Mălini- volumul I

26 Iunie

Evenimente:
363: Moartea împăratului roman Flavius Claudius Iulianus într-o luptă împotriva Imperiului sasanizilor, duce în aceeași zi la stabilirea succesorului său Flavius Claudius Iovianus.
684: Benedict II devine papă.
1241: A fost fondat orașul Hanovra (Germania).
1483: Richard al III-lea devine rege al Angliei.
1599: Un nou tratat între Țara Românească și Transilvania; Mihai Viteazul a acceptat suzeranitatea lui Andrei Bathory, iar acesta a recunoscut domnia ereditară în familia lui Mihai Viteazul.
1819: Este patentată bicicleta.
1848: Guvernul revoluționar de la București a decretat eliberarea robilor țigani aparținând boierilor.
1877: Schimb de focuri între artileria română și cea otomană în zona Calafat-Vidin; a cazut la datorie sergentul Nicolae Popescu, prima jertfă românească în războiul de independență.
1886: Chimistul Henri Moissan a descoperit fluorul, fiind distins pentru aceasta cu Premiul Nobel, în 1906.
1941: Al Doilea Război Mondial: Finlanda se alătură Germaniei în războiul antisovietic.
Al Doilea Război Mondial: NKVD ucide 100 de prizonieri politici într-o strâmtoare în apropiere de Minsk, Belarus.
1945: A fost semnată, la San Francisco, Carta Națiunilor Unite.
1963: Exprimând sprijinul SUA pentru locuitorii Berlinului, președintele Kennedy vizitează orașul la doi ani după construirea Zidului Berlinului. Adresându-se unei mulțimi uriașe, el spune: Astăzi, într-o lume a libertății, cea mai mare mândrie este să spun: Ich bin ein Berliner.
1967: Karol Wojtyła, viitorul papă Ioan Paul al II-lea, este învestit cu titlul de cardinal.
1986: A fost inaugurat noul edificiu al Palatului Copiilor din București.
1995: Președintele egiptean, Hosni Mubarak, a supraviețuit unui grav atentat, la Addis Abeba, în Etiopia.
2000: Vaticanul face public cel de-al treilea secret revelat de Fecioara Maria, 13 iulie 1917, celor trei copii păstori în localitatea portugheză Fatima.

Aniversări
1593: George Herbert, poet și orator englez (d. 1633)
1730: Charles Messier, astronom francez (d. 1817)
1824: Lord Kelvin, fizician britanic (d. 1907)
1869: Pablo Uranga, pictor spaniol (d. 1934)
1892: Pearl S. Buck, scriitoare americană, laureată a Premiului Nobel (d. 1973)
1898: Wilhelm Emil Messerschmitt, un constructor german de avioane (d. 1978).
1908: Salvador Allende, politician chilian și președintele Chilei din 1970 – 1973 (d. 1973)
1909: Valeriu Novacu, fizician român (d. 1992)
1937: Robert C. Richardson, fizician american

Sărbători
Sf. Cuv. David din Tesalonic (calendar ortodox)
Sf. Ier. Ioan, episcopul Goției (calendar ortodox)
Sf. Ioan și Paul, martiri (calendar romano-catolic)
Ziua Internațională pentru Sprijinirea Victimelor Torturii
Ziua Internațională Împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri (ONU) (din 1988)
România: Ziua drapelului național (din 1998)
Madagascar: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței față de Franța (1960)

