Sărbători
Ziua Mondială a Broaștelor Țestoase
Ziua Aromânilor de pretutindeni
Ziua Muncii (Jamaica)
Ziua Studenților (Mexic)