SACRA EROTICA

14 septembrie

Evenimente
81: Domițian devine împărat al Imperiului Roman după decesul fratelui său, Titus.
786: “Noaptea celor trei califi”: Harun al-Rashid și-a început domnia de calif abbasid după decesul fratelui său, al-Hadi. Are loc nașterea fiului lui Harun, al-Ma’mun.
1472: Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504), s-a căsătorit cu Maria de Mangop, a treia soție a domnitorului.
1515: Confederația Helvetică adoptă statutul de „neutralitate pentru totdeauna”.
1658: Sfârșitul domniei lui Gheorghe Rakoczi al II-lea, principele Transilvaniei.
1752: Imperiul britanic adoptă calendarul gregorian, sărind 11 zile (ziua anterioară fusese 2 septembrie).
1829: Imperiul Otoman semnează Tratatul de la Adrianopol cu Rusia, tratat care încheie Războiul Ruso-Turc (1828–1829).
1847: Războiul mexicano-american: Statele Unite ocupă sub comanda lui Winfield Scott, capitala Mexicului, Ciudad de Mexico.
1861: La Buda se deschide teatrul Népszinház (Teatrul Popular).
1895: Inaugurarea podului peste Dunăre între Fetești și Cernavodă (proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny), care era la acea vreme cel mai lung pod (4.088 m) din Europa Continentală și al treilea pod din lume.
1901: După moartea lui William McKinley, Theodore Roosevelt a devenit, la 42 de ani, cel mai tânăr președinte al Statelor Unite.
1908: A fost înființată compania “General Motors”, în Detroit, Michigan.
1911: Prim-ministrul rus Piotr Stolîpin este rănit grav într-o tentativă de asasinat și moare patru zile mai târziu.
1917: Rusia este proclamată oficial republică.
1922: Jean-Francois Champollion, orientalist, a descifrat o inscripție egipteană din epoca lui Ramses al II-lea, ramânând în istorie ca cel care a reușit să descifreze scrierea hieroglifică.
1926: Terminarea primei locomotive cu aburi, construită la Reșița.
1928: A fost inaugurată „Crucea Eroilor” de pe Vârful Caraiman (Munții Bucegi), monument închinat eroilor ceferiști căzuți în timpul Primului Război Mondial, construit între anii 1926-28, din inițiativa reginei Maria.
1940: A început guvernarea Ion Antonescu. Generalul Antonescu este conducatorul Statului român și președinte al Consiliului de Miniștri. Horia Sima este numit ministru secretar de Stat, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Prin decret regal, România este proclamată „Stat național-legionar”.
1955: Konrad Adenauer, cancelarul Republicii Federale Germania, încheie un acord cu Uniunea Sovietică , prin care se reiau legăturile diplomatice între cele două state.
1958: Președintele Charles de Gaulle și cancelarul federal Konrad Adenauer hotărăsc, la sfârșitul primei lor întrevederi, să pună capăt dușmăniei istorice între Franța și Germania.
1959: Sonda sovietică Luna 2 ajunge pe Lună, devenind primul obiect făcut de om care a atins suprafața lunară.
1960: S-a constituit “Organizația Statelor Exportatoare de Petrol” (OPEC); organizația are, în prezent, 11 state membre (sediul, din 1965, la Viena).
1979: Președintele afgan Nur Muhammad Taraki este asasinat în urma ordinului lui Hafizullah Amin, care devine noul președinte.
1992: Curtea Constituțională din Bosnia și Herțegovina declară ilegală Republica Croată Herțeg-Bosnia.
1994: La Oslo a fost semnat documentul „Declarația de la Oslo” de către ministrul israelian de Externe, Șimon Peres, și liderul OEP, Yasser Arafat. Declarația prevedea ca „problemele politice” să fie discutate între cele doua parți în cadrul Acordului de la Cairo, încheiat la 4 mai 1994, care prevedea instituirea autonomiei palestiniene în cea mai mare parte a Fâșiei Gaza și orașul Ierihon din Cisiordania.
1996: La Târgu Jiu a avut loc, sub auspiciile „Fundațiilor Internaționale Constantin Brâncuși”, solemnitatea deschiderii șantierului de dezasamblare a „Coloanei fără sfârșit”, prin demontarea primelor două module.
2000: Microsoft lansează Windows Me.
2003: La referendumul din Estonia, o majoritate de 66,9% este în favoarea aderării la UE.

