GOTHIC 48


Vara pleacă
Alerg împreună cu mary ann nicholls
Intuiția masculină îmi spune că trebuie să ocolesc stațiile de ecou

Nu există efect final sau exonerare
Urcăm șase sute șaizeci și cinci de trepte murdare
Mary ann se oprește și își lipește sânii de iunia claudilla
Linia vieții îmi zvâcneștete în palmă
și simt cum o lamă de pumnal îmi mutilează amintirea primei
și singurei iubite

duc hainele iubitei la medina segovia
prostituatele rămân lipite una de alta ca niște noduri carnale
diavolul le șoptește cuvintele delfinei margareta
,,qu ‚ on en parle plus’’

Încă un anotimp a intrat în albastru
Stai liniștită îi spun iubitei lasă visele să șoptească
Cum șoptesc visele mă întreabă ea
Ca apele rănite de maluri
Septembrie eduard
Septembrie eduard

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,SACRA EROTICA” (Editura Tracus Arte )

Autor: Eduard Dorneanu
Editura : Tracus Arte
Anul : 2015
Număr pagini : 110
Redactor de carte : Teodor Dună
Imagine copertă : Mircia Dumitrescu

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc,Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Site-uri personale:

eduarddorneanu.ro

ordinulcavalerilortemplieri.ro

literaturauniversala.ro

malini.com.ro
malini.ro

ALTRUISMUL ZILELOR DE VINERI

11256492_909791952395533_910086870_n

soţul corinei suferă de aplazie medulară
hotelul de trei stele a devenit o variantă de rezervă
simulăm iubirea printr-un registru comportamental
lipsit de compasiune
corina iubeşte haterul din mine
mi-a mărturisit adeseori că agresiunea prin control
pare a fi o pledoarie finală
o cred
ambivalenţa comportamentală ajută falsa empatie
iluzia jainismului fracţionează conturile bancare
şi unge cu mir buzele păstrătoare de cicatrici nemărturisite
avem timp până la ora 12
apoi femeia se va întoarce la soţul ei bolnăvicios şi bogat
îmi spune că dormitorul ei este un imens iml
şi uneori simte cum îi sunt pipăite visele de mâini scheletice
accept altruismul zilelor de vineri
corina îmi muşcă umerii şi plânge încet
sângele otrăvit reclamă dreptatea
dar se opreşte la trei palme de altarul umed
începe ploaia
navigăm cu gemete lungi printre flashuri de lumină
lipiţi unul de celălalt ca două lacrimi
mincinoase.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

AUTOPSIE

11256492_909791952395533_910086870_n

m-am întors de la party înainte de ora patru
dimineaţa
am chef să desenez iacobini şi pe lisa
căţeluşa cu limba albastră
după o noapte ruptă în carnea femeilor îndrăgostite
de postulatele avangardiste
transgregarea declaraţiilor emfatice
este o miză supremă
antisimbolismul matinal defavorizează materia întunecată
desenul dezvoltă subterfugii utilitar-hedoniste
arunc coala de hârtie dincolo de negare
aştept ca schije de verb şi asasini vegetali
să îmi descompună în mii de dorinţe vulgare
sentimentul de culpabilitate
trupul ioanei arată ca un sat mitraliat de grindină
în ciuda predicţiilor cauzaliste
sărut lama cu gust de coniac irlandez
şi încep autopsia.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

CONTRAST

11256492_909791952395533_910086870_n

după ce lidia părăseşte patul
autodispreţul este singura reacţie de corecţie
pe care trupul ei o acceptă
femeia deschide ferestrele
seducţia înlocuieşte gelozia delirantă
număratul banilor are ceva dintr-un ceremonial bizantin
tranzitul către ring nu poate avea loc
atât timp cât liniştea nu este fragmentată de gemete
şi ameninţări
apoi
intuiţia generează mişcări spectaculoase
blindatele se învârt în cerc în jurul stigmatelor
lidia
miroase a lemn putred
frânghia strangulează vocalele sacre
prin tavan coboară cerberi furibunzi
se aude răspunsul la prima blasfemie
ca un rest de plată
cerut înainte de îmbrăţişare.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

