Mălini-23 Februarie
Apele Suhăi și ale Moldovei par mai negre, mai triste. Un abur gri a învelit Pădurea Prisos.
Pe șosea trece un faeton tras de o iapă uriașă, albă. În spatele faetonului aleargă cuminte, un mânz negru cu steluță albă în frunte. Va mai trece un timp până ce mânzul va simți asprimea hlobelor și a zăbalei. Deocamdată, acesta aleargă în spatele faetonului stârnind zâmbete și bucurie. Ascult cum se îndepărtează sunetul potcoavelor care apasă asfaltul șoselei. Ascult și îmi pun o dorință. Apoi încă una. Și încă una. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-23 Februarie