GOTHIC 48

19 Noiembrie

Evenimente
1377: Prima atestare documentară a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I de Anjou (1342 – 1382), prin care brașovenii primeau privilegiul de a construi Cetatea “cu munca și cheltuiala lor proprie”.
1493: Cristofor Columb descoperă Porto Rico.
1703: Omul cu masca de fier, legendarul prizonier politic francez moare la Bastilia.
1819: Muzeul Prado din Madrid este inaugurat.
1850: Alfred Tennyson este numit de către regina Victoria Poet Laureate.
1861: Se încheie Conferința natională a fruntașilor politici romani din Banat, ținută la Timișoara, la care se adopta o moțiune prin care se cere autonomia Banatului față de Ungaria, teritoriul acestuia urmand sa fie numit “Căpitanatul român” sau să fie încorporat Transilvaniei (devenita autonomă).
1942: Al doilea razboi mondial: Bătălia de la Stalingrad – forțele rusești sub comanda generalului Georgy Zhukov lansează operațiunea “Uranus”, contraatacând și întorcând soarta bătăliei în favoarea trupelor sovietice.
1946: Primele alegeri parlamentare postbelice, declarate “libere și nestingherite”, care au fost falsificate, cu acordul Moscovei, de guvernul Petru Groza care a anunțat victoria Blocului Partidelor Democratice.
1969: Programul Apollo: Apollo 12 – astronauții americani Charles Conrad și Alan Bean aselenizeză în Oceanul Furtunilor și devin astfel a 3-a respectiv a 4-a persoană care pășește pe Lună.
1977: Președintele egiptean Anwar El Sadat devine primul lider arab al Orientului Mijlociu care a efectuat o vizită oficială în Israel.
1979: Începe Congresul al XII-lea al PCR, la care Constantin Pîrvulescu, unul din fondatorii partidului, a protestat în plen față de cultul personalitații creat în jurul familiei Ceaușescu. Drept urmare, în aceeași noapte, Pîrvulescu a fost evacuat din casa în care locuia.
1985: Războiul Rece: La Geneva, președintele Statelor Unite ale Americii, Ronald Reagan, și liderul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, se întâlnesc pentru prima dată.
1999: China lansează prima sa navă spațială, Shenzhou 1.

Aniversări
1464: Go-Kashiwabara, al 104-lea rege al Japoniei (d. 1526)
1600: Charles I, rege al Angliei, Scoției, Irlandei și Franței (doar nominal) (d. 1649)
1650: Heinrich, Duce de Saxa-Römhild (d. 1710)
1711: Mihail Lomonosov, fizician, chimist, astronom și geograf rus (d. 1765)
1770: Bertel Thorvaldsen, sculptor danez (d. 1844)
1799: René Caillié, cercetător francez (d. 1838)
1805: Ferdinand de Lesseps, inginer francez, cel care a proiectat Canalul de Suez (d. 1867)
1831: James A. Garfield, politician american, al 20-lea președinte al Statelor Unite (d. 1881)
1854: Carol Telbisz, primar al Timișoarei timp de trei decenii (d. 1914)
1875: Hiram Bingham, arheolog și explorator din Hawaii (d. 1956)
1875: Michail Iwanowitsch Kalinin, politician rus (d. 1946)
1887: James Batcheller Sumner, biochimist american (Premiul Nobel pentru Chimie 1946) (d. 1955)
1888: José Raúl Capablanca, campion mondial cubanez la șah (d. 1942)
1896: Petko Stajnow, compozitor bulgar (d. 1977)
1909: Peter Drucker, cercetător în economie american (d. 2005)
1911: Ioan Ploscaru, episcop greco-catolic, deținut politic (d. 1998)
1912: George Emil Palade, biochimist româno-american (premiul Nobel pentru medicină 1974) (d. 2008)
1917: Indira Gandhi, politician indian (d. 1983)
1923: Monica Lovinescu, critic literar și eseist, stabilită după 1947 în Franța (d. 2008)
1938: Ted Turner, a fondat canalul de știri CNN
1939: Emil Constantinescu, politician și om de știință român, al 3-lea președinte al României (1996-2000)