25 Iunie

Evenimente:
1441: Prima mențiune a Adunării Țării în Moldova; în Țara Românească va fi menționată pentru prima dată în 1522.
1795: S-a înființat „Biroul de longitudini”, cu sediul la Paris, având drept scop de a sprijini progresul astronomiei și aplicațiile acesteia în navigație, geografie și geodezie.
1910: A avut loc, la Paris, premiera baletului „Pasărea de foc” al compozitorului Igor Fiodorovici Stravinski.
1923: S-a înființat Clubul Rapid București (atunci CFR București).
1950: Începutul războiului coreean, încheiat prin semnarea la Panmunjom, la 27 iulie 1953 a armistițiului dintre Republica Populară Democrată Coreeană și Republica Coreea.
1955: A fost înființată, la București, Bibioteca Centrală de Stat, azi Biblioteca Națională a României.
1984: Inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție a Casei Republicii și a Bulevardului „Victoria Socialismului” din București.
1998: Instituirea Ordinului „Steaua României”, cu șase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofițer, Comandor, Ofițer, Cavaler), cel mai înalt ordin național românesc, pentru a recompensa serviciile excepționale, civile și militare aduse statului și poporului român.

Aniversări:
1843: Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mic al regelui Carol I al României (d. 1904)
1852: Antonio Gaudí, arhitect catalan (d. 1926)
1858: Georges Courteline, dramaturg și romancier francez (d. 1929)
1884: Împărăteasa Teimei, soția împăratului Taishō al Japoniei (d. 1951)
1894: Hermann Oberth, fizician și inventator sas (d. 1989)
1903: George Orwell, jurnalist, eseist și romancier britanic (d. 1950)
1907: Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1973)
1908: W.V. Quine, filosof american (d. 2000)
1928: Șerban Papacostea, istoric român, membru al Academiei Române (d. 2018)
1928: Alexei Abrikosov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (d. 2017)
1940: A. J. Quinnell, scriitor britanic (d. 2005)
1942: Anatoli Bugorski, fizician rus
1950: Doru Stănculescu, interpret și compozitor român de muzică folk (d. 2021)

Sărbători
Sf. Mare Mc. Fevronia; Cuv. Dionisie și Dometie; Cuv. Mc. Livia (calendar ortodox)
Sf. Wilhelm, abate (calendar romano-catolic)
Mozambic: Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței – 1975
Croația:Ziua națională – Aniversarea proclamării statalității – 1991
Slovenia:Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței – 1991

20 Iunie

Evenimente :
451: A avut loc Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice, ultima mare bătălie a antichității, în care o coaliție romano-vizigotă a oprit expansiunea hunilor în Europa Vestică.
1837: Victoria devine regină a Marii Britanii.
1867: Președintele Andrew Johnson anunță achiziționarea Alaskăi.
1928: Are loc, la București, primul concurs național de decatlon.
1936: A avut loc Conferința Internațională de la Montreux (Elveția) ce a avut ca scop stabilirea unui nou regim al strâmtorilor Bosfor și Dardanele; Convenția încheiată confirma principiul libertății de trecere și de navigație prin strâmtori pentru navele comerciale ale tuturor statelor pe timp de pace, precum și în timp de război dacă Turcia nu era parte beligerantă; delegația română a fost alcătuită din Nicolae Titulescu, ministrul Afacerilor Străine, Constantin Contescu și Vespasian V. Pella, miniștri plenipotențiari.
1938: În perioada 20 iunie – 25 iulie 1938 s-a desfășurat procesul de acoperire cu alamă a modulelor din fontă ale „Coloanei fără sfârșit”, operă a sculptorului Constantin Brâncuși, a cărei construcție a început la 15 august 1937.
1940: A fost inaugurat, la București, Institutul de Antropologie, întemeiat prin strădaniile doctorului Francisc Iosif Rainer (astăzi Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române).
1954: S-a inaugurat podul cu tablier metalic peste Dunăre la Giurgiu, numit Podul Prieteniei, pe atunci cel mai mare pod combinat (de cale ferată și rutier) din Europa, construit în doi ani și jumătate, în colaborare cu alte țări vecine.
1955: Are loc cea mai îndelungată eclipsă totală de soare a secolului: 7 minute și 8 secunde, observată în Filipine.
1959: A avut loc premiera bucureșteană a operei „Falstaff”, de Giuseppe Verdi, avându-l în rolul titular pe Petre Ștefănescu-Goangă.
1963: Reprezentanți ai SUA și URSS au semnat un acord de instalare a „liniei fierbinți” – telefonice – între Washington și Moscova. Ea a devenit operațională din luna august a anului 1963.
1969: Și-a început mandatul prezidențial Georges Pompidou, succesorul generalului Charles de Gaulle la președinția Franței
1991: La Tribunalul Municipiului București a fost înregistrat Partidul România Mare.
1992: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea ca sfinți a voievodului Constantin Brâncoveanu și a copiilor lui, precum si a „binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, prăznuit la 2 iulie.
1996: Orașul Berlin a devenit, oficial, unul din sediile ONU, găzduind două instituții ale organizației : Voluntarii ONU și Secretariatul Convenției-Cadru asupra schimbărilor climatice.