Aniversări:
1486: Heinrich Cornelius Agrippa, naturalist, astrolog, alchimist, filozof și autor german (d. 1535)
1531: Philipp Apian, matematician, medic și cartograf german (d. 1589)
1737: Michael Haydn, compozitor austriac, capelmaistru la Oradea și Salzburg (d. 1806)
1760: Luigi Cherubini, compozitor italian (d. 1842)
1769: Alexander von Humboldt, naturalist, arheolog, explorator și geograf german (d. 1859)
1817: Arhiducele Stephen, Palatin al Ungariei (d. 1867)
1837: Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau, prințesă a Prusiei (d. 1906)
1848: Adolf Albin, șahist și teoretician român (d. 1920)
1849: Ivan Pavlov, fiziolog rus, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe 1904 (d. 1936)
1864: Robert Cecil, politician și diplomat britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1958)
1887: George Breazul, muzicolog, profesor și folclorist român (d. 1961)
1887: Simion Stoilov, matematician român, membru al Academiei Române (d. 1961)
1908: Elie Dulcu, traducător și scriitor român (d. 1994)
1910: Rolf Liebermann, compozitor elvețian, director al Operei din Hamburg (d. 1999)
1920: Mario Benedetti, scriitor uruguayan (d. 2009)
1924: Iosif Conta, dirijor și profesor român (d. 2006)
1926: Michel Butor, poet, romancier și eseist francez

Sărbători
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de 14 septembrie
Înălțarea Sfintei Cruci (calendar ortodox, calendar romano-catolic, calendar greco-catolic)
România:
Ziua Inginerului – instituită în anul 2000 printr-o Hotărâre de Guvern
Ziua Muntelui – marchează data tradițională a încheierii pășunatului anual în Carpații României

Ip


În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, trupe maghiare ce făceau parte din armata de ocupație cantonată în orașul Șimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari și cu membri ai organizației Straja națiunii (“Nemzetőrség”) au ucis 157 de localnici români și un copil înaintea nașterii sale.
S-au format 6 echipe de soldați în frunte cu câte un om din garda locală, drept călăuză. Astfel alcătuite, au pornit fiecare pe străzile comunei:

Echipa I a acționat pe drumul ce ducea spre localitatea Suplacu de Barcău. Toți românii din această zonă care au fost găsiți acasă au fost împușcați. Și-au găsit moartea 62 de oameni.
Echipa a II-a a acționat în zona bisericii și a cimitirului din Ip. După indicațiile date soldaților de către calăuza Csepei Sigismund au fost împușcați 21 de locuitori.
Echipa a III-a a mers pe drumul ce duce spre comuna Camăr. Au fost omorâți 13 români.
Echipa a IV-a a acționat pe drumul către satul Zăuan, unde au fost împușcați 9 locuitori.
Echipa a V-a a mers în zona de pe malul pârâul Barcău, fiind omorâți 36 de români.
Echipa a VI-a trebuia să acționeze în aceeași zonă cu echipa a V-a, însă locuitorul Osz Andrei, ce era folosit drept călăuză, dându-și seama de gravitatea faptelor lor a declarat că el nu cunoaște casele românilor, deoarece venise de puțin timp în comună. Astfel, ultimele două echipe au fost nevoite să meargă împreună.

Mărturia supraviețuitorului Gavril Butcovan :
,, „În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noștri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric și m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii. Locuința era compusă din două încăperi. Eu, părinții și alți 5 frați dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalți doi frățiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan și i-am spus că sunt împușcați românii. Tata nu putea vorbi de emoție, pentru că bănuia ce ne așteaptă, focurile de armă întețindu-se cu fiecare minut ce trecea. S-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliță, spunându-ne apoi că vede oameni care se plimbă agitați. Pentru o clipă mi-am aruncat și eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyști și consăteni maghiari, deveniți părtași la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă ușa, ca să nu bată soldații în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am știut că l-au împușcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldați, îndreptând puștile spre noi. Ne-au spus răstit în ungurește, să ieșim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetița, la care i-au răspuns ca o să o crească ei. Când am ieșit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fața în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu. Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <>, a fost secerată de gloanțele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rânind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță. Cred și astăzi că șansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata și am stat culcat cu față la pământ, în timp ce călăii erau preocupați cu uciderea celorlalți membri ai familiei. Pe lângă mine și mama au mai scăpat cei doi frați ai mei, Ioan, de 12 ani, și Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane și au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.
Doresc să vă mai spun că cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile și schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baionetă. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună și îngropate de vii. în acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.
Trebuie să vă mărturisesc adevărul până la capăt. Nu toți consătenii mei au pactizat cu criminalii horthyști. Au fost și maghiari care au sărit în apărarea familiilor de români, punându-și prin acest gest viața în pericol. Astfel au fost salvați din mâna ucigașă a horthyștilor cel puțin 3 familii de români. Cu siguranță, dacă acțiunea criminală ar fi avut loc ziua, ar fi fost mult mai mulți care ar fi sărit în ajutorul nostru, al românilor, și în mod sigur numărul celor uciși era mult mai mic.”

Mulțumiri

Mulțumesc celor care au vizitat standurile Editurilor Eikon și Tracus Arte la Salonul Internațional de Carte Bookfest -30 mai – 3 iunie/2018 și au cumpărat cărțile mele.