Sărbători
Sfântul Prooroc Avdie; Sf. Sfințit Mc. Varlaam (calendarul creștin-ortodox)
Sfântul Profet Abdia [sec VI a. Chr.], Sf. Martir Varlaam [sec. al III-lea p. Chr.] (calendar greco-catolic)
Sfântul Epimah și Sfântul Alexandru (calendarul romano-catolic)
România – Ziua cercetătorului și proiectantului
Monaco – Sărbatoarea natională a Principatului Monaco
Puerto Rico – Descoperirea insulei Puerto Rico (1493)

Toamnă la Mălini. În cel mai frumos loc din Univers. Acasă . . .


Toamnă la Mălini. Așez câteva mere ionatane pe coama cerdacului, lângă lădița cu lemne de foc. Sunt mere culese de pe jos, dar sunt nespus de frumoase.
-Mere roșii, mere dulci-acrișoare, mere brumate, mere sărutate de brazda ogorului părintesc, spun încet.
O să le coc pe plită, la noapte, la vremea când Vântul de Miazăzi va bate la ferestre. Până atunci, voi aduna frunzele de tei de pe șanț, voi despica buturugi câlțoase și voi îndrepta haturile, în locurile unde plugul tractorului, le-a tăiat strâmb.
Toamnă la Mălini. În cel mai frumos loc din Univers. Acasă . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-18 Noiembrie

16 Noiembrie

Evenimente
1364: Începutul domniei lui Vladislav Vlaicu în Țara Românească.
1485: Lupta de la Cătlăbuga; Ștefan cel Mare îi învinge pe otomani.
1849: Un tribunal rus l-a condamnat pe Fiodor Dostoievski la moarte pentru activități anti-guvernamentale; execuția lui a fost anulată în ultimul moment, pedeapsa fiind comutată în exil în Siberia.
1855: Exploratorul britanic David Livingstone este primul european care ajunge la cascada Victoria (Mosi-oa-Tunya).
1878: S-a constituit la Sibiu Reuniunea Română de Muzică sub conducerea cărturarului Zaharia Boiu.
1881: La București a fost înființată Facultatea de Teologie ortodoxă.
1885: George Eastman, fondator al companiei Kodak, a inventat în SUA pelicula de nitroceluloză pentru a imprima imagini.
1907: După ce cu doi ani în urmă nu au reușit să constituie un stat al SUA, cele cinci triburi civilizate s-au unit cu teritoriul Oklahoma și au format al 46-lea stat al Uniunii.
1916: Primul război mondial: “Bătalia pentru București”, cea mai mare operațiune militară a armatei române din anul 1916, condusă de generalul Constantin Prezan, prin care se încerca apărarea Capitalei.
1920: S-a încheiat revoluția din Rusia, începută în primăvara anului 1918.
1938: Chimistul elvețian Albert Hofmann a sintetizat pentru prima oară drogul halucinogen LSD la laboratoarele Sandoz din Basel, Elveția.
1945: Constituirea UNESCO – Organizatia Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. La data de 16 noiembrie 1945 reprezentanții a 44 de state participante la Conferința de la Londra au semnat Actul constitutiv al UNESCO; a intrat în vigoare pe 4 noiembrie 1946.
1957: Începe la Moscova, consfătuirea reprezentanților partidelor comuniste din 64 de țări. Se adoptă o declarație care condamnă “revizionismul” în general, iar în mod special “revizionismul” iugoslav.
1965: Sovieticii lansează de la baza Baikonur din Kazakhstan, sonda spațială Venera III.
1979: S-a dat în folosință, experimental, primul tronson al magistralei 1 a metroului din București între stațiile Timpuri Noi și Semănătoarea.
1988: A fost adoptată Declarația de suveranitate a Republicii Estonia, prin care se recunoștea supremația legilor estoniene asupra celor unionale.
1988: Benazir Bhutto este aleasă în funcția de prim-ministru al Pakistanului, pe care a deținut-o în legislaturile 1988-1990 și 1993-1996, fiind prima conducătoare politică a unei țări musulmane.
1998: Înființarea Ziarului Financiar.
2000: Bill Clinton devine primul președinte american care vizitează Vietnamul.
2014: Al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România. Klaus Iohannis a obținut 54,43% din voturi la turul doi al alegerilor prezidențiale, iar Victor Ponta a fost votat de 45,56% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne.
Aniversări
42 î.Hr.: Tiberius, al doilea împărat roman, fiul adoptiv al lui Cezar August (d. 37 d.Hr.)
1528: Ioana a III-a a Navarrei, soția lui Antoine de Navara și mama regelui Henric al IV-lea al Franței (d. 1572)
1717: Jean le Rond d’Alembert, matematician și enciclopedist francez (d. 1783)
1766: Rodolphe Kreutzer, violonist și compozitor francez (d. 1831)
1816: Andrei Mureșanu, poet, traducător și eseist român (d. 1863)
1835: Eugenio Beltrami, matematician italian (d. 1899)
1880: Alexandr Blok, poet rus (d. 1921)
1894: Nutzi Acontz, pictoriță română de etnie armeană (d. 1957)
1903: Dumitru Stăniloae, teolog, scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (d. 1993)
1922: José Saramago, scriitor portughez, laureat al Premiului Nobel (d. 2010)
1930: Chinua Achebe, scriitor nigerian

