Literatură

MĂLINI-Volumul II-Capitolul 6

Mă întorc de la moară. Transport un sac de făină de popușoi alb într-un cărucior vechi care scârțâie supărător. De fiecare dată când din față se apropie o mașină sunt nevoit să mă feresc înspre stânga, asta înseamnă că una dintre roțile căruciorului iese de pe șosea. Pe marginile șoselei e pământ moale și galben. La vreo douăzeci de metri de casa mea, roata din stânga căruciorului se înțepenește într-o gaură de pe marginea șoselei, aproape de șanț. Pe lângă mine, trec mașinile oamenilor bogați, faetoanele încărcate cu gunoi de grajd, remorci. Nu se oprește nimeni să mă ajute. Nimeni.
După un sfert de oră de chin, reușesc să scot roata căruciorului din groapă fără să o stric. Ajung în fața casei mele și deschid poarta dinspre drum. Am transpirat , iar părul și hainele mele sunt pline de praf alb de făină de popușoi.
Mă bucur mult că am ajuns acasă. Mă îndrept către bucătăria de vară. Mama a luat băncuța de lemn din cerdac și a așezat-o pe aleea de ciment. Pe băncuță e o sită deasă și un lighean de culoarea roșie cu o singură toartă, În fața băncuței, Ify, pisica neagră, se rostogolește și miaună ca într-un joc ciudat, fără sens. Mama iese din bucătăria de vară împreună cu Rezuca Tudoran.
-Vezi să nu dai peste mâță, îmi strigă Rezuca. Uiti la ea cum să dă pisti cap, fix ca oaminii când îi apucî dracii. Asă fac mâțâli când li trebuie motani.
-De ce ai stat așa mult ?, mă întreabă mama. Ai ajuns la moara din America? Asta din Mălini era închisă?
-Nu, chiar, răspund oarecum trist. Am avut un accident de cărucior, dar s-a rezolvat.
Las sacul în picioare, lângă băncuță. Mama va cerne imediat făina, apoi voi duce făina cernută într-un lădoi, în bucătăria de vară. Ify continuă să se tăvălească pe ciment. Are o privire pierdută și miaună încet. O mângâi. Pisica se urcă pe băncuță și își ascute ghearele de lemnul acesteia.
-Am zâs eu?, spune Rezuca. Fix ca oaminii când îi apucî dracii.
-Da unde ai văzut mata?, oameni care se tăvălesc pe ciment și își ascut ghearele, întreb amuzat.
-Da’ ‚ nu ti uiți la televizor? Nu ai văzut cum să strâng la emisiuni și caută pereche? Ci faci tătî zâua di nu știi ninica?
-Pe ce post vezi mata astea ? Pe Trinitas ? Pe ăla, nu mă uit. Acolo or fi.
-Doamne ! Nu pe Trinitas ! Aciala e postu’ popilor . Ei nu fac de astea cî îșî iau mari pedeapsî. Eu știu asta de la un popă-călugăr. Stai sî vezi cum o fost ! M-am dus la mănăstire cu surorile mele. Eram tânâră șî avem un examen. Am mers cu surorile mele să plătim o slujbă să fie bini.
-Ce examen puteai să ai mata ? Parcă ai făcut numai patru clase.
-Nu mai știu exact. Examen de fibrilație, parcî.
-De fibrilație ?
-Așă, exact. Șî ne-am dus la mănăstire. Nu era lume multă cî era iarna șî omătul era mare di tât. Am stat la slujbă. După aceia ni-am dus la spovidit. Ni-o spovidit după carti. Ni-o întrebat tăt, tăt, nu ca amu’ când popa uitî sî ti întrebi una-alta. După ci am ieșât di la popî am văzut cî era târzâu și pierdusâm cursa. Ci ni facim darî, noi ? Hai sî rămânim pisti noapte, cî pi gios nu era di mers cî erau lupchi pi drum. Ne-am dus noi în dormitorul di oaspeți. Nu prea am ci vrut sî dormim acolo cî erau câțiva moșnegi la cari li puțău chicioarili. Ci ni-am gândit noi ? Ia hai la popa care ni-o spovidit cî are douî camere. Poate ni lasî șî pi noi sî stăm acolo. Mergem, darî. Bocănesc la ușă șî aștept. Iesî popa:
-Ci vreți?, fiicelor. Di abia v-am spovidit. Aveți nevoie di ceva?
Eu i-am zâs :
-Părinti, în dormitorul comun puti tari di la niști moșnegi șî am vrea , dacă șî sfinția ta ești di acord să dormim tăti trei în camera celaltî cî mata ai două. Plătim, sfinția ta. În dormitor puti tare.
-Hă, hă, hă o făcut părintili.
-Ni lașî, am măi întrebat eu iarî.
-Hă, hă, hă o făcut părintili iar.
Noi ne-am uitat una la alta șî nu am înțăles ci o vrut sî zâcî. O stat popa oleacî și ni-o vorghit cam cu giumatati di gurî.
-Fiicile mele, iaca cum stă treaba. Di la o vremi, vini la mini o fimeie la timp di noapti șî mă ischitești. Bate la ușă șî când ies șî o văd îmi vini sî mă culc cu ea acolo pi gios, dar nu am voie. Am fost la mitropolit și i-am spus șî mitropolitul o zâs cî dacî mă culc cu ea nu am iertari dicât dacă îmi ard cununile deștelor. Așă cî ni fricî di ispită. Stațî măi ghini cu moșnegii cari put în dormitorul mari.
Iaca, așă s-o întâmplat. Vezi cî șî oaminii îs la fel ca mâțâle?
-Și fibrilația ?, întreb curios.
-Ci îi aceea ?
-Ai spus mata că ai avut examen de fibrilație.
-Doamni Ferești ! Eu am învațat numa patru clase. Nu am zâs eu așă. Hai, hai, Eduard poati ti ung oleacî cu făină șî tărâțî pi pleti să nu mă zâci prostii.
-Acum jumătate de oră ai zis de examen. Ia uite!, la ea.
-Hai, hai, Eduard. Iar începi ?
Mama râde și începe să cearnă făina de popușoi alb. Ify pleacă în livadă, dincolo de gardul de sârmă. Ar trebui să mă schimb de hainele pline de făină, dar mai stau un pic afară. Bate vântul și îmi place cum îmi ridică și îmi încurcă pletele.
-Sî nu uit sî vă spun di ci am vinit, spuni Rezuca. Vai!, ce am pățit asarî. Curațam mere într-un castron di plastic. Mă uitam la televizor la un film dispri niști țâgani șî mâncam mere. Uăi!, oamini buni. Dintr-o datî am adormit. Așă, di parcă m-o vrăjât cineva. Ci crezî cî am visat ? Să făcea cî am ieșât la poartă. Era dimineața șî am încept sî mătur în fața porții. Treceau vacile la imaș, copchii la școală. Era fix di parcî era adevărat. Și dintr-o dată dinspri Pădurea Prisos o apărut o luminî mari așă ca o remorcî di foc. Șî remorca aceea să îndrepta fix cătri casa voastrî. Da, fix la casa voastră venea. M-am oprit din măturat șî ne-am făcut cruci. Am zâs o rugăciune, dar remorca di lumină tot venea șî venea. Am lasat măturoiul în drum șî am vinit prin livadă sî vă zâc di lumina ceea mare. Am bătut tari di tăt la ușî, apoi am zâs sî viniți la mini ca sî scapațî. Voi ați vinit la mini șî remorca o trecut pi deasupra casâlor șî s-o dus la dracu, naiba să o ia, dincolo di imaș, di Brătiana, Cred cî o aterizat prin Băișăști, pi undiva. După aceea m-am trezât șî am auzât cum bati cineva la ușî. Ni-o fost fricî, era miezul nopții. O măi bătut iarî șî ni-am făcut curaj șî am ieșît afarî.
-Cini i acolo?, uăi, am întrebat.
-Mămăi!, iartă, o zâs cineva.
M-am uitat pisti tăt, dar nu am văzut pi nimini. Nu știu ci o ci fost.
-Dar matale ești cam surdă, spun eu. Cum de ai auzit ? Eu trebuie să strig la mata ca să fiu sigur că auzi ce spun.
-Iaca, am auzit clar.
-A naibii fibrilație.
-Ce-ai spus ?
-Vezi că nu auzi bine ? O fi venit la matale, popa după fibrilație. Mai știi ?
-Hai, hai Eduard. Haida, hai.
Râdem. Ziua de azi nu e un labirint pentru culori îngenunchiate. Hainele mele și pletele miros a făină de popușoi. Îmi spăl palmele, apoi fața, cu apă rece de la fântâna cu roată de lemn. Fără tristețe e inima mea.

