POEZIE 7 63

10 August

Evenimente
626: Înfrângerea avarilor care participau la asediul Constantinopolului.
654: Papa Eugen I va fi ales papă al Romei, cu toate că predecesorul lui, Papa Martin I încă trăia.
843: În Tratatul de la Verdun, după moartea lui Ludovic cel Pios, Imperiul Franc va fi împărțit între fiii acestuia, Lothar, Ludovic și Carol.
955: Bătălia de la Lechfeld; Otto cel Mare, suveran peste marile ducate germane (mai puțin Saxonia) îi înfrânge definitiv pe unguri, care de la această dată nu mai intreprind nici un atac în Germania.
1500: Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504), a dăruit Mănăstirii Putna marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită.
1519: Cele cinci corăbii aflate sub comanda lui Fernando Magellan pornesc din Sevilla, în prima călătorie în jurul lumii.
1534: A început înălțarea bisericii “Sf. Dumitru” din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareș.
1539: Francisc I al Franței semnează Ordonanța de la Villers-Cotterêts, prin care limba franceză este introdusă în locul latinei în documentele oficiale.
1628: Nava de război suedeză Vasa se scufundă în portul Stockholm după numai aproximativ 20 de minute de călătorie. Nava a fost construită la ordinul regelui Gustav Adolf, ca parte a expansiunii militare pe care a inițiat-o într-un război cu Polonia-Lituania (1621-1629). S-a vrut a fi una din cele mai puternice nave de război din lume însă Vasa era periculos de instabilă cu o greutate prea mare în structura superioară a carenei. S-a scufundat după ce a întâlnit un vânt mai puternic decât o adiere.
1675: A fost înființat “Observatorul Regal din Greenwich”. În 1948, Observatorul a fost transferat în castelul Herstmonceux (Sussex). Vechea clădire a observatorului, construită de Wren, s–a păstrat până în prezent, și este înconjurată de un parc în centrul Londrei.
1792: Revoluția franceză: Poporul cucerește Palatul Tuileries. La prânz, castelul este luat cu asalt. Adunarea națională decide că regele este suspendat din funcțiile sale și că francezii vor alege o nouă Convenție Națională a cărei misiune este să fondeze o națiune nouă – „a doua revoluție”.
1793: Palatul regal Luvru din Paris va fi inaugurat ca muzeu.
1809: Proclamarea independenței statului Ecuador. Sărbătoare națională.
1856: Un uragan a făcut în Louisiana circa 400 de victime omenești.
1864: Guvernul român a contractat cu casa britanică “Stern Brothers” primul împrumut extern al României (916.000 de lire sterline, din care statul a primit 679.244 de lire, cu o dobândă de 7%) garantat cu veniturile vămilor.
1875: Este pusă piatra fundamentală a castelului Peleș din Sinaia (10/22 august).
1897: Chimistul german Felix Hoffmann a izolat pentru prima dată Aspirina.
1912: Virginia Woolf s-a căsătorit cu scriitorul Leonard Sidney Woolf.
1913: Are loc Pacea de la București, care consfințește sfârșitul războiului și înfrângerea Bulgariei. Grecia și Serbia își împart Macedonia, iar România anexează Cadrilaterul.
1919: În cadrul adunării de la Timișoara a șvabilor din Banat, aceștia își dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.
1920: Marele Imperiul Otoman dispare. Prin semnarea Tratatului de la Sèvres pierde patru cincimi din teritoriul său.
1920: S–a semnat, la Sèvres, Tratatul de pace dintre Antanta și Imperiul otoman. Se recunoșteau inclusiv noile granițe ale României. Tratatul nu a intrat în vigoare.
1945: Japonia cere pace și capituleză peste 4 zile, punând astfel capăt celui de–al doilea război mondial.
1951: S-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din România: +44,5 °C în județul Brăila la Ion Sion.
1953: I.V. Kapitonov, secretar al organizației de partid din Moscova al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, îi raportează prim-secretarului Nikita Hrușciov despre o metodă foarte avansată a Trustului de construcții nr.28, care a ridicat în Parcul Izmailovo, pe bandă rulantă, opt clădiri de cinci etaje, cu 2200 m2 fiecare. El îi scrie lui Hrușciov că la fiecare 13 zile altă asemenea clădire va fi dată în folosință. Era noul stil din arhitectura sovietică, care va produce așa-numitele “hrușciovki”, ce rezolvau precar lipsa locuințelor.
1974: Este inaugurată Sala Polivalentă din București.
1990: Sonda spațială, Magellan, lansată de NASA, a ajuns la Venus după cincisprezece luni de la lansare.
1995: A fost semnat acordul parțial israeliano–palestinian privind extinderea autonomiei în Cisiordania (Taba; 10–11 august).
1998: Prințul Al-Muhtadee Billah este proclamat prinț moștenitor al Brunei prin proclamație regală.
2003: Cosmonautul rus Juri Iwanowitsch Malentschenko aflat pe Stația Spațială Internațională, în spațiu, se căsătorește cu Ekaterina Dmitrieva aflată în Texas.
2018: Intervenție în forță a jandarmilor la un miting antiguvernamental în Piața Victoriei din București, după ce unii protestatari au forțat gardurile și au aruncat cu pietre, sticle și alte obiecte către jandarmi. Aceștia au intervenit cu spray-uri, gaze lacrimogene și tunuri de apă. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Parchetul Militar s-a autosesizat și a deschis dosar penal privind intervenția jandarmilor la protestele din Piața Victoriei

