EDITURA TRACUS ARTE

Ip


În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, trupe maghiare ce făceau parte din armata de ocupație cantonată în orașul Șimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari și cu membri ai organizației Straja națiunii (“Nemzetőrség”) au ucis 157 de localnici români și un copil înaintea nașterii sale.
S-au format 6 echipe de soldați în frunte cu câte un om din garda locală, drept călăuză. Astfel alcătuite, au pornit fiecare pe străzile comunei:

Echipa I a acționat pe drumul ce ducea spre localitatea Suplacu de Barcău. Toți românii din această zonă care au fost găsiți acasă au fost împușcați. Și-au găsit moartea 62 de oameni.
Echipa a II-a a acționat în zona bisericii și a cimitirului din Ip. După indicațiile date soldaților de către calăuza Csepei Sigismund au fost împușcați 21 de locuitori.
Echipa a III-a a mers pe drumul ce duce spre comuna Camăr. Au fost omorâți 13 români.
Echipa a IV-a a acționat pe drumul către satul Zăuan, unde au fost împușcați 9 locuitori.
Echipa a V-a a mers în zona de pe malul pârâul Barcău, fiind omorâți 36 de români.
Echipa a VI-a trebuia să acționeze în aceeași zonă cu echipa a V-a, însă locuitorul Osz Andrei, ce era folosit drept călăuză, dându-și seama de gravitatea faptelor lor a declarat că el nu cunoaște casele românilor, deoarece venise de puțin timp în comună. Astfel, ultimele două echipe au fost nevoite să meargă împreună.

Mărturia supraviețuitorului Gavril Butcovan :
,, „În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noștri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric și m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii. Locuința era compusă din două încăperi. Eu, părinții și alți 5 frați dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalți doi frățiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan și i-am spus că sunt împușcați românii. Tata nu putea vorbi de emoție, pentru că bănuia ce ne așteaptă, focurile de armă întețindu-se cu fiecare minut ce trecea. S-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliță, spunându-ne apoi că vede oameni care se plimbă agitați. Pentru o clipă mi-am aruncat și eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyști și consăteni maghiari, deveniți părtași la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă ușa, ca să nu bată soldații în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am știut că l-au împușcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldați, îndreptând puștile spre noi. Ne-au spus răstit în ungurește, să ieșim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetița, la care i-au răspuns ca o să o crească ei. Când am ieșit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fața în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu. Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <>, a fost secerată de gloanțele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rânind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță. Cred și astăzi că șansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata și am stat culcat cu față la pământ, în timp ce călăii erau preocupați cu uciderea celorlalți membri ai familiei. Pe lângă mine și mama au mai scăpat cei doi frați ai mei, Ioan, de 12 ani, și Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane și au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.
Doresc să vă mai spun că cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile și schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună și îngropate de vii. în acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.
Trebuie să vă mărturisesc adevărul până la capăt. Nu toți consătenii mei au pactizat cu criminalii horthyști. Au fost și maghiari care au sărit în apărarea familiilor de români, punându-și prin acest gest viața în pericol. Astfel au fost salvați din mâna ucigașă a horthyștilor cel puțin 3 familii de români. Cu siguranță, dacă acțiunea criminală ar fi avut loc ziua, ar fi fost mult mai mulți care ar fi sărit în ajutorul nostru, al românilor, și în mod sigur numărul celor uciși era mult mai mic.”