Aniversări:
1634: Carol Emanuel al II-lea, duce de Savoia (d. 1675)
1756: Joseph Martin Kraus, compozitor german (d. 1792)
1819: Jacques Offenbach, compozitor francez de origine germană considerat întemeietorul operetei clasice franceze (d. 1880)
1895: Ana Kansky, chimistă și ingineră chimistă slovenă (d. 1962)
1913: Aurel Baranga, dramaturg și publicist român (d. 1979)
1917: Iosif Constantin Drăgan, publicist și eseist român (d. 2008)

Sărbători
Sf. Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor (calendar ortodox)
Sf. Calist, Patriarhul Constantinopolului (calendar ortodox)
Argentina: Ziua drapelului
Germania: Ziua comemorării victimelor refugiatului și expulzării (din 2015)
Ziua mondială a refugiaților (ONU) (din 2001)

19 Iunie

Evenimente:
1906: S-a deschis, în parcul din Dealul Filaretului (actual „Carol I”), „Expoziția generală română”, dedicată împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I (1866-1914).
1930: Canadianul Robin Beardmore a efectuat primul zbor cu planorul peste Canalul Mânecii.
1953: Soții Julius și Ethel Rosenberg au fost executați, în SUA, sub acuzația ca au livrat Uniunii Sovietice secretul bombei atomice. Condamnați în 1951, au fost ultimii americani executați pentru spionaj. Procesul de spionaj al secolului a durat numai 2 zile și a declanșat în întreaga lume, în contextul „războiului rece”, manifestații antiamericane. În 1993, cei doi au fost achitați, în urma procesului de revizuire deschis de cei doi copii ai soților Rosenberg.
1961: Kuweitul își declară independența față de Marea Britanie.
1983: A fost inaugurat podul rutier de la Agigea, cu o lungime totală de 300 m, circulația desfășurându-se pe patru benzi.
1987: Biserica Sfânta Vineri – Hereasca, cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (datând din 1645) a fost demolată. Prin grija preotului paroh, Gheorghe Bogdan, cea mai mare parte din bunurile sacre ale bisericii au fost salvate, fiind duse în custodie la Mănăstirea Cernica și muzeul Herești. Pe locul bisericii a fost construit blocul 105 B.
1992: România și Republica Azerbaidjan au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.
2001: A fost realizat, pentru prima dată în România și în Europa Centrală și de Est, un transplant de inimă artificială de ultimă generație „Novacor” – un sistem montat la nivelul abdomenului bolnavului (Institutul de Boli Cardiovasculare Fundeni din București).
S-a redeschis, pentru public, Muzeul figurilor de ceară (muzeul Grevin din Paris), după șase luni de lucrări de restaurare, primele de la inaugurarea sa în 1882; printre cele 80 de noi exponate se numară și statuile actorului Arnold Schwarzenegger, designerului Jean-Paul Gaultier, cântărețului Ray Charles.
2014: Prințul Felipe, singurul fiu al regelui Juan Carlos I și fost Prinț de Asturia, a urcat pe tronul Spaniei sub numele de regele Felipe al VI-lea.