Sărbători
Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (calendarul ortodox și greco-catolic)
Ziua Trupelor de Căi Ferate și Transporturi Militare
Ziua internațională pentru toleranță

Cărările care duc înspre labirint se unesc și devin o ființă luminoasă care caută rug neatins de mâna omului

Plouă. Neliniștea devine curgătoare. Lacrimile zilei de azi se ascund și lasă loc uimirii și ecoului. Plouă. Cărările care duc înspre labirint se unesc și devin o ființă luminoasă care caută rug neatins de mâna omului. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-30 Octombrie/2020

Dimineață de Toamnă la Mălini, în sacrul ținut al Bucovinei


Dimineață de Toamnă la Mălini, în sacrul ținut al Bucovinei. Albastrul curat al cerului se unește cu ruginiul frunzelor. Soarele răsare deasupra Pădurii Prisos și vestește Lumii că Domnul a binecuvântat din nou cel mai frumos loc din Univers, satul Mălini. Lumina curăță de tristețe inimile și mângâie apele Suhăi și Moldovei, vindecă rănile vechilor cărări și încălzește crucea de mormânt a tatălui meu. Se strâng ultimele roade. Drujbele taie necontenit butucii care vor deveni lemne de foc..Da, la Mălini, zilele de toamnă par nesfârșite, iar frumusețea lor face din acest loc Poartă de Rai și mângâiere pentru suflet . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-19 Octombrie

