Mălini

Mulțumiri

Mulțumesc celor care au vizitat standul Editurii Universitare la Târgul de Carte Gaudeamus Bucureşti/2024 și au cumpărat cărțile mele.

Autor: Eduard Dorneanu

Editia: 2

Pagini: 100

Anul publicării: 2024

ISBN: 978-606-28-1882-1

DOI: 10.5682/9786062818821
Editor: Vasile Muscalu
Text copertă spate: Academician Kopi Kyçyku
Ilustrație Copertă : Irinel Daniela Iacob

,,Printre scriitorii români și balcanici care au imnizat prietenia – ca o regăsire multiplă a muritorului în semeni sau ca o bogăție spirituală, uneori amără din diferite rațiuni, dar mereu însoțită de nemurire (în forma unei culmi a individualității, în centrul Memoriei) Dorneanu transmite o experiență elegială, gravă, care rămâne ca o amprentă de sânge curat pe un peisaj mereu încețoșat și profanat de ideologii și psihoze.”

Academicianul Kopi Kyçyku

EDUARD DORNEANU sa născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru de Onoare al UNOTA (The United Nations of Art and Science), membru de Onoare al Consiliului Internațional pentru Arte / Secțiune Literatură.
Opera: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopți și dimineți risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011),7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. .II (2017), Mălini, vol. III (2018), Mălini,vol.IV(2020) poezii:Gothic (2011), Frăția trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînțelese dimineți (2011), Sacra Erotica (2015). ), Sublimare (2017), Poetica(2021), ,,Amprentele iubirii” (2022). ,,Dezmugurire” (2024)
Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).
Referințe critice (selective): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc, Iolanda Malamen,
Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii//nominalizări:
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România pentru volum ,,POETICA” (F. Bv)
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Asociația Culturală Libris Cultural pentru volum ,,POETICA”;
Premiul ,,Mihail Sebastian”;
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului” – 2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volum ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului” (secțiunea „Literatură”) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii
Timpului’ ‘- 2015.

Volumul ,,DEZMUGURIRE” la Târgul de Carte Gaudeamus Bucureşti 2024

Ediția București 2024 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România are loc în perioada 4-8 Decembrie la Pavilionul B2 Romexpo. Puteți găsi volumul ,,DEZMUGURIRE” la standul Editurii Universitare-STAND 61, Pavilion B2.

Autor: Eduard Dorneanu

Editia: 2

Pagini: 100

Anul publicării: 2024

ISBN: 978-606-28-1882-1

DOI: 10.5682/9786062818821
Editor: Vasile Muscalu
Text copertă spate: Academician Kopi Kyçyku
Ilustrație Copertă : Irinel Daniela Iacob

,,Printre scriitorii români și balcanici care au imnizat prietenia – ca o regăsire multiplă a muritorului în semeni sau ca o bogăție spirituală, uneori amară din diferite rațiuni, dar mereu însoțită de nemurire (în forma unei culmi a individualității, în centrul Memoriei) Dorneanu transmite o experiență elegiacă, gravă, care rămâne ca o amprentă de sânge curat pe un peisaj mereu încețoșat și profanat de ideologii și psihoze.”

Academician Kopi Kyçyku

EDUARD DORNEANU s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru de Onoare al UNOTA (The United Nations of Art and Science), membru de Onoare al Consiliului Internațional pentru Arte / Secțiunea Literatură.
Opera: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopți și dimineți risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011),7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol.II (2017), Mălini, vol. III (2018), Mălini,vol.IV(2020) poezii:Gothic (2011), Frăția trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînțelese dimineți (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica(2021), ,,Amprentele iubirii” (2022). ,,Dezmugurire” (2024)
Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).
Referințe critice (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc, Iolanda Malamen,
Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii//nominalizări:
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România pentru volumul ,,POETICA” (F. Bv)
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”;
Premiul ,,Mihail Sebastian”;
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului” – 2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea „Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii
Timpului’’ – 2015.

De la chemare până la biruința lacrimii

De la zborul păsării de noapte până la deschiderea către Lume a florilor , de la chemare până la biruința lacrimii…totul este vibrație..

Eduard Dorneanu

Mălini- 13 Iunie/2024

MĂLINI (fragment)

Vântul mângâie umbrele îngenunchiate. Domnul adună lacrimile pietrificate ale îngerilor căzuţi. Albastrul cerului mi se lipeşte de trup ca o cămaşă nesusiană. Otrava pătrunde în rănile proaspete. Durerea îmi albeşte amintirile. Culoarea ochilor mei tulbură apele albastre ale sinucigaşelor. Domnul trece printre pomi. În urma Lui se sting focuri şi se aprind lumini efemere. Ne aşezăm pe trunchiul unui copac, spate în spate. Nu ne privim. Nu ne vorbim. Nu.

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,MĂLINI”

Autor: Eduard Dorneanu

Editură: Eikon

Anul apariției: 2014

Nr pagini 180

Între primul sărut și visul de dimineață stau anii de revoltă ai tinereții

Între primul sărut și visul de dimineață stau anii de revoltă ai tinereții, furtuna însângerată care a căzut peste iluziile noastre și chemarea la resemnare rostită în fiecare zi în locuri unde peste imaginea speranței au fost pictate chipurile unor oameni care nu au știut să iubească. . .

Eduard Dorneanu

Mălini-23 Mai/2024

#EduardDorneanu

24 Martie

1562: Diaconul Coresi a început, la Brașov, tipărirea unui Tetraevanghel slavon. Lucrarea facea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume.

1874: Înființarea Agenției diplomatice române la Petersburg.

1999: Războiul din Kosovo: NATO a început atacurile asupra Iugoslaviei fără aprobarea UNSC, fiind prima dată când NATO atacă o țară suverană

Aniversări:

1926:Dario Fo, dramaturg, actor și scenograf italian; Premiul Nobel pentru literatură pe anul 1997 (d. 2016)