Cu respect,
Eduard Dorneanu

Cărțile mele la Salonul Internațional de Carte Bookfest -30 mai – 3 iunie/2018

Salonul Internațional de Carte Bookfest are loc în perioada 30 mai – 3 iunie, în noul pavilion B2 de la Romexpo. Invitatul de Onoare al acestei ediții este Statele Unite ale Americii.
Puteți găsi cărțile mele la standurile Editurilor Eikon și Tracus Arte. . .

Cu respect,

Eduard Dorneanu

Cărțile mele la Ediţia cu numărul 24 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură

Ediţia cu numărul 24 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, are loc în perioada 22 – 26 noiembrie ac., în Pavilionul Central Romexpo. Evenimentul este organizat de Radio România. Puteți găsi cărțile mele la standurile editurilor Eikon și Tracus Arte.

Cu respect,
Eduard Dorneanu

21 Octombrie

Evenimente
1097: Prima cruciadă: Cruciații conduși de Boemund de Taranto încep asediul cetății Antiohia, pe care o vor cuceri abia în vara anului 1098.
1209: Otto al IV-lea este încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman de către Papa Inocențiu al III-lea.
1805: Bătălia de la Trafalgar, în care flota britanică a obținut o strălucită victorie împotriva forțelor navale franco-spaniole; moartea amiralului Horatio Nelson.
1944: După șase săptămâni de luptă aliații câștigă în Al Doilea Război Mondial orașul Aachen, primul mare oraș german.
1858: La Paris a avut loc premiera operetei Orfeu în infern de Jacques Offenbach.
1860: În urma unei convenții naționale a fost proclamată o nouă Constituție a Republicii Argentina, ale cărei baze au fost puse în 1853.
1866: A avut loc premiera operei “Viața pariziană”, de Jacques Offenbach.
1871: S-a constituit Societatea Filarmonică din Timișoara.
1879: Thomas Alva Edison a demonstrat cu succes obținerea primului bec electric durabil și practic din punct de vedere comercial, la laboratorul lui din Menlo Park, New Jersey.
1915: Compania americană de telefonie și telegrafie a realizat primul discurs direct transatlantic din Arlington (Virginia), cu destinația Paris, transmis prin sistemul de radio-telefonie.
1925: Pictorul Paul Klee expune la Paris singura sa lucrare.
1940: Începe “Proiectul Manhattan” având ca obiectiv bomba atomică americană.
1945: În Franța femeile obțin dreptul la vot.
1948: ONU a respins cererea sovietică de distrugere publică a tuturor armelor nucleare.
1951: Gottfried Benn obține premiul Georg Büchner. (Premiu, care în 1960 va fi decernat lui Paul Celan).
1956: Wladyslaw Gomulka a fost ales președinte al Partidului Muncitoresc Unit Polonez și ia puterea în Polonia.
1959: La New York se deschide Muzeul Guggenheim, conceput de Frank Lloyd Wright.
1960: Primul submarin nuclear britanic, HMS Dreadnought, a fost lansat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Aniversări
1581: Domenico Zampieri, pictor italian (d. 1641)
1650: Jean Bart, amiral francez (d. 1702)
1675: Împăratul Higashiyama al Japoniei (d. 1710)
1687: Nicolaus Bernoulli, matematician elvețian (d. 1759)
1760: Katsushika Hokusai, pictor japonez (d. 1849)
1772: Samuel Taylor Coleridge, poet și estetician literar englez (d. 1834)
1790: Alphonse de Lamartine, poet francez, orator și om de stat (d. 1869)
1813: Prințesa Josephine de Baden, mama regelui Carol I al României (d. 1900)
1833: Alfred Nobel, chimist și industriaș suedez, inventatorul dinamitei și fondatorul Premiului Nobel (d. 1896)
1891: Perpessicius (Dimitrie S. Panaitescu), critic și istoric literar, poet român (d. 1971)
1920: Vladimir Hanga, jurist și scriitor român (d. 2013)
1923: Mihai Gafița, critic literar român (d. 1977)
1925: Virginia Zeani, soprană română
1925: Celia Cruz, cântăreață cubaneză, supranumită Regina muzicii salsa (d. 2003)
1930: Ivan Silaev, politician rus
1936: Vartan Arachelian, ziarist și scriitor român de etnie armeană
1940: Dumitru Tinu, ziarist român (d. 2003)

Sărbători
Cuv. Mart. Visarion, Sofronie și Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mart. Ioan din Gales și Moise Măcinic din Sibiel; Cuv. Ilarion cel Mare (calendarul ortodox și greco-catolic)

Cărțile mele la Bookfest-Salon internaţional de carte- Ediţia a XII-a-24–28 mai 2017

Bookfest-Salon internaţional de carte
Ediţia a XII-a-24–28 mai 2017
Puteți găsi cărțile mele la standurile Editurilor Eikon și Tracus Arte

 