RĂSCOLIREA EULUI

dragostea pentru tine este o misiune sisifică
răscolirea eului dizolvă lestul figurativ al suspiciunilor

deciziile luate par a fi o manipulare onirică
coşmarul duce lipsa infanteriştilor

un minim isteric amână rezolvarea ecuaţiei
randamentul armamentului greu este afectat
de carantina impusă elipticului

frigiditatea matinală nu produce efecte
statistica economică a sentimentelor aduce libertate
ultimului născut.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE

TRAIECTORIE

11256492_909791952395533_910086870_n

mâinile care tremură sunt la fel de frumoase ca frunzele prinse de tălpile bocancilor militari
degetele apără nervurile descărnate ale aşteptării
iubitele curăţă raniţele de firimiturile de noroc
inspir adânc ferindu-mă de privirea muribundului
luna mănâncă împreună cu mine din gamela turtită
lapte şi diamante neşlefuite

camaradul din dreapta vorbeşte singur despre traiectoriile neregulate
ale proiectilelor produse în ţările convulsiv-europene
paşii nehotărâţi fac din discursul său o pradă sigură
pentru plantele carnivore risipite de zeii uitaţi
în paginile cărţilor desacralizate

mâinile care sângerează pe albastrul chemării sunt sărutate de martorii primei faceri
răniţii rămân în grija vulturilor
iubirea aruncă baioneta ştirbă spre zidul maculat al rugăciunii

sângele îmi încheie vestonul în sunet de grenade defensive
speranţa devine respirabilă
firele de iarbă îmi închid pleoapele cu balade incomplete

crepusculul este inutil
în ecoul durerii.

Din volumul ,,SACRA EROTICA” – Editura Tracus Arte

CONTIGUITATE

11256492_909791952395533_910086870_n

anahita a născut gemeni în zona deprimantă a oraşului
nu a aşteptat cadouri inadecvate cu maternitatea impusă
de lumea alegerilor superficiale
tatăl copiilor este însăşi contiguitatea
paternitatea maleabilă are ochi cărămizii
inadaptarea la literatura de socializare
a dus la ştergerea epitetelor compuse
laptele sofismelor se revarsă în amarul penumbrei
fără plânsul semiotic al eului rostogolit
ador tristeţea argintie a anahitei
suntem parteneri egali în neştiut

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” -EDITURA TRACUS ARTE

Sinodul de la Creta – 2016

Decizii:

