palmele muncite ale mamei au deschis poarta mare dinspre drum trebuie să vină primăvara spune ea pe cărare curată din adâncul pădurii prisos și chiar mai departe din ținutul de margine al albastrului
domnul ne ascultă cuvintele de curaj lacrimile sale ung zăvorul și lecuiesc fierul de bolile iernii răspunsul său curgător este un act aproape uman iar apa sfințită care cade din mila ascunsă în ceruri ne purifică rănile durerea pașii încercănați de bătrânețe ai mamei
nu mai rămâne nimic din bezna catifelată a răului mama poate pentru a optzeci și opta rugăciune să își cheme anotimpul de suflet înapoi ba mai mult ecoul căzut peste satul meu cu nume de copac binecuvântat poate să extragă partea rațională a durerii iar mama chiar și pentru o chemare aude și vede pe cei de demult și palmele ei muncite opărite de apele neiertătoare se împreunează a cântec cu noduri buzele ei cheamă cheamă cheamă în dulcele alint al celor fără de tinerețe nume și zile nopți și iertare cumva
Silvia
February 25, 2023 @ 10:52 am
Emoționant
Eduard Dorneanu
February 25, 2023 @ 12:43 pm
Mulțumiri . . .