Aniversări
1267: Iacob al II-lea de Aragon, rege de Aragón
1397: Albert al II-lea, Rege Roman (d. 1439)
1466: Francesco al II-lea Gonzaga, marchiz de Mantua
1520: Magdalena de Valois, regină a Scoției (d. 1537)
1602: Gilles Personne de Roberval, matematician francez (d. 1675)
1709: Johann Georg Gmelin, explorator german (d. 1755)
1740: John Frere, arheolog englez (d. 1807)
1740: Leopold al III-lea, Duce de Anhalt-Dessau (d. 1817)
1780: Pierre François Marie Auguste Dejean, entomolog francez (d. 1845)
1797: Joseph Gerhard Zuccarini, botanist german
1823: Antônio Gonçalves Dias, poet brazilian
1844: Ștefan Călinescu, preot și profesor român (d. 1921)
1864: Nicolae Filip, medic veterinar și agronom, conducător al primului institut zootehnic din România (d. 1922)
1865: Alexandr Konstantinovici Glazunov, compozitor, dirijor și pedagog rus (d. 1936)
1874: Herbert Clark Hoover, al 31-lea președinte al Statelor Unite (d. 1964)
1874: Antanas Smetona, primul președinte al Republicii Lituania
1878: Alfred Döblin, scriitor și medic german (d. 1957)
1882: William Van Alen, arhitect american
1884: Panait Istrati (Gherasim Istrate), scriitor român (d. 1953)
1887: Edward Leedskalnin, sculptor și inginer leton
1898: Tadeusz Dołęga-Mostowicz, jurnalist și scriitor polonez
1902: Arne Wilhelm Kaurin Tiselius, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)
1902: Curt Siodmak, regizor de film american și scriitor
1913: Wolfgang Paul, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1993)
1912: Jorge Amado, scriitor brazilian (d. 2001)
1914: Witold Malcuzynski, pianist polonez (d. 1977)
1924: Jean-François Lyotard, filozof francez
1927: Barbu Cioculescu, poet, memorialist și publicist român
1963: Moses Isegawa, scriitor ugandez

Sărbători
Sf. Mc. Arhid. Lavrentie (calendar anglican, protestant, catolic, ortodox)
Sf. Mc. Xist, Ep. Romei, și Ipolit (calendar ortodox)
Comemorarea distrugerii Ierusalimului (calendar protestant)
Ecuador: – Ziua națională – Începutul independenței față de Spania (1808)

