MĂLINI – VOLUMUL 1 – CAPITOLUL 4

974c6-eduarddorneanu_malini_coperta (1)
Norii ascund singurătatea Domnului. Privirea mea nu poate trece dincolo de perdeaua câlţoasă care acoperă tristeţea divină. Vişinii întind braţe uscate îngerilor-oameni. Aud cum plâng frunzele pârjolite ale mărului ionatan. Mă aşez pe trunchiul de brad şi ascult. Frunzele plâng. Umbre cu aripi uriaşe vin dinspre imaş. Trupurile lor se preling deasupra caselor, uliţelor, rănilor. Cântă cocoşii. Cei şase cocoşei, pui de anul acesta, aflaţi în livadă întind capetele şi scot nişte sunete subţiri, nemelodioase. Frunzele îşi încetează plângerea. Mă ridic şi odată cu mine se ridică spre cer braţele tuturor Dornenilor care au iubit cu patimă satul lor drag, Mălini.

Vreau să vopsesc soba de tablă din livadă. Am găsit o cutie cu vopsea gri. Cutia este pe jumătate goală. Am şi diluant.

-Nu o să faci nimic cu vopseaua, spune mama.

-De ce?

-E vopsea pentru lemn. Nu va prinde pe tabla aia ruginită şi arsă.

-Ba va prinde.

-Ce arde focul, nimeni nu poate vopsi.

Poate că mama are dreptate. Încep să vopsesc burlanul sobii. Vopsesc gros tabla, mai ales în locurile în care mi se pare că este foarte ruginită.

Acum doi ani, mama venea însoţită de un ţigan dolofan cu ochi vicleni şi limbă ascuţită.

-Eduard, uite omul ăsta spune că ne vopseşte tabla casei cu numai un milion jumate’.

-Nu se poate, am răspuns eu. Anul trecut am dat şase la alţii ca ei şi rugina a reapărut după câteva luni.

Ţiganul s-a apropiat de mine cu mâna dreaptă întinsă.

-Şefu’ noi suntem o echipă de meseriaşi de la Galaţi. Am lucrat peste tot. Am vopsit acoperişuri de biserici. Ne cunoaşte toată lumea.Am vopsit şi în Mălini, casa aia mare de lângă dispensar. Întreabă dacă nu crezi.Suntem zece oameni, terminăm imediat. Nu vrem băutură că suntem pocăiţi. Nici mâncare. Ne dai bani. Un milion jumate’ bidonul.

-Cum naiba să ajungă un bidon ? Anul trecut am cumpărat din piaţă 10 litri. Dar rugina a reapărut.

-Ai cumpărat bronz. Noi avem vopsea specială de la vaporeni. Dacă nu ajunge un bidon, mai punem unul. Nu tre’ să te zgârceşti, şefule.

Pe poartă au intrat două ,,Dacii” break. Îmi amintesc că unul dintre şoferi părea român. Ceilalţi nouă oameni erau ţigani, îmbrăcaţi cu salopete şi adidaşi rupţi. Mai toţi erau tunşi zero.

La semnul ţiganului gras ( care cred că era şeful lor) s-au urcat pe acoperişul casei mele cu trei pulverizatoare. În jumătate de oră au folosit patru bidoane dar a început şi ploaia.

-Şefule, dacă plouă nu mai putem vopsi.

Cele patru bidoane ajunseseră doar pentru jumătate de acoperiş. Ploaia părea că nu se mai opreşte.

-Vopsim mâine restul acoperişului. Ce zici?, şefu’ ?

-Mâine e duminică.

-Nu are nimica.Luni trebuie să fim la Galaţi. Vrei aşa sau lăsăm acoperişu’ lu’ matali pe jumate’ vopsit?

Nu am avut de ales. I-am lăsat să doarmă într-o anexă, printre lucruri vechi şi bucăţi de lemn. Dimineaţa nu s-a putut vopsi pentru că tabla era udă. Am aşteptat vreo trei ore. În sfârşit, undeva în jurul orei 13, ţiganii s-au urcat iar pe acoperişul casei. La vreo zece minute după ce au început munca, în dreptul casei mele a ajuns un convoi funerar.

Stăteam lângă poartă, iar oamenii mă măsurau cu o ură greu de explicat.

-Ţi-am zis eu că e satanist? Nu degeaba poartă plete. Amu o adus ţâgani să îi lucreze duminica că nu mai sunt şi alte zile.

-Aşai, bre.

Două femei discutau cu voce tare la mai puţin de trei metri de mine.

Până la urmă, vopsitul acoperişului m-a costat 12 milioane, nu un milion jumate’ cum spunea ţiganul gras cu privire vicleană. Vopseaua a fost una de calitate. După doi ani niciun petec de rugină nu a reapărut.

-Nu va prinde vopseaua pe rugina sobei, îmi reaminteşte mama.

Râd şi continui să vopsesc tabla ruginită şi afumată. Lisa, căţeluşa cu limba albastră a vecinilor a venit şi s-a aşezat lângă mine. Ştiu că la primul foc făcut în sobă, griul vopselei se va schimba într-un cafeniu agresiv.

Norii ascund singurătatea Domnului. Mâinile strămoşilor mei mângâie culorile îngemănate ale cerului. Picături de sânge îmi cad pe frunte. Rănile Marelui Camarad s-au redeschis.

EDUARD DORNEANU

Din volumul ,,MĂLINI” -Editura Eikon