Cu respect,

Eduard Dorneanu

MĂLINI -VOLUMUL 1 -CAPITOLUL 27

Pământul este moale şi ud. Ridic ranga şi o infig cu putere în moliciunea neagră a livezii. Înfig aracii pentru fasole. Pentru fasolele boambe. Pentru cele pestriţe. Fasolea de lună nu are nevoie de araci. Ridic din nou ranga şi lovesc pământul răbdător al livezii. Ranga trece prin mijlocul unui muşuroi de furnici negre şi se opreşte într-o rădăcină de vişin.
– Of!, rădăcinile astea.
Pământul din apropierea gardului de sârmă este mai moale, dar cel din mijlocul livezii este pietros, greu de lucrat. În fiecare an, lama plugului scoate la suprafaţă mii de pietre de dimensiuni mici.
– E grea ranga?, frate om, mă întreabă Oblio, mărul pădureţ.
– Nu e grea, frate pom. Mă încurcă rădăcinile pomilor tăiaţi. Deşi pomii nu mai sunt în viaţă, rădăcinile lor luptă cu hârleţele, cu sapele cu ranga.
– Aşa sunt pomii, frate om. Lasă semne. Unele putrede, altele mai vii.
– Ştiu, frate pom. Am găsit astfel de semne în pământul livezii mele.
Înfig şi ultimul arac. Las ranga lângă gard şi plec să cumpăr pâine. În faţa magazinului, doi săteni vorbesc cu voce tare despre un meci de fotbal. Ambii stau rezemaţi de biciclete şi par foarte supăraţi.
– Api cum naiba sî nu îşî dăi şăpica di pi cap dacî sî cânta imnu’ ţării, spune unul dintre ei. Adica tăţi ceilalţi o putut sî îşî dăi ci aveau pi cap numa’ el nu, cî el ari ochi bulbucaţî şi fimee cari vindi giucători.
Am înţeles imediat că vorbeau despre finala Cupei României la fotbal. Ceea ce spune consăteanul meu este cât se poate de adevărat.
– Îs plini di bani, spune şi celălalt. Nu îi măi intereseazî di ţarî şî di oamini. Numa’ bani li trebe. Api dacî ari miliardi di lei pi lunî salariu’! Măi ari el respect pentru ceva?
– N-ari, bre omuli. Şî sî ti măi întreb eu ceva. Da di ci stăm noi cu gura cascatî cân’ i un meci? Da’ ci ni dă nouî dacî bati o echipă or’ alta? O vinit i sî ni întrebi dacî avem ci mânca or dacî avem lemni pentru la iarnî?
– Ni cred proşti, uăi. Crecî nici la bisericî nu merg aiştia.
– Nu merg!, vezi di triabî. Nici sî să roagi nu ştiu. Numa’ sî numiri bani.
– Păgâni, dă-i dracului.
– Aşăi, uă.
Unul dintre ei scoate un pachet de ţigări şi îşi aprinde o ţigară. Îl serveşte şi pe celălalt. Fumează şi vorbesc apăsat, cu multă tristeţe.
– Eu când aud imnu’ mă ridic în chicioari şî îi pun şi pi copchii sî facî asta. Doarî i imnu’ nost.
– Ti ridici tu în chicioari acasî când cântî imnu’ la televizor?
– Da, ci nu mă crezi?
– Nu ti cred, uăi. Aiasta i o minciunî. Eu nu mă ridic.
– Uăi dacî mă faci mincinos îţî dau o bastârcî în bot di ti ie dracu!, prostu’ naibii. Nu mă fă cî ti bat di ti chişi pi tine.
– Uăi!, ai grijî cum vorgheşti cî ti caftesc di ti adunî cu măturoiu’.
Cei doi continuă cearta. Aprind alte ţigări. Pe şosea trece o maşină albastră. La vreo douăzeci de metri de noi, maşina intră în şanţ. Aştept câteva minute. Nu iese nimeni din maşină.
– Ăi fo’ tu la mini în casă când să cânta imnu’? Ăi văzut tu cî eu nu m-am ridicat în chicioari?
– Uăi, tu eşti normal la cap? Cini dracu’ să ridicî în chicioari când cântî imnu’, uăi? Aiasta i aşă, pi stadion, nu acasî.