9 August

Evenimente
48 î.Hr.: Iulius Cezar, în fruntea Populares, l-a învins pe Pompei și pe Optimates în bătălia de la Pharsalus, întărindu-și controlul asupra Republicii Romane.
378: Bătălia de la Adrianopol. Armata romană a fost înfrântă de vizigoți. Împăratul Valens a murit în luptă. Prima afirmare a cavaleriei pe câmpul de luptă.
1173: A început construcția unei clopotnițe care avea să devină Turnul înclinat din Pisa.
1483: Deschiderea Capelei Sixtine din Roma, cu celebrarea unei Liturghii.
1792: Francisc al II-lea este încoronat rege al Boemiei.
1803: Inventatorul american Robert Fulton a testat o barcă cu aburi experimental, pe fluviul Sena, la Paris. Barca, cu o lungime de 20,1 m, lățime de 2,4 m și o viteză între 4,8 și 6,4 km/h, s-a scufundat. Napoleon Bonaparte nu crede că motorul cu aburi are un viitor.
1810: Napoleon anexează Westfalia ca parte a Primului Imperiu Francez.
1830: Louis Philippe devine regele francezilor în urma abdicării regelui Carol al X-lea.
1842: Se semnează Tratatul Webster–Ashburton, care stabilește granița dintre Statele Unite și Canada la est de Munții Stâncoși.
1902: Eduard al VII-lea și Alexandra a Danemarcei au fost încoronați la Westminster Abbey ca rege și regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
1942: Liderul indian Mahatma Gandhi este arestat în Bombay de forțele britanice.
1945: Orașul japonez Nagasaki este devastat atunci când o bombă atomică, Fat Man, este aruncată din B-29 Bockscar. 39.000 de persoane au fost ucise.
1965: Parlamentul Malaeziei votează secesiunea Singaporeului de această țară. Astfel, Singapore devine unicul stat din lume care și-a dobândit independența fără voia sa.
1974: În urma scandalului Watergate, Richard Nixon a demisionat din funcția de președinte al Statelor Unite. Vicepreședintele Gerald Ford devine președinte.
1990: Anexarea Kuweitului de către Irak este declarată nulă și neavenită de către Consiliul de Securitate al ONU. Acesta solicită retragerea imediată a armatei irakiene din țară.
1991: Procurorul italian Antonino Scopelliti este ucis de ‘Ndrangheta în numele mafiei siciliene, în timp ce pregătește cazul guvernului în apelul final al procesului contra mafiei siciliene.
1993: Albert al II-lea jură credință pe Constituția belgiană devenind regele Belgiei.
1999: Președintele rus Boris Elțîn îl numește pe șeful Serviciului Federal de Securitate, Vladimir Vladimirovici Putin ca prim-ministru.

Aniversări
1722: Prințul Augustus Wilhelm al Prusiei (d. 1758)
1757: Thomas Telford, constructor scoțian (d. 1834)
1776: Amedeo Avogadro, fizician italian (d. 1856)
1783: Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei (d. 1801)
1819: William Thomas Morton, medic american (d. 1868)
1847: Maria Vittoria dal Pozzo, soția regelui Amadeo al Spaniei (d. 1876)
1850: Hermann Hariton Tiktin, lingvist evreu-român de origine germană (d. 1936)
1871: Leonid Andreev, scriitor rus (d. 1919)
1872: Arhiducele Joseph August de Austria (d. 1962)
1896: Jean Piaget, filosof, sociolog și epistemolog elvețian (d. 1980)
1911: William Alfred Fowler, fizician american, laureat Nobel (d. 1995)
1914: Alexandru Mandy, compozitor român (d. 2005)
1916: Manea Mănescu, politician român (d. 2009)
1939: Romano Prodi, politician italian
1939: Paul Magheru, politician român
1948: Antonie Iorgovan, jurist și om politic român (d. 2007)

Sărbători
Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. Mărt. pentru icoana lui Hristos; Sf. Mc. Antonin (calendar ortodox)
Edith Stein (calendar romano-catolic)
Singapore, independența față de Malaezia (1965)