I. Căsătoria ortodoxă

Instituția familiei este amenințată astăzi de fenomenul secularizării precum și de relativismul moral. Biserica Ortodoxă învață despre sacralitatea căsătoriei ca fiind învățătura sa fundamentală și indiscutabilă. Unirea liberă dintre un bărbat și o femeie este o condiție indispensabilă.
În Biserica Ortodoxă, căsătoria este considerată cea mai veche instituție de drept divin, pentru că a fost instituită în același timp cu crearea primilor oameni, Adam și Eva (cf. Facerea 2, 23). Această unire era legată de la început nu numai de comuniunea spirituală a cuplului (bărbat și femeie), ci și de capacitatea de a asigura continuitatea vieții neamului omenesc. De aceea, căsătoria dintre un bărbat și o femeie, binecuvântată în Rai, a devenit o Sfântă Taină menționată în Noul Testament, atunci când Hristos a săvârșit „primul Său semn”, schimbând apa în vin la nunta din Cana Galileii, descoperind astfel slava Sa (cf. Ioan 2, 11). Taina unirii indisolubile dintre un bărbat și o femeie este chipul unirii dintre Hristos și Biserică (cf. Efeseni 5, 32).
Această tipologie hristocentrică a Tainei Cununiei explică faptul că episcopul sau preotul binecuvântează această legătură sfântă printr-o rugăciune specială. De aceea, Sfântul Ignatie Teoforul subliniază în Epistola sa către Policarp al Smirnei că cei care se apropie de comuniunea cununiei trebuie să o facă „cu aprobarea episcopului, ca să fie căsătoria lor după Domnul și nu după poftă. Toate să se facă spre cinstea lui Dumnezeu” (V. 2). Astfel, caracterul sfânt al legăturii instituite de Dumnezeu și conținutul spiritual înalt al vieții în interiorul căsniciei explică afirmația: „Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat” (Evrei 13, 4). De aceea, Biserica Ortodoxă condamnă orice încălcare a curăției ei (cf. Efeseni 5, 2-5; 1 Tesaloniceni 4, 4; Evrei 13, 4).
Unirea dintre un bărbat și o femeie în Hristos constituie o mică Biserică sau o icoană a Bisericii. Unirea dintre un bărbat și o femeie prin binecuvântarea lui Dumnezeu îi ridică la un nivel mai înalt, deoarece comuniunea este superioară existenței individuale, pentru că ea îi include în ordinea Împărăției Preasfintei Treimi. O condiție prealabilă a cununiei este credința în Iisus Hristos, credință pe care soțul și soția (bărbatul și femeia) trebuie să o împărtășească împreună. Fundamentul unității cununiei este unitatea în Hristos, pentru ca, prin binecuvântarea iubirii conjugale de către Duhul Sfânt, cuplul să poată reflecta dragostea dintre Hristos și Biserica Sa, ca taină a Împărăției lui Dumnezeu, a vieții veșnice a omenirii în dragostea lui Dumnezeu.
Protejarea sfințeniei cununiei a fost totdeauna de o importanță capitală pentru protejarea familiei, care reflectă comuniunea soților, atât în Biserică cât și în întreaga societate. Astfel, comuniunea persoanelor prin Taina Cununiei nu este o simplă relație convențională firească, ci o forță spirituală esențială și creatoare pentru instituția sfântă a familiei. Numai aceasta asigură protecția și educația copiilor, atât în misiunea spirituală a Bisericii, cât și în funcționarea societății.
Aplicând rigoarea necesară și sensibilitatea pastorală potrivită și urmând modelul de blândețe al Apostolului neamurilor, Sfântul Pavel (cf. Romani 7, 2-3; 1 Corinteni 7, 12-15; 39), Biserica a tratat dintotdeauna atât condițiile prealabile pozitive (diferențe de gen, vârstă legală etc.), cât și impedimentele (înrudire de sânge sau prin alianță, înrudire spirituală, existența unei căsătorii, diferență de religie etc.) pentru încheierea căsătoriei. Sensibilitatea pastorală este necesară nu numai pentru că tradiția biblică determină relația dintre legătura firească a căsătoriei și taina Bisericii, ci și pentru că practica bisericească nu exclude adoptarea unor anumite principii de drept natural greco-roman cu privire la căsătorie, care evidențiază legătura căsătoriei dintre un bărbat și o femeie ca o „comuniune de drept divin și uman” (Modestin) și care sunt compatibile cu natura sacră a Tainei Cununiei atribuită de Biserică.
În condițiile contemporane, atât de dificile pentru Taina Cununiei și instituția sfântă a familiei, episcopii și păstorii (preoții) trebuie să dezvolte lucrarea coordonată în domeniul pastoral pentru a proteja credincioșii lor într-o manieră părintească și să îi acompanieze pentru a le întări nădejdea slăbită din cauza diferitelor dificultăți, consolidând instituția familiei pe temelii solide, care să nu poată fi distruse nici de ploaie, nici de râuri, nici de vânt, de vreme ce aceste temelii sunt de stâncă, iar stânca este Hristos (cf. Matei 7, 25).
În societatea de astăzi se ridică problema căsătoriei, care este baza familiei iar familia justifică pe deplin căsătoria. Presiunea care se exercită în lumea contemporană prin recunoaşterea a noi forme de coabitare constituie o adevărată amenințare pentru creștinii ortodocși. Criza căsătoriei și a familiei, sub multe aspecte, îngrijorează profund Biserica Ortodoxă, nu numai din cauza consecințelor negative asupra structurii sociale, ci și din cauza amenințării asupra relațiilor particulare din sânul familiei tradiționale. Victimele principale ale acestor tendințe sunt cuplul și, în principal, copiii, care, din păcate, prea adesea, suportă martiriul încă din fragedă copilărie, fără să fie vinovaţi.
Căsătoria civilă dintre un bărbat și o femeie înregistrată legal nu are un caracter sacramental, ci ea constituie un act de coabitare asigurat de stat, diferit de căsătoria binecuvântată de Dumnezeu și Biserica Sa. Membrii Bisericii care contractează o căsătorie civilă trebuie tratați cu responsabilitatea pastorală necesară, pentru ca ei să înțeleagă valoarea Tainei Cununiei și binecuvântările care decurg din ea.
Biserica nu acceptă ca membrii ei să încheie contracte de coabitare (cu persoane n. tr.) de același gen, precum și nici o altă formă de coabitare diferită de căsătorie. Biserica trebuie să depună toate eforturile sale pastorale astfel încât membrii ei care se angajează în astfel de forme de coabitare să poată înțelege adevăratul sens al pocăinței și al iubirii binecuvântate de Biserică.
Consecințele grave ale acestei crize se exprimă prin creşterea îngrijorătoare a numărului divorţurilor, al avorturilor şi al altor probleme interne ale vieţii de familie. Aceste consecințe constituie o mare provocare pentru misiunea Bisericii în lumea contemporană. De aceea, păstorii Bisericii trebuie să depună toate eforturile posibile pentru a înfrunta aceste probleme. Biserica Ortodoxă cheamă cu dragoste pe fiii ei și pe toți oamenii de bunăvoinţă să apere fidelitatea față de sacralitatea familiei.
II. Impedimente la căsătorie şi aplicarea iconomiei

În legătură cu impedimentele la căsătorie din cauza înrudirii de sânge, înrudirii prin alianță sau prin adopție, precum și a înrudirii spirituale, sunt valabile toate prescripțiile sfintelor canoane (canoanele 53 și 54 ale Sinodului Ecumenic Quinisext) și cele ale practicii bisericești care derivă din ele. Practica aplicată în prezent de Bisericile Ortodoxe Autocefale locale este definită şi descrisă de Statutul fiecăreia și prin deciziile lor sinodale referitoare la acest subiect.
Conform tradiției canonice ortodoxe, care condamnă categoric bigamia precum și a patra căsătorie, o căsătorie care nu este dizolvată irevocabil sau anulată, precum și a treia căsătorie preexistentă constituie impedimente absolute pentru încheierea unei căsătorii;
Potrivit sfintelor canoane (canonul 16 al Sinodului 4 Ecumenic și canonul 44 al Sinodului Quinisext), conform acriviei, oficierea căsătoriei după depunerea voturilor monahale este strict interzisă;
Preoția prin sine nu constituie un impediment, însă, conform tradiţiei canonice existente (canonul 3 al Sinodului Quinisext), este interzisă încheierea căsătoriei după hirotonie;
Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși sau ne-creștini, s-a hotărât:
i. Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși este interzisă conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext).
ii. Posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite de sfintele canoane bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral, astfel încât să servească mântuirii omului.
iii. Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut interzisă, potrivit acriviei canonice.
La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să țină cont, în egală măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la acest subiect, fără să depășească limitele iconomiei bisericești.

PLURALITATEA ILUZIEI

11256492_909791952395533_910086870_n

borusia dortmund a pierdut champions league
ioana aruncă pe geam biletul de pariuri

sărim peste masa de seară
eleniţii ar spune că ignorăm pluralitatea iluziei
ioana desenează o femeie cu aspect aspru
medieval
e iudith de bavaria îmi spune ioana
cred că datorită ei a învins bayern munchen
detest femeile care îşi amestecă veşnicia cu loviturile de pedeapsă
dacă ar fi fost bărbat s-ar fi numit ernesto guevara lynch
şi ar fi ajutat pe once caldas în cupa libertadores

îmi camuflez plictisul simulând un interes deosebit
pentru paharul cu bere
întreg oraşul sărbătoreşte destrămarea unei minorităţi afective
boema provincială oficializează delictul de opinie
de la balconul ioanei pot vedea cum curtezanii prostituatelor
îngroapă în pământul uscat
pui de pisică

subotic şi hummels au ochii în lacrimi
gazonul este autopsiat cu lasere, petarde, înjurături
ioana sparge nuci şi le aruncă miezul în mijlocul dormitorului
liniştea este transparentă
impudică

mă prefac că sunt atent la coloanele de maşini care sufocă parcările
ioana îşi injectează doza zilnică
apoi geme orgasmic şi îşi aruncă hainele

moartea calcă încet pe miez de nucă
astăzi
dragostea are o cotă de 1,16.

DIN VOLUMUL ,,SACRA EROTICA” – EDITURA TRACUS ARTE