Eduard Dorneanu

EFECT SECUNDAR

11256492_909791952395533_910086870_n
locuim în tranşee de sticlă
visele se opresc undeva
la noi ajung doar refrenele melodiilor goth
efectul antipsihotic durează puţin
diateza forează în căutarea culorii
nu eşti lângă mine
cauţi particula lui satan în cadavrele
învelite în sârmă ghimpată
nu îmi pot ascunde îndoiala
iubirea
(ce efect secundar)
adună mesajele scrise sub ploaia fierbinte
şi le seamănă
eres lângă eres
în tranşee de sticlă
nu eşti lângă mine
azi nu.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

IDOLI ÎNFIERAŢI

11256492_909791952395533_910086870_n
boddah joacă zaruri cu ibn rushd
oasele punctate dansează extatic
supranaturalul oriental este licoarea
care îi duce pe cei doi
în lumea chakrei a şaptea
mâna stângă scrie blasfemii în ugaritică
petele de lumină murdăresc hexagonul mistic
iar avangarda ascetică se închină idolilor înfieraţi
sunt nativ în neoplatonism
explorez mundanul contemplativ
port în raniţă tradiţia patristică
a baladelor păgâne
boddah e o parte a geometriei proiective
zarurile sar peste rugul marelui guru
da
strigă martorii sugrumaţi de ierburile primăverii târzii
continui să scriu
fără teamă.
DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

URBAN STYLE

11256492_909791952395533_910086870_n
soţul ioanei a cumpărat bilete la matineu
refuz să îi însoţesc
rulează ,,olympus has fallen”
ioana va trimite bezele lui morgan freeman
virgil îi va păzi genunchii de mângâierile celor din jur
clar
nu mă prinde genul acesta de urban style
prefer să dau pe gât o bere aspră
însoţit de o femeie care poate să piardă totul
pentru o doză de acum
intru în barul unui tip care se laudă
că a fost violat de sfânta mucenică neonila
clienţii trag din narghilea şi aruncă resturi de mâncare
unui saint-bernard proaspăt castrat
întreb barmanul
ai putea să îmi rezervi două locuri
la o masă unde nimeni nu povesteşte
filmele care au ratat oscarul
meciurile ce s-au finalizat cu autogoluri antologice
sau
despre cancanurile din oraş
nu aştept răspuns
înec telefonul celular în halba de bere neagră
saint-bernardul îmi linge sângele de pe pantofi
binecuvântez în gând cinefilii şi sfintele care s-au iubit
prin motelurile infecte ale patriei
primesc ca premiu de fidelitate numărul de telefon
al unei basarabence gata să recite poeme postmoderniste
în spagat
mângâi câinele
toată lumea se hrăneşte cu resturi
e bine.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA”-EDITURA TRACUS ARTE

GOTHIC 37

11256492_909791952395533_910086870_n
cu mâinile îngheţate
ioana caută trasoarele unsuroase
ad majorem dei gloriam
privim dincolo de nelinişte prin cadrul ferestrelor sparte
picioarele noastre au găuri albastre prin care curg blestemele
uimirea este o prelungire artificială a scârbei
iar tăcerea disciplinată
ne încolonează păcatele
într-un convoi pregătit să coboare
în slava sisifică
ioana înghite inelele de logodnă
sângele se primeneşte cu argint şi întrebări grosiere
rănile minciunii sunt pansate cu etichete de firmă
cartoane de bere şi licenţe hipnotice
sfinţii ne jefuiesc iubirea rămasă fără apărare
morgothia strânge cioburile însângerate ale tinereţii
ad majorem dei gloriam
aeternum.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

MERDE ALORS

11256492_909791952395533_910086870_n
dragostea ta este o sfidare în sens biblic
iar inima mea pare epava avionului micului prinţ
vezi printre norii căprui pături şi haine aruncate
aliaţi vremelnici gata să deschidă foc automat
la orice gest tandru al nopţii

nu înţeleg
eşti afluentul principal al sângelui meu
iubirea noastră se sprijină pe furia mesianică a timpului
strategiile puse la cale în perioada în care ne strigam pe nume
se împiedică acum de pronume personale bolnave de platfus

merde alors
vârful de formă al toleranţei a fost depăşit
comunicarea ultrasecretizată cu noi înşine devine o miză secundară
respirăm pe rând cu voluptate
calibrarea nefericirii este importantă
ştiu

mutilarea visului este forma intelectuală a insultei
convoaiele funerare fac popas pe esplanada murdară de nesomn
histrionic vântul
şi el.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” -EDITURA TRACUS ARTE

PSIHOLOGIE TRANSCEDENTALĂ

11256492_909791952395533_910086870_n

luna august şi-a pierdut jumătate de trup
îi cer ioanei
să îmi deseneze în laptele cearceafului pe ioana de navara
tiza ei fiica lui blanche de artois
ne aşezăm umbrele pe construcţii lexicale binecuvântate de diavoli anxioşi
ioanei mele îi cresc unghii noi peste cele vechi
şi limba ei se încarnează într-o altă limbă
şi râde
râde
doamne eduard când o să intri în mine
o să auzi o ioană care geme din două lumi vitrege
şi o să mă mişc fără oprire până când îmi vei închide ochiul
sau îmi vei tăia cele opt braţe cu care te leg de adâncul pădurii umede
fiindcă limba mea se încarnează într-o altă limbă
şi tu paladinule
strângi cu o mână fructul mov al iubirii
iar cu cealaltă pipăi jumătatea de trup a lui august
desenată pe cearceaf lăptos
în camera unde ioana de navara a născut cerberi de omăt
înţelegi paladinule
spune-mi că da.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

GOTHIC 49

11256492_909791952395533_910086870_n
suntem în mijlocul rugului
mistuirea noastră dezleagă crucea din beţia apelor
am nevoie de visele voastre spune domnul
ştiu că arată asemeni unor artefacte diabolice
dar din ele pot construi milioane de alvin york

părul ioanei arde mocnit
doamne strig eu sufocat de aburul negru al slavei
mi-ai spus mereu că moartea este o aproximare grosieră
am presupus că înainte de rug
trebuie să ascund un înger în stare de zeghe
undeva în labirintul celor mai convulsive amintiri
şi abia apoi să primesc în măruntaiele mele cenuşa iubitei
da eduard ai dreptate
tu stai în mijlocul rugului şi argumentezi frivolitatea unui concept flexibil
nici nu ai observat că părul ioanei se mistuie sub flacăra blestemului
tu ascunzi îngeri sub aripile păsărilor de verde
doar ştii că am nevoie de visele voastre
ca să poţi construi
da paladinule da.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

SABATIZARE

numele lui Bohemund a fost strigat de muribunzi în timpul asediului Antiohiei
iarba sângerie şi-a încurcat rugăciunile într-un curcubeu sciafil
purtam oboseala legată de lance
revelaţiile ieşeau pe Poarta Sfântului Pavel
sâmbăta se întărea cu nerăbdarea mea
juram credinţă şi primeam o zi biciuită în hainele tâlharilor
treizecişidoime
preludiu istoric trisilabic.

cateheza ultimului asalt mi-a mutilat prietenii
sub copitele calului părinţii iubitelor uitate îşi întindeau umbrele
Firouz încă mai strigă în turnul blestemat
sabatizare şi sânge
semipiruetă pe nisip sfâşiat de trădare

Eduard Dorneanu
Mălini

CONFESIUNE DESPRE NIMIC

Renate a închiriat un mântuitor de talie joasă
împreună vor sta închişi între cinci ceruri
tăcerea lor va caligrafia povestea trupurilor izolate

ea vrea sa vorbească despre ceea ce nu s-a întâmplat
cum au măturat meteoriţii sufrageria
de ce un ciclop astmatic i-a zugravit dormitorul
din ce cauză ţestoasa vecinului de la etajul trei
şi-a început hibernarea în lada frigorifică

mântuitorul în misiunea de a diseca feminitatea
ascultă explicaţiile adulmecând aerul viciat al minciunii
în timp ce femeia zgârie cheia
seifului carnal

umbrele amanţilor imaginari
adună orele în capsule alături de prafuri albe
Renate repetă confesiunea despre nimic
mântuitorul spune da
altcuiva

Eduard Dorneanu
Mălini