4 Septembrie

Evenimente
476: Generalul foederati dintr-un neam germanic Odoacru l-a înlăturat de pe tron pe împăratul roman Romulus Augustus, punând capăt Imperiului Roman de Apus.
1541: Asupra Transilvaniei se instaurează suzeranitatea Porții otomane.
1774: În timpul celui de-al doilea voiaj al său, exploratorul englez James Cook a descoperit la 1200 km est de Australia, insulele din Pacific. El le numește Noua Caledonie după numele latin al Scoției (Caledonia).
1870: Împăratul Napoleon al III-lea al Franței ester detronat și se declară cea de-A Treia Republică Franceză.
1886: După 25 de ani de lupte împotriva armatelor americane și mexicane, războinicul apaș Geronimo s-a predat.
1890: Un incendiu de proporții a provocat daune grave în orașul grec Salonic. Cartierul european a ars complet. 20.000 de oameni au rămas fără adăpost.
1915: Bulgaria se alătură de partea Puterilor Centrale, în Primul Război Mondial.
1919: Înființarea, la București, a “Societății Opera – artiștii asociați”; la 22 septembrie același an va lua numele de “Societatea lirică română Opera” (nucleul Operei Române de mai târziu).
1928: România a aderat la Pactul privind interzicerea războiului ca instrument de politică națională – Pactul Briand-Kellogg, semnat, la Paris, în 27 august 1928, de reprezentanții a 15 state.
1929: Călătoria de 35 de zile prin lume a dirijabilului german LZ 127 Graf Zeppelin se încheie la Friedrichshafen. Aproximativ 40.000 de oameni vor asista la revenirea lui.
1940: Carol al II-lea demite guvernul Gigurtu și-l însărcinează pe generalul Ion Antonescu să formeze un nou guvern.
1943: Mitropolitul Serghei a fost ales cu acordul lui Stalin în funcția de patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, cu scopul de a-i mobiliza pe credincioși în războiul contra Germaniei.
1948: Regina Wilhelmina a Olandei abdică din motive de sănătate.
1950: Un taifun, în Japonia, a cauzat moartea a 250 de persoane și peste 5 000 de răniți.
1958: S-a desfășurat la București, prima ediție a Festivalului internațional George Enescu.
1962: Prima vizită de stat efectuată Charles de Gaulle în Germania. Vizita a avut loc la invitația cancelarului Konrad Adenauer.
1972: Înotătorul american Mark Spitz câștigă cea de-a șaptea medale de aur la Olimpiada de vară de la München, devenind primul olimpic care câștigă șapte medalii de aur la o singură Olimpiadă.
1974: S-a desfășurat la București al III-lea Congres Internațional de Studii Sud-Est Europene.
1974: Statele Unite ale Americii a stabilit relații diplomatice cu RDG.
1984: S-a difuzat pentru prima oară Locomotiva Thomas și prietenii săi pe postul englezesc ITV.
1991: Președintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, recunoaște independența celor trei state baltice: Estonia, Letonia și Lituania.
1997: Echipa feminină de gimnastică a României cucerește medalia de aur la Campionatele Mondiale, desfășurate la Lausanne (Elveția).
1998: La Menlo Park, California, SUA, Larry Page și Serghei Brin au înființat compania Google cu scopul de a promova motorul de căutare pe care l-au dezvoltat ca proiect de cercetare la Universitatea Stanford.
2000: Locomotiva “Săgeata albastră” a ieșit pe poarta fabricii de la Zhuzhou (R.P.Chineză).
2002: A fost prezentată opiniei publice Doctrina Bush, prin care Statele Unite ale Americii își rezervă dreptul de a întreprinde lovituri militare preventive împotriva statelor care găzduiesc pe teritoriul lor baze teroriste.
2002: UE face apel la SUA pentru a efectua un atac împotriva Irakului numai cu aprobarea ONU.

Aniversări
1557: Sophie de Mecklenburg-Güstrow, soția regelui Frederick al II-lea al Danemarcei (d. 1631)
1729: Ludovic, Delfin al Franței, tatăl regilor Ludovic al XVI-lea, Ludovic al XVIII-lea și Carol al X-lea (d. 1765)
1768: François-René de Chateaubriand, scriitor și diplomat francez (d. 1848)
1809: Juliusz Słowacki, poet romantic polonez (d. 1849)
1824: Anton Bruckner, compozitor și organist austriac (d. 1896)
1846: Daniel Burnham, arhitect american (d. 1912)
1881: George Bacovia, poet român (d. 1957)
1881: Radu Codreanu, biolog și citolog român, membru al Academiei Române (d. 1987)
1909: Ciro Alegría, scriitor peruvian (d. 1967)
1912: Raoul Șorban, critic de artă (d. 2006)
1913: Stanford Moore, chimist american, laureat al Premiului Nobel (d. 1982)
1931: Anthony de Mello, călugăr iezuit indian, scriitor (d. 1987)
1962: Shinya Yamanaka, medic japonez, laureat Nobel

Sărbători
Sf. Mc. Vavila, Ep. Antiohiei; Sf. Prooroc Moise (calendar ortodox)