– Uăi tu vrei batai!, nu ti lăşî. Amu’ ti pocnesc!
– Ia fă-ti încoaci sî ti învăţ minti!, prostalăuli.
Oamenii continuă cearta deşi la câţiva metri de noi, maşina albastră stă cu botul înfipt în şanţ.
– Nu mergem să vedem ce e cu ăia din maşină?, întreb eu pe cei doi.
– Da’ ci i-am pus eu sî intri în şanţ? răspunde unul dintre consăteni.
– Ci i ar sări sî mă agiuti pi mini?, mă întreabă al doilea.
Îi las să se certe şi mă duc la maşină. La volan e un puşti care nu cred să aibă optsprezece ani. În dreapta lui e un alt puşti. Ambii par foarte speriaţi. Pe bancheta din spate sunt două puştoaice îmbrăcate ca de club: fuste mini, tricouri mulate. Cei patru se dau jos din maşină. Par speriaţi şi vorbesc foarte urât.
– Bă!, mufă, spune şoferul prietenului său. Ce dracu fac eu acum? Cum scot maşina de aici?
– Am zis eu să nu venim cu ei, spune una dintre fete. Nu sunt buni nici la pat, nici la şofat. Băi cocalarilor!, mai bine ma duc cu vibratorul la petreceri decât cu voi.
– Băi!, coardo, nu o termini? Poate vrei să îţi umflu botul!, paraşuta dracului.
Puştanii continuă cearta. Consătenii mei la fel.
– Tu nici sî citeşti nu ştii. Amu te-i făcut mare patriot şî stai în chicioari la imn. Dute- n paieli meli de prost!
– Uăi!, dacî ti belesc aicia în drum îi ghini? Uăi!, nu mă fă cî ti bat di crăchi.
Încerc să intru în vorbă cu puştii.
– Hai să scoatem maşina din şanţ. E mai bine să nu vină poliţia. Văd că nu sunt pagube.
– Nu pot cocalarii ăştia să ridice maşina, spune una dintre fete. Au tras pe nas marfă proastă. Nici la pantaloni nu s-au putut descheia. Vai de ei că nu au nici cap nici maţ.
– Morţii mătii de paraşută!, vrei să îţi rup dinţii aici?, se supără şoferul.
– Hai să încercăm, totuşi.
Îi strig pe consăteni şi le cer ajutorul. Aceştia refuză şi continuă se se certe. Fetele au ciorapii rupţi şi se vede că au făcut pe ele de frică.
– La trei, toată lumea împinge maşina, spun eu. Hai!, unu’, doi, trei.
Scoatem maşina din şanţ. Şoferul verifică daca poate pleca. Totul pare în ordine.
– Băi mufelor!, nu îmi găsesc mobilul, strigă unul dintre puştani, nu şoferul. Ăia doi ţărani care se ceartă l-au furat.
– Ăia nici nu au fost pe aici, spun eu. Nu aveai niciun mobil, drogatule.
Cei doi consăteni se apropie de noi.
– Băi ţăranilor!, să îmi daţi mobilul că mă duc la poliţie, băi.
– Tu-ţi morțî măti di cocalar!, înjură unul dintre consăteni. Cini ţ-o luat rabla ta di mobil?,prostani’.
Puştanul primeşte un pumn şi cade în şanţ. Se ridică imediat şi intră speriat în maşină. Maşina cu puşti drogaţi pleacă înspre oraş.
– Uăi animaluli!, dacî îţi zîc omineşti cî eu mă ridic în chicioari api aşă i.
– Ti bat di ti ie dracu’!, uăi. O păţăşti tu cu mini.
Îi las pe cei doi să se certe. Intru în curte şi îmi aduc aminte de cele două pâini cumpărate de mine de la magazin. Nu le mai găsesc. Îmi amintesc că le-am dat uneia dintre cele două fete să le ţină în timpul cât i-am ajutat pe puşti să scoată maşina din şanţ. Fata a plecat la oraş cu pâinea mea cu tot.
– Fie primit!, spun eu şi mă aşez pe banca de lemn din cerdac.
Privesc cum se adună norii deaspra Pădurii Prisos. Poate că va ploua. Poate.