16 Octombrie

Evenimente
1384: Hedviga de Anjou este încoronată rege al Poloniei deși este femeie.
1793: Maria Antoaneta, soția lui Ludovic XVI al Franței este ghilotinată, sub acuzația de trădare.
1813: Cea de a șasea coaliție l-a atacat pe Napoleon la bătălia de la Leipzig, cea mai mare înfruntare din războaiele napoleoniene, în care au fost implicați peste 500.000 de soldați.
1834: Un puternic incediu izbucnește la Palatul Westminster, distrugând mare parte din clădirile complexului, printre care și cele ale Camerei Lorzilor și Camerei Comunelor. Reconstrucția va avea să dureze aproape 40 de ani.
1843: William Rowan Hamilton a scris pentru prima oară formula fundamentală pentru cuaternioni pe marginea podului Broom din Dublin, Irlanda.
1905: În urma adoptării Legii Curzon, Bengalul este împărțit în două provincii, pe criterii religioase: Bengalul de Vest (hindus) și Bengalul de Est (musulman).
1919: Este sfințită Bazilica Sacré-Cœur din Paris, construită în perioada 1875-1914
1945: Crearea Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură.
1946: Inculpații condamnați la moarte în principalul proces de la Nürnberg au fost executați.
1964: China a detonat prima bombă nucleară.
1967: NATO a inaugurat cartierul general de la Bruxelles
1978: Cardinalul Karol Józef Wojtyła din Cracovia, Polonia a devenit Papa Ioan Paul al II-lea, devenind primul papă dintr-o țară slavă și primul papă neitalian în ultimii 400 de ani.
1993: România a devenit membru cu drepturi depline în mișcarea francofonă.
1998: Fostul dictator chilian Augusto Pinochet este arestat la Londra în baza unui mandat prin care s-a solicitat extrădarea sa în baza acuzațiilor de crimă.
2005: Papa Benedict al XVI-lea a acordat, pentru prima oară în istoria papalității, un interviu televizat difuzat de canalul public polonez TVP1.

Aniversări
1708: Albrecht von Haller, poet elvețian (d. 1777)
1751: Frederika Louisa de Hesse-Darmstadt, a doua soție a regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei (d. 1805)
1752: Adolph Knigge, scriitor german (d. 1796)
1801: Joseph Jelačić, general imperial austriac, ban al Croației (d. 1859)
1803: Robert Stephenson, inginer britanic
1827: Arnold Böcklin, pictor elvețian
1854: Oscar Wilde, scriitor irlandez (d. 1900)
1863: Austen Chamberlain, om politic britanic, laureat Nobel
1875: Prințesa Kaʻiulani, prințesă moștenitoare a insulelor Hawaiene (d. 1899)
1885: Gheorghe Ionescu-Sisești, agronom român, membru al Academiei Române (d. 1955)
1886: David Ben-Gurion, primul prim-ministru al Israelului
1888: Eugene O’Neill, scriitor american, laureat al Premiului Nobel (d.1953)
1897: Alexandru Proca, fizician român, membru al Academiei Române (d. 1967)
1906: Dino Buzzati, scriitor italian (d. 1972)
1908: Enver Hoxha, om politic albanez
1920: Mateiu Dogan, politolog și sociolog francez de origine română, membru de onoare al Academiei Române (d. 2010)
1927: Günter Grass, scriitor german, laureat al Premiului Nobel (d. 2015)
1939: Péter Jecza, sculptor român (d. 2009)
1940: Valentin Timaru, compozitor și muzicolog român

Sărbători

Sf. Mc. Longhin Sutașul; Sf. Mc. Leontie, Dometie și Terentie (calendar ortodox)
Sf. Longhin Sutașul (greco-catolic)
Sfânta Hedviga de Silezia (romano-catolic)
Ziua Mondială a alimentației

13 Octombrie

Evenimente
54: Împăratul roman Claudius moare după ce a fost otrăvit de soția sa, Agripina, eveniment ce a dus la venirea pe tron a fiului ei în vârstă de 17 ani, Nero.
1307: Din ordinul regelui Filip al IV-lea cel Frumos, cavalerii templieri din Franța, în frunte cu Jacques de Molay, sunt arestați. Ulterior, o bulă a Papei Clement al V-lea cerea tuturor monarhilor creștini din Europa să facă același lucru și să pună sechestru pe averile templierilor.
1479: Bătălia de la Câmpul Pâinii, bătălie dintre armata turcă condusă de Ali Iskender, Isa și Bali și armata transilvăneană, condusă de Ștefan Báthory.
1781: Patenta de toleranță religioasă emisă de împăratul Iosif al II-lea.
1860: A fost realizată prima fotografie aeriană din lume, dintr-un balon cu aer cald aflat la înălțimea de 1200 de picioare (366 de metri) deasupra orașului Boston.
1879: A fost dată Legea de revizuire a art. 7 din Constituția României, care acorda cetățenie și locuitorilor de altă religie decât cea creștină. Evreii pământeni primeau, astfel, cetățenie română.
1902: Este inaugurată clădirea centrală a Universității Franz Joseph din Cluj.
1917: A șasea și ultima presupusă apariție a Fecioarei Maria la Fatima (Portugalia, 130 km la nord de Lisabona).
1914: Garrett Morgan inventează și patenteză masca de gaze.
1923: Orașul Ankara a devenit capitala statului turc modern, în locul Istanbulului.
1939: Al Doilea Război Mondial: România anunță “poziția ei pașnică”.
1943: Al Doilea Război Mondial: Italia a declarat război fostei aliate Germania.
1944: Al Doilea Război Mondial: Riga, capitala Letoniei este eliberată de Armata Roșie.
1946: Franța adoptă constituția celei de-a Patra Republici.
1967: S-a desfășurat, la București, primul colocviu internațional consacrat operei lui Constantin Brâncuși. (13-15)
1969: Au fost stabilite relațiile diplomatice dintre România și Noua Zeelandă.
1973: A fost inaugurat edificiul Teatrului de Stat din Târgu-Mureș.
1995: Fizicianul francez Joseph Rotblat, militant împotriva folosirii bombei atomice, a primit Premiul Nobel pentru Pace.
2009: Parlamentul României a aprobat moțiunea de cenzură “11 împotriva României” cu 254 voturi pentru și 176 împotrivă.
2017: Parlamentul albanez a votat un proiect de lege privind protecția minorităților etnice, aromânii primind astfel statut oficial de minoritate națională

Aniversări
1244: Jaques de Molay, Mare Maestru al Cavalerilor Templieri (d. 1314)
1453: Eduard de Westminster, Prinț de Wales (d. 1471)
1499: Claude a Franței, fiica regelui Ludovic al XII-lea și soția regelui Francisc I (d. 1524)
1613: Luisa de Guzman, regină consort a Portugaliei (d. 1666)
1680: Catherine Opalińska, regină consort a Poloniei (d. 1747)
1785: Marie Anna de Hesse-Homburg, prințesă a Prusiei (d. 1846)
1827: Adelheid Dietrich, pictoriță germană (d. 1891)
1843: Ștefan G. Vîrcolici, critic literar, publicist și traducător român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1897)

Știe cum a fost Copilăria și Tinerețea mea . . .

Noapte cu Lună Plină. Curăț o doniță veche, cred că are mai bine de o sută de ani. Nu pot să o abandonez într-un colț de magazie și nici să o fărâm și să o pun pe foc. Mi-a cunoscut asprimea palmelor. Mi-a auzit bătaia inimii. Știe cum a fost Copilăria și Tinerețea mea.
-Și te-a auzit râzând în nopțile cu Lună Plină, spune îngerul de pază.
-Da, m-a auzit, răspund încet.
Așez donița pe coama cerdacului. Îngerul de pază toarnă în ea apă încălzită de lacrimile unui flăcău tomnatic. E o noapte cu Lună Plină. Visele se îndeplinesc. Toate. Toate. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-8 Octombrie

Cărțile mele la a II-a ediție a târgului „Triunghiul cunoașterii: carte, lectură, bibliotecă”

În perioada 22-25 septembrie, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” organizează în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și cu Primăria Pitești a II-a ediție a târgului „Triunghiul cunoașterii: carte, lectură, bibliotecă”.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Cărțile mele la Târgul de Carte „Libris Neamț” 2020


În perioada 17-20 septembrie are loc Târgul de Carte „Libris Neamț” 2020. Cărțile mele pot fi găsite la standul Editurii Eikon