Turtucaia

1-6 septembrie/1916
O înfrângere grea. Cumplită. 160 de ofițeri români morți sau răniți. 6000 soldați români morți sau răniți. 480 ofițeri și 28 000 soldați români au căzut prizonieri.
Turtucaia…o rană dureroasă. Iată ce declara pentru presa vremii, plutonierul Nicolae Roşculeţ, din Regimentul 74 infanterie: ,,„În zorii zilei de miercuri, 6 septembrie, am fost porniţi, iarăşi, la atac. Bulgarii ocupaseră tranşeele noastre şi ne-au împroşcat cu un foc bine nutrit de mitralii;după aceea, au început să bată şi cu artileria. Din pricina tirului precis al artileriei inamice, m-am retras cu garda drapelului înspre oraş. Şi a urmat lupta crâncenă până pe la orele patru după-amiază. Colonelul Petrescu, comandantul nostru, care mult ne-a îmbărbătat, văzând că suntem strâmtoraţi şi împinşi spre Turtucaia, a strâns rămăşiţele regimentului şi am dat un ultim atac. Prinşi în focul artileriei, cu mare trudă am putut scăpa – trei voinici din garda mea au fost răniţi. Ne-am îndreptat, după aceea, spre Dunăre, împreună cu alte grupe de soldaţi. Mare învălmăşeală se petrecuse atunci. Ţi se strângea inima de spaima acelei mulţimi înfrigurate, lipsită de conducători, însufleţită de o singură dorinţă chinuitoare, încăpăţânată, poruncitoare:să găsească un mijloc de mântuire, oricare! Căteva bărci răsturnate pluteau pe apă, împinse de curenţi;iar de pereţii lor se izbeau, din când în când, cadavrele soldaţilor înecaţi. În acest răstimp, duşmanul se apropiase şi, cu mitralierele aşezate pe coastă, secera, fără cruţare, rândurile fugarilor. Dându-mi seama că altă scăpare nu poate fi – niciun vapor nu se zărea – m-am dezbrăcat pe pontonul ce furnica de soldaţi, cu hotărârea să trec apa înot. Aveam o datorie mare de îndeplinit:trebuia să scap drapelul – scumpul drapel pe care nu-l părăsisem în timpul luptelor. M-am aruncat în Dunăre. Sergentul Radu mi-a întins drapelul:«Să-l duci cu bine!», mi-a strigat bravul camarad, cu ochii umezi. Cum ornamentul-pajură lipsea, fiind pierdut din pricina izbiturilor căpătate în luptă, drapelul plutea…Toară grija mea era să nu-l scap în apă. Vreme de trei-patru ceasuri m-am luptat cu valurile şi, cu bine, am ajuns pe malul celălalt. O bucurie mare, fără seamăn, m-a năpădit atunci şi am început a plânge ca un copil”.



27 August


1588: Tratat de comerț încheiat de Petru Șchiopul, domn al Moldovei, cu Elisabeta, regina Angliei. Reprezentantul reginei, William Harebone, ambasador la Constantinopol, încheie, în numele reginei, cu domnitorul Petru Șchiopul un tratat prin care supușii reginei urmau a fi liberi a se statornici și a face negoț, a vinde și a cumpăra, „ba chiar a face toate cele ce societatea omenească și obiceiul caută pentru negoț și pentru trebuințele vieții”.
1776: Armata britanică a învins Armata Continentală americană în cea mai mare înfruntare a Războiului de Independență al Statelor Unite, bătălia de la Long Island.
1832: Odată cu capturarea ultimului șef indian, Black Hawk, se termină războiul la est de fluviul Mississippi în Statele Unite.
1877: A avut loc primul atac al trupelor române. Misiunea de asalt și cucerire a redanului otoman, din fața redutei Grivița-1 din sistemul de apărare a Plevnei, este încredințată Regimentului 13 dorobanți, comandat de locotenent-colonelul Ion Petrovici, și altor subunități din cadrul Diviziei a 4-a infanterie. Cucerirea acestui avanpost fortificat se înscrie ca o primă victorie a Armatei române. Pentru succesul repurtat, drapelul de luptă al Regimentului 13 dorobanți este distins cu Ordinul “Steaua României”. De asemenea, se acordă unor ofițeri și soldați din subunitățile participante la atac Ordinul “Steaua României”, precum și medalia “Virtutea militară”.
1883: Explozia principală a erupției vulcanului Krakatau (Indonezia), considerată cea mai mare catastrofă naturală a mileniului.
1896: Cel mai scurt război din istorie, războiul anglo-zanzibar a început la ora 9:02 dimineața și a durat 38 de minute. Motivul conflictului l-a reprezentat moartea sultanului pro-britanic, Hamad bin Thuwaini, și înscăunarea succesorului acestuia, Khalid bin Barghas. Guvernul Marii Britanii a preferat însa ca pe tronul Zanzibarului să urce Hamud bin Muhammed, un lider mult mai favorabil intereselor Coroanei Britanice.
1916: Ambasadorul Edgar Mavrocordat depune la ora 21 la secretariatul Ministerului Austro-Ungar de Externe declarația de război din partea Regatului Român. Armata română înaintează pe trei direcții în Transilvania.
1928: La Paris, 15 state au semnat Pactul Kellogg-Briand, de respingere a războiului. Actul nu prevede nici o sancțiune împotriva celor care ar încălca pacea. România a aderat la acest pact la 4 septembrie 1928.
1955: A apărut primul număr al The Guinness Book of Records, în Marea Britanie.
1979: Un atac cu bombă al IRA l-a ucis pe Louis Mountbatten, amiral britanic în cel de-al Doilea Război Mondial și alte trei persoane, în timp ce se afla în vacanță, pe iahtul său, în Sligo, Republica Irlanda.
1989: Marea Adunare Națională de la Chișinău a decis oficializarea limbii române și trecerea la alfabetul latin.
1990: Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova.
1990: Comunitatea Europeană recunoaște independența țărilor baltice: Estonia, Letonia și Lituania.
2003: Planeta Marte se află la cea mai mică distanță de Terra din ultimii 60.000 de ani, trecând la aproape 55.758.006 km de Pământ.

Aniversări
1545: Alessandro Farnese, Duce de Parma (d. 1592)
1669: Anne Marie de Orléans, regină consort a Sardiniei și Siciliei (d. 1728)
1770: Georg Wilhelm Friedrich Hegel, filosof german (d. 1831)
1824: Joseph Marlin, scriitor și jurnalist german originar din Transilvania (d. 1849)
1858: Giuseppe Peano, matematician italian (d. 1932)
1865: Charles Gates Dawes, politician american, laureat Nobel (d. 1951)
1871: Theodore Dreiser, scriitor american (d. 1945)
1884: Vincent Auriol, politician francez, al 16-lea președinte al Republicii Franceze (d. 1966)
1903: Miron Nicolescu, matematician român (d. 1975)
1908: Lyndon Johnson, al 36-lea președinte al Statelor Unite (d. 1973)
1913: Martin David Kamen, biochimist canadiano-american (d. 2002)
1915: Norman Ramsey, fizician american
1918: Leon Levițchi, lingvist, filolog, shakespearolog român (d. 1991)
1928: Mircea Zaciu, critic și istoric literar român (d. 2000)
1928: Osamu Shimomura, chimist japonez, laureat Nobel
1930: Zigu Ornea, critic literar român (d. 2001)
1931: Sri Chinmoy, autor, artist, poet și lider spiritual indian (d. 2007)
1941: Cesária Évora, cântăreață din Republica Capului Verde (d. 2011)

Sărbători
Cuv. Pimen; Sf. Mc. Eutalia, Fanurie și Osie, Ep. Cordovei (calendar ortodox)
Ziua Independenței (Republica Moldova)

12 august

Evenimente
490 î.Hr.: Victoria grecilor asupra perșilor în Bătălia de la Marathon; atenienii conduși de Miltiade au înfrânt armata persană trimisă de Darius I (după alte surse, bătălia a avut loc la 12 septembrie).
678: Prin tratatul arabo-bizantin s-a pus capăt, temporar, atacurilor anuale ale flotei arabe asupra Constantinopolului.
1099: Prima cruciadă s-a încheiat odată cu bătălia de la Ascalon și cu retragerea forțelor fatimide în Egipt.
1857: Sub presiunea celorlalte puteri europene, Poarta Otomană a ordonat anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei. Noile alegeri au dat câștig de cauză unioniștilor.
1871: Înființarea Cabinetului numismatic al Academiei Române, prin donațiile lui Al. Papiu Ilarian și V.A. Urechia.
1877: Astronomul american Asaph Hall a descoperit satelitul Deimos al planetei Marte.
1883: Ultimul Quagga a murit într-o grădină zoologică din Amsterdam.
1908: Primul model al mașinii Ford “T” a ieșit pe porțile uzinei din Detroit.
1920: Războiul polono-sovietic: Începe bătălia finală a conflictului, Bătălia de la Varșovia, terminată cu victoria decisivă a polonezilor.
1949: 18 state au semnat Convențiile de la Geneva.
1981: Primul calculator personal IBM, IBM 5150, intră pe piață.
2000: Submarinul nuclear rusesc Kursk a explodat și s-a scufundat în Marea Barents în timpul unui exercițiu militar.
2012: Ceremonia de închidere a Jocurile Olimpice de la Londra.

Aniversări
1503: Christian al III-lea al Danemarcei și Norvegiei (d. 1559)
1629: Isabella Clara de Austria, ducesă de Mantua și Montferrat (d. 1685)
1704: Caroline de Nassau-Saarbrücken, contesă palatină de Zweibrücken (d. 1774)
1762: George al IV-lea al Regatului Unit (d. 1830)
1779: Georg, Mare Duce de Mecklenburg (d. 1860)
1816: Ion Ghica, om politic, prozator și economist român (d. 1897)
1866: Jacinto Benavente, dramaturg spaniol, laureat al Premiului Nobel (d. 1954)
1872: Aubrey Vincent Beardsley, artist plastic englez (d. 1898)
1872: Prințesa Marie Louise de Schleswig-Holstein (d. 1956)
1878: Prințesa Maria di Grazia a celor Două Sicilii, Prințesă Imperială a Braziliei (d. 1973)
1881: Cecil B. DeMille, regizor american și producător de filme (d. 1959)
1884: Ioan Enescu, medic român (d. 1972)
1887: Erwin Schrödinger, fizician austriac, laureat al Premiului Nobel (d. 1961)
1888: Prințul Axel al Danemarcei (d. 1964)
1897: Otto Struve, astronom ruso-american (d. 1963)
1899: Scarlat Longhin, medic român (d. 1979)
1904: Țareviciul Alexei al Rusiei (d. 1918)
1924: Eduard Victor Bercaru, membru al Mișcării de Tineret a Partidului Național Țărănesc din România (d. 1996)
1925: Norris McWhrirter, editor scoțian, co-fondator al Cărții Recordurilor
1925: Ross McWhirter, editor scoțian, co-fondator al Cărții Recordurilor, fratele geaman a lui Norris McWhrirter
1954: François Hollande, politician francez, președinte al Franței

Sărbători

Sf. Mc. Fotie, Anichit, Pamfil și Capiton (calendar ortodox)
Ziua Internațională a Tineretului

17 iulie


Evenimente
1402: În China, împăratul Yongle devine cel de-al 3-lea împărat al dinastiei Ming. El l-a învins în luptă militară pe împăratul Jianwen.
1429: Războiul de 100 de Ani – Carol al VII-lea al Franței este încoronat rege al Franței la catedrala de la Reims după o campanie de succes cu Ioana d’Arc.
1440: Vladislav al III-lea, regele Poloniei (1434-1444), devine și rege al Ungariei.
1821: Lupta de la Slobozia. Cetele de panduri, rămase fără Tudor Vladimirescu, au fost înfrânte de turci. Printre cei luați prizonieri se afla și Papa, fratele lui Tudor Vladimirescu. Este sfârșitul revoluției.
1918: Din ordinul dat de Partidul Bolșevic, împăratul Nicolae al II-lea și famila sa au fost asasinați la casa Ipatiev din Ekaterinburg, Rusia.
1931: Legea privind autonomia universitară în România. Legea prevedea și transformarea “Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică” în “Academia de Muzică și Artă Dramatică”.
1969: Legația României în Israel a fost ridicată la rangul de ambasadă.
1976: La Montreal (Canada) a început a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Gimnasta Nadia Comăneci a obținut trei medalii de aur, iar România a ocupat locul nouă pe națiuni, cu patru medalii de aur, nouă de argint și 14 de bronz. (17 iulie – 1 august)
1980: Au fost inaugurate lucrările de construcție a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă.
1945: A avut loc Conferința de la Potsdam a șefilor de stat și guvern ai URSS, Marii Britanii și SUA, consacrată reglementării situației postbelice în Europa.
1950: Au fost arestați cetățenii americani Julius și Ethel Rosenberg, acuzați de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice.
1955: A fost inaugurat parcul de distracții – “Disneyland”, cu mult fast, în prezența a peste 30000 de vizitatori veniți de pretutindeni. Ceremonia a fost transmisă în direct de televiziune. (sudul orașului Los Angeles, SUA)
1975: Proiectul test Apollo–Soyuz: Are loc andocarea navelor spațiale Apollo american și Soyuz sovietic marcând prima astfel de legătură între nave spațiale aparținând celor două națiuni.
1981: Regina Elisabeta a II-a deschide Podul Humber, unul din cele mai lungi poduri suspendate din lume.
1985: 17 state au fondat, la Paris, “Agenția de Coordonare a Cercetărilor Europene” – EUREKA – (European Research Co-ordination Agency).
1994: În finala Cupei Mondiale de fotbal din Statele Unite ale Americii, Brazilia a învins Italia cu 3-2 la penalty, asigurând astfel titlul mondial pe echipe pentru a patra oară. Este prima finală a Cupei Mondiale care a fost decisă de un penalty.
1995: Prima Reuniune în formula “16+1” a NATO, cu participarea țărilor membre ale Alianței și a Rusiei. A fost semnat acordul interimar de parteneriat și cooperare economică între Uniunea Europeană și Rusia. (Bruxelles).
2014: Un avion Boeing 777 al Malaysia Airlines se prăbușește în Ucraina, la 50 km de granița cu Rusia. Au murit 298 de oameni, dintre care 283 erau pasageri și 15 făceau parte din echipajul avionului.

Aniversări
1698: Pierre Louis Maupertuis, matematician francez (d. 1759)
1714: Alexander Gottlieb Baumgarten, filozof german (d. 1762)
1797: Hippolyte Delaroche, pictor francez (d. 1856)
1803: Iosif Romanov, librar, editor, tipograf din București
1810: August Treboniu Laurian, om de cultură marcant al secolului al XIX-lea, istoric și om politic român (d. 1881)
1831: Împăratul Xianfeng al Chinei (d. 1861)
1840: Franz Hübner, misionar german (d. 1877)
1862: Oscar Levertin, scriitor suedez (d. 1906)
1867: Dimitrie Gerota, medic român (d. 1939)
1867: Ludovic Mrazek, geolog român de etnie cehă, membru al Academiei Române (d. 1944)
1888: Șemuel Iosef Agnon, scriitor israelian, laureat al Premiului Nobel (d. 1970)
1894: Georges Henri Lemaître, fizician belgian (d. 1966)
1899: James Cagney, actor american (d. 1986)
1920: Juan Antonio Samaranch, președinte al Comitetului Olimpic Internațional (d. 2010)
1923: Traian Ionescu, fotbalist și antrenor român (d. 2006)
1927: Sorin Comoroșan, biochimist și fizician român, membru de onoare al Academiei Române
1934: Donald Sutherland, actor canadian
1945: Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei
1947: Camilla, Ducesă de Cornwall
1947: Wolfgang Flür, muzician german
1948: Dan Drosu Șaguna, jurist român
1954: Angela Merkel, politician german, cancelar al Germaniei
1963: Letsie al III-lea al Lesotho, actualul monarh al Lesotho

Sărbători

Irak: Sărbătoare națională. Aniversarea proclamării republicii
Coreea de Sud :Ziua Constituției (1948)
Japonia: festivalul Gion Matsuri în Kyoto

11 iulie

Evenimente
1346: Carol al IV-lea de Luxemburg este ales împărat romano-german.
1533: Papa Clement al VII-lea l-a excomunicat pe regele Henric al VIII-lea al Angliei.
1708: Bătălia de la Oudenaarde: Armata franceză a Ducelui de Vendôme a fost învinsă de armata imperială condusă de Prințul Eugen de Savoia și de către armata britanică condusă de Ducele de Marlborough.
1714: Dimitrie Cantemir este ales membru de onoare al Academiei din Berlin.
1776: Căptitanul James Cook începe cea de-a treia călătorie. În principal scopul călătoriei a fost o încercare de a descoperi Pasajul de Nord-Vest.
1789: În timpul Revoluției Franceze, ministrul de finanțe al regelui Ludovic al XVI-lea, Jacques Necker, este demis, ceea ce duce la Căderea Bastiliei.
1801: Astronomul francez Jean-Louis Pons descoperă prima sa cometă. În următorii 27 de ani el a descoperit alte 36 de comete, mai mult decât oricare altă persoană din istorie.
1917: Primul război mondial: Bătălia de la Mărăști. Armata a II–a română, comandată de generalul Alexandru Averescu, înfrânge armata germană (11 iulie – 19 iulie).
1940: România se retrage din Liga Națiunilor (Societatea Națiunilor).
1951: Germania devine Membru UNESCO.
1979: Prima stație spațială a Americii, Skylab, este distrusă la reintrarea în atmosfera Pământului deasupra Oceanului Indian.
1987: 5.000.000.000 de locuitori pe Terra.
1991: Eclipsă totală de Soare în Hawaii și Mexico.
1995: Trupe sârbo-bosniace condusă Ratko Mladić au invadat localitatea Srebrenica, care se afla sub protecția trupelor ONU.
1999: Sârbii din Kosovo își suspendă colaborarea cu Forța de menținere a păcii condusă de NATO (KFOR)
2012: Astronomii anunță descoperirea S/2012 P 1, a cincea lună a lui Pluto.

Aniversări
1561: Luis de Góngora, poet spaniol și dramaturg (d. 1627)
1657: Regele Frederic I al Prusiei (d. 1713)
1662: Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria (d. 1726)
1723: Caroline Louise de Hesse-Darmstadt, marchiză de Baden (d. 1783)
1723: Jean-François Marmontel, poet francez (d. 1799)
1732: Jérôme Lalande, matematician francez și astronom (d. 1807)
1738: Prințul Albert de Saxonia, Duce de Teschen (d. 1822)
1751: Caroline Matilda de Wales, regină a Danemarcei și Norvegiei (d. 1775)
1767: John Quincy Adams, politician american, al 6-lea președinte al SUA (d. 1848)
1826: Franz Grashof, inginer german (d. 1893)
1834: James McNeill Whistler, pictor american (d. 1903)
1846: Léon Bloy, scriitor francez (d. 1917)
1866: Prințesa Irene de Hesse (d. 1953)
1888: Carl Schmitt, filozof german (d. 1985)
1912: Sergiu Celibidache, dirijor român (d. 1996)
1913: Teofil T. Vescan, fizician și pedagog român (d. 1963)
1916: Alexandr Mihailovici Prohorov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (d. 2002)
1920: Yul Brynner, actor american de origine rusă (d. 1985)
1924: Alberto Uria, pilot uruguaian (d. 1988)
1926: Pierre de Boisdeffre, istoric, diplomat și critic literar francez (d. 2002)
1930: Harold Bloom, teoretician de literatură american și critic
1934: Giorgio Armani, creator italian de modă
1939: Marcu Tudor, politician român

Sărbători religioase
Sf. Benedict, patronul Europei (calendar evanghelic, anglican, romano-catolic))
Renée a Franței (calendar evanghelic)
Zile onomastice
Benedikt, Olga, Oliver
Sărbători naționale
Mongoliaː Ziua Victoriei Revoluției Populare (1921)
Zile internaționale
Ziua Internațională a Populației Pământului

8 iulie

Evenimente:
158: Data ultimei mențiuni epigrafice a Daciei Superioare.
1392: Menționarea prezenței monedelor emise de Țara Românească în cartierul Pera din Constantinopol („perperii de Valachia”); era atestată, astfel, circulația monedei românești în comerțul internațional.
1497: Vasco da Gama începe prima călătorie pe mare din Europa spre India, înconjurând Africa; se deschide astfel linia de navigație din Europa spre Asia.
1581: Lucaci “riitorul”, profesor la Școala Mănăstirii Putna, a terminat de copiat textul bilingv (slavon și românesc) al unei Pravile. Acesta este cel mai vechi text juridic românesc datat.
1647: Prima atestare documentară a comunei Racovița.
1709: Marele Război al Nordului: Bătălia de la Poltava – Petru cel Mare al Rusiei îl învinge pe Carol al XII-lea al Suediei la Poltava; se încheie astfel rolul Suediei ca putere majoră în Europa.
1730: Un cutremur estimat la magnitude de 8,7 produce un tsunami care afectează peste 1.000 km de coastă a Chile.
1859: Regele Carol XV & IV accede la tronul Suediei-Norvegiei.
1869: S-a inaugurat prima linie de tramvai tras de cai din Europa, in Timișoara.
1868: A apărut, la Iași, manualul lui Ion Creangă: „Metodă nouă de scriere și citire pentru anul clasei I-a primare”.
1889: A fost publicată prima ediție a cotidianului american economic și financiar „Wall Street Journal”.
1901: În Franța, viteza automobilelor este limitată la 10 km/h.
1946: A fost creată “Uniunea Internațională a Profesorilor”.
1966: Regele Mwambutsa IV Bangiriceng al Burundi este detronat de fiul său, Prințul Charles Ndizi.
1976: A fost fondat Partidul Popular European (PPE), federație a partidelor democrat–creștine din țările membre ale Uniunii Europene.
1982: Tentativa de asasinat împotriva președintelui irakian Saddam Hussein în Dujail.
1989: În Argentina, peronistul Carlos Menem, câștigătorul alegerilor este investit ca noul președinte după demisia predecesorului său, Raúl Alfonsín.
1994: Kim Jong-il începe să-și asume conducerea supremă a Coreei de Nord, la moartea tatălui său, Kim Il-sung.

Aniversări
1528: Emanuel Filibert, Duce de Savoia (d. 1580)
1545: Carlos, Prinț de Asturia (d. 1568)
1593: Artemisia Gentileschi, pictor italian (d. 1651)
1621: Jean de La Fontaine, scriitor și poet francez (d. 1695)
1766: Dominique Jean Larrey, medic francez (d. 1842)
1792: Theresa de Saxa-Hildburghausen, soția regelui Ludovic I al Bavariei (d. 1854)
1830: Alexandra de Saxa-Altenburg (d. 1911)
1831: John Pemberton, farmacist american, ofițer, a inventat Coca-Cola
1838: Ferdinand von Zeppelin, inventator german (d. 1917)
1839: John D. Rockefeller, om de afaceri american (d. 1937)
1867: Käthe Kollwitz, graficiană, sculptoriță și pictoriță germană
1886: Hans Leicht, jurist și om politic din Transilvania (d. 1937)
1890: Walter Hasenclever, scriitor german (d. 1940)
1891: Constantin Motaș, biolog, ecolog și hidrobiolog român, membru al Academiei Române (d. 1980)
1892: Richard Aldington, scriitor englez (d. 1962)
1895: Igor Evghenievici Tamm, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)
1900: George Antheil, compozitor american (d. 1959)
1902: Alf Lombard, lingvist romanist și românist (d. 1996)
1903: Carlo Zecchi, pianist, pedagog și dirijor (d. 1984)
1904: Henri Cartan, matematician francez
1906: Philip Johnson, arhitect american
1907: Petre Abrudan, pictor român (d. 1979)
1908: Nelson A. Rockefeller, politician american
1910: Achim Stoia, compozitor român (d. 1973)
1919: Walter Scheel, politician german, al 4-lea președinte al Germaniei
1923: Manuel Alvar, lingvist spaniol, membru de onoare al Academiei Române (d. 2001)
1926: Pierre de Boisdeffre, politician, diplomat, romancier și critic literar francez (d. 2002)
1933: Brândușa Zaița Silvestru, actriță română
1933: Marty Feldman, comic englez
1942: Șerban Foarță, poet și eseist român
1945: Herbert Schirmer, ministrul culturii DDR
1947: Vilmos Ágoston, scriitor, critic literar și reporter maghiar originar din România
1851: Arthur Evans, arheolog britanic
1951: Anjelica Huston, actriță americană
1952: Vasile Pușcaș, politician român
1955: Mihaela Mitrache, actriță română de teatru și film (d. 2008)
1958: Kevin Bacon, regizor, actor și producător american
1959: Robert Knepper, actor american
1960: Gheorghe Flutur, politician român
1960: Ion Marin, dirijor român, fiul lui Marin Constantin

Sărbători religioase
Sf. Mare Mucenic Procopie (calendar ortodox)
Sf. Mucenici Epictet și Astion (calendar ortodox)
Sf. Kilian (calendar evanghelic, catolic)

Departe de Troia

,,Departe de Troia” este un poem amplu, grav care lasă în urma lui, Sânge și Lumină. E o scriere însângerată despre Tinerețea noastră, pierdută undeva, departe de Cetatea care ne-ar fi putut ocroti visele . . .

Eduard Dorneanu

Mulțumiri

Mulțumesc celor care au vizitat standurile Editurilor Eikon și Tracus Arte la Salonul Internațional de Carte Bookfest -30 mai – 3 iunie/2018 și au cumpărat cărțile mele.

Cu respect,
Eduard Dorneanu