EDUARD DORNEANU
DIN VOLUMUL ,,MĂLINI”-EDITURA EIKON

Autor : Eduard Dorneanu
COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2014
ISBN: 978-606-711-201-6
NR. PAGINI: 180
FORMAT: 13X20 cm
Editura Eikon

MĂLINI -VOLUMUL 1 -CAPITOLUL 26

E frig. Nu prea am dormit. Undeva, în jurul orei două am auzit o bubuitură şi am fost ferm convins că a aruncat cineva în cerdac sau în geam cu o piatră sau o bucată de lemn. Am aprins repede lumina şi am ieşit afară. Nu era nimeni. M-am uitat sub cerdac, apoi am ieşit în drum. Satul dormea.
Mă aşez pe trunchiul de brad din livadă. Ciocolata caldă îmi pare mai bună ca ieri dimineaţă. Privesc livada şi zâmbesc. Rândurile de popuşoi şi cartofi se văd foarte bine, acum, după prima praşilă. Săptămâna viitoare putem trece la a doua praşilă a anului 2014.
– Ai dreptate, spune îngerul de pază. Săptămâna viitoare puteţi prăşi barabulele. Chiar şi popuşoii.
– Numai de nu ar veni peste noi grindina, frate înger.
– Cum o vrea Domnul, frate om. Facă-se voia Lui!
Îi întind cana, iar îngerul bea o înghiţitură de ciocolată caldă. Mai gustă odată, apoi îmi dă înapoi cana. Beau şi eu ce a mai rămas în cană. Îngerul se ridică şi zboară până la Helga, mărul de pe hat. Rosteşte o rugăciune scurtă apoi se înalţă în albastru.
Mă îmbrac grăbit. Trebuie să ajung în centrul satului. Pătatu, unul dintre taximetriştii care îşi fac veacul prin zonă m-a sunat şi mi-a spus că pot merge cu el la oraş fără să plătesc. Cursa este plătită de două femei care au pe cineva internat la spital.
– Hai la oraş!, mi-a spus Pătatu la telefon. Eu mă duc cu babele la spital şi te sun când termină alea de jelit sau ce naiba au de făcut. Da’ să vii în centru să mă aştepţi că pe una dintre babe o iau din Pâraie.
– Sigur, am răspuns eu. În cinci minute sunt în centru.
Reuşesc să ajung într-un timp record. Spre uimirea mea e plin de lume. Vulcanizarea e făcută praf, iar oamenii vorbesc vrute şi nevrute. Din clădirea vulcanizării şi a spălătoriei de maşini nu a mai rămas nimic. Îmi dau seama că zgomotul puternic de astă-noapte a provenit de la explozia vulcanizării. E plin de resturi de bolţari, cioburi de sticlă şi fragmente de azbociment. Lângă mine se opresc doi bătrânei care se minunează cu voce tare:
– Api o spus primu ministru cî aşă o sî să întâmpli, spune Dănilă Codău.
– Da, chiar c-o zâs, întăreşte şi Costică Ştiolbon. Saracii oamini. Digiaba o muncit, câ uiti ci să poati întâmpla.
– Da’ ce s-a întâmplat?, întreb eu curios. Cum de a explodat clădirea? De la panoul electric sau cum?
– Uăi Eduard!, da’ tu nu ăi auzât pi primu’ ministru?, mă întreabă uimit Ştiolbon. O spus cî România o sî cie atacatî ca şî Ucraina. Li i ciudî cî noi sântem în Europa.
– Cui le e ciudă?
– La terorişti, cum cui? Cî doarî aşa să întâmplî şî în Ucraina.
– Adică a venit Ben- Laden şi a aruncat în aer vulcanizarea? Măi oameni buni, o fi fost un scurtcircuit, ceva. Hai să fim serioşi.
– Ni iei la mişto? Da’ ci noi nu ştim cî Ben Laden i mort? Amu e şăf alt barbos.
– Care alt bărbos?
– Aciala bre care era bolnav, da’ amu s-o făcut bini. Nu măi ştiu cum mama huciului îi zîci.
– Fidel, bre, îl ajută Codău. Fidel îi zâci.
– Fidel Castro?, întreb eu uimit. Fidel Castro aruncă în aer vulcanizări? Cine v-a spus asemenea tâmpenii? Aici e un accident, ceva. Autorităţile vor constata ce şi cum.
– Adica ni faci proşti pi faţî?, continuă Ştiolbon. Dacă primu ministru o spus cî i plin di terorişti în lumea asta? D’ apoi cum?
– O fi spus că sunt, dar nu în România.
Sună telefonul. E taximetristul
– O zi bună!, le urez celor doi bătrâni.
Opreşte taxiul. Urc, dar apuc să aud ultimele comentarii.
– Să dă diştept cî o scris nişti cărţî, da’ habar n-are ci-i pi lumia asta, spune Ştiolbon. Ghini o zâs cine o zâs cî dacî nu ai şcoala vieţii digiaba scrii poezele.
– Parcă aiestea îs cărţi ci scrie el?, spune şi Ştiolbon. Labiş o scris Mioriţa şi Baltagul. Acelea cărţi nu ci scrie el.
– Adevărat, întăreşte şi Codău. Şi nie ni-o plăcut tare Mioriţa. Ţâi minti cum o sărit ciobanu’ di pi mânăstire când o terminat di zidit?
– Api cum sâ uit? Aceia i carte faină di tăt.
Stau pe scaunul din dreapta şoferului. Cele două cliente sporovăiesc pe bancheta din spate. Pătatu fumează ţigară de la ţigară.
