Mălini-Volumul III

7 Februarie

Evenimente
1301: Edward de Caernarvon (mai târziu regele Eduard al II-lea al Angliei) a devenit primul Prinț de Wales al Angliei.
1510: S-a încheiat, la Iași, tratatul de pace între domnul Moldovei, Bogdan al III-lea și regele Poloniei, Sigismund I cel Bătrân
1550: Iuliu al III-lea devine papă
1613: Mihail Romanov devine țar al Rusiei
1741: A apărut “Marele Hrisov al lui Constantin Mavrocordat” ce stabilește o serie de reforme fiscale și administrative în Țara Românească. Textul a fost publicat în ziarul “Mercure de France”, în iulie 1742.
1831: A fost promulgată Constituția Belgiei, considerată a fi cea mai democratică din Europa acelei vremi.
1873: În ședința parlamentului de la Budapesta, deputatul Gheorghe Pop de Băsești arăta necesitatea construirii unui drum de fier în ținutul Sălajului. Pe 23 decembrie 1887 va avea loc deschiderea liniei de cale ferată Carei – Zalău.
1895: Comitetul de conducere al ASTREI decide elaborarea și publicarea “Enciclopediei române”, sub îndrumarea lui Cornel Diaconovici, primul secretar al asociației. Lucrarea a apărut în 3 volume, între anii 1898-1904.
1904: Un incendiu de proporții a distrus peste 1500 de clădiri, în Baltimore (SUA)
1929: România ratifică Tratatul multilateral pentru renunțarea la război ca instrument de politică (Pactul Briand–Kellog)
1929: La această dată încep cursurile de limbă germană la Radiodifuziunea Română, predate prin sistemul linguaphon.
1935: Stroe și Vasilache, celebrul cuplu de comici, prezintă în premieră “Bing Bang” – primul film sonor realizat la București cu o aparatură construită de inginerul român Argani.
1999: Prințul Moștenitor Abdullah devine rege al Iordaniei sub numele de Abdullah al II-lea
1953: Frontul Plugarilor se autodizolvă.
1956: Stabilirea de relații diplomatice între România și Uniunea Myanmar (Birmania).
1964: Celebra trupă The Beatles efectuează primul turneu în SUA.
1971: Femeile și-au câștigat dreptul de vot în Elveția
1974: Grenada și-a proclamat independența față de Marea Britanie
1977: Uniunea Sovietică lansează Soyuz 24
1987: Un nou decret al Consiliului de Stat impune măsuri pentru raționalizarea consumului de gaze naturale și energie electrică, însoțite de tarife punitive pentru depășirea consumurilor insuficiente stabilite pentru populație.
1992: În baza Tratatului de la Maastricht s-a constituit Uniunea Europeană
1998: Jocurile olimpice de iarnă se deschid la Nagano, Japonia
1999: Centrul sportiv olimpic Zetra din Bosnia și Herțegovina, refăcut după serioasele stricăciuni din timpul războiului, este deschis oficial de către președintele Comitetului Olimpic, Juan Antonio Samaranch, pentru a marca a XV-a aniversare a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Saraievo.
1999: Prințul Moștenitor Abdullah devine rege al Iordaniei după decesul tatălui său, regele Hussein.
2001: A avut loc cea de-a 51-a ediție a Festivalului internațional de film de la Berlin – Berlinala.
2001: Jean-Bertrand Aristide și-a preluat prerogativele președinției în Haiti. El a fost ales în cadrul scrutinului din 26 noiembrie 2000.
2003: Irakul acuză Statele Unite că își folosesc tehnologiile avansate pentru a falsifica dovezile prezentate în Consiliul de Securitate al ONU.

Aniversări
1478: Thomas Morus, savant umanist englez, unul dintre întemeietorii socialismului utopic, autor al lucrării “Utopia” (d. 1535)
1688: Marie Louise de Hesse-Kassel, Prințesă consort de Orania (d. 1765)
1777: Dinicu Golescu, cărturar și memorialist român (d. 1830)
1812: Charles Dickens, scriitor englez (d. 1870)
1862: Maria Cunțan, poetă română (d. 1935)
1870: Alfred Adler, psihiatru austriac al cărui sistem de psihologie individuală a introdus termenul de sentiment de inferioritate, numit mai târziu și uneori inexact complex de inferioritate (d. 1937)
1875: Nectarie Cotlarciuc, mitropolit al Bucovinei (d. 1935)
1885: Sinclair Lewis, scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1930 (d. 1951)
1889: Harry Nyquist, inginer electrotehnist și fizician american de origine suedeză (d. 1976)
1906: Oleg Konstantinovici Antonov, constructor rus de avioane (d. 1984)
1915: Teoctist Arăpașu (Prea Fericitul Părinte Teoctist), patriarhul Bisericii ortodoxe Române (d. 2007)
1925: Marius Constant, compozitor francez de origine română
1932: Dan Hăulică, critic literar și artă român (d. 2014)
1979: Tawakkul Karman, laureată a Premiului Nobel pentru Pace yemenită

Sărbători
Sf. Partenie, episcopul Lampsacului; Cuv. Luca; Sfintii 1003 Mucenici din Nicomidia (calendar creștin-ortodox)
Sf. Richard, rege; Apolinar (calendar romano-catolic)
Sf. Parteniu (calendar greco-catolic)
Grenada: Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței (1974)

Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură

Calendarul Programului ,,Lectura 2019”

Gaudeamus Craiova: 27 februarie – 3 martie, Teatrul Naţional Marin Sorescu
Gaudeamus Cluj-Napoca: 17 – 21 aprilie, Piaţa Unirii
Gaudeamus Oradea: 8 – 12 mai, Piaţa Unirii
Gaudeamus Timişoara: 22 – 26 mai, Piaţa Libertăţii
Gaudeamus Litoral: 1 – 5 august, Piaţeta Perla
Gaudeamus Braşov: 14 – 18 august, Piaţa Sfatului
Gaudeamus Radio România: 20 – 24 noiembrie, Romexpo

Cărțile mele la Ediţia cu numărul 25 a Târgului Internaţional Gaudeamus-14 – 18 noiembrie 2018-

Ediţia cu numărul 25 a Târgului Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România, va avea loc în perioada 14 – 18 noiembrie 2018, în Pavilionul Central Romexpo.
Cărțile mele pot fi găsite la standurile Editurilor Eikon și Tracus Arte.
La standul Editurii Eikon ( standul nr 17):
Mălini-volumul I
Mălini-volumul II
Mălini-volumul III
7,63
Departe de Troia
Sublimare

La standul Editurii Tracus Arte ( standul nr 14)
Jurnalul apelor purpurii
Sacra Erotica

Mălini-Volumul III

AUTOR: Eduard Dorneanu
ANUL APARIŢIEI: 2018
ISBN: 978-606-711-858-2
NR. PAGINI: 152
FORMAT: 13×20
Editura Eikon
Tehnoredactor: Mihăiță Stroe
Editor: Valentin Ajder
Foto coperta 1 : Ruxandra Anton

„O însoțesc pe mama până la poarta dinspre drum, apoi ea iese în șosea și merge preț de o rugăciune blândă către ulița care duce la biserica satului. Nu există imagine mai sfântă ca aceea a unei mame care merge la sfântul locaș. În spatele mamei, Lumina curăță de pași drumurile satului. Îngerul de pază o urmează la o distanță de șaisprezece bătăi de inimă. O privesc cu drag. Ca pe singura ființă care poate deschide porțile Cerului.

Drumul de Credință al mamei continuă. Sub Lumina Celui Veșnic Viu. În cel mai frumos loc din Univers. La Mălini…”
Eduard Dorneanu

MĂLINI -VOLUMUL 1 -CAPITOLUL 27

Pământul este moale şi ud. Ridic ranga şi o infig cu putere în moliciunea neagră a livezii. Înfig aracii pentru fasole. Pentru fasolele boambe. Pentru cele pestriţe. Fasolea de lună nu are nevoie de araci. Ridic din nou ranga şi lovesc pământul răbdător al livezii. Ranga trece prin mijlocul unui muşuroi de furnici negre şi se opreşte într-o rădăcină de vişin.
– Of!, rădăcinile astea.
Pământul din apropierea gardului de sârmă este mai moale, dar cel din mijlocul livezii este pietros, greu de lucrat. În fiecare an, lama plugului scoate la suprafaţă mii de pietre de dimensiuni mici.
– E grea ranga?, frate om, mă întreabă Oblio, mărul pădureţ.
– Nu e grea, frate pom. Mă încurcă rădăcinile pomilor tăiaţi. Deşi pomii nu mai sunt în viaţă, rădăcinile lor luptă cu hârleţele, cu sapele cu ranga.
– Aşa sunt pomii, frate om. Lasă semne. Unele putrede, altele mai vii.
– Ştiu, frate pom. Am găsit astfel de semne în pământul livezii mele.
Înfig şi ultimul arac. Las ranga lângă gard şi plec să cumpăr pâine. În faţa magazinului, doi săteni vorbesc cu voce tare despre un meci de fotbal. Ambii stau rezemaţi de biciclete şi par foarte supăraţi.
– Api cum naiba sî nu îşî dăi şăpica di pi cap dacî sî cânta imnu’ ţării, spune unul dintre ei. Adica tăţi ceilalţi o putut sî îşî dăi ci aveau pi cap numa’ el nu, cî el ari ochi bulbucaţî şi fimee cari vindi giucători.
Am înţeles imediat că vorbeau despre finala Cupei României la fotbal. Ceea ce spune consăteanul meu este cât se poate de adevărat.
– Îs plini di bani, spune şi celălalt. Nu îi măi intereseazî di ţarî şî di oamini. Numa’ bani li trebe. Api dacî ari miliardi di lei pi lunî salariu’! Măi ari el respect pentru ceva?
– N-ari, bre omuli. Şî sî ti măi întreb eu ceva. Da di ci stăm noi cu gura cascatî cân’ i un meci? Da’ ci ni dă nouî dacî bati o echipă or’ alta? O vinit i sî ni întrebi dacî avem ci mânca or dacî avem lemni pentru la iarnî?
– Ni cred proşti, uăi. Crecî nici la bisericî nu merg aiştia.
– Nu merg!, vezi di triabî. Nici sî să roagi nu ştiu. Numa’ sî numiri bani.
– Păgâni, dă-i dracului.
– Aşăi, uă.
Unul dintre ei scoate un pachet de ţigări şi îşi aprinde o ţigară. Îl serveşte şi pe celălalt. Fumează şi vorbesc apăsat, cu multă tristeţe.
– Eu când aud imnu’ mă ridic în chicioari şî îi pun şi pi copchii sî facî asta. Doarî i imnu’ nost.
– Ti ridici tu în chicioari acasî când cântî imnu’ la televizor?
– Da, ci nu mă crezi?
– Nu ti cred, uăi. Aiasta i o minciunî. Eu nu mă ridic.
– Uăi dacî mă faci mincinos îţî dau o bastârcî în bot di ti ie dracu!, prostu’ naibii. Nu mă fă cî ti bat di ti chişi pi tine.
– Uăi!, ai grijî cum vorgheşti cî ti caftesc di ti adunî cu măturoiu’.
Cei doi continuă cearta. Aprind alte ţigări. Pe şosea trece o maşină albastră. La vreo douăzeci de metri de noi, maşina intră în şanţ. Aştept câteva minute. Nu iese nimeni din maşină.
– Ăi fo’ tu la mini în casă când să cânta imnu’? Ăi văzut tu cî eu nu m-am ridicat în chicioari?
– Uăi, tu eşti normal la cap? Cini dracu’ să ridicî în chicioari când cântî imnu’, uăi? Aiasta i aşă, pi stadion, nu acasî.
– Uăi tu vrei batai!, nu ti lăşî. Amu’ ti pocnesc!
– Ia fă-ti încoaci sî ti învăţ minti!, prostalăuli.
Oamenii continuă cearta deşi la câţiva metri de noi, maşina albastră stă cu botul înfipt în şanţ.
– Nu mergem să vedem ce e cu ăia din maşină?, întreb eu pe cei doi.
– Da’ ci i-am pus eu sî intri în şanţ? răspunde unul dintre consăteni.
– Ci i ar sări sî mă agiuti pi mini?, mă întreabă al doilea.
Îi las să se certe şi mă duc la maşină. La volan e un puşti care nu cred să aibă optsprezece ani. În dreapta lui e un alt puşti. Ambii par foarte speriaţi. Pe bancheta din spate sunt două puştoaice îmbrăcate ca de club: fuste mini, tricouri mulate. Cei patru se dau jos din maşină. Par speriaţi şi vorbesc foarte urât.
– Bă!, mufă, spune şoferul prietenului său. Ce dracu fac eu acum? Cum scot maşina de aici?
– Am zis eu să nu venim cu ei, spune una dintre fete. Nu sunt buni nici la pat, nici la şofat. Băi cocalarilor!, mai bine ma duc cu vibratorul la petreceri decât cu voi.
– Băi!, coardo, nu o termini? Poate vrei să îţi umflu botul!, paraşuta dracului.
Puştanii continuă cearta. Consătenii mei la fel.
– Tu nici sî citeşti nu ştii. Amu te-i făcut mare patriot şî stai în chicioari la imn. Dute- n paieli meli de prost!
– Uăi!, dacî ti belesc aicia în drum îi ghini? Uăi!, nu mă fă cî ti bat di crăchi.
Încerc să intru în vorbă cu puştii.
– Hai să scoatem maşina din şanţ. E mai bine să nu vină poliţia. Văd că nu sunt pagube.
– Nu pot cocalarii ăştia să ridice maşina, spune una dintre fete. Au tras pe nas marfă proastă. Nici la pantaloni nu s-au putut descheia. Vai de ei că nu au nici cap nici maţ.
– Morţii mătii de paraşută!, vrei să îţi rup dinţii aici?, se supără şoferul.
– Hai să încercăm, totuşi.
Îi strig pe consăteni şi le cer ajutorul. Aceştia refuză şi continuă se se certe. Fetele au ciorapii rupţi şi se vede că au făcut pe ele de frică.
– La trei, toată lumea împinge maşina, spun eu. Hai!, unu’, doi, trei.
Scoatem maşina din şanţ. Şoferul verifică daca poate pleca. Totul pare în ordine.
– Băi mufelor!, nu îmi găsesc mobilul, strigă unul dintre puştani, nu şoferul. Ăia doi ţărani care se ceartă l-au furat.
– Ăia nici nu au fost pe aici, spun eu. Nu aveai niciun mobil, drogatule.
Cei doi consăteni se apropie de noi.
– Băi ţăranilor!, să îmi daţi mobilul că mă duc la poliţie, băi.
– Tu-ţi morțî măti di cocalar!, înjură unul dintre consăteni. Cini ţ-o luat rabla ta di mobil?,prostani’.
Puştanul primeşte un pumn şi cade în şanţ. Se ridică imediat şi intră speriat în maşină. Maşina cu puşti drogaţi pleacă înspre oraş.
– Uăi animaluli!, dacî îţi zîc omineşti cî eu mă ridic în chicioari api aşă i.
– Ti bat di ti ie dracu’!, uăi. O păţăşti tu cu mini.
Îi las pe cei doi să se certe. Intru în curte şi îmi aduc aminte de cele două pâini cumpărate de mine de la magazin. Nu le mai găsesc. Îmi amintesc că le-am dat uneia dintre cele două fete să le ţină în timpul cât i-am ajutat pe puşti să scoată maşina din şanţ. Fata a plecat la oraş cu pâinea mea cu tot.
– Fie primit!, spun eu şi mă aşez pe banca de lemn din cerdac.
Privesc cum se adună norii deaspra Pădurii Prisos. Poate că va ploua. Poate.

EDUARD DORNEANU
DIN VOLUMUL ,,MĂLINI”-EDITURA EIKON

Autor : Eduard Dorneanu
COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2014
ISBN: 978-606-711-201-6
NR. PAGINI: 180
FORMAT: 13X20 cm
Editura Eikon

POEM ÎN ALBUL TRUISMULUI

prefer gelozia ioanei oricărui public infantil
ştiu că indiferenţa mea îi pare un truism
am despărţit durerea
în milioane de celule seci

virginele mioape au rămas suspendate între vagoanele de clasa a doua
şi nopţile în care toţi necredincioşii au nevoie
de motivaţii sangvine

sacralitatea se risipeşte în teorema lui lagrange
prefer gelozia ioanei
cuvintele ei descoperă locurile intime unde pot poposi
open invitation fără consecinţe
alb suprapus albului

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”

Autor:Eduard DORNEANU
Titlu:Sublimare
Editura Eikon

COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2017
ISBN: 978-606-711-548-2
NR. PAGINI: 146
FORMAT: 13×20

GOTHIC 34

lidia spune
mă risipesc în premoniţii capitale
moartea cere fast explicativ
fiecare picătură de sânge este investigată de către prieteni vulgari
ordinea convulsiilor provoacă alianţe egotiste
statuile nasc zâmbete narcoleptice
2013 este corabia sufletelor mutilate
femeile singure sunt posedate de propriile umbre
ţipetele de prefăcută plăcere
decorează ultimele silabe de viaţă ale histrionilor

eu tac

nuditatea durerii închide răspunsurile mincinoase
sub pleoapele incizate cu absenţa
Ta

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare’

 

Autor:Eduard DORNEANU
Titlu:Sublimare
Editura Eikon

COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2017
ISBN: 978-606-711-548-2
NR. PAGINI: 146
FORMAT: 13×20

7,63(Mirela)

Am cerut două cuburi de gheaţă dar am primit doar unul. Mirela vorbeşte nonstop în camera vecină. Este incredibil debitul ei verbal. Ascult liniştit cu ochii la meciul Germania-Italia care se desfăşoară în reluare pe plasma uriasă a Mirelei. ,,Neamţul” Gomez ratează o ocazie la poarta lui Bufon.
-Dragule , ştii că Liviu a cumpărat bilete pentru Corfu numai ca să fim împreună cu ordinara de Sanda şi cel de-al treilea soţ al ei?
Liviu este soţul Mirelei, ,,ordinara de Sanda” nu am idee cine poate fi. Aş fi dorit două cuburi de gheaţă. Nu cer încă un cub ca să nu par nesimţit dar nici nu mai beau băutura din pahar.” Italianul” Balotelli a înscris şi peluza cu fanii italieni se bucură extraordinar de zgomotos.
-Liviu a spus că e frumos în perioada asta a anului şi e bine să mergem împreună cu Sanda şi moşul ei de şaptezeci de ani. Eu nu am spus nimic pentru că nu am vrut ceartă dar îmi este clar că mă crede o idioată oarbă.
E cald în dormitorul Mirelei. Pe pereţi e plin de nuduri de femei purtând semnătura unor pictori de care nu am auzit niciodată. Remarc faptul că femeile din tablouri nu au păr, o fi o viziune modernă sau poate tablourile fac parte dintr-o colecţie de artă având o anumită temă. Nu întreb. Sunt frumoase şi femeile tunse chilug.
Mirela intră ca o vijelie.
-Ţi-ai turnat singur Martini? Serveşte-te că vin şi eu imediat. Simte-te ca acasă!
Îmi vine să mă ridic şi să plec. Balotelii marchează iarăşi apoi se dezbracă de tricou. Aseară nu am observat că avea lipit pe spate un imens bandaj albastru. E 2-0. Beau până la urmă paharul de Martini şi mă uit mai atent la femeile goale din tablouri.
-O să cheltuim enorm şi nu o să ne distrăm deloc. Liviu şi-a făcut vasectomie iar eu vreau măcar doi copii. Este o situaţie cumplită. Nu ştiu cum voi ieşi din asemenea impas.
Femeile din tablouri păzesc un dormitor în care seara dorm un bărbat care şi-a făcut vasectomie şi o femeie care vorbeşte îngrozitor de mult. Mă simt ca un intrus intrat într-o lume plictisită de viaţă. Ce l-o fi făcut pe Liviu să îşi facă o vasectomie nu ştiu şi nici nu vreau să aflu.
-Am schimbat şi maşina. Cum să circuli cu o maşină care are doi ani, ce eu sunt o ţărancă care adună balegi ca să conduc un hârb? Sandra are şi ea o maşină nouă dar a mea este performantă. Ştiu eu ce să aleg , nu ca ordinara.
Mă întind pe pat cu ochii la tavanul de culoarea roz. Nemţii atacă disperaţi încercând să egaleze un scor la care nu se aştepta nimeni înainte de începerea meciului. Mirela vine lângă mine şi se dezbracă imediat. Nu o întreb nimic. Cred că dacă ar începe să vorbească aş simţi nevoia imperioasă de a mă arunca pe fereastra deschisă. Femeile din tablouri îmi fac cu ochiul iar eu navighez cu Mirela în apele tulburi ale unei false iubiri.
Germania înscrie din penalti în ultimul minut de joc dar este mult prea târziu. Mirela tace şi mă mângăie neîncetat. Insula Corfu este foarte departe. . .

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,7,63”

cop 7,63

Autor -Eduard Dorneanu
Editura Eikon
COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2013
ISBN: 978-973-757-926-3
NR. PAGINI: 108
FORMAT: 13x20cm

7,63(Terasa trandafirilor)

-Eu nu merg la Ioana. Pe soţul ei l-am pocnit în timpul meciului Steaua-Dinamo pentru că mă înjura.
Renate a oprit maşina. Pe geam se văd câteva gospodării ale unui sat. Un puşti în pantaloni scurţi scoate din curte un cârd de gâşte.
-L-ai bătut degeaba? Cum aşa?
-Nu degeaba. Nu o să înţelegi.
-Ba înţeleg. De când am fost născută înţeleg pe toată lumea. Pe mine nu mă înţelege nimeni.
-Păi Lucian, soţul Ioanei este stelist iar eu nu.
-Şi ăsta e un motiv să vă bateţi ca doi puştani?
-Păi….
Cobor din maşină pentru că Renate înjură urât de tot. Dincolo de şanţ este o terasă a unui magazin sătesc. Una dintre cele două mese nu este ocupată aşa că mă aşez la ea. La cealaltă masă doi localnici îmi dau ,, bună ziua ” ca unui vechi cunoscut întors de pe meleaguri străine.
-Dacă nu vii, strigă Renate să te ia dracu. Şi pe tine şi pe echipele de fotbal şi pe toţi !
Înjură în nemţeşte. Nu înţeleg absolut nimic din ce spune.
-Să nu mă mai cauţi în viaţa ta, încheie Renate.
Maşina pleacă către oraşul Ioanei, femeia iubită de către un stelist cu capul spart. E cald şi aş vrea să beau ceva răcoritor. Chelneriţa vine şi mă întreabă ce doresc. Are bere fără alcool, asta e bine. Fata are călcâiele crăpate, şlapi roşii, mâini murdare.
-Nouă adu-ne tun, strigă unul din vecinii de masă.
Tun se spune la o băutură formată din votca cea mai ieftină la care se adaugă un pic de suc sau lichior (după gust).
Localnicii plătesc în euro şi primesc restul în lei.
-Fă Doiniţo da’ la cât ne-ai socotit nouă euroii, întreabă localnicul mustăcios?
-La 40 de mii cum la cât!
-Cum dracu’ 40 dacă ieri era 45.
-Din cauză de referend moşule. Dacă nu-ţi convine du-te la oraş, la bancă.
-Referendu’ naibii!
Înţeleg că referend înseamnă pentru ei referendum dar nu mă bag în vorbă, nu am nici un interes. Chelneriţa cu şlapi roşii pare şmechera satului şi îi tapează pe cei doi de bani fără resentimente.
Apare de undeva un alt localnic trăgând de o sfoară o vacă neagră. Omul leagă vaca de un tei de pe marginea şanţului şi se aşază la masa celor doi consăteni. Mă salută. Îi răspund la salut.
-Şi la referend pe cine votăm, întreaba mustăciosul?
-Trandafirii, răspunde omul cu vaca. Vrei să nu mai poată munci în străinătate copiii tăi ? De unde ai euroi nu de la ei?
-Votăm trandafirii atunci. Gata, aşa rămâne.
Doiniţa aduce alt rând de băuturi.
-Trandafirul e cu săgeata acum, le spune. Trebuie să votaţi săgeata nu trandafirii.
Mă apucă râsul şi cei trei se uită la mine miraţi. Beau din bere şi mă gândesc că unii oameni fac politică la fel ca Moromete, cândva. Vaca neagră urinează. E la câţiva metri de mine şi mă cam enervează situaţia.
-Da’ vă rog să ne iertaţi, spune stăpânul vacii gata să vină la masa mea. Aşa e la noi la ţară.
-Şi eu sunt de la ţară. Ştiu cum e cu vacile, boii, magarii, etc.
-Aveţi măgari în sat?
-Vin uneori din satele vecine. În sat nu avem.
Stăpânul vacii mormăie şi se aşază înpoi la masă.
-Ba eu tot trandafirul o să votez , spune mustăciosul. Doiniţa vrea să ne păcălească.
-Da, încuviinţează ceilalţi, tot cu trandafirul.
Pe masă apare un pachet de ţigări de contrabandă. Nimeni nu are foc şi stăpânul vacii negre se apropie iar de masa mea.
-Da’ vă rog să ne iertaţi . Aveţi o brichetă?
-Nu am, nu fumez.
-Da’ vă rog să ne iertaţi. Nu vă supăraţi.
-Da, bine dar nu te mai repeta atât că mă enervez. Vorbeşte ca un om normal.
Doiniţa le aduce o brichetă .Aş putea jura ca e murdară de balegă, nu cred că greşesc. Devine obositor să le ascult conversaţia.
-Hai, căpcăunule. Mergem la Ioana?
S-a întors Renate. Mă ridic şi trec şanţul cu o săritură aproape comică.
-Vă rog să ne iertaţi se aude vocea stăpânului vacii. Aţi lăsat sticla de bere şi mai este în ea. Să v-o aduc?
-Ad-o încoace dacă ai tupeu. Hai că te iert imediat.
-Ce ai măi cu omul, se supără Renate? Vrei să îl baţi şi pe ăsta?
O las să vorbească singură şi plec pe jos în direcţie opusă. Cu puţin noroc o să găsesc o maşină de ocazie. Renate claxonează şi ţipă după mine:
-Unde naiba te duci?
-La referend.
-Ce naiba este ăla?
-Întreabă pe ăia de la masă.Ei ştiu.
Plec cât mai departe de stâpânul vacii negre , de chelneriţa cu mâini nespălate şi terasa cu trandafiri. Renate încă mă claxonează. Nu îmi pasă.Aştept o maşină de ocazie.

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,7,63” -Editura Eikon

cop 7,63

RUGUL NOPŢII

Încoronarea lui Jean de Brienne a schimbat culoarea deşertului. Oraşul sfânt

a rămas fără umbrele zarafilor.

martorii acestui eveniment au primit în dar dreptul de a îşi recita poeziile în piaţa publică

şi dintr-o dată Ierusalimul s-a transformat dintr-un altar

într-o inimă de îndrăgostit.

Guillaume de Chartres a învelit în mantia sa ultimile relicve ale sfinţilor

versurile noilor rugăciuni nu îi spuneau nimic deosebit.

visele începeau cu o durere aspră

noaptea era luminată de rugul unei imposibile

iubiri.

Eduard Dorneanu