Aniversări:
1566: Regele Iacob I al Angliei (d. 1625)
1623: Blaise Pascal, matematician, fizician și filosof francez (d. 1662)
1899: George Călinescu, critic și istoric literar, dramaturg, poet, prozator român (d. 1965)
1909: Osamu Dazai, scriitor japonez (d. 1948)
1910: Arnold Graffi, medic sas, pionier al oncologiei (d. 2006)
1922: Aage Niels Bohr, fizician danez (d. 2009)
1927: Malvina Urșianu, regizoare și scenaristă română (d. 2015)
1945: Aung San Suu Kyi, politiciană myanmareză (birmaneză), laureată a Premiului Nobel

Sărbători:
Sf. Apostol Iuda, ruda Domnului; Cuviosul Paisie cel Mare (calendar ortodox)
Ziua mondială a plimbărilor

Mulțumiri


Mulțumesc celor care au vizitat Salonul Internațional de Carte Bookfest/București și au cumpărat cărțile mele.
Cu respect,
Eduard Dorneanu

Salonul Internațional de Carte Bookfest/București-1 – 5 iunie 2022-fotografii

Salonul Internațional de Carte Bookfest/București-1 – 5 iunie 2022. Cărțile mele la standul Editurii Eikon.

2 Iunie

Evenimente:
576: Benedict I devine papă.
657: Eugen I devine papă.
1881: Guvernul SUA recunoaște independența de stat a României.
1896: Guglielmo Marconi primește patentul pentru noua sa invenție: radioul.
1952: Începe guvernarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
1953: Ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord, la Westminster.
1979: A avut loc prima vizită a unui Papă într-o țară comunistă, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în Polonia, țara sa natală.
2003: De la cosmodromul kazah Baikonur se lansează sonda spațială Mars Express.

Aniversări
1489: Charles, Duce de Vendôme, bunicul regelui Henric al IV-lea al Franței (d. 1537)
1535: Papa Leon al XI-lea (d. 1605)
1737: Ernst August al II-lea, Duce de Saxa-Weimar (d. 1758)
1740: Marchizul de Sade, scriitor francez (d. 1814)
1816: Constantin A. Rosetti, politician român (d. 1885)
1821: Ion C. Brătianu, politician român (d. 1891)
1835: Papa Pius al X-lea (d. 1914)
1840: Thomas Hardy, scriitor britanic (d. 1928)
1857: Karl Gjellerup, scriitor danez (d. 1919)
1857: Edward Elgar, compozitor britanic (d. 1934)
1903: Max Aub, scriitor spaniol (d. 1972)
1906: Carlo Scarpa, arhitect italian (d. 1978)
1920: Marcel Reich-Ranicki, critic de literatură german (d. 2013)
1930: Dan Iordăchescu, bariton român (d. 2015)
1940: Regele Constantin al II-lea al Greciei

Sărbători
Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (calendar ortodox)
Fericiții Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu (calendar catolic)
Italia: Sărbătoarea națională.

Cărțile mele la cea de-a XV- a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest/București-1 – 5 iunie 2022


Cea de-a XV- a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 1 – 5 iunie 2022, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2, iar Invitatul de Onoare al acestei ediții va fi Japonia. Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei Japoniei din București.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Cu respect,
Eduard Dorneanu

Mulțumiri


Mulțumesc celor care au vizitat Târgul de Carte Gaudeamus Timişoara 2022 și au cumpărat cărțile mele.
Cu respect
Eduard Dorneanu

Cărțile mele la Târgul de Carte Gaudeamus Timişoara 2022 | 25 – 29 mai


Ultima ediție de primăvară a Caravanei Gaudeamus Radio România 2022 se va desfășura între 25 și 29 mai în Piața Libertății din Timișoara. Cel mai citit târg de carte din țară, de la cel mai ascultat radio, a ajuns acum la ediția cu numărul 127. Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.