– Ce ai Pătatule?, îl întreb curios. Fumezi de parcă vine apocalipsa.
– Nu ştiu ce naiba să fac. De jumătate de an fumez câte două pachete jumătate pe zi. Parcă am turbat.
– Sunt pastile care te ajută să scapi de viciul ăsta.
– Am încercat. Degeaba. La cafea fumez patru sau cinci ţigări. E jale.
Îmi pare rău pentru Pătatu. Am ajuns deja în Cornu Lunci. Femeile din spate vorbesc între ele:
– Parcă ar hi ultimii calici din sat, spune una dintre ele. I-o făcut praznic cu numa’ două feluri di mîncari.
– Vai di mine!, a spus şi cealaltă femeie. Vai di mini şî di mini! O sî putrizascî în iad. Ci oamini calici!
Nu ştiu despre cine vorbesc cele două bătrâne. E atâta ură în vocile lor încât îmi închipui pe cei care au organizat praznicul, undeva în iad, torturaţi de Satana şi de alţi draci disponibili.
– Uăi Eduard!, mă strigă una dintre femei. Pot sî ti întreb ceva?
– Cum să nu!
– Da’ nu ti superi?
– Nu mă supăr.
– Di ci nu ti tunzi?
Înghit în sec. Pătatu aprinde încă o ţigară. Femeia are o privire vicleană şi buze subţiri strânse într-un zâmbet batjocoritor.
– Ţi se pare matale că nu mă tund. Mă tund în fiecare zi, dar noaptea îmi cresc pletele înapoi.
– Serios? Parcî nu aş credi.
– Păi eu de ce ar trebui să cred că dacă matale mergi la biserică eşti şi creştină? Poate eşti doar o mincinoasă şi te duci acolo ca să te vadă lumea. Şi binenţeles, să ceri una, alta Domnului. Ca la târg.
– Eu îs credincioasî.
– Şi eu mă tund în fiecare noapte şi până dimineaţă am iar părul mare.
Femeia se uită urât şi îşi şterge nasul cu o batistă albastră. Pătatu zâmbeşte şi aprinde altă ţigară. Bătrânele şuşotesc ceva între ele, iar cea care mă întrebase de ce nu mă tund întreabă din nou:
– Pot sî ti măi întreb cieva? Dacî nu ti superi.
– Vă rog.
– Da’ di ci nu ti însori?
Se lasă liniştea. Se aude doar cum Pătatu schimbă vitezele.
– Uite, ca să fii matale liniştită o să mă însor. În ce zi vrei să se întâmple asta şi pe cine vrei să iau de nevastă?
– Api nu di asta am întrebat. Cî eu am auzit cî ieşti cam curvar. Nu-i frumos. I mari pacat.
– Dacă spui matale, aşa e. Dacă mă însor se cheamă că nu mai sunt curvar?
– Dapi cum? Aşă.
– Am înţeles. Mie îmi place să fiu curvar. Mai ai ceva de întrebat?
Femeia se uită la mine cu ură. Nu ştiu de ce îmi vine să scot limba la ea, dar mă abţin. Ajungem la Fălticeni.
– Te sun când termină astea cu spitalul, spune Pătatu. Unde te găsesc?
– Mă duc la terasa de lângă casa de pariuri. Joc un bilet, poate beau un suc.
– Bine, Eduardule. Te sun. Pa.
– Ok, Pătatule.
Terasa este aproape goală. Cer un suc şi completez un bilet de pariuri. Apare şi Costel, un tip care se pricepe la pariuri precum Sindbad Marinarul la medicina naturistă. La nici două minute, se aşază la masa noastră şi Helmut, un ţigănaş botezat după numele unui portar care a apărat patru lovituri de pedeapsă.
Doar masa din faţa noastră mai este ocupată. Acolo, un consătean rupt de beat discută cu doi puşti îmbrăcaţi după moda cocălarilor.
Costel scoate patru telefoane mobile şi le pune pe masă. Helmut are două găleţi galbene de plastic, pline cu flori.
– Silvicuţaaa!, strigă Helmut pe chelneriţă. Adu la băieţi ce le vrea muşchiuleţu’ şi trece în contul meu. Şi adă nişte apică să pun la flori.
Silvia îl cunoaşte pe ţigănaş. Îi ia găleţile şi i le aduce înapoi pe jumătate pline cu apă.
– Ce doriţi? ne întreabă Silvia.
– Lichior de vişine, spune Costel.
– Suc de lămâie, spun eu.
– Îngheţată din aia bună la pahar de sticlă, spune Helmut. Şi lu’ Eduard una că e scriitorul meu preferat.
– Hahaha!, râde Costel bucuros. Helmut citeşte cărţi.
– Da, să ştii că da.
– Ia zi de unde ai florile!
– A murit un medic dentist. Diseară mă duc şi mai aduc o tură. Le vând cu juma’ de preţ.
– De la cimitir le aduci?, întreb eu mut de uimire.
– Normal, doar nu de la seră.
Beau suc şi mă gândesc cum în ţara asta se jefuiesc până şi florile de pe morminte.
– Nu vrei să cumperi un telefon?, mă întreabă Costel. Am patru Nokia din alea late şi cu multe butoane. Două sute de lei bucata. Nu costă mult. Ai un telefon de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Ţi-ar prinde bine.
Mă uit la telefoane. Nu par folosite, dar au carcasă roz.
– Nu am două sute de lei. La ce îmi trebuie un telefon fiţos? Nu îmi trebuie. Nu te supăra.