8 August

Evenimente
754: Sfârșitul Sinodului convocat de Constantin al V-lea la (10 februarie). A fost condamnat cultul icoanelor și s-a hotărât distrugerea acestora (mișcarea iconoclastă).
1220: Suedia este învinsă de triburile estoniene în Bătălia de la Lihula.
1503: La Holyrood Abbey în Edinburgh, Scoția, regele Iacob al IV-lea al Scoției se căsătorește cu Margareta Tudor, fiica regelui Henric al VII-lea al Angliei.
1570: Sfârșitul celui de-al III-lea război civil din Franța, prin Pacea de la Saint-Germain-en-Laye. A fost acordată libertatea cultului protestant.
1648: Mehmed al IV-lea (1648-1687) îl succede pe Ibrahim I (1640-1648) ca sultan otoman.
1769: Astronomul francez Charles Messier descoperă cometa 1769 Messier.
1826: Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi hotărăște ridicarea Catedralei mitropolitane de la Iași, unde, din anul 1889, se află racla cu cinstitele moaște ale Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
1870: A avut loc mișcarea antidinastică de la Ploiești, condusă de Alexandru Candiano-Popescu cunoscută ca Republica de la Ploiești.
1876: Thomas Edison primește brevet pentru șapirograf.
1889: Prin Înalt Decret Regal 2073 s-a înființat, pe lângă Marele Stat Major al Armatei Române, o Școală Superioară de Resbel, în prezent Academia de Înalte Studii Militare.
1900: Matematicianul german David Hilbert prezintă o listă de 23 de probleme matematice nerezolvate Congresului Internațional al Matematicienilor de la Paris. Aceste probleme au o influență mare asupra dezvoltării matematicii în secolul XX.
1929: Dirijabilul german Graf Zeppelin începe un zbor-tur în întreaga lume.
1940: A fost declanșată ofensiva aeriană germană asupra Angliei.
1941: Întâlnirea Roosevelt – Churchill din Insulele Newfoundland. A fost adoptată „Charta Atlanticului”.
1942: Al cincilea film animat a lui Walt Disney, Bambi, a cărui producție a durat aproape cinci ani, are premiera mondială la Londra. Premiera SUA a urmat la 13 august la New York.
1945: URSS a declarat război Japoniei. Armata Roșie a ocupat Manciuria, Coreea de Nord și Sahalinul.
1945: La Londra se semnează un acord între marile puteri aliate privind urmărirea și pedepsirea criminalilor de război naziști în cadrul unui Tribunal militar internațional. La 2 noiembrie 1945, tribunalul și–a început lucrările la Nürnberg.
1946: România a fost invitată oficial, de către Guvernul francez, să participe la Conferința de Pace de la Paris.
1963: România semnează “Tratatul privind încetarea experiențelor nucleare în atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă”, încheiat la 5 august între SUA, Marea Britanie și URSS.
1963: Are loc “Marele Jaf din Tren” – Trenul poștal de Corespondență a Casei Regale, care călătorea de la Glasgow spre Londra, a fost jefuit de o bandă formată din 15 indivizi, conduși de Bruce Reynolds. Ei au pătruns în tren și au furat 2,3 milioane de lire sterline (echivalentul a aproximativ 53 de milioane de lire sterline în 2019). Treisprezece dintre membrii grupării au fost prinși, judecați și condamnați.
1967: Crearea Asociației Națiunilor din Asia de Sud Est (ASEAN).
1974: Președintele Richard Nixon, într-o emisiune de televiziune, își anunță demisia din funcția de președinte al Statelor Unite, care va avea loc oficial a doua zi la prânz.
1981: Președintele american, Ronald Reagan, a ordonat producerea bombei cu neutroni.
1990: Irakul ocupă Kuweit și statul este anexat Irakului. Acest lucru va duce la izbucnirea Războiului din Golf.
1994: Prim-ministrul israelian Itzhak Rabin vizitează Iordania pentru prima dată.

Aniversări
1079: Împăratul Horikawa al Japoniei (d. 1107)
1779: Benjamin Silliman, chimist american (d. 1864)
1802: Germain Henri Hess, chimist elvețiano-rus (d. 1876)
1819: Ștefan Emilian, matematician român (d. 1899)
1824: Țarina Maria Alexandrovna a Rusiei, soția Țarului Alexandru al II-lea (d. 1880)
1870: Béla Ágai, scriitor, jurnalist și medic maghiar de origine evreiască (d. 1944)
1875: Constantin Giurescu, istoric și istoriograf român (d. 1918)
1879: Emiliano Zapata, revoluționar mexican (d. 1919)
1900: Robert Siodmak, regizor de film german (d. 1974)
1900: Victor Young, compozitor, violonist și dirijor american (d. 1956)
1901: Ernest Orlando Lawrence, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (d. 1958)
1901: Nina Berberova, scriitoare (d. 1993)
1902: Sașa Pană, scriitor român (d. 1981)
1902: Paul Adrien Maurice Dirac, fizician și matematician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică și cofondator al fizicii cauntice (1933)
1904: Achille Varzi, pilot italian (d. 1948)
1905: André Jolivet, compozitor și dirijor (d. 1974)
1907: Gheorghe Cartianu, inginer și inventator român (d. 1982)
1920: Carol Lambrino, fiul lui Carol al II-lea al României (d. 2006)
1925: Alija Izetbegović, politician bozniac, președinte al Republicii Bosnia-Herțegovina și activist islamic
1926: Herbert H. Ágústsson, compozitor islandez și muzician
1931: Paul Anghel, prozator, eseist și dramaturg român (d. 1995)
1931: Roger Penrose, matematician britanic

Sărbători
Sf. Emilian Mărt. Ep. Cizicului; Sf. Miron, Ep. Cretei (Calendar ortodox)
Ziua internațională a pisicii (din 2002)