Rămâne speranța

Plouă. Sania copilăriei s-a împotmolit în glodul Lumii Noi. Încerc să cos o mănușă de lână. Firul de lână e gros și cu greu îl pot trece prin urechea acului.
-Dacă și asta e greu, cum o fi să treci o cămilă prin urechea acului, întreb încet, cu voce tristă.
Ploaia se întețește. În locul oamenilor de zăpadă, anotimpul alb ridică mușuroaie de cârtițe, apoi trimite Vântul de Miazăzi în munți ,ca să lupte cu frații pomi. Rămâne speranța. Ca un colind cântat la ușa celui mai sărac dintre oameni. Acolo unde Domnul vestește prima dată nașterea Fiului Său. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-16 Decembrie/2021