– Dacă ai nevoie de telefon îmi spui mie, se bagă în vorbă Helmut. Îţi dau eu unul pe gratis. Ştiu că scriitorii nu au bani.
– Da’ de unde dracu ai tu telefoane?, se supără Costel. Ai jefuit morţii? De asta le dai moca?
– Da, de la morţi. Ai ceva împotrivă? Măcar nu sunt roz. Şi vorba ta, fratelo: sunt moca.
Râdem cu toţii. La masa vecină se duc tratative interesante:
– Mei frate!, uite cum facem, spune unul dintre cocalari. Tu pui la bătaie zece bulioane. Noi căutăm trei meciuri sigure şi tu câştigi o sută de bulioane. Dai la băiatu un bulion acum, şi lu’ fratelo (arată pe celălalt cocalar) încă un bulion. Ai câştig neto optzeci şi opt de bulioane, mei. Te bagi?
– Uăi!, strigă consăteanul meu. Da’ dacî nu câştigî aiştia din bilet io ci fac, uăi? Rămân paradit di bani?
– Mei!, nu aşa. Nu trebuie să câştige. Jucăm aşa: în cele trei meciuri se marchează între zero şi şase goluri.
– Şî iesî câştig o sută di milioani?
– Da, moşule.
– Uăi, şî dacî să dau şăpti goluri? Eu ci mă fac?
– Bine!, mei. Atunci jucăm aşa: se marchează între zero şi unsprezece goluri.
– Şî dacî iesî câştig o sută di milioani?
– Da, moşule.
Toată lumea tace. Helmut îi dă chelneriţei trei trandafiri. Costel îşi face cruce. De mai multe ori.
– Uăi!, cî doarî nu are cum sî dăie douăşpi goluri, uăiiiii, ţipă consăteanul meu.
Cocalarii pleacă împreună cu beţivul la casa de pariuri.
– E din sat cu tine?, mă întreabă Costel.
– Din aceeaşi comună, răspund eu. Ăsta locuieşte în Văleni.
– Nu există tipul ăla de pariuri. O să îl păcălească rău de tot.
Consăteanul meu se întoarce fericit. Aşază pe masă biletul. Costel cere voie să îl vadă. Ni-l arată şi nouă. Biletul conţine trei evenimente sportive. La toate trei trebuie să se înscrie între trei şi cinci goluri.
– Ce prostalău, spune Costel după ce îi dă consăteanului meu biletul înapoi, Ăsta e bou? Nu a vazut că trebuie să se marcheze între trei şi cinci goluri, nu între zero şi unsprezece cum spuneau cocalarii ăia?
– Nu contează. Eu nu mă bag.
– Nici nu merită, spune şi Helmut. Dă-l dracului de beţiv.
Sună Pătatu. Îmi iau rămas bun de la băieţi. Helmut mă asigură că dacă am nevoie de flori, telefoane şi alte drăcovenii pot găsi oricând la el.
Urc în taxi. Bătrânele sunt tăcute. Ajungem în Mălini. Mulţumesc taximetristului şi îmi iau rămas bun de la bătrâne. Femeile nu îmi răspund la salut. Nu insist. Intru în curte şi îmi fac imediat o ciocolată caldă. În livadă, îngerul de pază mă aşteaptă. Îi întind cana. Îngerul bea.
– Ce vrei să îţi dau?, întreabă îngerul. Vreau să îţi dăruiesc ceva, frate om.
– Nu e nevoie, frate înger. Lasă, nu e nevoie de cadouri.
– Ştiam că vei răspunde aşa. Spune-mi numele unei femei frumoase, frate om.
– Bunica Leonora. O ştii? E la voi, acolo sus.
– O ştiu frate om. Are ochii verzi. Verzi şi frumoşi.
Beau din cană ce a mai rămas din ciocolata caldă.
– Pune palmele la ochi, frate om. Să nu cumva să îi deschizi până nu plec de aici.
– De ce?, întreb eu. Bine fac cum spui tu, frate înger.
Trec câteva minute, apoi aud pe înger cum vorbeşte cu vocea bunicii Leonora:
– Ţi-am adus răsărită, Eduard. Să o prăjeşti într-o tavă, pe plită. Am vrut să îţi aduc zarzăre dar anul ăsta nu s-or făcut. Să fii sănătos nepoate. O viaţă fără tristeţe să ai.
Deschid ochii. Îngerul a plecat. Helga mărul de pe hat îmi strigă:
– Ce frumoasă e bunica ta!, Eduard.
– Bunica Leonora?, întreb eu.
– Da, are ochii verzi.
– Şi frumoşi, spune şi Oblio, mărul pădureţ
Miroase a seminţe prăjite de floarea soarelui. Se înserează. Firele de iarbă cer lacrimi de orfan şi rugăciuni curate. Până în zori.

EDUARD DORNEANU
DIN VOLUMUL ,,MĂLINI”-EDITURA EIKON

Autor : Eduard Dorneanu
COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2014
ISBN: 978-606-711-201-6
NR. PAGINI: 180
FORMAT: 13X20 cm
Editura Eikon

VISE PERFECTIBILE

11256492_909791952395533_910086870_n

ioana ţipă
pereţii schimbă liniştea
cu atacul de panică
întunericul androgin deschide ferestre
pentru şoimii de stepă
lângă cascada dettifoss

visele ioanei sunt perfectibile
distrug capcanele egocentrismului

intensitatea durerii contrastează cu nestatornicia

e imoral să ne dorim fericirea în acelaşi timp
lama cuţitului aşteaptă umilă
ieşirea din transă.

EDUARD DORNEANU

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE