Primăvara șoptește numele fraților pomi

Am șters de praf felinarul bunicului. O să îl aprind într-o noapte binecuvântată când pomii din livada mea vor înfrunzi. Și când vor înflori vișinii îl voi aprinde. Cărăbușii vor zbura în jurul sticlei afumate, iar eu voi fluiera încet o melodie auzită în copilărie.
Mă așez pe cioata de brad. Primăvara șoptește numele fraților pomi. Cu dragoste. Cu multă dragoste. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-2 Martie