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,MĂLINI”(Volumul II)-Editura Eikon

NOUL ARGUMENT

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

iarna a murit
zăpada de pe rănile mele s-a topit dureros
o stare cataleptică duce demonii smeriţi ai noului argument
în camuflajul verde al pădurii

râul ocoleşte premoniţiile pseudocriştilor
memoria astrală a oamenilor-pietre
frustrările cumulative ale celor care nu au găsit
camera iluminării

divinaţia
mută crucile de pe mormintele târfelor ucise
în singurătatea drumurilor
dincolo de întunericul cabalistic al oracolului

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

CÂRPE MURDARE

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

papa
apaticul contratenor al universului
e protestul muribundului cântat cu voce depresivă
pseudo-blasfemia merită
un vot sau o cărămidă învelită în cârpe murdare

juriul format din pensionari damnaţi
capace de canal şi pergamente agnostice
desparte în propoziţii bolnave
credinţa

fum alb fum negru
contradicţia în vers nu poate curăţa
grajdurile lui augias
vocea papei coboară în uterul uscat al infernului
nihil sacrum

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

VIZIUNI EXTATICE

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Pornesc de lângă cioata vișinului bătrân
Miroase a fum
Ca să îmi treacă de urât fredonez primele acorduri
Ale cântecului ,,the man who sold the world’’
Pe tălpile bocancilor se lipesc bucăți de ziare
Arse pe margini
Drumul e greu în jurul meu statuile putrezesc
diavolul ridică moschei salafisme și bordeluri
În care se vând femei neîncepute și mere caramelizate

Am ajuns în oradour-sur-glane
Aici rugăciunea este un exercițiu demodat
Carnea oamenilor morți își schimbă prețul de referință
La fiecare bătaie de inimă părăsită

Intru în casa ioanei
Buon giovedi îmi spune o femeie care spală pereții
Mă bucur că te văd
Ioana te așteaptă învelită în folii termice
Are buzele cusute și unghiile vopsite cu sânge de orfan
Mulțumesc și deschid o ușă cenușie
Mă așez lângă patul ioanei
Nu ne privim nu ne strângem gemetele
În vise caduce
șoptesc cuvinte neînsemnate
miros a fum
îmbrățișarea noastră e mai otrăvită
ca o lacrimă băută înainte
de orgasm

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

FRUCTUL ASCUNS

Lipsesc șaișpe cartușe
Din încărcătorul pistolului mitralieră
Nu am cu cine vorbi
Ioana e beată
Nu am semnal la telefon
Beatrice are nările albe albe
și vorbește cu micul cactus

afară
toamna vindecă ogorul de pașii umbrelor
fluxul de energie
activează karma colectivă
și camera se umple cu sângele alb
izvorât din ochii și sfârcurile
femeilor

vreau să plec
mi-e poftă de ginul îndoit cu sânge
rămas nebăut în casa concubinelor

ies afară alături de ioana
cine întreabă ea
cine naiba mă atinge cu limba și degetele pe sâni
nu pot merge nici măcar legată de
cuvintele diavolului
unde mă duci eduard
zâmbesc și mă descalț
lasă dracului văicăreala îi spun ioanei
ai grijă să nu mă calci pe picioare
hai lasă-te în genunchi
și începe să numeri
din șaișpe în șaișpe
până la ultima curgere
din pântecul tău

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

FORNICAȚIE

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

palmele ioanei se odihnesc pe șoldurile mele
e o nouă zi a recunoștiinței
gemetele noastre nasc puncte cuantice
suntem binecuvântați pentru fiecare introspecție morganatică
nu e nevoie de accesorii nici de promisiuni
hipersensibilitatea se câștigă prin dureri compensatorii

palmele ioanei se încălzesc
apoi lasă loc buzelor
le privesc cum urcă și coboară lacome
ude senzuale
simt
buzele ioanei palmele ioanei și
bătăile de inimă ale
unei regine

mă ridic și îi cer ioanei
să se așeze cu fața la sfântul altar
voi asocia imaginea ei cu dulceața
flagelării
lovesc
pe albul ioanei apar cearcăne vegetale
știu
din trupul ei va curge mir alb
înainte ca ecoul vorbelor mele
să sape în carne

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

47

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Domnul mi-a strigat numele
Pentru a patruzeci și șaptea
Toamnă

Mă plimb desculț prin livadă
Alături de îngerul de pază
Adunăm roade căzute în noroi
și acoperim răni albastre

un măr de la fratele pom oblio
o nucă de la fratele pom sibil
un măr de la Ioana mărul ionatan
alt măr de la fratele pom fiindcă
și încă un măr de la Helga
mărul de pe hat

eduard eduard eduard
domnul mi-a strigat numele
plouă
alerg prin noroi împreună cu îngerul de pază
repede spune el
să punem undeva roadele fraților pomi
să nu obosești frate om
să nu obosești

Domnul mi-a strigat numele
Pentru a patruzeci și șaptea
Toamnă
Aproape de cerdacul casei mele de lemn
În paradisul singurei iubiri
Acasă
La mălini

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

 

GASPING

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Liniștea camerei este răspunsul canonic trimis din îmbrățișare în îmbrățișare
Până la doliul arcuit al cărnii

eu și ioana suntem contestatari pasivi ai acestei zile generatoare de superficialitate
respirația mea anunță iminenta explozie albă
nu îmi pasă dacă umanitatea s-a retras într-un episod depresiv major
ce importanță are dacă diavolul este acum un perigeu imaculat
mișcările mele par arme tectonice gata să fragmenteze noaptea celor trei califi
și da urmează explozia albă
marea simfonie a potenței care aprinde sfârcurile ioanei

cine naiba ar fi crezut că liniștea este un răspuns canonic
iar arborele meu va prinde rădăcini în doliul arcuit al cărnii ioanei
ai grijă să nu îmi rupi pleoapele spune ioana
să nu mă lași fără întuneric înainte ca unul dintre noi să fure din nefericirea celuilalt
cum poți cere asta ioana
putem fi bogați chiar dacă împărțim un singur ochi o singură nefericire
și o singură respirație mai fierbinte ca sărutul domnului
pe pânza de mormânt a fiului său

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon