MĂLINI -VOLUMUL 1 -CAPITOLUL 34
O umbră cu braţele tatuate a deschis poarta dinspre drum. Vântul aduce în curte hârtii colorate, pene albe şi praf de tristeţe. Ies pe zoană. Aştept să apară un taximetrist căruia să îi dau un bilet de loto. Nu avem agenţie în Mălini, aşa că sunt nevoit să rog pe cineva să îmi ducă biletul la Fălticeni sau să mă duc chiar eu. Pe marginea şoselei e parcat un faeton şi două maşini. Stăpânul faetonului a adus două sticle de bere: una pentru el şi alta pentru Finuţu. M-am chinuit câteva clipe ca să îmi amintesc numele celui care ciocneşte cu Finuţu. Îl cheamă Jagodin, un om care se uită urât la toată lumea şi pare veşnic nefericit.
– Api, să poati aşă ceva?, spune Jagodin. L-o omorât ţâganii pi sportiv ca pi o găinî. Patruzăci di cuţâti i-o dat.
Jagodin exagerează puţin, dar este adevărat că zilele trecute, în Slatina, un ţigan a omorât un sportiv în vârstă de douăzeci şi patru de ani.
– Dacî eram eu acolo, îi rupem pi tăţî!, spune Finuţu.
– N-ai, uăi, ci sî li faci!, îl contrazice Jagodin.
– Uăi, Jagodin, ascultî uăi, aicea la min!. Îi bătem pi tăţî, uăi! Tre’ să ai tehnică, bre.
Finuţu e slab, prost îmbrăcat şi e încălţat cu o pereche de sandale mizerabile. Degetele îi ies afară din ele şi asta mă face să zâmbesc.
– Ci uăi, Eduard! Văd cî râzî. Hai sî vă zâc cum i cu ţâganii. Cî eu nu mă tem di nimi pi lumea asta. Eu îs Finuţu din Mălini.
Nu spun nimic. Dacă i-aş da un dos de palmă, cred că nu s-ar mai ridica din şanţ o jumătate de zi.
– Uăi, ciţi atenţi!, spune Finuţu. Eram la Hagigadar, la mănăstire, anu’ trecut în august când i hramu şî vin tăţi proştii din ţarî şi merg în genunche pi lângî mânăstiri. Pi la prânz o apărut şî o familie di ţâgani. Barbatu’ o vinit la mini şî o zâs:
– Şăfule nu eşti cumva Finuţu din Mălini? După figură aşa pari. Am auzit şi noi de tine.
– Da, uăi, eu îs. Cari i treaba?
Ţîganu’ s-o uitat la mini şi ni-o zâs:
– Vrem şi noi să înconjurăm mănăstirea, dar legea ţigănească nu ne dă voie. Nu vrei tu şi cu încă un om să ne duci în spinare? Îţi dăm cinci sute de euro de om. Mă duci pe mine, după aia pe nevasta mea şi la sfîrşit pe fata mea care are nuntă la noapte. Vrei?
Ci eram sî fac? Am vorghit cu un văr di a meu din Timişoara şî am bătut palma. Ne-am pus amândoi în patru labi şî ni-o pus ham ca la cai. Dupî aceia, ţâganu’ s-o urcat pi noi cu un chicior după capu’ meu şî cu unu’ după capu lu’ Ninău, văru’ meu di la Timişoara. Noi am început sî mergim în coati şî în genunche, iarî ţiganu să ruga ca sâ îi meargî ghini afacirili. Lumea ni scuipa, ni înjura, da eu nu mă temeam di i. Ţiganu’ ave afaceri mari di tât. Să ocupa cu traficu di organe.
– Uăi, omuli!, se miră Jgodin. Cum aşă?
– Ţîganu’ cumpara din Basarabia şî Ucraina internet la kil. Fără timbru, fără acte, fără nica. Încarca internetu’ în cisterni şi aduce’ în România undi vinde’ la suprapreţ.
– A dracu’ afacerişti ţâganii iştea!
– D-api cum! Trii cisterni cu internet ave’. Trii. Plini cu internet cumparat ieftin din Basarabia. Bun, ne-am chinuit aşă cu ţâganu’. Bulibaşa, cî era bulibaşă, era gras şî îi puţău chiciaoreli rău di tăt. Oamenii să uitau la noi cum încongiurăm mânăstirea cu ţâganu’ în spate şî ni blestemau. Când am agiuns la capăt o apărut patriarhu şî o zâs:
– Oameni buni! Aista îi Finuţu din Mălini! Toată lumea să îl aplaude! Uăi, oameni buni, lumea s-o ridicat în chicioari şî o început sî ni aplaudi. Babili boceu. Na, o fost tare fain! L-am dat pi ţâgan gios di pi noi şî s-o pus deasupra nevasta lui. După o bucatî di timp, ţâganca o început sâ mă mângîie. M-am suparat şî i-am zâs:
– Uăi, fimee ci tot mă strânji di bulani? Vrei sî ti arunc pi gios?
Ţâganca o râs şî tot mă alinta pi schinari şî pi fund. După ci am agiuns cu ea la capât am luat în schinari şî pi fata lor îmbracatî în mireasî. Oaminii aplaudau şi strâgau: ,,Hai Finuţu! Hai Mireasa!’’. Pi la giumatia drumului ne-am răsturnat şî mireasa o nimerit sub mini. Lumea n-o bagat di samî da cre’ cî după ci s-o ridicat nu măi era fatî mari. Api după asta am mers măi încet da’ am ajuns cu ghini la capât. Bulibaşa s-o bucurat. Ni-o plătit şi m-o rugat sî merg şî la nuntî. N-am avut cum scapa di aiştia şî o trebuit sî merg cu i. La nuntă, m-o pus la masă lângî fimeea bulibaşului. Maneliştii o cântat pentru mini. O fost tari ghini. Pi la miezu nopţii, fimeea bulibaşului o început iar să mî mângâie pi chicioari. M-am enervat şî am işât afarî. Când am ajuns în curti, m-o încongiurat vreo douăzăci di ţâgani. O scos cuţâti şî luncegi. Eu am făcut oadată: huaaaaa!. L-am lovit pi un ţâgan cu un chicior în cap şî pi altu în chiept. Cu cealalt chicior am lovit alţî cinci ţâgani. Ţâganii s-o pus în genunche şî o încept sî îşî cearî iertari. Le-am zâs:
– Uăiiiii, eu îs Finuţu din Mălini! Aţi dat di dracu’!
Ţâganii o început sî plângî şî ni-o fost milă di i. Tăţî aveau julituri de la cum o discarcat internet din cisterni. Erau tari munciţî. Aiasta i treaba. Dacî nu ştiţi sî vă purtaţî cu ţâganii o păţâţî. Da’ ţîganii îs oameni muncitori. Uiti numa’ cât internet netimbrat o adus în ţară!.
Oamenii au terminat de băut berea. Finuţu îşi aprinde o ţigară. Mă întreabă dacă nu fumez.
– Nu fumez, răspund scârbit.
Cei doi urcă în faeton şi pleacă înspre Suha. Maşina taximetristului opreşte la doi metri de mine.
– Mă aştepţi de mult timp?, întreabă taximetristul.
– Nu chiar. Am ascultat cum se lăuda Finuţu.
– Mare bou mai e!
Îi dau biletul şi intru în curte. Începe să plouă. Intru în bucătăria de vară. Îngerul de pază se aşază şi el la masă.
– Vrei să mănânci borş, frate înger?, întreb zâmbind.
– Nu frate om!, răspunde îngerul. Te voi privi în tăcere.
– Bine, frate înger. Bine!
Zâmbesc şi încep să mânânc. Pâine şi borş. Da.
EDUARD DORNEANU
DIN VOLUMUL ,,MĂLINI”- EDITURA EIKON