7 februarie


Evenimente :
1301: Edward de Caernarvon (mai târziu regele Eduard al II-lea al Angliei) a devenit primul Prinț de Wales al Angliei.
1510: S-a încheiat, la Iași, tratatul de pace între domnul Moldovei, Bogdan al III-lea și regele Poloniei, Sigismund I cel Bătrân
1550: Iuliu al III-lea devine papă
1613: Mihail Romanov devine țar al Rusiei
1741: A apărut “Marele Hrisov al lui Constantin Mavrocordat” ce stabilește o serie de reforme fiscale și administrative în Țara Românească. Textul a fost publicat în ziarul “Mercure de France”, în iulie 1742.
1831: A fost promulgată Constituția Belgiei, considerată a fi cea mai democratică din Europa acelei vremi.
1873: În ședința parlamentului de la Budapesta, deputatul Gheorghe Pop de Băsești arăta necesitatea construirii unui drum de fier în ținutul Sălajului. Pe 23 decembrie 1887 va avea loc deschiderea liniei de cale ferată Carei – Zalău.
1895: Comitetul de conducere al ASTREI decide elaborarea și publicarea “Enciclopediei române”, sub îndrumarea lui Cornel Diaconovici, primul secretar al asociației. Lucrarea a apărut în 3 volume, între anii 1898-1904.
1904: Un incendiu de proporții a distrus peste 1500 de clădiri, în Baltimore (SUA)
1929: România ratifică Tratatul multilateral pentru renunțarea la război ca instrument de politică (Pactul Briand–Kellog)
1929: La această dată încep cursurile de limbă germană la Radiodifuziunea Română, predate prin sistemul linguaphon.
1953: Frontul Plugarilor se autodizolvă.
1956: Stabilirea de relații diplomatice între România și Uniunea Myanmar (Birmania).
1971: Femeile și-au câștigat dreptul de vot în Elveția
1974: Grenada și-a proclamat independența față de Marea Britanie
1977: Uniunea Sovietică lansează Soyuz 24
1987: Un nou decret al Consiliului de Stat impune măsuri pentru raționalizarea consumului de gaze naturale și energie electrică, însoțite de tarife punitive pentru depășirea consumurilor insuficiente stabilite pentru populație.
1992: În baza Tratatului de la Maastricht s-a constituit Uniunea Europeană
1999: Prințul Moștenitor Abdullah devine rege al Iordaniei după decesul tatălui său, regele Hussein.
2003: Irakul acuză Statele Unite că își folosesc tehnologiile avansate pentru a falsifica dovezile prezentate în Consiliul de Securitate al ONU.

Aniversări:
1478: Thomas Morus, savant umanist englez, unul dintre întemeietorii socialismului utopic, autor al lucrării “Utopia” (d. 1535)
1688: Marie Louise de Hesse-Kassel, Prințesă consort de Orania (d. 1765)
1777: Dinicu Golescu, cărturar și memorialist român (d. 1830)
1812: Charles Dickens, scriitor englez (d. 1870)
1825: Francisco Augusto Metrass, pictor portughez (d. 1861)
1870: Alfred Adler, psihiatru austriac al cărui sistem de psihologie individuală a introdus termenul de sentiment de inferioritate, numit mai târziu și uneori inexact complex de inferioritate (d. 1937)
1875: Nectarie Cotlarciuc, mitropolit al Bucovinei (d. 1935)
1885: Sinclair Lewis, scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1930 (d. 1951)
1889: Harry Nyquist, inginer electrotehnist și fizician american de origine suedeză (d. 1976)
1906: Oleg Konstantinovici Antonov, constructor rus de avioane (d. 1984)
1915: Teoctist Arăpașu (Prea Fericitul Părinte Teoctist), patriarhul Bisericii ortodoxe Române (d. 2007)
1925: Marius Constant, compozitor francez de origine română
1926: Konstantin Feoktistov, cosmonaut sovietic (d. 2009)
1932: Dan Hăulică, critic literar și artă român (d. 2014)
1932: Ion Acsan, poet și traducător român
1934: Florin Mugur, prozator și eseist român (d. 1991)

Sărbători
Sf. Partenie, episcopul Lampsacului; Cuv. Luca; Sfintii 1003 Mucenici din Nicomidia (calendar creștin-ortodox)
Sf. Richard, rege; Apolinar (calendar romano-catolic)
Sf. Parteniu (calendar greco-catolic)
Grenada: Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței (1974)